marți, 1 martie 2011

Fara martisor anu' asta (ba se pare ca 'CU')

La Londra nu sunt martisoare. Nici martisori. Nici ghiocei la metrou. Nici 8 martie. Nu m-am hiper-incalzit niciodata la gandul ca vine martie, cu inceputul de primavara rece si imbulzeala sacaitoare la cateva guri de metrou (masuta langa masuta, hippie langa tiganci, martisoare manufacturate langa masinute din lemn, flori artificiale, buburuze colorate si restul tampeniilor care se vand pe la noi) insa nu inteleg cum sa nu le ai si aici... (Curios cum nu iti place ceva dar te trezesti ca ii simti lipsa).
Am vazut abtipilduri la metrou, cum ca poti vorbi cu un p pe minut in cateva tari (cu numarul cel mai mare de indivizi exportati, printre care Nigeria, Polonia, Romania si inca cateva locuri teribile) asa ca, dat fiind numarul mare de NOI, nici nu mi-am pus problema sa nu primesc un martisor anu' asta. Eh, voila, ma uita la telefon si ma gandesc ca intr-o saptamana e ziua (de femeie, nu de nume sau de-adevaratelea) mamei mele si eu n-am de unde sa ii cumpar un cadou corespunzator ocaziei.
Si in timp ce scriu asta, ochii imi fug pe folia mea de Amoxicilina. :))) Nu cred! ALB cu ROSU. :)) aaaaaaaaaaaaa!!! :)) Nimic nu e intamplator!!! Pana si infectiile la ureche se intampla cu un scop, iar scopul - de data asta - a fost sa-mi aminteasca ca martisorul exista, oriunde m-as duce eu. Cat de tare!...
They are both here, looking at each other. She moves one hand. She moves one hand too. She smiles. She smiles too. She looks deep in the other’s eyes. The other does the same. They are two but each of them feels so alone, like playing a game of chess all by yourself. It can be fun for a while but afterwards you get sick of the predictability and you move your chair next to the window. At least watching people passing by your window is not something you can control. They just pass. You can observe them, but you can’t do anything. If you think of doing something to one of them, well, you can, but again, what about the rest?
And then the rain starts tapping on the window. You can let yourself win or you can beat yourself in a game of chess but you can’t do shit when rain starts tapping, except for feeling miserable. Such a wonderful feeling, isn’t it? And you’re no longer God; you’re not even a saint or something. You’re nothing else but another... monkey, as the other monkeys say on a YouTube video.
Then you wonder if you did it wrong; if you should do it right? Or quit? Should you quit? What about your queen, so close to your other-self’s king. Should the queen attach? Should my uncle have given me a break when I was a little ugly girl? Should I ever tell him I have chess nightmares ever since? Should I fucking stop asking myself all these questions and go to bed? Too bad...
I guess I should...

vineri, 11 februarie 2011


'Ok, I'm done asking myself all sort of questions. I have to make a decision. It just have to be yes or no.'
'What are you talking about?'
'Don't pretend you don't know... I'm talking about the subject we're been avoiding for the last... what was it? the last year?'
'Now you've really lost me!'
'Of course I have. I always do! I lost you before actually saying ok, right?'
'What is your problem?'
'No. No way! This is my question to ask. What is your problem?'
'I didn't think we had a problem. But again, who am I to think...'
'Exactly? What is that suppose to mean?'
'That you don't take any responsibilities regarding this thing we have. That you don't play any role in this cheap movie we're in.'
'But nothing's changed. I've been like this since forever...'
'True! But I'm not ok with it any more.'
'Well, that's not my problem, is it?'
'It will be as soon as I'm gonna say what I want to say.'
'So you have something to tell me.'
'Only if you want to listen. I don't wanna make you do anything.'
'But that's you, that's what you do! You always make me do things.'
'Not any more!'
'Because I decided to change.'
'Right. Can I ask what made you take this decision?'
'Right. Are you going to tell me without me asking?'
'Right. It seems to me that we just reached a critical situation here. Have you decided upon the next step, since I still haven't got the slightest idea what's going on?'
'Right. So, wanna watch a movie?'
'We have Star Wars!'
'Do we?'
'Yes, we do!'
'But after that, I'm dumping you.'

miercuri, 26 ianuarie 2011

This is going to be a blog in english language

Asa mi-a strafulgerat acum cateva zile, cand mi-am dat seama ca toate 'tampeniile' pe care colegii mei le-au scris, le pot (cu usurinta) aduce la scoala si posta ca 'work'. Eu nu, pentru ca tampeniile mele sunt scrise intr-o limba pe care profesoara s-ar putea sa nu o inteleaga... Ca sa nu mai zic ca's singura persoana din clasa pentru care engleza nu e prima limba. I.E.I.
Dar apoi, cum sa scriu 'strafulgera' in engleza?
Sunt eu frustrata sau ce?
Oricum, mi-am propus asta. Asa ca, daca o sa-mi iasa (desi am gradul meu ridicat de indoiala) va deveni un blog destul de idiot, arid si bajbait, cel putin pentru urmatorul an. Dupa care, poate...

Anyway, o sa incep cu experienta de la primul curs. Iar acum, gandul ca tre' sa scriu in engleza m-a transpirat. Again. Se pare ca nu sunt inca decisa daca sunt pregatita sa fac masterul asta sau nu. Putin cam tarziu, trebuie sa recunosc, dupa ce mi-am platit taxa si am primit cardul de student (cu o poza destul de dubioasa). Here we go!

As everything starts on Monday, this Monday I had my first class. And as I still don't know the deal with trains between London and Cambridge, but I have to make this trip twice a week, I've arrived in Cambridge way too early. I bought a coffee, visited my favourite shops around, but I still had enough time left to spend. So I went to the university cafeteria, looking for a free hidden table, to sit and read some more. I kinda have a lotta books to read... The place was crowded, but I managed to see a table almost empty. Well, almost, as there was this guy reading the same book I had in my purse. It was Sam, one of my colleagues, one of the first two colleagues I met in the opening day. I said 'hi' and joined him. We sit there reading the same book, without actually talking for about 45 minutes, till our class started.

The room was a small but nice one and me and Sam were the last two to arrive. I looked around and saw all kind of faces, friendly most of all, gathered around our beautiful genuine teacher, Laura.
I never felt more relaxed and less in school. The two-hour class was more of a talk. I didn't write more than three lines in my new notebook, but I found a bunch of people having the same thoughts, ideas, frustration, eager and believes as I do. That was the first time to experience something close to what could have been a meeting with future writers and it made me feel that I - somehow - belong.
The main discussion was about what is a novel and how can u tell a novel from anything else. Of course, the talk went on and on on different topics, the opinion each of us had was different but somehow reached to the others's somewhere on the path. Two hours flew in an instant and that made me believe that I made the right decision choosing a master in creative writing and not in drama.
Now I'm searching in all hidden little corners of my brain for the plot for my first novel, and though I have some ideas, I still didn't decide the subject of my freaking (or should I say bloody) first book. But I certainly know is going to be the first and not the only. That for sure.

Hm, well, I didn't have to use the dictionary to write this tiny thoughts in my mind, but again, don't we all know they have no salt and pepper?
It doesn't matter, I don't really expect for anyone to read it, as I wouldn't, but if anyone does, just bear with me, it will get better. :D

miercuri, 5 ianuarie 2011

The Room

This is not the future. This certainly is not the past. This is not about time. Time doesn’t exist. Time hasn’t existed since all this started. You would think this is the immediate moment after time stopped. But time never existed. Time has always been a toy invented by humans to be able to relate themselves to something.
Have you ever thought of that? What would you relate to if there were no time? Would you relate yourself to your achievements maybe; or to the number of memories that you have? What about if you have a really bad memory and you can’t memorise the best moment of your life?
What about if there is no time and you (just) are a soul wandering around trying to figure out for yourself what is your past, your future and when does present starts and when does it end?
What about normality? What would normality be, if there is no time? I’m just wandering, because there was a time when killing was a normal thing. And there was a time when slavery was as normal as cell phones were in another time? What about if time wouldn’t exist, what would be normal in that case?
She was waiting for a sign from God or something. She was waiting in this empty room, eating her nails, her fingers and her hands, since... since forever. She was a kid when she entered this room. She can remember precisely. She was ten. She and her sister were playing a game in the basement. One of those games where you have to hide and the other has to find you. She was wearing the same clothes as today, only her hands were small and the skin was white. Now she has no hands, she ate them in time. And her hair wasn’t gray. She used to have dark hair. She had dark hair when she entered the room. She still had dark hair when she realised there was no way out. She still had dark hair when she started to forget her sister’s looks, or if that, their game, was just a dream.
She tried being logical.
‘Where am I? How did I get in here? Let’s take it step by step. It was after lunch. Mother was doing something in the kitchen and she allowed us to play. We wanted to play outside but it was a rainy day. So my sister came up with this idea, to go in the basement, because there was plenty if room for us to play in there. Mother said we could do that, I remember her annoyed figure, she would have allowed us to play in a cemetery, just to let her do her things. If only I could remember her things... Oh, but I do remember her clothes. She was wearing black, a wonderful black silky dress and a hat. Now that I think of it, mother never used to wear a hat in the house. Maybe it was a special day. She wasn’t upset, no, just annoyed. And I don’t remember seeing my father that day. Now I can think that he was dead. Or maybe he just wasn’t at home.’
You had that feeling when you just look at your life and you think this is the end of it. And after two months you smile thinking what a foolish thought you had. Or when you were a teenager and you had interminable fights with your parents, trying to convince them that you love that person. But there was never love. This is what time does to feelings; it amplifies them, to make you believe you live something extraordinary. But you don’t. Nobody has a wonderful life. Nobody knows what wonderful is. Nobody really lives, because everybody is too keen on living. So maybe her father was dead that day, and nobody told her. Why should they? Is not like that would make your life better or worse... no. That would just bring up some strange anxious feelings, nothing else. Knowledge... Knowledge, why have it?
‘My sister put the light on in the basement and I can remember the smell... the smell of time standing still. I thought that if I would breathe I would inhale it all. HIDE AND SEEK – that was the name of the game, I’m sure of it because I remember. My sister told me I wasn’t, but there was no time left in the room. No spare time for me... Can I blame my sister, please, can I? I’m not angry because I have no idea what had happened but sometimes I wish I could just see the bad guy in this picture.’
When a child is killed in a car crash parents need justice to be done and the murderer to be punished. But time? How can you blame time or the lack of it? What about if you are the victim and you have no one to blame? How would that sort it?
She looked at her shoulders and then she looked at the empty space where her hands used to be. What is space if there is no time? Her hands used to be there in the past. And now there are not there anymore. She ate them. That does tell that there was a past. And her memories tell the same thing. So, will there be a future? She looked at her legs. She touched one leg with the other. Her legs existed then, in that time. Was that a sad thing?
‘If I will start eating my legs in the future and then my legs wouldn’t exist, would time pass? I guess it would! Would that make a difference to me or to anyone else?’
Then, out of nowhere, she heard a sound. Like an old woman choking with some dry cookie. She was so afraid to look back that she didn’t. She started looking at her right leg with hunger. Not that hunger that you would imagine, no, a hunger of knowledge.
‘Can I have a glass of water?’ the voice of the old woman said.
Was she there? Was she there all along and she never thought to turn? It couldn’t have been; she looked in every corner of this room, years ago, when she still had hoped she could escape time.
‘So, can I?’
She turned. It was no one there except her, the black and the time.
‘Stupid girl, you’re just going to let me die here, aren’t u?’
‘But I don’t see you...’
‘Of course you don’t! You would need a pair of eyes to do that, wouldn’t u?’
‘So you are here?’
‘Ever since...’
‘Ever since... what?’
‘I had been here ever since you entered this bloody room. Now stop being a silly girl and bring me a glass of water!’
‘Hurry up; I don’t have all the time in the world.’
‘How do I do that?’
‘How do you do what?’
‘Bring you a glass of water...’
‘I have no idea. How did you do everything else in here?’
‘I know it’s dark and you can’t see but I have no hands, I couldn’t possibly bring you anything.’
‘Then you’re useless.’
Silence makes time stop. Silence makes time start again. Silence is time, in a world where time doesn’t exist.
‘Hey, are you still here? Well? Now I’m going crazy, I’ve started hearing voices. And it wasn’t even a voice I could remember. So it wasn’t a voice from my past. Maybe it was a voice from the future? That means there will be a voice. That’s great news! That’s first page news!

marți, 4 ianuarie 2011

Hear the Wind Sing - Haruki Murakami

His first novel, written in one hour, when he was 29, (1979). The novel's success made him continue with several more, turning them into the 'Trilogy of the Rat'.

"The task of writing consists primarily in recognizing the distance between oneself and the things around one. It is not sensitivity one needs, but a yardstick."

"To those of gloomy spirit come only gloomy dreams."

"Hey, don't worry about it. You can buy another car, but you can't buy Lady

"When people are dead, you can forgive them 'most anything."

"Left to his own devices, a guy will sleep with women and
die anyway. That's the nature of the animal."

duminică, 2 ianuarie 2011

Caryl Churchill - A NUMBER

Piesa 'A Number' este una dintre lucrarile din lista pentru master. Pentru ca am descoperit un punct de vedere inedit, pentru ca am citit-o dintr-o rasuflate si pentru ca mi-am imaginat-o, incredibil de frumos, pusa in scena, m-am gandit sa o traduc. Poate ca este doar multe munca inutila, insa pe mine ma ajuta sa o inteleg mai bine, iar pe cei care doresc sa o citeasca dar care se poticnesc in scriitura in engleza, cred ca e o varianta...
Scrisa cu putine semne de punctuatie, o sa incerc (pe cat posibil) sa mentin linia autoarei.
Here it is!

Caryl Churchill - A Number

SALTER, un barbat in jur de saizeci de ani
BERNARD, fiul lui, patruzeci
BERNARD, fiul lui, treizeci si cinci
MICHAEL BLACK, fiul lui, treizeci si cinci

Piesa in doua personaje. Unul dintre personaje il loaca pe Salter, celalalt joaca fiii.
Decorul este acelasi, locuinta lui Salter.

SALTER, un barbat in jur de saizeci de ani, si fiul sau, BERNARD (B2) treizeci si cinci de ani.
B2: Un numar
SALTER: vrei sa spui
B2: sunt un numar de, suntem un numar considerabil de
SALTER: spune
B2: zece, douazeci
SALTER: nu ai intrebat?
B2: mi s-a parut ca
SALTER: de ce nu ai intrebat?
B2: nu m-am gandit sa intreb.
SALTER: nu pot sa-mi imginez de ce nu, mi se pare ca ar fi trebuit sa fie primul lucru pe care ai fi vrut sa-l stii, cat de departe a mers treaba asta, cate lucruri de genul asta sunt?
B2: Bine, deci daca ti se intampla tie vreodata
SALTER: nu, ai dreptate
B2: nu, a fost o prostie in partea mea, a fost un soc, am stiut cu o saptamana inainte de a ma duce la spital dar, totusi, a fost
SALTER: este... sunt... ceea ce este intr-adevar socant este ca exista acesti, nu atat de multi, dar
B2: fie chiar si unu
SALTER: exact, chiar si unu, un geaman ar fi un soc
B2: un geaman ar fi o surpriza, dar un numar de
SALTER: un numar, orice numar este un soc
B2: tu i-ai numit lucruri, aceste lucruri
SALTER: am spus?
B2: i-ai numit lucruri. Cred ca vom realiza amandoi ca sunt oameni.
SALTER: Da, bineinteles ca sunt, sunt, bineinteles.
B2: Pentru ca eu sunt unu.
B2: Ba da. De ce nu? Da.
SALTER: Pentru ca sunt copii
B2: copii? Nu sunt
SALTER: Copii ale tale, pe care un om de stiinta nebun, in mod ilegal
B2: cum stii asta?
SALTER: nu stiu, dar
B2: dar, daca altcineva este acela, primul, cel adevarat, iar eu sunt?
SALTER: nu, pentru ca
B2: nu spun ca nu sunt real, de aceea si spun ca ei nu sunt lucruri, sa nu-i numesti
SALTER: stai, pentru ca sunt tatal tau.
B2: Stii asta?
SALTER: Bineinteles.
B2: a fost o nastere normala, cu tot ce include?
SALTER: crezi ca nu as sti daca nu as fi tatal tau?
B2: Ba da, bineinteles, dar... pentru o clipa... am fost acolo, dar totusi sunt toti oameni, ca gemenii, ca tripletii
SALTER: da, imi pare rau
B2: se intampla sa avem gene identice, sa fim genetic identici
SALTER: imi pare rau ca i-am numit lucruri, nu am vrut sa spun nimic cu asta, este
B2: nu, lasa, nu-i nimic, e
SALTER: pentru ca, bineinteles, pentru mine tu esti
B2: da, stiu ce vrei sa spui, eu doar... pentru ca, bineinteles ca si eu vreau ca ei sa fie lucruri, cred ca sunt lucruri, nu cred ca, bineinteles, cred ca sunt ei la fel cum eu sunt eu. Nu stiu ce cred, ma simt ingrozitor.
SALTER: Ma intreb daca-i putem da in judecata.
B2: Sa-i dam in judecata? pe cine?
SALTER: Pe ei, oricare ar fi ei cei care au facut asta. Cu cine te-ai intalnit?
B2: Un oarecare tanar, mai tanar decat mine.
SALTER: Deci cine a facut-o?
B2: E mort, era batran si... i-au gasit insemnarile si au descoperit
SALTER: dam spitalul in judecata.
B2: Poate. Poate ca vom putea.
SALTER: Pentru ca ti-au luat celulele
B2: dar cand? cum sa fi facut asta?
SALTER: poate cand te-ai nascut sau poate ca mai tarziu... ti-ai rupt piciorul cand aveai doi ani si ai fost in spital... niste par sau putin din pielea ta
B2: dar nu mi-au facut niciun rau
SALTER: dar esti tu, este o parte din tine, valoarea
B2: valoarea acelor oameni
B2: si care este valoarea
SALTER: acum vorbim, insa cine stie, nepretuita, pentru ca ei apartin
B2: nu
SALTER: iti apartin tie, ar trebui sa-ti apartina tie, sunt facuti din tine
B2: ar trebui
SALTER: au fost furati din tine si tu ar trebui sa ai niste drepturi
B2: dar este
SALTER: ce? este vorba de bani? este ceva pe care sa poti pune un pret? spune un pret.
B2: Nu e asta
SALTER: spune
B2: sa presupunem ca fiecare persoana ar valora zece mii de lire
SALTER: o suta
B2: o suta de mii?
SALTER: ei au creat persoane din tine
B2: inmultit cu numarul persoanelor
SALTER: pe care nu il stim
B2: dar numarul este destul de mare, sa spunem oricum zece
SALTER: un milion este pe putin cat ar trebui sa iei, cred ca ar trebui sa valoreze jumatate de milion fiecare persoana, pentru ceea ce au facut, ti-au deteriorat unicitatea, ti-au slabit identitatea, asa ca vorbim de cinci milioane, pentru inceput.
B2: Poate.
SALTER: Da, pentru ca... cum au indraznit?
B2: Trebuie sa fim capabili sa dovedim
SALTER: dovedim ca tu esti, din punct de vedere genetic, fiul meu, genetic si apoi
B2: pentru ca nu este nicio indoiala?
SALTER: absolut nicio indoiala. Banuiesc ca nu ai vazut unul, nu?
B2: Un ce? unul dintre ei?
SALTER: unul dintre acesti oameni
B2: nu, cred ca ne-ar tine separati, nu? ca sa nu stricam, adica sa nu contaminam locul faptei, sa nu spun celorlati ca am cosmaruri, daca stau sa ma gandesc eu am cosmaruri, dar as fi spus ca nu am daca m-ar fi intrebar unul dintre ei
SALTER: pentru ca trebuie sa afle
B2: cat de asemanatori suntem, nu doar cat de inalti suntem sau daca avem astm, ci mai degraba chestii precum cum se numeste cainele tau sau de ce ti-ai parasit sotia... nici macar nu stii raspunsurile la intrebarile astea.
SALTER: Deci nu ai descoperit dintr-o data
B2: ce? sa ma vad dintr-o data aparand de dupa un colt?
SALTER: pentru ca asta ar fi putut sa fie
B2: ca si cum te-ai vedea pe camera de supraveghere, intr-un magazin, sau te-ai auzi pe inregistrarea robotului telefonic, si ai crede, Doamne asa sunt eu
SALTER: dar mai mult decat atat, ar fi, ar fi
B2: nu se spune ca ai murit daca te-ai intalnit cu tine insuti?
SALTER: daca dai nas in nas cu tine insuti, ai putea avea un atac de cord. Pentru ca, daca eu sunt acolo, cine sunt eu?
B2: Da, dar nu sunt eu acolo
SALTER: nu, stiu
B2: e ca si cum ai avea un geaman, asta e tot, doar ca
SALTER: stiu ce spui.
B2: Cred ca as vrea sa ma intalnesc cu unul dintre ei. Este inedit, nu-i asa, si asta te face parte din stiinta. Nu mi-ar fi teama sa ma intalnesc nici cu mai multi.
SALTER: Nu stiu.
B2: Ei toti sunt fii tai.
SALTER: Nu vreau un numar de fii, multumesc, tu imi esti de ajuns, sunt ok cu tine.
B2: Poate ca, dupa ce descopera totul, ne vor lasa sa ne intalnim. Poate ca vor organiza o petrecere pentru noi, am putea sa
SALTER: Nu o sa beau cu doctorii aia. Dar poate ca ai dreptate, ai dreptate, sa privesti parea buna a lucrurilor.
B2: Este totusi ceva
SALTER: ce este?
B2: un lucru care ma nedumereste
SALTER: ce este?
B2: Am avut impresia, si stiu ca as putea sa gresesc, pentru ca poate am fost in stare de soc, dar am avut impresia ca vorbeau despre acest lot si ca noi toti eram in el. Eu eram in el.
SALTER: Nu, pentru ca tu esti fiul meu.
B2: Nu, dar eram cu totii
SALTER: deja ti-am explicat
B2: Dar nu am fost totalmente deschis cu tine, pentru ca sunt confuz, pentru ca este un soc, dar vreau sa stiu ce s-a intamplat
SALTER: au furat
B2: Nu, dar ce s-a intamplat
SALTER: Nu stiu...
B2: pentru ca mi-au spus ca nici unul dintre noi nu este originalul
SALTER: Au spus ei asta?
B2: cred ca da
SALTER: cred ca gresesti, pentru ca esti confuz
B2: crezi
SALTER: trebuie sa vorbesti cu ei din nou
B2: o sa fac asta. Dar cred ca asta au vrut sa spuna
SALTER: nu e, ceea ce ei au vrut sa spuna este
B2: ok. Dar asta e impresia mea, ca nici unul dintre noi nu este cel original.
SALTER: atunci cine? Ei stiu?
B2: nu vor sa spuna, ei spun doar ca noi toti
SALTER: nu vor sa spuna?
B2: atunci daca sunt fiul tau, cel original, atunci as fi tot fiul tau, deci e absurd sa
SALTER: ce vrei sa spui?
B2: asa ca, te rog, daca nu esti tatal meu, este in regula. Daca nu ai putut avea copii sau daca, poate, mama... daca m-ai facut in vitro sau nu stiu ce ai facut, cred ca ar trebui sa-mi spui.
SALTER: Da, asta a fost.
B2: este in regula.
SALTER: Da stiu
B2: Multumesc ca mi-ai spus.
B2: E mai bine sa stiu.
B2: Asa ca, nu fi suparat.
B2: Cu toate ca
B2: Sunt in regula cu asta. Nu sunt chiar sigur cu ce sunt in regula. Era vorba de alta persoana, originalul, un copil sau ceva de genul asta, si un numar de noi, facuti cumva, si tu ai fost unul dintre cei care a cerut asta, ceva de genul asta.
SALTER: Nu a fost
B2: nu iti face griji
SALTER: pentru ca, vezi tu, asta nu este ceea ce s-a intamplat. Eu sunt tatal tau, s-a realizat intr-un mod artificial, ceva stiintific, dar gednetic sunt.
B2: Asta e nemaipomenit.
B2: Deci stiu adevarul si tu esti, cu toate astea, tatal meu si asta e in regula.
B2: Si atunci, ce este cu acest original. Nu prea, nu inte..
SALTER: A fost cineva.
B2: A fost... ce fel de cineva?
SALTER: A fost un fiu.
B2: Un fiu, al tau?
B2: Pai si cand a fost asta?
SALTER: Asta s-a intamplat cu ceva timp inainte.
B2: Cu ceva timp inainte ca eu sa ma nasc, a fost
SALTER: un alt fiu, da, primul
B2: care ce, care a murit?
SALTER: care a murit, da
B2: si ai vrut sa-l inlocuiesti
SALTER: am vrut
B2: in loc sa faci alt copil, ai vrut
SALTER: pentru ca si mama ta era moarta
B2: dar a murit cand m-am nascut eu, credeam ca
SALTER: iti spun ce s-a intamplat.
B2: Deci, ce s-a intamplat?
SALTER: Au fost omorati intr-un accident de masina si
B2: Mama mea si acest
SALTER: accident de masina
B2: cand s-a intamplat asta? cati ani avea copilul, era
SALTER: patru, avea patru ani
B2: si l-ai vrut inapoi
B2: deci eu sunt el, din nou
SALTER: Nu, tu esti tu, pentru ca asta esti, dar am vrut unul care sa fie la fel, pentru ca asta mi s-a parut mie perfect
B2: dar un alt copil ar fi putut fi mai bun
SALTER: nu, am vrut la fel
B2: dar eu nu sunt el
SALTER: nu, insa esti exact asa cum as fi vrut
B2: dar as fi putut sa fiu o alta persoana, nu ca el
SALTER: cum sa fii? daca as fi avut un alt copil, acela nu ar fi fost tu, nu-i asa? Tu esti acesta.
B2: Nu sunt decat o copie. Nu sunt cel real.
SALTER: Esti singurul.
B2: Ce vrei sa spui cu singurul, mai sunt toti ceilalti, sunt
SALTER: dar nu am stiu asta, asta nu facea parte din intelegere. Ei ar fi trebuit sa faca unul ca tine, nu un numar de persoane, au furat asta, o sa ne ocupam de asta, asta e ceva de care avocatii se vor ocupa. Dar tu esti ceea ce eu am vrut, tu esti acela.
B2: M-ai botezat la fel ca pe el?
SALTER: Face situatia mai grava?
B2: Probabil.

SALTER si celalalt fiu al sau, BERNARD (B1), patruzeci de ani.
SALTER: Deci, au furat - nu ma privi - ti-au furat materialul genetic si
B1: nu
SALTER: Ei sunt cei pe care vrei sa-i
B1: nu
SALTER: pentru ca zece, douazeci, douazeci de copii ale tale merg pe strazile astea
B1: Lasa-ma sa te privesc.
SALTER: M-ai tot privit
B1: lasa-ma sa te privesc.
SALTER: Sunt putin mai batran.
B1: Nu, pentru ca tatal tau nu e tanar cand esti mic, este... nu are nicio varsta, este mai mult ca o putere. Este o putere intunecata, intunecata, de aceea inima mea... oamenii platesc instructori sa le faca inima sa pulseze cu intensitatea asta, dar este pentru ca tot corpul meu te recunoaste sau pentru ca mi s-a spus? Pentru ca, daca te-as fi vazut pe strada, nu cred ca m-as fi oprit sa strig Tata. Dar tu m-ai fi recunoscut, nu? Asta numai in cazul in care nu ai fi crezut ca sunt unul dintre ei.
SALTER: A trecut mult timp.
B1: Putem sa vorbim despre ce ai facut?
SALTER: Da, bineinteles. Nu sunt sigur ce, unde...
B1: despre tine care m-ai abandonat si care ai facut acest alt copil, dintr-o bucatica din corpul meu, acest
SALTER: nu te-am ranit
B1: ce bucatica?
SALTER: nu stiu ce
B1: nu o bucata, sigur ca nu au luat o bucata, ca in cazul stelei de mare, care sa creasca la loc
SALTER: o farama
B1: sau jumatate din mine, taiata, cum ai face cu un vierme, din care sa creasca alt vierme
SALTER: cateva celule, o farama, o farama
B1: o farama, da, pentru ca vorbim de lumea aia microscopica, de celule si globule uriase
SALTER: asta e tot
B1: si... ei au luat aceasta farama, fara nicio durere, aceste celule din mine, si le-au insusit, iar tu ai aruncat restu
B1: si ai facut unul nou
B1: da
B1: da
SALTER: da, bineinteles, pentru ca stii ca asta am facut, nu incerc sa neg, am crezut ca este cel mai bun lucru pe care il pot face, parea genial, singurul lucru
B1: genial?
SALTER: parea
B1: sa ma arunci
SALTER: nu, era perfect. Era cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac, nu eram prea, eram, eram mereu... si... sunt imagini incetosate, ca sa fiu sincer, dar a fost, iti spun sincer, cel mai bun lucru
B1: si aceste copii, care s-au nascut din mine, procedura a fost un succes?
SALTER: au fost si esecuri, bineinteles, inevitabil
B1: morti
SALTER: in vasele, in tuburile cu care s-a facut experimentul, mi s-a spus ca nu au supravietuit toti
B1: dar rezultatul a fost unul satisfacator
SALTER: da, dar m-au mintit, pentru ca nu mi-au spus
B1: intr-un leagan
SALTER: toti ceilalti, au furat
B1: si arata exact ca mine, nu-i asa? diferente imperceptibile
B1: deci a iesit foarte bine. Si acest fiu traieste si respira?
B1: vorbeste si fute? mananca si merge? inoata si viseaza? si exista undeva chiar in clipa asta, nu-i asa? exista acum?
B1: inca exista
SALTER: da, bineinteles
B1: fericit?
SALTER: pai, destul de, ai putea spune ca
B1: la fel de fericit ca majoritatea oamenilor?
SALTER: da, cred ca
B1: pentru ca majoritatea oamenenilor sunt fericiti, am citit intr-un ziar. A costat mult?
SALTER: procedura? sa-l fac?
B1: copilul
B1: Eram bogati?
SALTER: Nu bogati.
B1: Nu, nu-mi amintesc nimic care sa ma trimita cu gandul la bogatie. Mult praf sub pat, gramezi de mizerie care se formeaza, nu-i asa? daca privesti, daca te uiti acolo, dedesupt, si daca te intinzi printre ele
SALTER: Nu, nu eram. Dar m-am descurcat. Am cheltuit mai putin.
B1: Ai facut un efort.
SALTER: Am facut, si pentru banii aia te-ai gandi ca as primi exclusivitate
B1: Te-au furat
SALTER: pentru ca unul, unul singur era intelegerea, dar ei
B1: la ce te-ai fi asteptat?
SALTER: si pe tine te-au furat, pe tine te-au furat defapt, doar pentru a face nu stiu ce experiment stiintific, nu stiu ce cercetare, ai astm? ai un caine? cum se spune, ai?
B1: Cine credeai ca e, la usa? Credeai ca este unul dintre ceilalti? sau fiul tau? sau?
SALTER: nu ii cunosc pe ceilalti
B1: il stii pe fiul tau
SALTER: il stiu
B1: fiul tau cel nou
SALTER: da, bineinteles
B1: il stii
SALTER: da, nu am crezut ca tu esti el, nu.
B1: Nu ai fi crezut ca este el, intr-una din zilele alea proaste.
SALTER: Arati foarte bine.
B1: Dar ar fi putut fi unul dintre ceilalti.
SALTER: Da, pentru ca... la asta ma gandeam, cum au putut doctorii? cred ca se pot face bani buni din asta.
B1: Nu am fost prea norocos cu cainii. Am avut o catea cafenie cu negru, care nu facea nimic din ce i se spunea, inutila. Inaintea ei am avut un maidanez care avea nevoie de prea multa atentie. Apoi, un prieten a intrat la racoare si, daca pot sa am eu grija de cainele lui, m-am luptat din prima zi cu el, rottweiler cu pitbull, a trebuit sa-l lovesc cu un scaun, puteai sa-l bati cu cureaua, continua sa se dea la tine. L-am tinut inchis intr-o alta camera si latra incontinuu, asa ca trebuia sa-l bat, am fost fericit cand a muscat o fetita, l-am dus direct la veterinar si am scapat de ticalosul ala. Prietenul meu nu a fost prea incantat, insa nu trebuia sa intre acolo.
SALTER: nu, asa e, niciodata nu am vrut un caine
B1: Nu ma lua de sus
SALTER: nu incerc sa
B1: nu stii ce faci
SALTER: eu doar
B1: pentru ca te duci intr-un pub si cineva iti arunca o bere in fata si tu ar trebui sa spui imi pare rau? nu a avut decat trei copci, sunt o persoana foarte retinuta. pentru ca, in clipa asta suntem aici, nu este nimeni, nu sunt multi, dar gandeste-te ca altcineva acum sufera torturi ingrozitoare. Sunt multi oameni rai. De asta. Si ii vezi peste tot in jurul tau. Mergi pe strada si le vezi fetele si te gandesti ca nu ma prostesc ei pe mine, stiu de ce sunt in stare. Asa ca, nu incepe aceasta discutie.
SALTER: Cred ca avem nevoie de un avocat bun.
B1: Ceea ce imi place mie la caini este ca impiedica oamenii din a te urmari, nu vor veni dupa tine noaptea. Dar iti imput locuinta, pentru ca... s-ar putea sa vreau sa fiu plecat cateva zile si apoi sa ma intorc, si s-ar putea sa vreau sa stau in casa cateva zile. si un caine poate deveni o pacoste.
Buna tati tati tati, tati buna.
SALTER: Nimeni nu regreta mai mult decat mine momentul complet neasteptat, neasteptat, nu a fost vina mea si de aceea este si mai suparator... dar ceea ce, ceea ce am facut parea, la momentul ala, singurul... plus ca a fost un tribut, puteam avea altul, unul diferit, un copil cu totul nou, asta ar fi facut majoritatea oamenilor, dar eu te-am vrut pe tine din nou, pentru ca am crezut ca tu erai cel mai bun.
B1: Nu a fost eu din nou.
SALTER: Nu, dar aceeasi baza, acelasi fundament, pentru ca erai perfect. Toata lumea spunea ce bebelus frumos. Si copil, erai foarte frumusel, un copil foarte frumusel.
B1: Stii cand tipam?
B1: Cand eram in intuneric. Tipam.
B1: Da, tipam tati tati
SALTER: S-a intamplat cand ai avut un vis urat sau?
B1: tipam si iar tipam
SALTER: Nu cred ca
B1: tipam si iar tipam
B1: Si nu ai venit nicioata, nimeni nu a venit
SALTER: asta s-a intamplat dupa ce mama ta
B1: dupa ce mama a murit, asta a fost dupa
SALTER: pentru ca erai foarte mic cand ea a
B1: da, pentru ca pot sa-mi amintesc numai
SALTER: aveai, nu aveai mai mult de doi ani cand ea a
B1: si mi-o amintesc stand acolo, statea acolo
SALTER: iti amintesti de... atunci?
B1: era acolo, dar nu ar fi incercat sa opreasca nimic
SALTER: sunt surprins
B1: deci cand tipam, ceea ce vreau sa stiu este
SALTER: dar cand se intampla asta?
B1: vreau sa stiu daca ma puteai auzi sau nu, pentru ca nu am stiut niciodata daca ma auzeai si nu veneai sau daca nu ma auzeai si daca eu as fi tipat destul de tare ai fi venit
SALTER: nu se poate sa te fi auzit, nu
B1: sau poate ca nu era nimeni acolo, pentru ca erai plecat, si oricat de tare as fi tipat nu era nimeni
SALTER: nu, asta nu se putea fi intamplat
B1: asa ca, apoi nu am mai tipat, dar era mai rau
SALTER: pentru ca aproape niciodata
B1: si nu am indraznit sa cobor din pat, sa vad daca
SALTER: nu cred ca asta s-ar fi putut
B1: pentru ca daca nu era nimeni acolo, asta ar fi fost infricosator, si daca erai acolo, asta ar fi fost chiar mai rau, dar este ceva care m-a macinat
B1: ma puteai auzi tipand?
SALTER: nu, eu... nu
B1: nu
SALTER: nu cred ca asta s-a intamplat in
B1: ce?
SALTER: pentru ca
B1: tipam si tipam si tipam, in fiecare noapte
B1: deci nu ai auzit?
SALTER: nu, dar nu se poate sa fi
B1: ba da, tipam si tu spui ca nu ai
SALTER: nu, bineinteles ca nu am
B1: nu ai
B1: nu stateai acolo, ascultand cum tip
B1: nu erai iesit
B1: deci ar fi trebuit sa tip mai tare
SALTER: dar sa stii ca fiecare dintre cei care a avut copii o sa-ti spuna ca, uneori, ii asezi in patut dar ei mai vor inca o poveste, insa tu spui noapte buna si pleci si ei striga dupa tine o data sau de doua ori, dar tu spui nu, culca-te acum, si ei s-ar putea sa mai strige dupa tine apoi se culca.
B1: Celalalt. Fiul tau. Este fratele meu? Este fratele meu geaman mai mic.
B1: Are vre-un copil?
B1: Pentru ca daca ar avea, l-as omora.
SALTER: Nu, nu are.
B1: Deci... cand ai deschis usa nu m-ai recunoscut.
SALTER: nu, pentru ca
B1: Ma recunosti acum?
SALTER: Stiu ca esti tu.
B1: Nu, uita-te la mine.
SALTER: M-am uitat. Ma uit.
B1: Nu, uita-te in ochii mei. Nu, continua sa te uiti. Uita-te.

B2: Deloc asemanator mie
SALTER: deloc
B2: Sau... asemanator, dar nu identic mie
SALTER: nu, nu identic
B2: pentru ca ceea ce m-a surprins a fost cat de diferiti
SALTER: da, am fost surprins
B2: nu ai fi putut sa te inseli
SALTER: nu, nu, am stiut din prima ca nu puteai fi
B2: nu aveam cum sa fiu identic
SALTER: nu, nu, deloc, esti diferit
B2: putin asemanator
SALTER: da, putin
B2: pentru ca, ca sa stii, de la inceput, nu imi e teama.
SALTER: Si... ce a vrut? a vrut
B2: mai nimic, nu a fost inspaimantator
SALTER: nu te-a lovit?
B2: sa ma loveasca? dumnezeule, nu. sa ma loveasca? ai crede?
SALTER: pai a
B2: nu ar fi putut. da, a tipat
SALTER: a tipat
B2: a tipat si a aberat, spunea ca nu e deloc
SALTER: nu, nu e bine
B2: da, despre copilaria lui, despre viata lui, despre copilarie
SALTER: tot felul de
B2: l-a facut sa fie cam... dement. da, chiar asa, cred... vreau sa spun... nu dement, dar este
SALTER: da, da, nu neg, probabil ca este.
B2: spune tot felul de tampenii
B2: deci nu stii ce sa crezi.
SALTER: Si cum s-a incheiat, sunteti in relatii de prietenie
B2: nu de prietenie
B2: nu, deloc. am incheiat cu
B2: am incheiat. vreau sa spun ca... cu mine vrand sa inchei, m-am bucurat ca ne-am intalnit intr-un loc public, daca eram acasa, nu poti fugi din propria casa si daca eram la el, ma intreb daca m-ar fi lasat sa plec, m-ar fi putut incuia intr-o cusca, nu chiar, oricum, da. m-am ridicat si am plecat. si am continuat sa ma gandesc daca m-a urmarit sau nu.
SALTER: vrei sa spui ca... vrei sa inchei... adica sa nu-l mai vezi
B2: adica sa plec din tara.
SALTER: Pentru o saptamana sau doua in vacanta, nu cred
B2: sa plec, sa ies de aici, nu stiu, sa plec. nu vreau sa fiu aici.
SALTER: Dar cand te vei intoarce, el totusi va
B2: poate ca nu o sa ma mai
SALTER: pai, asta e... sa nu te mai intorci? asta nu e
B2: Nu stiu. Nu stiu, asa ca nu ma intreba. Nu stiu. Plec, nu stiu. Nu vreau sa fiu aici, cu el in preajma mea.
SALTER: Crezi ca ar incerca sa-ti faca rau?
B2: De ce? De ce continui sa
SALTER: Nu stiu. Este cumva
B2: Este si asta, dar mai e si ca e oribil, nu ma simt eu insumi si mai sunt si ceilalti, nu vreau sa-i vad, nu vreau sa
SALTER: Am crezut ca vrei.
B2: Am crezut ca vreau, s-ar putea sa vreau, daca plec singur s-ar putea sa ma simt mai bine, s-ar putea sa simt - tu poti intelege asta.
SALTER: Da, da, eu pot.
B2: Pentru ca este aceasta persoana, care este identica cu mine
SALTER: nu este
B2: care nu este identica, care este asemanatoare
SALTER: nici macar foarte
B2: nu foarte asemanatoare dar foarte... ceva teribil, care este exact aceeasi persoana din punct de vedere genetic
SALTER: nu aceeasi persoana
B2: si nu imi place.
SALTER: Stiu. Imi pare rau.
B2: Stiu ca iti pare rau, eu nu
B2: Nu vreau sa te fac sa spui ca iti pare rau
SALTER: Stiu, doar ca imi pare
B2: Stiu
SALTER: Doar ca imi pare rau.
B2: A spus cateva lucruri.
B2: Sunt multe lucruri pe care nu le... poti sa imi spui ce s-a intamplat cu mama?
SALTER: Este moarta.
B2: Da.
SALTER: Ti-am spus ca este moarta.
B2: Da, dar nu a murit cand m-am nascut si nici nu a murit cu primul copil intr-un accident de masina, pentru ca primul copil nu este mort, merge noptile pe strazi, iar eu am cosmaruri din cauza lui. Sau poate a murit intr-un accident de masina?
B2: Nu.
SALTER: Mama ta, un lucru... problema cu mama ta era ca nu era prea fericita, nu era deloc o persoana fericita, nu vreau sa spun ca erau zile cand nu era fericita sau ca faceam eu ceva sa o fac nefericita, adica faceam, dar ea era nefericita continuu
B2: S-a sinucis. Cum a facut asta?
SALTER: A facut-o sub un tren, un metrou, a fost unul dintre acei oameni despre care se spune ca s-a sinucis cineva la metrou si metrourile intarzie din cauza asta, a fost o persoana care s-a sinucis la metrou.
B2: Erai cu ea?
SALTER: Cu ea pe platforma, nu, insa eram cu ea mai mult sau mai putin, dar nu cu ea atunci, nu, cred ca beam ceva.
B2: Si copilul?
SALTER: Stii ca nu-mi amintesc unde era copilul? Cred ca era la un prieten, aveam prieteni.
B2: Si cati ani avea, patru?
SALTER: nu, nu, a avut patru ani mai tarziu, cand eu, mergea... avea doi ani, abia incepuse sa mearga
B2: avea patru cand l-ai abandonat
SALTER: asa este, cand mama lui a murit avea doi.
B2: Deci asta a fost, ca sa inteleg, asta a fost inainte, asta a fost cu cativa ani inainte ca eu sa ma nasc, a murit inainte
B2: deci era deja, dintotdeauna
SALTER: da, era
B2: ca sa inteleg. Apoi tu si baiatul, tu si fiul tau
SALTER: am continuat, am
B2: ati trait singuri, impreuna
B2: tu il cresteai
B2: pe cat de bine puteai
B2: pana cand
SALTER: pe cat de bine puteam, nu era prea... dar am avut momentele mele, sa nu crezi, gateam din cand in cand si ii citeam povesti, sunt sigur imi pot aminti o anumita carticica foarte plictisitoare si prost scrisa despre un elefant pe mare. Dar as fi putut sa o fac mai bine.
B2: Da, a spus ceva despre asta.
SALTER: a spus
B2: da
SALTER: da, bineinteles ca a spus da. Stiu ca as fi putut sa ma descurc mai bine, pentru ca am facu-o cu tine, pentru ca m-am oprit, m-am inchis si am renuntat la tot in timpul in care te asteptam pe tine. si cred ca... s-ar putea sa fi avut si noi aceeasi carte, poate ca imi amintesc ca ti-o citeam tie, ti-o amintesti vreun pic? Avea pe coperta un elefant in pantaloni rosii.
B2: nu, nu cred
SALTER: nu, era ingrozitoare, noi am avut carti mult mai bune, am
B2: Poate ca nu ar trebui sa te invinuiasca pe tine, poate ca a fost genetic, te puteai abtine din baut? nu ne stim adictiile in anumite momente ale vietii, filosofic, cum o inteleg eu, lucrurile nu aratau ca acum, spre exemplu acum punctele noastre de vedere difera si pentru ca sunt in raport cu persoane diferite, pentru ca nu mai esti la fel de vulnerabil, pentru ca... poate fi mereu vorba de o adictie genetica. dar cineva cu aceleasi gene, exact aceleasi gene, dar intr-un alt timp, cu o alta cultura si bineinteles toate maruntisurile, cum ar fi ceea ce se intampla in viata ta, in copilaria ta, pentru ca... sa presupunem ca ai un frate geaman, dar sa spunem ca ati fost despartiti la nastere, asa ca toata copilaria difera, intelegi ce vreau sa spun? ar fi facut aceleasi lucruri, ca cineva sa spuna ca a fost un tata foarte iubitor. si tu ai asta in tine, ca sa fii unul, pentru ca asa ai fost cu mine, deci este o combinatie de lucruri foarte complicate si de aceea probabil ca ai fost... eu nu trebuie sa te invinuiesc pe tine.
SALTER: As prefera sa ma invinuiesti pe mine. Eu o fac.
B2: Nu spun ca nu te-ai purtat ingrozitor.
SALTER: M-as fi putut purta altfel?
B2: Se pare ca nu.
SALTER: Daca as fi incercat mai mult.
B2: Dar cineva ca tine nu ar fi putut sa incerce mai mult. Ce inseamna asta, pana la urma? Daca ai fi incercat mai mult ai fi fost diferit de ceea ce erai de fapt si nu ai fi fost tu
SALTER: dar apoi, mai tarziu, am
B2: mai tarziu, da
SALTER: Am incercat, asta am facut, am inceput din nou, eu
B2: asta ai
SALTER: Am fost bun, am incercat sa fiu bun, am fost bun cu tine
B2: asa ai fost
SALTER: am fost bun
B2: dar nu pot, nu poti, nu pot sa-ti dau credit pentru asta daca nu te invinuiesc pentru cealalta, este... ce ai facut este... ce s-a intamplat
Salter: dar am simtit ca si cum
B2: ca si cum
SALTER: am simtit ca si cum am incercat intentionat
B2: fireste ca asa ai simtit
SALTER: ei bine, apoi
B2: e ca si cum, mereu simti ca si cum... asa simtim, asa suntem, fara sa stim toate aceste complicatii, nu putem sti ce... e prea complicat ca sa poti descalci toate cauzele si simtim ca, adica asta sunt eu, liber, nu fortat de altcineva ci exact cine sunt, pentru ca daca as fi constrans sa fiu eu as fi altcineva, nu?
SALTER: Am facut cateva greseli. Merit sa sufar. Am facut cateva lucuri bune. Merit recunoastere.
B2: Asta simte toata lumea, cu siguranta.
SALTER: El totusi ma invinuieste pe mine.
B2: Atunci e o diferenta.
SALTER: Imi aduci aminte de el.
B2: Imi aduc mie aminte de el. Amandoi te uram.
SALTER: Credeam ca tu
B2: Nu te invinuiesc, nu e vina ta, dar cum ai fost... cum esti... nu pot controla asta.
SALTER: Da, bineinteles
B2: Cu toate ca... ceea ce el simte ca fiind ura si ceea ce eu simt ca fiind ura sunt doua lucruri complet diferite, pentru ca ceea ce i-ai facut lui si ceea ce mi-ai facut mie sunt doua lucruri diferite.
SALTER: Am fost bun cu tine.
B2: Da, ai fost
SALTER: Nu trebuie sa pleci. Nu pentru mult timp.
B2: S-ar putea sa ma faca sa ma simt mai bine.
SALTER: Te iubesc.
B2: Asta e inca ceva ce nu poti controla.
SALTER: Este in regula. Este in regula.
B2: Si, ma tem ca o sa ma omoare.

SALTER: Ce fel de loc era? era
B1: o camera
SALTER: era intr-un hotel, nu-i asa? sau
B1: nu
SALTER: Credeam ca era intr-un hotel.Deci unde era?
B1: ce?
SALTER: incerc sa-mi formez o imagine.
B1: Conteaza?
SALTER: Nu o sa-l aduca inapoi, nu, cu siguranta, dar mi-ar placea sa... mi-ar placea... nu poti sa nu fii curios, vrei sa ai imaginea perfecta si te blochezi in detalii, fiul tau moare, ii vrei corpul, vrei sa stii unde a fost corpul lui pentru ultima data, unde a fost ultima data in viata, nu te poti abtine
B1: Avea o camera.
SALTER: In casa cuiva, inchiriata?
B1: o camera mica, stii, cum sunt localnicii cand vii, doar o camera, fara mic dejun, trebuie sa iesi daca vrei o cafea.
SALTER: Era ceva frumos? sau o darapanatura? sau
B1: nu
SALTER: gandindu-ma la el in vacanta
B1: la strada, doar o parte
SALTER: dar el nu era in vacanta, el se ascundea. Ai fost in camera?
B1: O camera mica, destul de intunecoasa, o fereastra si un oblon
SALTER: nu foarte ordonata, banuiesc
B1: asa este, nu ordonata, patul nefacut, cateva carti, o geanta pe podea, haine imprastiate
SALTER: a tipat?
B1: si stii cum e, nu foarte ordonat, eu sunt ordonat, nu ai de unde sa stii, nu-i asa? dar ai banui ca nu este asa, nu? dar ai gresi aici, pentru ca sunt meticulos.
SALTER: Ceea ce vreau sa stiu este cum ai facut executia, cum ai, cum l-ai facut sa cedeze, pentru ca asta imi imaginez, nu impusti chiriasul fara ca proprietara sa auda, nu stiu daca l-ai impuscat, puteai sa ai un cutit, nu cred ca ar fi murit fara ca tu sa fi facut ceva, pentru ca ii era teama, de aceea... sau poate ca i-ai vorbit? poate ca l-ai facut sa simta... sau l-ai urmarit, ai stat acolo in intuneric? si nu stiu cum l-ai gasit acolo... l-ai urmarit din fata casei lui, cand a plecat sau l-ai urmarit de aici, ultima data cand a
B1: nu am fost nevoit sa iti spun ca s-a intamplat
SALTER: dar mi-ai spus, asa ca... acum vreau sa
B1: si mi-as dori sa nu o fi facut
SALTER: nu, eu ma bucur
B1: si nu iti spun
SALTER: pentru ca nu o sa spun nimanui
B1: si nu mai e nimic de zic.
SALTER: Cum ramane cu ceilalti? sau doar pe el il urai pentru ca il iubeam, nu ii iubesc pe ceilalti, tu si cu mine avem o cauza comuna impotrica celorlalti, nu uita, inca sper sa facem o avere din povestea asta. O sa vorbesc cu un avocat, am fost prea ocupat, nu ocupat dar s-a intamplat totul ca o furtuna, nu stiu ce s-a intamplat, nu de multa vreme a inceput totul. Nu ai de gand sa fii un criminal in serie, sa ii omori pe toti ca sa fii singurul, ca la inceput... as intelege asta. Daca te prind, desi nu se va intampla asta, dar daca te prind sa le spui ca a fost vina mea, oricum ai privi situatia asta. Nu esti de acord cu mine, nu simti asta? Nu te opri din vorbit. Nu a fost vina lui, trebuia sa ma omori pe mine, este vina mea. Poate ca ai de gand sa ma omori, de aceea te-ai oprit din vorbit? Sa ma omor singur? As face asta daca ai, daca ai vrea, ai vrea asta? O sa-ti spun ce gandesc. Puteam sa te omor, dar nu am facut-o. Poate ca am facut lucruri oribile dar nu te-am omorat. Puteam sa te omor si sa am un alt fiu, unul la fel, cum am facut, sau sa o iau de la inceput, sa fac altul, sa ma casatoresc din nou, dar nu am facut asta, te-am crutat, desi erai aceasta chestie dezgustatoare pe atunci, orice om cu mintea intreaga te-ar fi strivit, dar mi-am amintit cum ai fost la inceput si te-am crutat, nu am vrut altul, am vrut acelasi copil din nou, pentru ca erai pur si simplu perfect si te iubeam. Stii ca m-ai intrebat despre vremea cand obisnuiai sa tipi? Uneori eram acolo, stateam acolo si te ascultam sau uneori nu eram in stare sa te aud, stateam acolo pur si simplu. Uneori ieseam si te lasam acolo. Nu cred ca ai coborat din pat, ai coborat din pat? pentru ca iti era teama de ce as putea sa-ti fac, asa ca era in regula sa ies. A fost o perioada scurta in care obisnuiai sa tipi, ai depasit faza, ai preferat sa nu ma mai vezi, voiai sa fii lasat in pace noaptea, nu mai voiai sa vin. Aproape ca te-ai oprit din vorbit, iti amintesti asta? Nu mai vorbeai, nu mai mancai, am incercat sa te fortez. Te puneam in dulap, iti amintesti? sau te cautam peste tot si credeam ca ai fugit si te gaseam sub pat. Iti placea acolo, iti puneam farfuria cu mancare acolo jos. Dar situatia s-a inrautatit, iti amintesti? Nu era nimeni in afara de noi. Intr-o zi te-am spalat si am spus ia-l in grija. Nu aratai prea rau si te-au luat. Dragul de tine. Iti amintesti? Iti amintesti ziua aceea, pentru ca sa stii ca eu nu mi-o amintesc. Totul e intetosat in capul meu. Nu-mi amintesc aproape nimic din acei doi ani dar tu trebuie sa-ti amintesti, si cand ai varsta aceea, doi ani e mult timp, nu a fost mult timp pentru mine, a fost o noapte lunga. Poti sa imi spui ceva din ce-ti amintesti? ziua in care ai plecat? Poti sa-mi spui lucruri pe care le-am... pe care se poate sa le fi uitat?
B1: Cand il urmaream ne-am urcat amandoi in acelasi tren, el s-a uitat imprejur iar eu am crezut ca s-a uitat direct la mine, dar nu m-a vazut. Am urcat in tren si am mers cu el pana la capat.

SALTER si MICHAEL BLACK, fiul lui, treizeci si cinci de ani.
MICHAEL: I-ai cunoscut pe ceilalti?
SALTER: Tu esti primul
MICHAEL: O sa te intalnesti cu noi toti?
SALTER: Ma gandeam sa incep de undeva
MICHAEL: Sunt sigur ca toti ar fi incantati sa te cunoasca. Stiu ca eu sunt.
SALTER: Imi pare rau ca ma holbez.
MICHAEL: Nu, te rog, inteleg perfect. Seman?
SALTER: Da, bineinteles
MICHAEL: bineinteles, vreau sa spun
SALTER: nu, nu, nu vreau sa spun
MICHAEL: Cred ca voiam sa spun, cum
SALTER: pentru ca, bineinteles, nu esti, nu exact
MICHAEL: nu, bineinteles
SALTER: nu v-as confunda
SALTER: sau s-ar putea, intamplator
MICHAEL: bineinteles
SALTER: dar nu, daca as privi atent
MICHAEL: pentru ca?
SALTER: din cauza ochilor. Nu ma privesti in acelasi fel.
MICHAEL: te privesc ca pe cineva pe care nu cunosc, bineinteles.
SALTER: Poate imi poti spune cate ceva
MICHAEL: despre mine
SALTER: daca nu te deranjeaza
MICHAEL: nu bineinteles, este normal, deja stii ca sunt profesor, matematica, stii ca sunt casatorit, trei copii, ti-am spus asta
SALTER: da, dar nu mi-ai spus
MICHAEL: o fata si un baiat, doisprezece si opt ani, si acum un bebelus, optsprezece luni, asa ca merge... si a inceput sa vorbeasca, nu am nicio fotografie la mine, nu m-am gandit, nu e nevoie de fotografii, nu-i asa? nu-i ca si cum vezi pe cineva tot timpul
SALTER: esti fericit?
MICHAEL: ce? acum? in general? Da, cred ca sunt, nu cred, sunt. Slujba ma oboseste uneori. Lumea se cam duce de rapa, bineinteles. Dar nu te poti abtine, o dimineata insorita, frunzele care isi schimba culoarea, o plimbare in parc cu copilul, nu te poti simti altcumva decat minunat, nu-i asa?
SALTER: Asa e?
MICHAEL: Pai se pare ca eu asa sunt.
SALTER: Spune-mi. Iarta-ma
MICHAEL: nu, continua
SALTER: spune-mi ceva despre tine, care te reprezinta pe tine, personal, ceva intr-adevar important
MICHAEL: ce fel de?
SALTER: orice
MICHAEL: este greu sa
MICHAEL: Pai este ceva ce ma fascineaza, sunt oamenii aia care obisnuiesc sa traiasca in gauri, in pamant, in tunele si camere sub pamant, si uneori ca sa ajungi la o camera trebuie sa treci printr-un labirint de pasaje, iar tavanul devine din ce in ce mic, din ce in ce mai jos, si trebuie sa mergi in patru labe si apoi sa te tarasti pe burta ca sa ajungi la camera asta care e destul de departe si care are o aerisire ca un horn ca... da, ca o aerisire, pana sus, catre cer, si stai in camera, in vagauna asta, in pestera asta, cum s-o numi, si privesti in sus prin gaura aia mica prin care vezi cerul deasupra capului tau. Si cand cineva moare, ei acopera camerele astea mici, asa ca oamenii astia sunt ingropati pe acolo. Si poate ca uneori au ingropat oameni vii, se poate, pentru ca se cunoaste dupa pozitia ramasitelor, dar bineinteles ca sunt morti acum. Si
SALTER: nu cred ca asta este ceea ce voiam sa aud
MICHAEL: oh, imi pare rau
SALTER: pentru ca ceea ce imi spui este despre altceva si eu speram la ceva despre tine
MICHAEL: nu prea
SALTER: Imi pare rau, nu stiu, speram
MICHAEL: Vrei sa stii despre crezurile mele, despre politica mea, despre ce parere am despre razboi, asta e? Nu imi place razboiul, nu sunt deloc incantat cand oamenii spun ca facem mult bine cu bombardamentele, nu m-am simtit niciodata prea comfortabil cu asta. Razboul este una dintre chestiile alea, nu crezi, in care toata lumea crede ca este in tabara celui bun, ai observat asta? Nimeni nu spune niciodata noi suntem baietii rai si o sa-i batem mar pe baietii buni. Ce crezi despre asta?
SALTER: Speram, nu stiu, ceva mai personal, ceva din profunzimea vietii tale. Daca nu sunt prea indiscret.
MICHAEL: Cum ar fi, poate despre urechile sotiei mele?
MICHAEL: Pentru ca seara trecuta urmaream stirile si eu ma gandeam ce urechi frumoase si destul de ciudate are, sunt mici dar cu lobul mare, mare in comparatie cu urechile ei mici, si sunt putin ascutite la varf ca ale unui pitic de la disney sau ca ale unui animal, si au fost dintotdeauna acolo, dar stii cum deodata observi asta? si observand asta, vreau sa spun cum o iubesc eu pare ceva, este ca si cum mi-ai spus sa iti spun ceva foarte personal. Sau copiii, bineinteles, as putea vorbi despre asta, este asta ceea ce vrei sa auzi?
SALTER: nu prea este
SALTER: pentru ca descrii alti oameni iar eu
SALTER: nu pe tine insuti
MICHAEL: dar sunt oameni pe care ii iubesc, asa ca
SALTER: nu este ceea ce caut. Pentru ca oricine poate simti
MICHAEL: da, bineinteles, nu vreau sa spun
SALTER: cumva, speram
SALTER: mai degraba
SALTER: doar despre tine
MICHAEL: despre mine
MICHAEL: cum ar fi poate ca stau intins in pat si e foarte confortabil, apoi nu mai e asa de confortabil, si imi misc picioarele sau chiar ma intorc, si apoi e
SALTER: nu asta
MICHAEL: da, asta e ceva ce toata lumea
MICHAEL: pai atunci nu stiu. Imi plac sosetele albastre. Inghetata de banane. Asta te ajuta?
SALTER: Cainii?
MICHAEL: Sunt ok cu cainii. Fiica mea vrea un catelus, dar nu stiu. Cainii sunt ceva despre care vrei sa stii?
SALTER: spune-mi cum te-ai simtit cand ai aflat?
MICHAEL: Fascinat.
SALTER: Nu furios?
SALTER: Nu inspaimantat?
MICHAEL: Nu, pentru?
SALTER: Pentru viata ta, pentru ca ai putea sa o pierzi.
MICHAEL: Viata mea inca imi apartine.
SALTER: Dar sunt acesti, sunt acestia, care sunt ceea ce... la fel ca tine, cred ca eviti
MICHAEL: da, poate ca
SALTER: pentru ca apoi s-ar putea sa ti se faca teama
MICHAEL: Nu cred ca
SALTER: sau sa te infurii
MICHAEL: nu prea cred
SALTER: pentru ca ceea ce-ti face este sa, adica sunt acesti ceilalti, care merg peste tot, pe strazi, ce-mi face mie este... nici macar mie, dar s-a intamplat, asa ca... cum poti pur si simplu sa... trebuie sa ai o parere despre asta.
MICHAEL: Cred ca e amuzant, cred ca e incantator
SALTER: incantator?
MICHAEL: toti acesti oameni similari, facand chestii similare sau putin diferite sau orice fac ei, ce incantare pentru profesorul batran si nebun, daca ar fi trait sa vada asta... eu pot sa vad frumusetea din asta. Stiu ca tu nu este incantat deloc.
SALTER: Nu am simtit ca l-am pierdut cand l-am abandonat, pentru ca am avut a doua sansa. Dar cand al doilea, al doilea fiu al meu a fost omorat, nu a fost atat de rau pe cat am crezut, pentru ca mi s-a parut cinstit. Eram cu primul, ca la inceput.
MICHAEL: Dar acum
SALTER: Acum s-a sinucis
MICHAEL: acum te simti
SALTER: acum l-am perdut, l-am pierdut
SALTER: acum nu pot s-o mai indrept. Pentru ca a doua oara, vezi tu, am avut somnul usor, am dormit cu usa deschisa.
MICHAEL: Asta e cel mai rau lucru pe care l-ai facut, ca nu ai iesit in noapte?
SALTER: Nu, bineinteles ca nu.
MICHAEL: Atunci?
SALTER: Lucrurile pe care le-am facut nu sunt atat de triviale ca inghetata cu banane si unifuckingversale ca intorsul in pat.
MICHAEL: 99 la suta dintre genele noastre sunt la fel, la toate persoanele. 90 la suta dintre gene sunt la fel cu ale cimpanzeilor. 30 la suta, cu ale unei salate. Asta te inveseleste vre-un pic? Pe mine ma face sa simt ca apartin.
SALTER: Imi e asa de dor de el.
MICHAEL: Mai suntem nouasprezece.
SALTER: Nu e acelasi lucru.
MICHAEL: nu, bineinteles ca nu. Faceam o gluma.
SALTER: Si, esti fericit? spui ca esti? Iti place viata ta?
MICHAEL: Da, imi place, imi pare rau.