cautare

vineri, 21 decembrie 2007

Hai cu postu' de Craciun, Diano!

Imi zice un prieten...

POST DE CRACIUN

Frig, vacanta, fulgi nelamuriti ciocninfu-se de priviri nelamurite, ecosisteme in centre comerciale, cearsafuri necalcare, miros de mentol, sex, sarmalute, mama Emilia, vin , intalniri, prieteni, tata, frig, alta lume, alte lumi, inapoi la degete stranse si priviri cu subantzeles, Marlyn Manson dansand salsa pe hol, Coca Cola, Kent8, mesaje de departe, gemete, sfaturi, frig, un burger de la colt, povesti, amintiri, somn, drum... inapoi acasa. A trecut...

vineri, 14 decembrie 2007

Doamna Sofica

Asa se intampla de fiecare data cand viata te pune in fata unui tablou dragut, pictat in culori calde, cu un grad moderat de genialitate. Se fute... totul... De exemplu eu, acum cateva zile ziceam ca totul este ok, ca am reintrat pe un fagas de normalitate optim mie... s-a intamplat!!! Dar este normal... probabil ca suntem cea mai mare jucarie a Mamei Viata, probail ca ne lasa un pic linistiti, in bucuria sau in suferinta noastra, pentru a putea, apoi, sa ne ia in maini, ca pe un glob d-ala cu ninsoare in New York, si sa ne zgaltaie pana ne pleznesc creierii.
Adeavarul este ca nu ar mai fi nimic incitat altfel. Si incitantul, dom'le, este esenta. Bine iubire, m-am trezit...


LA etajul trei al blocului in care tocmai m-am mutat (aproape tocmai) locuieste o batranica. De fiecare data cand nu merge liftul, urcand pe scari, ma lovesc de ea. Trista, cu fata ridata si un soi de timiditate amestecata cu dezastre acceptate in privire, ma intreaba cat este ceasul. Odata am vazut-o cand tocmai iesea din casa pe al carui perete principal troneaza un ceas mare, vechi, dar care inca functioneaza. Oare ii pasa de ceas? Oare ii pasa de timp, sau poate doar vrea sa mai verifice din cand in cand daca mai stie sa vorbeasca... singuratatea asta.
Schimband un pic ideea, am lasat deja o hartie semnata si stampilata de norat, cu dorinta expresa, ca daca ar fi sa ma senilizez cumva, sau sa fiu singura la saptezeci de ani, sa fiu transata in bucati medii si data la caini (Sa ma manance cainii dupa ce mor, sau aia de vor sa ma manance inainte sa o faca numai metaforic si de cur!)
In fine, cumva, stiu ce simte batranica accea, asa ca mai raman putin la discutii cu ea. Fie ca vorbim de pensii, de mizeria de pe scara sau despre pocnitorile care o sperie (la propriu), imi place sa vorbesc cu ea, pentru ca este un act mult mai intelept, caritabil vorbind, decat sa dai bani unui copil pe strada, care oricum o sa urle dupa tine ''Zgarcito!!'' dupa ce o sa-ti pupe mana, sau mai stiu eu ce act jenibilo-patetic invatat de la un tata betiv.
Ieri am vorbit cu ea despre mine. Putin. Eu am intrebat-o cum o cheama. Sofica. Of... Sofica, sau doamna Sofica, este fosta bucatareasa ''pe deal''. Pe deal? Da, pe deal, adica la
Casa Poporului, pentru neinitiati. A gatit pentru mari oameni de stat, a fost casatorita cu un domn care a murit de nu-s ce boala. A! Inca o chestie tare. Ati observat ca batranii stiu mult mai multe boli si remedii, decat noi, generatia informata. Nu neaparat pentru ca le-au avut pe toate, nu, numai din frica sa nu le aiba, sau din dorinta de a le putea detecta si vindeca, in cazul care... Oare asa o sa fiu si eu? Pe mine ma doare in cur daca am ulcer si cine mai stie ce sau cate boli pe langa. Un amic imi zicea ieri ca o sa moara in cativa ani. Si i-am raspuns ca o sa ma prapadesc de ras daca moare maine, strivit de o masina...
Doamna Sofica nu mai are pe nimeni, in afara de un nepot care nu vine sa o viziteze.
Nepotul este tot in Bucuresti, numai ca, se pare in alt Bucuresti. In Bucurestiul acela in care el are tot ce isi doreste, o munca frumoasa, o nevasta la fel de frumoasa, o fetita desteapta, de care doamna Sofica este tare mandra, desi o vede o data pe an, sau chiar mai rar...
Din vorba in vorba, doamna Sofica mi-a spus ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu mine, si daca nu as vrea, din cand in cand sa merg pe la ea sa-mi gateasca ceva... Mi s-a parut o idee foarte buna. Asa ca astazi am coborat, pentru prima oara dupa invitatie, desi intentionez sa merg des pe la ea, i-am cumparat flori si ceaiuri aromate. Este ora pranzului. In fata usii, m-au trecut cateva emorii, poate ca acesta sa fie inceputul unei prietenii care sa dainuiasca, mie mereu mi-au placut batraneii, pentru ca ei privesc viata de pe celalalt capat al ei, cu gatul intors spre spate, si cu jint. Plus ca este extraordinar sa stii ca batranica asta, pe care toata lumea o crede nebuna, a iubit odata, poate chiar a fost o amanta foarte buna, poate a avut perversitati de care, daca si-ar amini ar rade, poate nu exista carte in lume care sa fi spus povestea ei... cine stie...
Am o camasuta alba, si pantaloni, si papucii mei de casa, in picioare... doar suntem in aceeasi scara. Am ciocanit timida... Nu mi-a raspuns. Am sunat... ma gandeam ca poate se odihneste, poate mi-a gatit mie si acum este obosita. Dar usa se deschise brusc, si un barbat pe la 35 de ani iese in toc. Cu fata aspra si sprincenele stufoase, in costum si cu tricou pe sub sacou, aproape ca s-a rastit la mine:
''Dumneavoastra?''
''Am venit la doamna Sofica...''
El mi-a privit papucii de casa, fara sa inteleaga mare lucru si m-a poftit inauntru. Si-a intins gatul catre usa bucatariei si a strigat la sotia sa:
''Draga, a mai venit cineva la inmormantare, da-i tu o lumanare, doua, ca n'are...''


Gand pentru matusa Sofica...

joi, 13 decembrie 2007

Pe ploaie....


Pe strada intunecata nu se vede nici macar un om. Ei merg de mana, nici macar nu se privesc. Merg ca si cum asta ar fi ultimul drum pe care il vor face impreuna. Cu ploaia marunda in fata, merg drepti, cu gaturile lungi si privirile sclipitoare. Este pentru prima data cand se tin de mana in acest fel. El o strange mai tare si ea zambeste fara a-l privi. Stie ca inseamna ceva stransoarea asta. Crede ca s-au intalnit. Poate ca nu s-au intalnit decat mainile lor, dar ea crede ca s-au intalnit. Ii raspunde si ea la stransoare cu o mangaiere pe mana-i rece, el se intoare si o priveste. Ea nu il priveste nici acum. Stie ca este frumoasa din profil, cu suvite de par intretaindu-i vazul, cu buzele umede de caprioara inspaimantata si cu privirea inainte. Se lasa admirata. El face un pas mai mare si se opreste in fata ei. Ii cere sa o sarute. Ea se apropie de el si il intreaba soptit:
''Daca te sarut, crezi ca ai sa mai poti sa dai inapoi?''
''Crezi ca as mai vrea?''
Ea inchide ochii si se lasa atrasa de respiratia lui calda, ii adulmeca buzele si le atinge incet, cu buzele ei umede si reci. Nici macar nu se saruta, stau asa, in ploaia asta marunta, cu buzele lipite, ca doua animale curioase. El deschide ochii si ii vede genele intrepatrunse, o ia in brate si o saruta apasat.
Apoi continua sa mearga...singuri, in noaptea neagra, fara sa vada nici un om pe strada...
''Ploaia asta marunta te face sa te comporti ciudat, ii zise ea mamai ei... m-a sarutat asa, din senin...''
''Cine?''
''Nu stiu...''

marți, 11 decembrie 2007

Cercuri fara culoare

O poezie frumoasa scrisa de el, celalat anonim...


Cercuri concentrice in culori, in nonculori.
Urma de la un pahar de vin...
Se pare ca-i plecata, ca nu mai vine,
Noroi pe jos, zambete agatate-n nori,
N-au sa mai coboare
Si doare
Ca dispare cu fiecare plecare mai mult...
Ieri o desenam cu privirea pe coapsele-i goale,
Dar azi, coapsele-i pline
Refuza zambetul din mine
Si se desfac, si fac culcus cald altuia.
Cand m-a iubit? Sau, m-ai iubit?
Ce intrebare...
Se pare ca da, atunci! Dar astazi, in cercuri de fum
In cercuri de oameni, de trupuri,
In cercuri de zambete rare
Dispare
De mana ma ia o-intristare si ma plimba prin
Alta zare, cu alta culoare, sau nonculoare.

Celalat anonim.

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Buna, eu sunt Oana!

Buna ziua. Ma numesc Oana si sunt dependent de fluturi. Nu as putea sa las sa treaca ziua, fara sa vad un fluture... zburand. Cand eram mai mica ma duceam in cimitire. Acolo sunt cei mai multi fluturi, ati observat? Da! Pentru ca in fluturi se transforma sufletele oamenilor care pe lumea cealalta devin ingeri.
Pacat... In ultimul timp vedem din ce in ce mai putini ingeri... fluturi. Asta pentru ca oamenii nu mai sunt buni. Se duc dracului, toti in iad. O sa ajunga iadul ala mai rau decat capitala Chinei. O gramada de suflete ingramadite pe metrul patrat. Stiti ca se spune despre razboaie ca sunt bune ca sa mai imputineze oamenii. Cacaciosii astia de oameni! Oare in iad nu s-ar putea arunca o bomba draconica sa omoare... sau cum s-o zice, sufletele alea ingramadite, sa le mai dea si dracilor sansa sa respire.
In sfarsit. Eu iubesc fluturii.
Pentru ca am suferit teribil in unele zile in care umblam bezmetica pe strazi in cautarea unui fluture, a trebuit sa ii prind pe aceia care mi-au iesit in cale si sa ii omor eu... macar asa sa pot sa privesc linistita un fluture, fara sa ma chinui sa gasesc unul... ii am pe toti in colectia mea de ingeri.
Acum stau pe canapeaua de la mine din camera, si privesc zeci de fluri expusi pe peretele din fata mea. Sunt colorati, cu aripile desfacute, prinse in bolduri, mirosind a cadavru in descompunere... Pe unii i-am mai mangaiat, asa ca s-a mai sters din intensitatea aripilor, dar sunt ai mei, toti. O sa fac un rai din apartamentul meu de la marginea orasului. Un cimitir de ingeri. Da, ma numesc Oana... si sunt dependenta de ingeri. Ia spune-mi, tu ai fost bun? Ai fost darnic? Ai minti? Ai inselat? Daca nu... Buna, eu sunt Oana, iar tu vei sta pentru eternitate prins in bolduri la mine pe perete.

joi, 6 decembrie 2007

Vernisalul









Noah, evident ca am fost de toata jena si nu am ajuns la Timeea la vernisaj, numai ca s-a dus o echipa de filmare si acum am primit si pozele, asa ca sper sa ma pot recompensa cumva pe mica domisoara Mare... Timeea Mare! Chiar n-am putut sa ajung...
Cam asa arata sala inainte sa ajunga invitatii si curiosii... de apreciat maxim cum lucreaza draga de Timi!

miercuri, 5 decembrie 2007

Concert la Cheya!


PrimulCONCERT la CHEYA” – Vineri 7 decembrie, Club Malibu, ora 23.00

Trupa CHEYA iese pe piata cu primul „CONCERT la CHEYA”. Cei trei componenti ai trupei au descoperit pasiunea pentru hip-hop in urma cu 12 ani cand acest gen muzical isi facea aparitia in Romania. Drops, Feluu si Makru au pornit separat (Drops a activat in trupa Morometzii) insa drumurile lor s-au intalnit si in urma cu 5 ani au decis ca acesta formula este cea mai potrivita pentru ei.

Dupa 5 ani de underground, acum, trupa lucreaza la lansarea primului lor album, un album care se doreste a fi o reaintoarcere la originile hip-hop-ului. Acest „CONCERT la CHEYA” este primul dintr-o serie de concerte prin care se doreste promovarea noilor piese. Mesajul pieselor este mesajul initial al acestui gen muzical „pace, iubire, unitate si distractie” si este un suflu nou pe o piata muzicala suprasaturata si care a pierdut pe drum mesajul hip-hop.

CONCERT la CHEYA”o reintoarcere la valorile si mesajul initial al hip-hop-ului – un concert al adevaratei culturi hip-hop – VINERI 7 decembrie Club MALIBU - Bucuresti


marți, 4 decembrie 2007

Zi si Noapte!!!










Senso tv, Zi si Noapte, 20.30, in fiecare zi in direct, eu si Alin.
Telegrafic pentru ca as fi prea subiectiva.

Events:
Catalina are noroc cu caru, a castigat un dvd!!!!!
Danutza era sa ramana fara puls... draga de ea :)
Eu detinea o casca fashaitoare, si sarmalutze sur la tete :))))
Exista si blonde bune (relativ) care stiu sa cante bine, sa arate bine, sa vorbeasca bine... dar eu nu le-am cunoscut :))

duminică, 2 decembrie 2007

Fata din Castel

Din camera ei de intunecata, se putea vedea oceanul. Un geam subtire si inalt, la care ea nu putea ajunge, era singura sursa de lumina a camerei. Pe tot parcursul zilei, dunga de lumina isi muta locul si isi modifica dimensiunile... iar noaptea era un intuneric bezna, asta exceptand noptile cu luna plina, cand o dara de lunima bolnavicioasa ii patrundea in camera. Dar il putea auzi... oceanul. Il auzea cand se framata, cand era linistit, cand il durea trecerea unui vas...
Ea ramasese inchisa aici, nemuritoare, de pe vremea scripturilor. Cladirea se transformase intr-un muzeu, numai ca aici, la ultimul nivel, nu reusise sa ajunga nimeni, niciodata. Acum cateva sute de ani, chiar auzise o voce dincolo de usa celulei ei, si pentru o secunda numai, ii revenise speranta ca ar putea strabate din nou vazduhurile, libera.
Acum oceanul era trist, mugea surd in nevoia lui de uitare. Numai cu el mai putea compatimi. Din lipsa de altceva, incepuse sa-l iubeasca, si visa ca sta cu picioarele in nisip, si ca ii mangaie crestetul la reflux. Ca se pierde in el, toata, si ca oceanul o invaluie cu tandrete, o atinge pe fiecare raza a corpului ei istovit de timp si de nevoia de iubire. Ca o roteste in vartejuri de pasiune vii, si ca erupe, ca o balena fericita, cand o trimite fara suflare la mal.
Traia in doua lumi simultane. Una anosta si neagra in celula castelului ce fusese odata al ei, si una afara, prin vazduh si-n ape, libera, cu parul ce ii depasea calcaiele, purtat ca o umbra.
Poate era garbovita si urata acum, poate ca timpul uitase de camaruta ei, si nu isi mai masura trecerea fiecarei clipe decat in sufletu-i biciut, poate ca murise demult si imediata realitate nu era decat o coada a unui trecut prea fericit, poate refuza sa moara pentru ca inca iubea, poate ca...
Si iarasi se facu noapte, o noapte neagra, cu o singura stea pe cer... nevazuta de nimeni...

vineri, 30 noiembrie 2007

Invitatie


Ma simt onorata sa fac aceasta invitatie.
Intre 5 decembrie 07 si 30 ianuarie 08, pe Luigi Cazzavillan nr 12 , la Galeriile Sigma, TIMEEA MARE isi expune lucrarile de design vestimentar.
O tipa colosala, cu un umor desavarsit, Timea este o buna si veche prietena a mea, de pe vremea cand faceam Scoala de Design Vestimentar impreuna. Daca nu pentru ea, pentru lucrarile ei absolut geniale, trebuie sa mergeti sa vedeti ce va ofera expozitia galeriei Sigma.

joi, 29 noiembrie 2007

''E doar moarte...''

Mi se succedeau cele mai dragi momente prin fata ochilor, ma vedeam mica, cu cana intinsa cand mama mulgea vaca, cand am pus prima coronita pe cap, primul sarut, prima iubire, prima noapte de dragoste, lacrimile mamei invaluite in ropote de aplauze, ultimul sarut, ultima noapte de dragoste, lacrimile mamei la aflarea vestii, si revenind aici, pe patul de spital, mirosul de mucegai bagat la masina cu bule, peretii scorojiti si termopanele nefinisate, zambetele false ale asistentelor, sprincenele doctorilor, stufoase si ridicate: '' Nu o s-o mai duca mult fetita asta...'', mama ingenunchind la patul meu, strangandu-ma de pijama si urland ca daca mor o sa se stinga ca o lumanare fata fitil, putinii prieteni defiland si incercand sa ma inveseleasca: ''Lasa, fata, si-asa mereu iti doreai sa mori, tu crezi ca e asa simplu? Nu te primeste pe tine iadu, prea esti rea. Scaraosky isi face griji ca-l detronezi, te mai tine el in viata, nu te teme.'' Eu nu ma tem...
Pumni de par pe perne, maini crapate ca de la frig, dinti care incep sa se miste, si lacrimi, toata lumea din jurul meu, intr-un moment de repaos, simtea gustul picaturilor sarate in coltul gurii.
''De ce dracu mai plagi mama? Nu poti sa ma lasi sa ma duc linistita? De ce plangi? Mi se rupe inima numai la gandul ca asa, plangand o sa te las toata viata, nu mai plange...''
Si saraca mama promitea sa nu mai planga, si dupa ce inchidea usa de la salon, de lipea de perete si scorojea cu ungiile varul, pana ajungea la caramizi, si plangea iara... si iara...
N-am sa mai stau asa, nu mai pot. Mor numai la gandul ca raul pe care il imprasii find asa bolnava, si nefiind inca moarta imi roade sufletul cum rod sobolanii leprosilor din branza veche.
Maine dimieata ma duce acasa, nu mai au ce sa-mi faca. Sunt chiala, cu ochii vineti si cu pielea ca de reptile, am o proteza pe care mi-o pun numai cand mai vine cineva. Nu ma opresc din a primi vizite. Asa am fost pana la 28 de ani, asa vreau sa fiu pana mor. As vrea sa asiste o lume intreaga la moartea mea, dar sa nu sufere nimeni. As vrea sa se intample ceva cu mama, sa nu mai planga incontinuu. Imi e teama ca o sa ramana singura pe lume si mai greu ii va fi ca dupa moartea mea nimic nu o va mai bucura, nimic nu o va mai intrista. Mi-ar placea sa o iau cu mine, si nu, nu din egoism, pentru ca stiu ca langa mine ar fi fericita. Cred ca am putea sta amandoua pe bordura iadului, si eu i-as citi, si ea ar sta cu capul in poala mea si ar rade cum a iezit asa o tampenie din asa o femeie, si ne-am distra copios.
S-a deschis usa salonului, si a intrat. O moarte nu poate veni nicidata singura. Moartea survine in urma unor siruri de morti. Vorbeam cu asistenta si o intrebam de ce dracu' nu mor odata. Si ea mi-a zis ca a vazut multi oameni murind, asa ca stie ca eu fac parte din categoria oamenilor care mor numai dupa ce moare totul din ei. Si, zicea ea, pe mine inca ma tine ceva... Dar nu o sa ma mai tina. A venit. Ma doare sa stiu ca trebuie sa ma vada asa, si sunt convunsa ca nici ochii mei nu mai au decat viermi si otrava miscatoare in ei, ochii mei, odata atat de blanzi si lacrimati sunt acum un manunchi de suflete chinuite in desertul unui inec cu fire rupte de speranta.
M-a luat de mana, si nu mai stiu ce mi-a zis. Aici am inceput sa mor. Mama parca a intrat in camera si cand l-a vazut a ramas inmarmurita in tocul usii. Am privit-o, am privit si mana lui alba peste mana mea diavoleasca, apoi am privit tavanul, apropiindu-se spre mine. Am inchis ochii, odata cu ultimele cuvinte:
''Nu plangeti, e doar moarte...''

marți, 27 noiembrie 2007

Replica zilei!!!

GANDESC DECI SUNT NEMARITATA!!!

Se ia in calcul gradul de frustrare al autoarei, dar o parere va exista numai dupa ce se terina volumul...
(Fetili Crue)

De ziua mea!


Eu cu puiutzul, in momentul de tandrete maxima. Burtile alea vin cu poza, noi nu facem buei d-astea...

Cred ca asta este singura poza decenta, si am tot cautat in mai bine de o suta de poza. N-ai cum, ori tot malibu a fost antifotogenie, ori alcoolu, nene... oricum asta e ''cool'' :D

Fetilii, una mai divish ca alta..

Posedarea deposedatilor, sau reposedarea lu care este... oricum alin e ok aici, watch mai jos:))

Jur ca ne strambam, nici unul dintre noi nu arata asa in realitate. Defapt we are nice people, juuuuur!!!!
Anyhow, daca nu mi-ar fi stricat ziua... ar fi fost o petrecere reusita. Dar a fost oricum. Si... si... anuntul oficial: de pe 23 spre 24 noiembrie m-am lasat de beut, pentru nici un alt motiv in afara de faptul ca nu am nici un motiv serios sa o mai fac. Suna cunoscut?

duminică, 25 noiembrie 2007

JOSEPHINE

Piesa intr-un act.
Josephine
Victor - un prieten
Client 1
Client 2
Client 3

O camera ca de bordel, cu lenjerie intima agatata, lumanari parfumate si o mascota mare, undeva in coltul scenei. Un scaun in mijloc, acoperit cu o matase alba. Machiajuri, scrumiera si perii de par, pe jos. In dreapta o canapea curata. Josephine, personajul principal, imbracata in desu-uri scumpe. Victor, un tip elegant, in costum si cu freza aranjata, fumeaza un trabuc pe canapeaua din dreapta scenei. Client 1, 2, 3 sunt reprezentati prin masti de gips pe care si le pune Victor ( iar dialogul dintre Josephine si ei se aude pe banda). Josephine fumeaza pe scaunul din centrul scenei, in timp ce isi intinde dresurile cu adeziv pe picioarele bronzate.... Se aude muzica in surdina.

J: Buna seara. Numele meu este Josephine. Hai radeti... Josephine, ce nume de curva, ha ha... De fapt ma numesc Ioana, numai ca nimeni nu ma cunoaste drept Ioana, pentru toata lumea sunt Josephine... Am vazut un film cand eram mica si in rolul principal era aceasta Josephine, care traia viata dubla, criminal platit si femeie de casa... stupid, stiu, dar pe mine m-a prins. Am visat la momentul in care sa pot trai asta. Acum nimeni nu mai stie de Ioana... Nimeni in afara de el. Pentru el sunt Ioana, chiar si acum, cand nici eu nu mai stiu cine este Ioana, sunt Ioana (arata spre canapeaua unde fumeaza Victor). El este Victor. Prietenul meu. Prietenul, nu iubitul. Ma viziteaza sistematic, odata la cateva zile, sa vada daca mai traiesc... candva m-a iubit mult... acum nu stiu... cred ca nici el nu mai stie...

V: (se ridica de pe canapea si se plimba prin scena, cercetand spatiul cu privirea) Buna ziua...
J: Buna, Victor.
V: Ce faci? Nu te-am vazut de mai bine de o saptamana...
J: Si ce? Ti-a fost dor?
V: N-as spune chiar asa... (priveste in jur) Cam dezordine la tine...
J: Asa si? Daca nu iti convine pleaca.
V: Nu era niciodata dezordine la tine.
J: Ne mai schimbam si noi, oamenii...
V: Asa-i...
J: Vrei o cafea?
V: As vrea..
J: Du-te si fa, si fa-mi si mie una.
V: Ete pula...
J: He, he!
V: Am auzit ca nu esti prea bine..
J: Ai auzit pe ma-ta, ce-ai auzit?
V: Ca l-ai lasat pe unu cu pula sculata si i-ai inapoiat banii... Ce este asta?
J: Dar de cand mi-am tras peste, dragule? Pfoa, ce lume mica si vorbareata...
V: Ce este?
J: Nimic, sunt momente in viata in care pur si simplu iti vine sa ti-o bagi... atata tot...
V: Asa-i, numai ca de la tine nu ma asteptam.
J: Sa ce? Victor, nu m-ai cunoscut niciodata, de ai fi surprins acum ? Iti amintesti ca tu ai fi omorat daca ti-ar fi spus cineva ca nu sunt cea mai pura femeie din univers? Iti aduci aminte cum a inceput totul?
V: Care tot?
J: Hai nu o face pe prostu, in seara aia cand am iesit la Colt si am mancat salata cu rosii cu pesmet...
V: Tu mereu mananci salata cu rosii cu pesmet...
J: Tu aveai inelul in buzunar si eu ti-am zis ca sunt prostituata...
V: Acea seara...
J: Ma gandesc poate, daca as mai fi asteptat putin, toate lucrutile ar fi decurs altfel... Ca acum as fi si eu una din milioanele de femei normale care fac sex in medie cinspe minute pe saptamana si isi petrec restul timpului in bucatarie... As fi cumparat cadouri de Craciun si sosete sotului...
V: Ce sens are sa te gandesti?
J: Asa, ma intrebam daca ar fi fost mai bine...
V: E in firea umana sa doreasca ceea ce nu pot avea... tu m-ai invatat.

(Josephine se ridica de pe canapea si vine in fata scenei. Monolog)


J: Astia sunteti voi, niste criminali! Imi amintesc cand eram mica, foarte mica, atat de mica incat eram virgina, stateam intinsa pe pat, in camera mea, si imi imaginam ca vine un print si ma rapeste, ca ma duce la el in castel, ma dezbraca si ma leaga cu saluri lungi, tesute cu fir aurit. Imi imaginam ca aveam un trup de femeie in toata firea, si printul ma atingea delicat cu buricele degetelor, pe buze, pe gat, pe sani, se juca cu sanii mei, apoi cobora pe coaste, pe coapse, si se apropaia de interiorul meu si ma atingea. Eu stateam cu ochii inchisi, cu plapuma grea daruita de bunica mamei mele, peste mine, si imi imaginam ca degetele mle sunt de fapt ale lui, si ma masam incet pana simteam ca imi tremura genunchii... Apoi exercitiul asta devenise banal, incercam tot felul de chestii noi pentru ca mi le cerea corpul. Corpul meu a inceput sa strige din ce in ce mai tare ca are nevoie de adrenalina, de experiente noi, de nou, de altfel, de altceva!

J: Cand a inceput totul, el (arata spre Victor) credea ca sunt o pictorita neinteleasa. O provinciala neadaptata in cautarea expresiei supreme a artei. Ma distram sa ma joc cu mintea lui. La inceput il iubeam sincer si pur... cel putin o parte din mine. La noi a fost mereu o lipsa de sincronizare aproape dureroasa.

(Victor se ridica de pe canapea si vine in spatele ei, ilustrand publicului o scena din inceputurile relatiei lor. Cei doi se privesc cu dragoste unul pe celalat, se tachineaza si se scuza cu fiecare gest.)

V: A fost cald astazi.
J: Ingrozitor de cald.
V: Ce caldura...
J: Intr-adevar.
V: Ai lucrat?
J: Da, putin, nu prea am avut, plus ca se intampla ceva cu nuantele la temperaturile astea.
V: Ce-ai pictat?
J: (Zambind)Un pic din tine.
V: Cat de pic?
J: Ai sa vezi...
V: Cand?
J: Cand e gata.
V: Adica ?
J: Cand o sa te termin.
V: Ma pictezi pe mine?
J: In fiecare zi cate un pic, in fiecare barbat pe langa care trec, sau care trece pe langa mine, prin mine, cate un pic...
V: Ce vrei sa spui?
J: Metaforic vorbind...
V: Si cand o sa termini sa ma pictezi ce o sa faci?
J:(Il saruta) Nu o sa termin niciodata sa te pictez... Si daca vreodata as termina ar insemna ca nu mai existi...
V: Pentru tine?
J: Nu, pentru tine.
V: Si ce pictezi din mine?
J: Cuvinte, de cele mai multe ori cuvintele tale...
V: Declaratiile mele de dragoste?
J: Nu, alea sunt banale.
V: Cum?
J: Nu sunt banale in viata, sunt banale in culori. Sunt cuvinte care trebuiesc puse in culori, si cuvinte pe care incercam sa le punem in culori. Declaratiile sunt cuvinte pe care incercam sa le punem in culori, dar nu ne ies... Declaratiile sunt efemere.
V: Nu sunt de acord.
J: Nu trebuie. Ar fi prea siropos.
v: De ce nu vrei tu sa fie, doar normal?
J: Nu exista normal pe o caldura ca asta...
V: Tu ma iubesti?
J: As putea.
V: Ai vrea?
J: Poate.
V: Minti?
J: Mereu.
V: Serios?
J: Nu, glumeam, mereu te pierzi in jocurile mele de cuvinte, ochii tai cand te pierzi in cuvintele mele... uite ceva ce trebuie pictat.
V: De ce esti rea?
J: Ce-am facut?
V: Ma faci sa ma simt ca un copil prost, care a crescut prea mult. Nu este cinstit. Femeia trebuie sa faca barbatul sa se simta barbat... sa se simta ca un soldat roman care poate omora o armata de saxoni. Tu crezi ca femeile romanilor se purtau ca tine?
J: Nu.
V: Pai vezi? De ce trebuie mereu sa fie o competitie intre noi.
J: Dar nu exista, iubitule, competitie. Fiecare dintre noi are puncte superioare celuilalt.
V: Tu de ce nu imi vorbesti deloc despre calitatile meie?
J: Dragul de tine, pe alea le pictez... daca ai putea intelege ca iubirea nu se reduce la a sparge timpane cu te iubesc-uri infinite...
V: Deci ma iubesti...
J: Prin analogie.
V: Iar incepi?
J: Iarta-ma...

(Victor se retrage pe canapea. Josephine ramane singura pe scaun pregatindu-si tinuta)

J: Il iubeam. Asa cum ai iubi un animalut de casa... este al tau, nu ai vrea sa i se intample nimic rau, de aceea nu faci nimic extrem cu el. Asa procedeaza barbatii cu nevestele lor. Asa procedati si voi cu dragalasele si scumpele sotioare, care fac tarte umplute, imbracate in bluze roz de casmir.. Le considerati animale de casa, asa ca pe ele le futeti in pozitia misionarului, si cu prostituatele va potoliti setea de viata, de fantasmagoric, cu ele faceti sex oral, anal, si restul... Nu este drept, numai ca mi-a luat ceva timp sa ma prind de treaba asta, faceam cu Victor ceea ce eu, daca ar fi fost vreodata sa fiu sotie, n-as fi suportat sa mi se intample...

(Victor isi pune o masca Client 1 si se intinde pe jos, in fata scaunului ei. Josephine il mangaie cu tocul cizmei pe abdomen.)

S1.

C1: As putea sa te iau in unul din filmele mele, ai vrea?
J: De ce?
C1: Asa, ca sa devii celebra... nu ai vrea sa devii celebra?
J: Tarfa care a ajuns actrita, si nici macar pentru ca unul din clientii ei s-a indragostit de ea... nu, doar pentru ca i-a facut un favor. Lamentabil! Nu multumesc.
C1: Cum vrei...
J: N-am inteles niciodata foamea asta de celebritate a actorilor.
C1: Asta pentru ca nu stii ce ar putea sa te faca fericita. Pe unii oameni banii ii fac fericiti, pe altii celebritatea...
J: Pe mine sexul...
C1: Serios? Ai fi fercita faca ai face sex tot timpul?
J: Cred ca da. Adica cel putin as fi ocupata si nu as mai avea timp sa ma intreb ce este fericirea.
C1: Esti fenomenala. Esti singura femeie de genul asta...
J: Prostituata?
C1: Ma rog... care face treaba asta cu tot sufletul.
J: Sex, futut, frecat, ce este asa greu de pronuntat? Prostitata, curva, tarfa...
C1:Nu cred ca exista un barbat suficient de complex ca sa iti satisfaca toate nevoiele. Ar trebui sa te iau in unul din filmele mele!
J: Nu stiu sa joc.
C1: Tu nu minezi?
J: Ba da. Normal. Toate femeile o fac.
C1: De ce?
J: De ce mint oamenii?
C1: Nu am stiut niciodata raspunsul la intrebarea asta.
J: Petru ca le este frica ca poate nu ii iubesti asa cum sunt, si atunci mint ca sa isi creeze impresia ca ii iubesti. Intelegi?
C1: Deah... oricum, ar trebui sa joci in unul din filmele mele...
J: Desigur... hai ii dam drumul?
C1: Daca vrei...
J: Ceva deosebit astazi?
C1: Nu, ca de obicei.

(Josephine scoate un bici, si incepe sa il calareasca pe C1, biciuindu-l. El tipa. Muzica pe fundal. La un moment dat el o rastoarna si o leaga cu mainile la spate cu propriul bici, apoi ii trage ciorapii cu dintii. Alearga prin scena ca un catel fericit facand un rond complet, dupa care ii arunca o bancnota pe scaun. Isi da jos masca si se intoarce pe canapea redevenind Victor. Josephine ramane singura pe scaun, reimprospatandu-si machiajul, implinita, fara sa i se intrezareasca nici un gand pe chip.)

J: Cand sunt cu unul din clienti, uit complet de Victor. E ca si cum mi-ar placea mult, personaje din filme diferite. Imi place unul pentru ca este frumos, tandru, are dintii albi si aliniati, mainile mereu calde, si celalat pentru ca are rautatea imprimata pe chip, cu ciupituri de varsat de vant, parfum tare si inexpresivitate excitanta in pat. La inceput imi era teama sa nu ma indragostesc de unul din baietii rai... apoi ma intorceam acasa si il vedeam cuminte, citind un ziar sau privind la televizor si imi venea sa ii iau capul in maini si sa urlu cat il iubesc. Jur ca il iubeam. Fara el nu as fi putut fi eu, nu as fi putut sa fac nimic din ceea ce fac. Se spune ca un om are mai mult succes in cariera daca are liniste acasa. Asta mi se intampla si mie. Daca Victor nu m-ar astepta cumintel acasa, crezand ca sunt la vreun chef, sau mai stiu eu ce, probabil ca mi-ar fi fugit gandul la vreo fantezie de genul asta, in timpul in care...

(Victor vine spre ea cu un set de pensule ascunse la spate.)

V: Inchide ochii?
J: Ce?
V: Inchide ochii! Am o surpriza?
J: Ce este?
V: Inchizi ochii sau nu primesti nimic.

(Josephine inchide ochii. Victor scoate setul de pensule si il il posteaza in fata ei.)

V: Deschide!
J: Iubitule!
V: Le-am cumparat de la targul de ieri. Iti plac?
J: Foarte mult. Probabil ca sunt suficient de scumpe, asa-i? Cat te iubesc!
V: Cat?
J: Pana la soare si inapoi, si de doua ori in jurul lunii!
V: Stii ca nu mai este nevoie distanta in jurul lunii, oricum este mica in comparatie cu distanta dintre pamant si soare, nu?
J: Si de asta te urasc!
V: De care?
J: Pentru ca imi tai macaroana cand este declaratia mai suculenta..
V: Ca o friptura de vita facuta in casa?
J: Cu putin piper presarat peste...
V: Si vin rosu...
J: Si noi infulecand din bucata de carne ca apucatii!

(Cei doi se amuza impreuna. Josephine il saruta pe frunte pe Victor si acesta se retrage pe canapea.)

J: Dragul de el, daca ar fi stiut ca imi puteam permite cate zece seturi de pensule pe ora...pe ora lucratoare, bineinteles... Ma gandeam ca este prea bun sa merite o femeie ca mine. Chiar ca mergea expresia: Ce tarfa! Ma gandesc ca poate ar fi fost bine sa ii spun, numai ca nu as fi suporta gandul sa il pierd. M-am gandit si la varianta sa nu il pierd pe el, sa il tin pe el... dar cum ar fi fost viata mea fara contactul cu penisurile celor mai importanti oameni din tara? Acolo ma simteam puternica, le stiam jocurile, slabiciunile, si uneori ma distra sa ii vad pe unii dintre ei sustinand dizertatii despre conduita si morala, amintindu-mi-i in desuuri femeiesti, zburdand la mine in apartament...

(Victor isi pune a doua masca devenind Clientul 2. Josephine continua sa stea pe scaun. Clientul 2 se deschide la slitz si se aseaza in fata Josephinei. Pe banda se aud gemetele lui si vorbe de alint: bine tatutzule, fii buna cu ea, asa tatutzule, priveste-ma, bine, da tati, asa fetitza mea... Josephine se sterge la gura, el isi ridica slitul la pantaloni si cauta un loc unde sa se aseze. Nu gaseste asa ca se aseaza istovit langa scaun, in timp ce Josephine isi aprinde o tigara.)

C2: Or sa te omoare draciile astea.
J: Nu mor eu din atat.
C2: Asculta la mine, ca-s batran si stiu.
J: Lasa ca nu esti asa batran. Esti sexy!
C2: Vezi de ce vin eu numai la tine, tatutzule? Tu spui diplomatului ceea ce el vrea sa auda. Esti diplomata cu diplomatul.

(C2 rade grotesc apoi isi priveste ceasul de la mana)

C2: Ce repede ai scapat, putoare...
J: Cat e?
C2: N-au trecut decat cinspe minute. Eu te-am platit pentru doua ore, ce inseamna, dom'le, profesionistele...
J: Mai putem incepe odata, daca vrei...
C2: Nu, nu, m-ai secatuit, tatutzule. Mai vorbim...
J: Vorbim...
C2: Ai vazut cum s-au dat la fund cacanarii dracului... Atat le-a trebuit, un scandal. M-ai vazut la emisiune? Praf i-am facut! Sunt bun, dom'le, asta sunt, bun!
J: Esti!
C2: Pai ce credeai, tatutzule, ca ii lasam eu sa ma dea jos, dupa cat am luptat, lasa cat am luptat dar cati bani am bagat? Pai mi-as fi facut abonament la tine pe eternitate cu banii aia...
J: Ai putea sa iti faci, oricum nu cred sa ajungem in locuri diferite...
C2: Iadu' ne mananca, Josephine draga, pe amandoi!
J: Si pana la urma care-i problema lor?
C2: Of, este o chestide de monopol, partzarul ala are senzatia ca toata tarlaua asta capitalista este a lu ma-sa. Pai cine-i ma-sa? Presedintele?
J: Poate este totusi cineva, nu subestima pana nu cunosti...
C2: Asa-i, asa-i, futu-i in cur pe ma-sa. Eh, dar eu le-am zis-o, tatutzule, in direct, m-ai urmarit, nu?
J: Da, i-ai lovit unde ii durea mai rau.
C2: Stinge, tatutzule, tigara aia, ca ne omori pe amandoi!

(Clientul 2 se retrage pe canapea, isi da masca jos, redevenind Victor. Josephine sta ghemuita in fata scaunului, tremurand. Victor vine nervos, tipand.)

V: As avea nevoie de o explicatie!
J: Ce sa iti spun?
V: De ce m-ai mintit? De ce ai facut asta, Ioana? stii bine ca eu te-as fi ajutat. As face orice pentru tine, femeie, orice! Nu trebuia sa faci asta?
J: M-am gandit ca ai sa te superi... ca am sa te dezamagesc si m-am gandit sa pot repara singura aceasta greseala.
V: Ce este de reparat? Cum sa iti mai explic, Ioana, ca nu poti face totul de una singura? Uneori mai ai nevoie de ajutor. Fir-ar sa fie, trebuie sa inveti sa primesti ca sa poti da... ai pierdut un an! Abia la anul mai poti da examenul la arte plastice. De ce nu te-ai prezentat la examen, atat as vrea sa stiu?
J: Pentru ca nu ma simteam pregatita. Pentru ca mie imi place sa te pictez numai pe tine, te-as picta numai pe tine mereu, nu as vrea sa fac altceva, intelegi? Nu stiu sa pictez altceva...
V: Ioana, draga, dar o sa ai toata viata la dispozitie sa ma pictezi pe mine, nu plec nicaieri, niciodata, numai ca trebuie sa iei examenul asta, altfel nu o sa fii decat o amatoare. Tu nu vrei sa fii o amatoare, nu-i asa?
J: Niciodata?
V: Ce?
J: Nu ai sa ma parasesti niciodata?
V: Niciodata.
J: Nu este, totusi, un cuvant cam mare pentru cat de mici suntem noi, oamenii?
V: Nu, este un cuvant potrivit pentru cat de mult te iubesc eu pe tine.
J: Ai tipat la mine....
V: Of, iarta-ma, dragostea mea, iarta-ma... tu trebuie sa intelegi ca nu vreau decat ce este mai bine pentru tine, vreau sa fii fericita Ioana. Pictand, tu esti fericita, eu asta stiu.
J: Nu sunt o amatoare.
V: Fara o diploma esti, Ioana, trebuie sa intelegi.
J: Cat de plin de prejudecati esti... iubirea ar trebui sa te ajute sa rupi barierele. Tu nu ma iubesti... tu vrei sa te casatoresti cu mine...
V: Si ce este rau in asta?
j: Nu intelegi...
V: Taci, vino in bratele mele...

(Cei doi se tin in brate un timp, dupa care Victor merge pe canapea.)

J: Normal ca nu aveam nici un gand sa dau admiterea la tampenia aia de Facultate de Arte Plastice, sau cum s-o numi... Incepuse sa ma enerveze din ce in ce mai tare siroposenia aia de iubire. Ioana, eu vreau tot ce este mai bun pentru tine, stii nu, tu nu vrei sa fii o amatoare, tu vrei sa fii o profesionista, nu? Eram o profesionista, diplomatul mi-o spusese! De ce dracu stateam la curul unui nimeni cand as fi putut sa rastorn trei partide si jumatate din show-bizz cu tot ce eram? Te iubesc, ba nu, eu te iubesc, nu, eu te iubesc mai mult, ba nu, eu te iubesc mai mult, eu te iubesc enorm... Ma-ta! Josephine, trebuia sa stii ce te-ar fi facut fericita! Asta este cel mai greu. Cand stii ce te face fericita mai este doar drumul... drumul catre fericire... fericirea insasi...

(Victor se intoarce.)

V: N-ai mai pictat de mult.
J: Nu prea am inspiratie.
V: Macar niste caricaturi...
J: Dar ce sunt eu, caricaturista? Si ce desenez?
V: Fantezii in orizontul realitatii...
J: Poftim?
V: Am spus ca...
J: Am auzit ce-ai spus, ce dracu inseamna asta?
V: Nimic, mi s-a parut ca suna frumos.
J: Eu nu desenez fanteziile nimanui in realitate, ai inteles? Ce tampenie...
V: Te schimbi, cu fiecare zi te vad putin altfel...
J: Ce?
V: Cu fiecare zi care trece te schimbi mai mult. Ai inceput sa nu mai dai doi bani pe arta ta, pe iubire, pe micile cadouri... Candva imi ziceai ca ma iubesti pentru fiecare prostie pe care ti-o ofeream...
J: Adia imi cumparai iubirea? Asta faceai? Asta faci? Crezi ca prostiile alea de cadouri ma tin pe mine langa tine, crezi ca nu as putea sa mi le cumpar singura?
V: Nu spuneam asta...
J: Daca te intereseaza am mai multi bani decat ai putea tu sa iti imaginezi, si as putea sa imi platesc cei patru ani de facultate chiar acum, daca asta m-ar face profesionista in ochii tai...
V: In ochii mei esti deja totul, Ioana, nu trebuie sa imi dovedesti nimic.
J: Cum sa nu? Iubita ta, viitoarea ta sotie, mama copiilor tai trebuie sa fie pictorita, una cu facultate, diploma, trebuie sa fie o profesionista... cum altfel?
V: Nu o sa mai bat la cap, Ioana, incercam sa te indrum spre ce-i mai bine pentru tine...
J: Mai inceteaza dracului cu Ioana. Nu sunt Ioana, ma cheama Josephine... De cate ori vrei sa iti repet? Josephine!!!

(Victor merge spre canapea, isi pune masca si devine Clientul3. Josephine isi pune o blana eleganta pe umeri si fumeaza o tigara lunga. Expresia fetei lasa sa se intrevada pofta si placerea viciului.)

C3: Dezbarac-te!
J: Asa, deodata?
C3: Sa nu uiti ca eu te platesc.
J: Asa-i. Cum vrei tu!
C3: Esti frumoasa. De ce te-ai facut curva?
J: Pentru ca imi place.
C3: Iti place sa fii curva?
J: Nu, imi place sa fac sex.
C3: Pai asta nu inseamna neaparat sa fii curva.
J: Imi place sa fac sex ca experiment. Sa cunosc mai multi barbati.
C3: Deodata?
J: Nu neaparat.
C3: Cati barbati ai avut?
J: Nu i-am numarat.
C3: Ma asteptam la raspunsul asta. O femeie ii numara. Curvele nu ii numara niciodata.
J: Nu stiam.
C3: Si cand nu ai sa mai fii o curva, ce ai sa faci?
J: Nu stiu, nu m-am gandit...
C3: Pentru ca voi nu ganditi. Curvele sunt ca animalele, fac totul din impus. Daca vor sa se frece, se freaca, daca vor sa manance, mananca.
J: Si barbatii cum sunt?
C3: Ce treaba are una cu alta? Un barbat daca vrea sa faca ceva, o are pe nevasta-sa acasa.
J: (Rade) Am inteles, si tu ai venit aici sa ce?
C3: Sa iti zic atat, ca esti o curva.
J: Ai spus de cateva ori bune, am inteles, nu fi impertinent...
C3: Nu are omul ce discuta cu voi, asa sunteti, niste curve, va manaca ca pe maimute si nici nu recunoasteti. Curve!
J: Ai vrea sa nu mai repeti obsesiv cuvantul asta?
C3: Curva?
J: Da.
C3: Te deranjeaza ca iti spun ca esti o curva? Pai nu esti?
J: As prefera sa spun prostituata, sau dama de companie....
C3: Un cacat, tot curva. Sa stii ca nu am nici un pic de resprect pentru voi. Adica am auzit ca sunteti oameni si tot felul de baliverne, dar eu stiu ca femeia e una, curva nu e femeie.
J: Dar ce e?
C3: Curva.
J: Ar fi asa un mare deranj daca te-as ruga sa anulam aceasta intalnire. Nu imi face placere.
C3: Normal, voi aveti impresia ca sunteti cineva, dar de fapt nu sunteti nimeni, asta sunteti, nimeni. Pai cine dracu mai stie de voi, dincolo de ora aia sau de noaptea aia? Cutzu!
J: As vrea sa pleci!
C3: Asta este, plec, curve gasesc pe toate drumurile, bani sa fie, pe cand femeia, pai pe femeie o iubesti, o respecti, o tratezi ca pe o regina.
J: Iesi afara!!!!
C3: Curvo!

(Clientul 3 se retrage catre cafenea, isi da masca jos, redevenind Victor)

J: Uneori munca asta poate deveni foarte enervanta. Nu am dat intotdeauna peste clienti eleganti, galanti si parfumati. Idiotii de genul astuia, m-au facut sa ma gandesc, poate profesia mea nu este cea mai fericita.Uneori ma intrebam de ce fac asta?Nu gaseam nici un motiv sa nu o fac... Parca incepusem sa ma plictisesc de capriciile mele. Parca ma prosteam prea mult incercand teribilismul cu degetul, si pana la urma, eu am fost singura cu aripile zdrobile, ei au ejaculat, altceva nu mai conteaza... Nici Victor nu a mai contat... Victor...

(Intra Victor)

V: Da, Ioana!
J: Ce?
V: M-ai strigat...
J : Nu imi mai spune Ioana ca ma exasperezi!
V: Asa te cheama.
J: Josephine!!!
V: Simt ca te pierd... daca nu te-am pierdut deja...
J: Sunt aici! Nu sunt? Sunt aici, Victor! Nu te mai smiorcai ca un copil!
V: As vrea sa plecam...sa ne mutam in provincie undeva... Impreuna, doar noi doi, intr-o casa mica cu gradina...
J: Ce? Ai inebunit? Serios! Ai luat-o razna?
V: Ai putea sa stai, sa pictezi, poate ti-ar veni inspiratia... Eu m-as ocupa de gradinarit, tu ai planta flori in glastre, am fi fericiti...
J: Termina cu tampeniile, te rog!
V: Am face dragoste toata noaptea, ziua am...
J: Am face dragoste toata noaptea? In pozitia misionarului pana imi amortesc picioarele? Sau ai vrea sa imi faci sex oral pana adorm? Dragoste toata noaptea, tu te auzi?
V: Poftim?
J: Victor, noi ne futem ca bosorogii, cate cinci minute, in pozitia misionarului, uneori nici nu iti dai drumul daca eu termin inainte. Esti prea obosit, la dracu... Noi n-am incercat altceva din a doua saptamana a cacatului asta de relatie.
V: Se pare ca sunt cateva lucruri nediscutate intre noi...
J: Cred ca nu ti-ai gasit momentul, Victor, tardiv pentru o discutie despre asta...
V: Ba nu Ioana, scuze, Josephine, nu este! Asculta-ma? Te iubesc enorm, nu mi-as fi putut permite niciodata sa iti cer sa facem asa ceva... te respect prea mult.
J: Asa ceva?
V: Josephine, vreau ca tu sa fii mama copiilor mei, cum ai putea crede ca eu...
J: Asa este, Victor, in casa noastra din provincie, vom face dragoste pana voi face vanatai pe spate de la patul tare si lenjeria apretata... sunt aproape fericita.
V: Am putea incerca, macar...
J: Tu nu ai avut niciodata fantezii cu o femeie care sa ti-o suga, Victor?
V: Nu as putea vorbi asta cu tine... (intimidat) ba da, dar pentru asta exista alt gen de femei... platite...
J: Poftim?

(Victor merge pe canapea)

J: Astazi a trebuit sa ii spun totul. Ce sens ar fi avut sa mai aman? Oare ar fi avut vre-un sens? Nu... Din cartile cu ingeri lipseste mereu unul, iar in tablourile cu draci mai e mereu loc pantru inca unul. A trebuit sa recunosc cine sunt, macar de dragul zecilor de pensule nefolosite... Oricum nu ar fi avut cum sa mearga... nepotrivire de caractere... se pare...

(Josephine mege pe canapea langa Victor. )

V: Mi-e foame!
J: Si eu as manca o salata de rosii cu pesmet.
V: Tu mereu mananci salata de rosii cu pesmet...
J: Vrei sa mergem la Colt?
V: Da, mergi si comanda, vin si eu in cateva minute... mai am ceva de facut...
J: Bine, nu intarzia... as vrea sa discutam cate ceva...
V: Si eu as vrea...
J: Pa pa..
V: Ioana... te iubesc.

(Josephine iese. Victor vine in mijlocul scenei si se aseaza pe scaunul Josephinei. Scoate din buzunar un inel.)

V: Astazi... sau niciodata... Iubirea este mai puternica decat orice! Stiu asta! In ochii ei am vazut mii de femei. O sa mergem im provincie, ne vom casatori... vom fi fericiti...

(Victor iese. Dupa cateva momente intra impreuna. Actiunea a revenit la momentul prezent. Au cafelele in mana, fiecare...)

J: A dracului de proasta ai facut-o!
V: Fa-ti, daca nu iti convine...
J: Hai spune-mi, te-ai gandit ce s-ar fi intamplat daca mi-ai fi dat tu inelul inainte?
V: Poate macar unul dintre noi ar fi fost fericit...
J: Imi aduci un pliculet de zahar?


Sfarsit.

joi, 22 noiembrie 2007

Sunt mai bun decat faptele mele!

''Sunt mai rau decat cuvintele mele, dar mai bun decat faptele mele!'' Citat descoperit in biblioteca nescrisa a lumii de Gabi Penes, cand era putin suspect...
O sa citez in tot acest post o discutie a noastra, pentru ca singura nu as fi spus mai bine.

Perfectiunea. Perfectiunea este vie, nu este un lucru rigid, de nemodelat. In primul rand nu este un lucru, dar orice ar fi, exista in functie de bagajul nostru genetic, si este greu de suportat. Intervine exemplul lui Adam si al Evei. De ce nu au stat ei linistiti si fericiti in Perfectiunea raiului? Pentru ca nu este in firea omului sa accepte perfectul, pentru ca perfectul te obliga la precedent, te ingradeste in frumusetea momentului, si daca ai avea o mie de orgasme pe zi, cand ai mai avea timp sa le mai simti intensitatea?

Libertate. Libertatea este cea mai uzuala masca a fricii. Oamenii se ascund in spatele libertatii pentru a nu fi nevoiti sa evadeze din ''lagarul simtamintelor mediocre''. Un rasarit de soare se vede mai colorat, cand se reflecta in ochii ei, o frunza de plop, ingalbenita pe aleea mea, este mai caramizie cand mi-o arata el, dar pana la urma de ce sa traiesc mereu cu teama ca poate toamna urmatoare nu va mai fi, si sa nu ma consolez cu gandul ca e aproape la fel de caramizie si daca o vad singura? Iubirile mari vin cu suferinte si mai mari!

Sfarsitul. (ma intreb daca sa spun parerea mea sau a lui Gabi, pentru ca sunt in contradictoriu) Sfarsitul este punctul in care totul se termina. Viata se termina cu moartea, iubirea se termina cu suferinta, cartea se termina cu coperta doi, dupa care nu mai este nimic, piesele de teatru se termina cu golul scaunelor unde au aplaudat sau au huiduit oamenii. Constientizarea existentei sfarsitului este singura modalitate prin care iti asiguri continuitatea. Paradoxal.

Speranta. Speranta este pasarea cea mai frumoasa pe aripile careia poti brazda vazduhul. Te va tranti cu barbia de pietrele dezamagirii, dar este ceva mai frumos decat sa o implori sa vina din nou? Si din nou sa zbori?

Sunt mai buna decat faptele mele, intr-adevar, pentru ca nu imi uit SFARSITUL in SPERANTA unei PERFECTIUNI a LIBERTATII.

Multumesc Gabi... il cheama Zen!

K n Confusion


Nu stiu de unde sa incep... Ieri seara am fost la relansarea postului Senso Tv, hm.... Tipul care prezenta era relativ coerent, invitatii eram noi ( Teatru Nou, nu noi antonimul de la vechi), si-atata, adica restu' ori cantau ori faceau parte din stuff. Ce sa zic, trei ore juma de ''distractie'' la maxim. Dupa Sarmalele Reci (in timpul concertului lor oamenii mancau saratele si vorbeau, asa ca m-am trezit eu sa aplaud si sa dansez, ca sa nu se simpta artistii prost, motiv pentru care mi-am luat in freza vre-o doua priviri ''porno'' de la solist), au cantat Sotto Inteso (nu-s daca se scrie asa, da mi-a placut nespus de Sfantu' care a recunoscut ca are aceeasi palarie de concert de sase ani... n-ar fi greu, dat fiind faptul ca in sase ani au avut doua concerte:D!), apoi Pistoulul Cu Capse (niste copii despre care am mai auzit dar nu am fost curioasa sa ascult ce fac, si care, off da record, m-au pus in cur, foarte tari, un punk cu influete de multe feluri, tineri talentati si cu spirit inovativ).
Iar acum Ta-Ta-Ta-Tam: K nConfusion!!!!!!!!
Pentru cei care nu stiu, K n Confusion este trupa(sa nu-i zic formatia) a carui solist e K-Gula. Am uitat sa mentionez ca totul se intampla live, si nici unul din artisti nu a dezamagit. Trei pusti la ''instrumente cu corzi'', unul la baterie si K-Gula. Au cantat cel mai putin, cred ca patru piese, insa nu am cuvinte. Ce sound, ce versuri, ce prezenta scenica aveau fiecare dintre ei, cu totul altceva fata de ce facea K-Gula inainte. Mi-ar placea sa fac un eseu despre cum nu mai puteam sa respir, cum nu puteam sa aplaud, cum nu mi-a venit sa cred ce tari sunt oamenii!
De o decenta cum rar mai prinzi la artistii romanesti, nu a injurat publicul, nu a baut alcool intre piese, nu a scuipat, si cu toate astea m-a atins si m-a tinut cu o mana in jurul gatului, pana la final.
Trebuia sa ascultati. Iar eu promit sa ma documentez, si sa anunt un concert viitor al lor.

miercuri, 21 noiembrie 2007

Invazia


Invazia

Regia: Oliver Hirscbiegel
In rolurile principale: Nicole Kidman, Daniel Craig.

Hm, un virus... extraterestru, care face oamenii aproape nepamanteni in sensul ca, desi iti pastreaza amintirile si emotiile, devin mult mai calmi, mai calculati, cu o privire goala (tampa, dupa caz). Ea, Nicole, o psiholoaga cu un copil, un pic indragostita de un tip temerar impreuna cu care lupta pana aproape de final, si cu un fost sot care face parte din oamenii de top in implementarea sistemului extraterestru. S. F.-uri...

Atentionare: pentru a transmite virusul de la un om la celalalt, infestatii trebuiau sa verse pe semeni, asta ca sa ma exprim frumos.

Continuand cu tampeniile acestui film, ca sa nu iti atace celulele unu ins peste care s-a varsat, trebuia sa nu doarma... si ea, care este doctor, stia, dom-le, ce pastile sa serveasca! Of!

Binele si iubirea inving? Ghiciti! Imprevizibilitatea, o, ea!

Prost, un film realmente prost, si pentru ca incerc sa vad parea plina a paharului, oricat de in desert ar fi el, merita sa o vedeti pe Nicole, ea este adorabila.

Retoric, dar nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb, unde se va ajunge cu filmele astea din ce in ce mai proaste?

Floricelele rancede, in stanga si dreapta noastra doua cupluri de tineri profesori de gradinita: ''daca bea din apa in care a vomat ala se infecteaza si ea, intelegi?.... da, asta e barbatul aleia care a venit la inceput, de la ora 9, doar a zis ca este ceva in neregula cu el...'' Nu suntem idioti, ne dam seama si noi, oamenii mai putin geniali, taci in p*** mea, odata!!!

Eh, in rest, all good! Cum care rest?

marți, 20 noiembrie 2007

Despre frumusete...


Era normal sa vina si postu asta dupa ultimul... (si ca sa fie inteles trebuie citit si ultimul post, si cartea)

Despre cerintele contemporanului se tot scrie. Emisiuni in care se vorbeste despre cum trebuie sa fie femeia ideala. Dincolo de slabuta, cu ochii migdalati, dintii perfecti si timida. Am auzit discutii in care se invata femeile cum sa cucereasca un barba (revistele glamour din asta isi scot banii), cum sa miste mainile, cat timp sa astepte inainte de a raspunde la intrebarea lui, ca sa nu para direct interesata de a-i da un raspuns, cum sa isi intina spatele, delicat, si sa spuna ca a avut o zi grea.... si tot felul de cacaturi care mai de care mai mari, mai imbecil facute, evident, tot de femei.
Acu stau si ma intreb daca toate articolele si discursurile astea nu sunt facute pentru retardate, ele femeile, normal. Nu exista reguli in frumusete, nu exista norme in cum sa fim, nu exista raspunsuri perfecte. Unele raspunsuri, care pe unii barbati i-ar aduce la erectie, sperie pe altii, scarbeste pe altii, s.a.m.d.
Citeam zilele trecute ca frumusetea nu poate fi obiectiva. Dintele stramb al unei femei poate fi un lucru atat de sexy, daca gura in care se afla stie sa te faca sa razi pana la lacrimi si sa plangi pana la moarte.
Acu multi ani aveam un iubit care imi zicea ca ar trebui sa mai pun cateva kg pe mine (asta in conditiile in care sunt un bizon alb veritabil), altul mi-a zis ca sunt perfecta, un al treilea ca sunt prea inalta...

Frumusetea la barbati este insa mai simpla: un pic mai frumos ca dracu, asa zicea bunica, dar bland. Mie imi plac barbatii inalti, asta pentru ca eu sunt o ''cala'', si sa nu fie blonzi cu ochii albastri, ca imi amintesc de taica-miu, dar nici bruneti sa nu fie, si clar sa nu aiba mustata (ca imi amintesc de celalalt tata). Sa fie atleti ca sa stiu ca nu se supara cand scancesc ca nu am chef sa stau deasupra, dar nu slabi, ca atunci ma simt eu grasa...
Noah, am avut ''prieteni'' micuti de statura, si blonzi, si bruneti, si slabi si grasi, si pe fiecare dintre ei am reusit sa-i iubesc cumva(folosim iubire la modul generic, fara macar sa se reduca la sex:P)
Este atat de simplu sa fii frumos, trebuie doar sa stii ca nu esti urat. (fraza asta functioneaza numai daca nu ai a bad hair day, atunci o belesti :] )

duminică, 18 noiembrie 2007

beigbeder







Frederic Beigbeder - Iarta-ma!... Ajuta-ma!

'' Ma simt viu trimitandu-i mesaje pline de directie, vidate de orice tentativa da subanteles. Ia uitati-va, ultim popa al vietii mele, le-am arhivat pe toate in mobil:
*M-ai uitat sau dormi sau esti moarta sau m-ai parasit sau ma iubesti?
*Te iubesc fara sa ma satur.
* Timplul trece prea incet pentru tine, maine e peste un an.
*Cand inchid ochii, vad ochii tai.
* Orice barbat sincer indragostit e un ratat.
* Existenta noastra impreuna va fi enorma.
* Sun in acelsi timp dublul si jumatatea ta.''
AM IUBIT SI AM FOST IUBIT, INSA NICIODATA ACESTE DOUA LUCRURI NU S-AU INTAMPLAT IN ACELASI TIMP...

Nu are rost sa vorbesc despre continutul cartii, trebuie citita, dar... hm... Nu stiu ce sa spun...imi place, este perpendiculara pe mine, numai ca... ceva nu s-a pupat la modul propriu. Poate pentru ca exista retete de succes care functioneaza numai de cateva ori, si ma asteptam acum, sa citesc la Begberer ceva mai putina revolta interioara si mai mula sinceritate... Poate lumea despre care el vorbeste, universul dintre frumusete, tinerete, sex, constiinta, perfectiune, viciu si nevroza, nu reuseste sa treaca drept un univers real? Da, pentru fiecare om, fixatiile vietii personale sunt centrul universului, dar NU este, dupa cum spun cei de la Magazine Literare, ''Cel mai bun roman al lui Beigbeder''...
Am intalnit acelasi Beigbeder din '199' si din 'dragostea duraza trei ani', cu constiinta la fel de incercanata, la fel de vicios, cautand constant surogate prezentului. Octave, desi cumva exclusivist prin aplecarile personajului, este atat de barbatul de astazi, copilul frustrat, inghismat de temeri si lacrimi stavilite, pe care eroul femeie trebuie sa-l salveze prin iubire, puritate, frumusete factuala... SpiderMan ar fi invidios...
Oricum, este o experienta...

vineri, 16 noiembrie 2007

Prin analogie...

Intr-o gradina de vara, pe o bancuta, un el si o ea vorbesc... despre vreme.
El: A fost cald astazi.
Ea: Ingrozitor de cald.
El: Ce caldura...
Ea: Intr-adevar.
El: Ai lucrat?
Ea: Da, putin, nu prea aveam chef, plus ca se intampla ceva cu noantele la temperaturile astea.
El: Ce-ai pictat?
Ea: Un pic din tine.
El: Cat de pic?
Ea: Ai sa vezi..
El: Cand?
Ea: Cand e gata.
El: Adica ?
Ea: Cand o sa te termin.
El: Ma pictezi pe mine?
Ea: In fiecare zi cate un pic.
El: Si cand o sa termini sa ma pictezi ce o sa faci?
Ea: Nu o sa termin niciodata sa te pictez.
El: As putea fura poezia din fraza asta...
Ea: Si daca vreodata as termina ar insemna ca nu mai existi...
El: Pentru tine?
Ea: Nu, pentru tine.
El: Si ce pictezi din mine?
Ea: Cuvinte, de cele mai multe ori cuvintele tale...
El: Declaratiile mele de dragoste?
Ea: Nu, alea sunt banale.
El: Cum?
Ea: Nu sunt banale in viata, sunt banale in culori. Sunt cuvinte care trebuiesc puse in culori, si cuvinte pe care incercam sa le punem in culori. Declaratiile sunt cuvinte pe care incercam sa le punem in culori, dar nu ne ies...Declaratiile sunt efemere.
El: Nu sunt de acord.
Ea: Nu trebuie. Ar fi prea siropos.
El: De ce nu vrei tu sa fie, doar normal.
Ea: Nu exista normal pe o caldura ca asta...
El: Tu ma iubesti?
Ea: As putea.
El: Ai vrea?
Ea: Poate.
El: Minti?
Ea: Mereu.
El: Serios?
Ea: Nu, glumeam, mereu te pierzi in jocurile mele de cuvinte, ochii tai cand te pierzi in cuvintele mele... uite ceva ce trebuie pictat.
El: De ce esti rea?
Ea: Ce-am facut?
El: Ma faci sa ma simt ca un copil prost, care a crescut prea mult. Nu este cinstit. Femeia trebuie sa faca barbatul sa se simta barbat... sa se simta ca un soldat roman care poate omora o armata de inamici. Tu crezi ca femeile romanilor se purtau ca tine?
Ea: Nu.
El: Pai vezi? De ce trebuie mereu sa fie o competitie intre noi.
Ea: Dar nu exista, iubitule. Fiecare dintre noi are puncte superioare celuilalt.
El: Pai si tu de ce nu imi vorbesti deloc despre calitatile meie?
Ea: Dragul de tine, pe alea le pictez... daca ai putea intelege ca iubirea nu se reduce la a sparge timpane cu te iubescuri infinite...
El: Deci ma iubesti...
Ea: Prin analogie.
El: Iar incepi?
Ea: Iarta-ma...
El: Dar ce caldura a fost astazi...
Ea: Crunt...

marți, 13 noiembrie 2007

Oamenii sunt inofensivi...

Iar s-a umplut orasul de zambete sparte. Mereu cand imi pare ca vitraliul lumilor mele se prinde cu un fir aurit, mai vine cineva si-mi zambeste fals, si plag la gandul ca am dat din aurul aerului meu sa-mi cos bucati de trecut, prezent si viitor. Am aflat astazi ca cel mai mare dusman al omului este el insusi. Mereu radem de oameni gandind ca asta nu o ni se intample noua, mereu se intampla si mereu uitam discursul anterir.
Pe strazile Bucurestiului sunt oameni si caini, mi-ar fi atat de frica de caini, daca, pentru o clipa, as uita de oameni.
Ma privea obsesiv de pe scaunul din fata mea. Mereu am spus ca o sa-mi cumpar o masina... daca as avea bani si daca as sti sa conduc... A coborat in aceeasi statie cu mine si a continuat sa mearga in spatele meu, ca o umbra, la o distanta constanta. Dupa cateva minute de mers pe jos, mi-a spus:
'' Nu te supara, ai cumva o tigara?''
''Nu fumez.''
''Pacat!''
As fi putut sa-i raspund, nu e pacat ca un om nu fumeaza, e foarte bine, fumatul face cancer, asta pe langa faptul ca-ti ingalbeneste dintii. Am preferat sa nu-i raspund, la gandul ca asa o sa isi vada de drumul lui... de drumul nostru.
''Nici macar o bricheta?''
''Nici.''
Teama ca ar putea sa ma loveasca, scurt, in moalele capului, mi-a facut inima sa bata mai tare. Am intins pasul ca sa stiu, macar, cu certitudine, daca sau daca nu, ma urmaseste.
''Opreste-te putin!''
Am inlemnit. Nu as fi vrut sa ma opresc, as fi vrut sa alerg, dar parea atlet asa ca stiam ca m-ar fi agatat de par si m-ar fi trantit la pamant, daca as fi incercat sa scap, lasandu-mi numai aburul din urma tipetelor de disperare.
''De ce iti e frica de mine?''
''Nu imi e frica!''
Barbatii nu mai trateaza femeile ca pe niste femei pentru ca ele nu mai arata slabiciune. Un barbat dupa ce inseala o femeie nu vine sa isi ceara iertare, tocmai pentru ca stie ca astazi, daca vrei sa lupti cu o femeie, trebuie sa o faci cu armele unui barbat.
''Ba iti e frica...''
''De ce mi-ar fi? De tine? Dar ce-ai sa-mi faci?
''Sa te omor.''
Am incetat sa mai gandesc. O vedeam pe mama, inconjurata de toata familia, plangand, urland la mormantul meu in stil american. Ce au putut sa faca filmele americane din inteligenta imaginativa? Nici macar moartea nu pot sa mi-o mai inchipui autohtona, totul se intampla in cadre, iarba este verde, mama poarta o palarie, el sta ascuns dupa un copac si plange, departe de familia mea...
''De ce ar vrea cineva sa ma omoare?''
''Spune-mi un motiv pentru care sa nu te omor?''
''Pentru ca te-am mintit.''
''M-ai mintit?''
''Fumez... si am si bricheta''
Imi jucam ultima carte, zarurile au fost aruncate, orice alta expresie celebra fatalista ar fi functionat in acel moment. Dar nu, oamenii sunt previzibili... nici macar ucigasii nu mai au sange clocotind, rationalizarea, tehnologozarea asta care inumanizeaza te face sa iti fie frica sa reactinezi cum simti...
Oare ce este mai absurd? Ciuda mea ca nu mai reusesc sa gasesc nici un om care sa faca ceea ce simte, sau nebunul care m-a amenintat ca ma omoara pentru simplul motiv ca nu ii satisfaceam necesarul de nicotina?
''Imi dai?''
''Ia tot pachetul...''
Pana la urma revin la fobia mea de caini... oamenii sunt inofensivi....

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Si iara...

S-a umplut de fum camera si iara
Uit sa te mai vad, doar intr-o doara
Mi te-amintesc cum imi zambeai aseara
Si iara
Las gandul sa dispara.

S-a umplut strada de ploi si tu
Ramai in gand, si noi
Ramanesm stropi ce pana-n zori se zvanta
Si iara
Tac si-ascult ploaia cum canta.

A amortit in aburi de alcool iubirea,
Paharul gol si geme toata firea,
Imi tremura timpul dintre da si nu
Si iara
Te aduc in gand... Dar tu

Lasi gandul sa dispara...

vineri, 9 noiembrie 2007

Cand ma fac mare...


Cand eram mica imi doream sa ma fac asistenta, ca sa umblu toata ziua in halat alb, apoi mi-am dorit sa fiu chirurg, ca sa vindec oamenii(cu cutitul), apoi evident ca am vrut sa ma fac balerina (toate fetele vor sa se faca balerine la un moment dat)... eh, am avut o problema cu fundul care nu-mi intra intr-o pereche de colanti de balet, plus ca as fi aratat ca un hipopotam fumat. De prin liceu, am vrut jurnalist, desi nici acum nu stiu exact ce inseamna, noah, scriitor la ziar, asa.
Apoi am descoperit teatrul si am ramas aici. L-am iubit si i-am fost cumva, fidela.
Am fost dintotdeauna constienta de calitatile si defectele mele. Ok, lipsa unei voci melodioase nu este un defect, asta daca nu te-apuci sa oracai la urechia iubitului, ca te paraseste instant.
Acum sunt suficient de matura ca sa spun. Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu cantareata, si numai cativa prieteni foarte apropiati sunt chinuiti inca de sechelele mele in domeniu. Nu am plans pe domeniul asta, nu am implorat-o pe mama sa ma dea la un profesor pentru ca stiam ca nu ar avea sens. Ma imaginam pe o scena mare, cum e aia a lu' Tony Brexton in Unbreak my Heart, eu creata, ea creata, eu talentata, ea talentata..mai putin, noah...
Apoi, in primul an de facultate am dat un examen la canto, dupa o noapte de betie, si Liliana, profa, mi-a pus 10. DE CEEE? Si mi-au revenit sperantele, ca poate nu eram chiar varza. Numai ca la licenta, a trebuit sa cant un pasaj, si decanu m-a intrebat, ''Mai domnisoara, da tu cum ai intrat la Teatru cu vocea asta?''
A trebuit sa ii spun ca asa trebuia cantata, fals, facea parte din monolog...
O alta data un taximetrist mi-a zis , dupa ce a oprit masina, ori cobor, ori tac... am tacut.
Nu poti sa ai chiar totul in viata!

miercuri, 7 noiembrie 2007

Moments of Poetry

Exista momente in viata in care nu trebuie sa lipseasca poezia. Si nu spun poezia la propriu, ci mai degraba, momentul ala de ragaz, in care sa uiti de orice este terestru si sa te patrunzi de arta.
Uneori, cand merg cu masina vreunui prieten, ma uit pe geam si, suprapunand vreun peisaj de munte, vreun rasarit, sau apus, vreo padure intunecara muzicii din masina, ma propulsez intr-un film, in filmul meu, care pana la urma, cred ca este singurul care imi place, unde eu sunt actorul principal, si ... ramanem fara benzina, si mergem prin padure, si ma pierd de ei, si ma gaseste calul fermecat si ma duce la un parau, de unde beau apa pura a vietii, si nu pot sa mai mor nicicand, apoi vine o vulpe si imi aduce o frunza si eu cant la frunza si se aduna toate furnicile, carand un ghemotoc, pe care il tin la piept si se face un cocon din ce in ce mai mare, din care creste un copil pe care il cresc si cu care cuceresc regate de minciuni si suferinti, si care cunoaste o fetita cu bucle blonde, care este fata de imparat ratacita in codri, si luata de unii cu masina, si mergand asa, vede rasarituri si apusuri, si cu muzica din masina se gandeste cum ar fi daca ar haladui prin padurile pline de animale fermecate, si daca cineva, poate un cal ar veni la ea si ar duce-o la un izvor cu apa pura a vietii...

Alteori vad tristeatea in ochii oamenilor, si gasesc in asta ceva foarte frumos. Cand eram mica, mergem pe ulita la Buna, si ma uitam in ochii batranelor. Nu stiu cum, dar culoarea ochilor se deschide catre batranete, asa ca parcat toate bunicile au ochii albastri, verzi sau gri, ca un epicentru viu al buchetelor de riduri arse de soare. Frumosi ochi...

Am stat zilele trecute si am privit gura frumoasa a iubitului, cum imi citea din clasicii indieni, si sincera sa fiu, ma plictiseam teribil, indienii or fi patrunzatori, dar sa fie la ei acasa... insa momentul, linistea dintre versuri, mana cazuta peste coapsa mea goala... nimicul de care uneori avem atata nevoie, parca nici aer, nici apa, nici foc nu iti mai trebuie, cand ai un gram de liniste...

Intro alta noapte, mergeam cu Catu pe strazi, si ii cantam, sau incercam sa o fac sa renunte la viata, cu vocea mea infioratoare. Singure, de mana, pe strazi, si vocea... Daca as fi avut un ochi la cinci metri deasupra noastra, tare ar fi fost bine. Panoramarea tine de suflet, si cat de bine poti tu sa te joci cu el... sau el cu tine. Cica unul care e in moarte clinica isi vede trupul asa, de la cativa metri in jos... ochiul sufletului. Atat ca nu trebuie sa mori, nici macar clinic, ca sa vezi cat de frumos esti cand iubesti... sau de urat cand uiti sa iubesti, tot incercand sa nu uiti cate ceva...