cautare

miercuri, 28 februarie 2007

Ce cacat..!!!

Astia, de se dau oameni de stiinta, sunt atat de panicati cu cea incalzire globala, incat au uitat de ceva mult mai important...racirea globala. Nu suspin dupa pasunile inflorite, in care se faceau sezatori si se beia vin, pana cand luna incepea sa lumineze, da nici cu ciber-comunication, nu prea ma laud...alieneaza...malformeaza caractere, frate!
Acu, care este semnificatia cuvantului ''civilizatie''? Du-te in orice sat din Romania, oricat de mic, sau, cu cat mai mic, cu atat mai bine, si ai sa vezi cum oamenii aia iti zambesc si iti spun ''ziua buna''....acu pe bune....du-te sa vezi. Si, dupa ce ai stat pe la usile ambasadelor, and shit, du-te in New York, imprieteneste-te(desi dificil) cu un american sa vezi ce te invata. O sa vezi cum astia abolesc orice principiu social institui vreodata....da, in tara asta de barbari....Nu ai voie sa te uiti la un alt participantla trafic, fuck, se poate sa inteleaga gresit eye contact-ul! Go Fuck Urself...si pe ma-ta!
Adica asta e gradul de civilizatie si de dezvoltare sociala la care vrem sa ajungem? Uuu, ce mai fericire! O sa am o gasca de prieteni, care, daca nu sunt imaginari, sant virtuali, asta inseamna ca totusi tasteaza cineva acolo...dar nu o sa stiu ca doamna care locuieste cu un etaj mai jos, are o pisica splendida si ar putea sa imi dea o cana de zahar, cand mi-ar fi prea lene sa cobor, sa-mi cumpar.
Dar toata lumea o sa prefere prima varianta, de ce??? Pentru ca nu implica reciprocitate, ignorantii dracului! D-aia! Daca am chef sa vb cu prietenii mei virtuali, vorbesc, daca nu, nu. Ei nu se supara. Doamna ar putea veni in vizita cand nu ma simt in suficienta capacitatilor mele comunicative, si s-ar putea simti frustrata de lipsa mea de mutualitate...ta tammm! Asta e, niste iepuri prosti....si previzibili...din ce in ce mai prosti!
Recunosc, totul e mult mai usor, nu tre' sa mai faci aproape nimic, dar tre' sa ai multe butoane in jurul tau...un buton pentru orice! Un buton pentru televizor, unul pentru calculator, unul pentru prajitor, unul pentru barbat...nu! Pentru barbat trebuie sa fie o telecomanda: buton pentru tandrete, on/of pentru scula, si un buton mic pentru ziua de salariu...descarcati buzunarele!
Ce trist, frate! Desi ma mint ca eu nu vreau sa fiu asa, inainte sa ma spal pe fata, apas butonul de start, al calculatorului. Uneori am melancolia timpurilor pe care nu le-am trait, pe care le-am citit, si sunt atat de vii, incat....incat...tre sa multumesc celor care au facut posibil acest gen de comunicare...altfel...ce scriam aici ramanea intr-un caiet dictando, la mama in biblioteca....

marți, 27 februarie 2007

Intrebari...

Cica, un om este destept, cu adevarat, daca stie sa raspunda la toate intrebarile unui copil de cinci anisori. Departe de mine gandul asta...totusi, ala mic si rosu de pe umarul meu stang, m-a impins:
''Dia, de ce mint oamenii?''
''Pentru ca le e frica sa nu ii iubesti asa cum sunt, si atunci mint ca sa ai impresia ca ii iubesti..''
''Dar cum sunt ei, si de ce sa nu ii iubesti asa?''
''Sunt simpli, oamenii sunt precum copiii, toti oamenii sunt ca tine, diferenta e ca tu nu minti.''
''Adica oamenii sunt copii care mint?''
''Oamenii sunt copiii carora le este frica..''
''Si atunci, copiii, ce sunt?''
''Copii sunt ceea ce viseaza fiecare om sa fie!''
''Nu inteleg...''

Demonstrat! Nu reusesc sa raspund la intrebarile unui copil de cinci ani...dar nu mi-a fost frica sa incerc...ce copil sunt!

duminică, 25 februarie 2007

tango...ul final..


Sau nu.
Alin Gheorghisan
Diana Vlase
Dan Ursu
A fost...22 februarie, Club Malibu, sa va para rau ca nu ati fost acolo!

dont't cry...


Momentul cel mai emotionant al serii...uuu...cum mai tremurau genunchii..si lacrimile..!

jocul de-a alcoolu'


Dincolo de faptul ca sunt relativ beata, tre sa explic putin cum e cu dunga de ruj de pe fata mea....''e un simbol''...care va sa zica, in trecut, in triburile mayase, oamenii se manjeau pe fata pentru a fi invizibili, in fata suferintei....acu' e elucidata toata gasca?

nice...


La premiera la Tango...that was some shit...

miercuri, 21 februarie 2007

Nu te mai vreau azi, desi...(pag VI)

Nu a mai scris nimic interesant in jurnal, pana ieri, nimic interesant, pentru cine considera interesant firul ghemului din lana oilor transhumate.
Ieri insa...s-au intamplat cateva lucruri demne de luat in seama, asa ca seara, inainte de culcare, a notat. Ar fi fost mai simplu sa copiez ce scria acolo, dar nu, am patrunde prea intim in gandurile unui ''subiect''...cum il numesc psihologii, fie el si imaginar.
Ieri s-a decis sa se lase de fumat. Evident, dimineata! Cica un artist tre sa munceasca dimineata si sa creeze seara, nu? Asa ca ar fi trebuit sa ia o astfel de decizie mai pe inserate, i-ar fi trezit angoase de nedescris...poate ar fi tinut! Asta in urma unui rau cumplit, de vreo doua zile...poate nu-s chiar prosti aia care tot sustin ca tutunul dauneaza grav...
S-a intalnit cu A. Sunt prieteni vechi, dupa ce el a fost indragostit nebuneste de ea...mai e si acum, nu mai recunoaste insa...Asa ca au iesit la cafea. Toata lumea iese la cafea, sau la suc, seara. Ei ii place soarele, ea iese mai mult pe zi, seara e mai indicat sa faca alte lucruri, mai mult sau mai putin domestice.
A. i-a vorbit de ultima lui achizitie, de cum mai face el sa fie asa de bogat dintr-o afacere idioata, de ultimele calatorii, cat de frumos e in nus ce tari..am mai zis ca nu are nici o treaba cu geografia? Pt ea e totuna ca cineva merge in Bulgaria sau in Singapore, nu a fost nici in prima, nici in cea de-a doua, asa ca, ce conteaza distanta? E o ignoranta pana la os! Nici nu il asculta, el gesticula, descria, ofta dupa nu's ce piele maslinie....ea se uita pe geam. Oameni, oameni, oameni...
''De azi nu mai fumez, ti-am zis?''
''De ce?''
''Nu mai fumez. Punct''
''Cum zici tu.''
''Niciodata nu ma asculti, ma intanlesc cu tine sa te aud cum debitezi bazaconii, o sa plec.''
''Unde?''
''Ma duc sa ma plimb.''
Nu e prima intamplare de genul asta, asa ca a lasat-o in pace, sa faca dupa cum o taie pe ea capu.
Si-a infasurat fularul in jurul gatului, si-a pus ochelarii si a iesit. S-a intors sa lase banii de cafea, nu il lasa niciodata sa ii plateasca cafeaua, desi A. e mult mai bogat decat ea. Sau A. e bogat, ea nu. Cand a simtit frigul, a avut un regret ca a plecat, dar i-a trecut repede...a inceput sa viseze...ca avea o masina ca a lui A. si ca mergea pe o strada foarte aglomerata si asculta muzica. Tare. Nu stia de ce visa asta, nu i-a placut niciodata sa conduca, dar gandul ca ar asculta muzica singura, si totusi ar fi inconjurata de atatia oameni..o solitudine citadina...poate ca era prea frig.
A intrat intr-un anticariat.
''Ce noutati aveti?''
Vanzatorul s-a uitat ciudat la ea..era un anticariat! A realizat dupa, asa ca a luat un volum pe care il mai avea acasa, numai pentru se facuse de ras....cat de frumoasa e cand e asa imprastiata!
A deschis cartea...citea sa isi aminteasca pasaje...aleator...Pe la mijlocul cartii, un biletel...prima impresie a fost ca era bonul de la anticariat, daca nu ar fi fost scris de mana.

''Nu te mai vreau azi, desi, daca as sti ca maine ma vei iubi, as avea pofta de tine.''

Zambi...ce nenorocita, cat de proaste sunt femeile uneori! Era convinsa ca daca i-ar fi lasat ei un biletel d-asta, l-ar fi sunat si i-ar fi spus ca...Dumnezeu stie ce i-ar fi spus, dar nu ar fi fost bine pentru el.
Isi aminti ca si el ii lasase un bilet odata. Ceva de genul: buna dimineata, raza mea de primavara!
Mereu se trezeste ca zambeste cand se plimba, cum o duce mintea numai in locuri in care muschii fetei reactioneaza astfel!
Arunca inca o privire peste bilet...scria frumos! Poate era contabil, daca ar fi fost artist, ar fi scris urat. Cate prejudecati! Da. Ea vrea sa iubeasca un barbat care scrie urat.
Soarele prea puternic nu o afecteaza, are ochelari mari, jacheta la moda si un mers de pantera in cautari...de idei.
Suna A.
''Esti ok?''
''Ce vrei?''
''Nimic, nu-mi mai vorbi asa, vroiam sa vad daca esti ok.''
''Da, m-am calmat, cred ca e pentru ca m-am lasat de fumat.''
''Vin sa te iau?''
''Da.''
Au mers la film, au mancat in unul din restaurantele de fite, unde, oricum, mancarea e nesarata si rece, si s-au plimbat cu masina.
''Vreau sa mergem la tine.''
''Poftim?''
''Ce ? Esti surd? Vreau sa mergem la tine.''
''Bine.''
Nu au vorbit pana la el acasa. Ea tacea, linistita. El tacea, incordat.
A cautat cheile prin toate buzunerle, au intrat, ea a baut un pahar de vin si s-a dus in baie. Trei minute. Cinci minute. O jumatate de ora.
A venit dupa ea, dupa ce a ciocanit de cateva ori...dar n-a raspuns.
''Ti-a luat ceva timp..''
''De ce nu raspunzi, m-ai speriat!''
''Ba nu te-am speriat, sperai sa fiu in cada, in spuma ta frumos mirositoare. Ia spune-mi, de cate ori ti-ai imaginat ca sunt la tine in cada, goala de idei...plina de spuma?''
El zambi aproape incantat. Nu stia daca rade de el, daca vorbeste serios, daca sa iasa sau sa ramana...Ii zise, totusi:
''Vrei un pahar de sampanie? S-ar potrivi perfect cu tabloul asta!''
''Nu te mai vreau azi, desi, daca as sti ca maine ma vei iubi, as avea pofta de tine.''
''Stiam ca razi de mine, mereu ma las pacalit de tine, cred ca in subconstient, ma rog sa ma pacalesti odata, pana la capat.''
'' Nu te pacalesc, asculta ce zic. Nu te vreau, dar te-as iubi daca...''
''Daca ce? Minti, azi ai chef de mine pentru ca stii ca te vreau neconditionat, poate nu ma vrei, dar e un mare compliment sa stii ca te vreau...orice ai face.''
Se ridica din spuma din cada, si printre baloane si aburi se vedea lenjeria intima, suficient de plina ca sa nu trimita un barbat cu gandul la sex...ci la intai aprilie. Se apropie de el si il saruta pe frunte.
''Te iubesc pentru ca ma iubesti neconditionat...iarta-ma...as fi inlocuit nicotina cu adrenalina...dar te prefer cand debitezi...''

Mama mea...a mea!



Hai ramaneti uimiti de cat de tiganca si minunata e mama mea...dap...ii place sa stea la soare...si ce?

Cum se face ca oamenii pe care tu ii iubesti sunt cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai cei? Pai e simplu, ea e mama, nu am cum sa nu zic ca e cea mai mama...pentru ca tre' sa te prinzi din prima de asta.

O poveste scurta:

S-a intamplat acum multi ani...dar amintireile cele mai proaspete sunt cele care, aparent, ar fi cele mai insignifiante...totusi...primul meu contact cu cinematograful a fost cu mama de mana...am vazut ''O Floare si Doi Gradinari'' in Galati. Un film indian, la care am plans ca batuta cu nuiaua uda! Nu-mi amintesc subiectul...o ea si doi el...atat...si pe mama, care, sa ma linisteasca, mi-a zis ca oamenii aia nu sufera, se bucura ca pot trezi in noi emotii! Astia sunt actorii!(evident ca aia erau catalogati buni...well, acu' am dubii).

Vorbeam azi cu prietena mea si imi povestea cum a refuzat gandul, care pentru o secunda s-a concretizat in fapt, actorii aia din filmele copilariei noastre, nu joaca sarutul, chiar se pupa!!! Ce tampita si inocenta e mintea unui copil...atat de bine e sa ai mama, care sa iti explice toate lucrurile ca si cum ar fi atat de simple...

Ea m-a invatat primul lucru despre actorie, inainte sa-mi fi dorit sa fac asta....Mergeam in vizita la matusa mea, si mama ma surprindea cu cate o privire care ma durea mai mult decat trei palme consecutive, cand ceream al treilea pahar de citronada....ce multe pot spune necuvintele! Am invatat ca ele...cuvintele, trebuiesc folosite numai cand nu mai ai alta alternativa de comunicare...mama m-a iubit, fara sa mi-o spuna; m-a certat, fara sa deschida buzele; m-a felicitat, fara sa aud nimic...

E aici tocmai pentru ca am emotii, o s-o vad maine, o sa vina sa ma vada maine, o sa-mi ia fata intre palme si o sa ma priveasca....atat de multe ganduri...dar o sa-mi spuna: ''Ce calatorie plictisitoare, si un frig....!!!''

marți, 20 februarie 2007

A.K.A.

Ar merita o poezie, lina, de dragoste metafizica, dar mie nu imi plac poeziile. Te marginesc in putinul rimelor...iar ei spun ca iti dau o mai mare libertate...poate ca sunt eu o proasta si nu inteleg...dar nu pot sa fac poezii.
Doamna Invatatoare ne zicea, cand eram mici, sa facem o descriere. O casa. O veranda. Ceva. Eu vreau sa fac o descriere despre EA.
Are ochii mari si mai expresivi ca cel mai bun animal, intre gratii. Ati observat ce ochi tristi au animalele, la gradina zoologica? Sufera. Ca ea! Nu stiu de ce sufera ea...sau prefer sa mint ca nu o inteleg, ca sa nu imi fie teama ca o cunosc prea bine. Are parul moale, si cand bate vantul, fiecare suvita se imprastie in pufi de papadie, asa imi pare ca ar fi....o papadie vie...si buna...ce tampita sunt...cum poate fi ea o papadie? E un inger, si atunci aripile sunt o extensie a parului!
Ok, am nimerit-o acu!
Si e inalta...atat de inalta si de calma ...Parc, daca ar veni sfarsitul lumii, toti oamenii ar trebui sa se acscunda ca marginile ei, sa fie in siguranta. Ce haios e cand se enerveaza, totusi. Se inroseste in pete curcubeice, si vorbeste repede, repede, ca aia din coada reclamelor la medicamente.
Si imi raspunde la orice intrebare, oricat de stupid sau de necunoscut ar fi raspunsul. Cand stie, imi zice cu privirea plecata, ca si cum s-ar rusina ca stie, iar cand nu...trage aer in piept, isi incovoaie buzele, da din cap, rar, de cateva ori si zice ''nu stiu'', dar nu atat, se ridica incet, ca si cum asta ar fi meseria ei, si merge sa ia o carte...ea stie mereu ce carte sa ia, sa imi raspunda la toate intrebarile stupizeniei mele...
Imi e draga ca nu poate sa o inteleaga nimei...da eu cred ca stiu de ce...e de neinteles, daca incerci sa descompui structurile alea complexe...eu nu vreau sa o mai inteleg, o iau asa cum e...si surprinzator, previzibilitatea damnarii ei in sine se rasfrange asupra mea, cald, placut, ca o ploaie de complimente materne...tare e bine sa o stiu!

luni, 19 februarie 2007

Subversivitatea epitetelor...

Faptul ca romanii accepta fara a incni macar, aparente valori, ii face pe unii sa foloseasca aceste cuvinte mari, tocmai pentru a combate ceea ce ei, subliminal, atesta...trist frate!
M-am trezit vorbind despre epitet fara a putea sa dau o definitie corecta din pc de vedere gramatical...ca e un adjectiv, ca e pe langa un ...u know...substantiv. Ma macina frumusetea limbii romane de care noi, romanii , nu ne mai putem bucura pentru ca nu mai stim ce e. Pot sa recunosc ca eu fac parte din astia trei la suta, care inca mai cumpara carti...o zic sec, cum as cere o bluza la reduceri unei vanzatoare nenorocite, pentru ca nu ma mai bucura reusitele sintactice...atat timp cat eu nu pot sa ii zic iubitului meu cat de mult il iubesc.
Adevarurile generale mi se par atat de greu de procustat in cuvinte...
Imi vine sa arunc cu tastatura pe geam...m-a intrebat daca sunt fericita si am zis ca da....fara a sti ce inseamna....pai de ce mai denumim stari daca nu stim ce sunt ele in esenta?
N-am sa imi pun intrebarile existentiale pentru ca mi se par idioti cei care, inca, mai incearca sa afle raspunsul?
Cica, buricul literaturii contemporane insumeaza urmatoarele: ''sa nu spui nimic mare, doar nimicuri, si cititorul sa simta, totusi, contactul cu arta...''
Frumusesea (dracu stie ce inseamna!!) se vede in contraste...evident, din punct de vedere contemporan. Si atunci e firesc sa nu putem spune ''subversivitatea sexului anal..'' ci , bineinteles, ''subversivitatea epitetelor'' pentru ca nu stim ce inseamna epitet, dar de sex anal scrie, intr-un context sau altul, orice mare prozator!!!
Daca nu mi-ar placea sa ma imbat cu orice poate sa produca delirul, mi-as da un sfat: Diana draga, scoate din vocabular tot ce iti poate ridica o intrebare...dar tot eu vin si spun...si cainii, in ham-ham-urile lor, comunica, dar, cu ceritudine, nu vorbesc despre esenta inefabilului...asa ca MULTUMESC, pentru fiecare neintelegere a existentei mele.

Stand Up Comedy


Se face si la noi, nu e ca la ei, dar multumim ca nu suntem prin Valenii de Munte sa ne intrebam oile ce-i aia stand up comedy. Cristian mi-a zis ca toata lumea intreba acu vreo trei ani, cand s-au apucat ei de treaba, ''Ce-i aia, Stand Up Comedy''...dupa incercari de definitii mai mult sau mai putin corecte, s-a ajuns la raspunsul unanim''Ce face Seinfeld..''...Oare?
Nu e relevant..relevant e ca se intampla, si ar trebui sa vina toata lumea sa isi poata sustine o parere..

luni, 12 februarie 2007

ANUNT: ''vand femei...''

Piesa intr-un act.

Marta-matroana
Mama
Thomas-sefu'
Tatal
Andrei
Ana

Scena 1.

O camera care odata ar fi fost luxoasa, dar care trimite, acum, cu gandul la degradarea umana, o saltea jerpelita si murdara, in dreapta scenei, o masa si doua scaune in stanga. Pe masa, o sticla de alcool, doua pahare din care e evident ca s-a baut, o scrumiera plina. In fata scenei, cateva haine sifonate, imprastiate pe jos.

Pe scaunul indreptat spre public, sta Marta. Fumeaza. Pe saltea, chircita, Ana. Are fata acoperita cu mainile si nu se pot vedea ranile si sangele curgand, din coltul gurii.

Marta: Nu te mai smiorcai ca o proasta.
Ana: Lasa-ma sa plec, te rog!
Marta: Nu?Da ce dragut ar fi...
Ana: O sa fac tot ce imi ceri, numai lasa-ma sa plec.
Marta: Pai(se gandeste)Iti cer sa ramai. Si sa nu mai plangi. Si sa ma asculti. Si sa fumezi o tigara cu mine.(cu tristete)Si sa intelegi ca drumul asta e ireversibil.
Ana: Care drum?
Marta: Asta pe care ai pornit.
Ana: Hm?
Marta: Draga mea, oricare ar fi drumul pe care apuci, trebuie sa continui cu demnitate. Nu stii ce zice Churchill?''Cand strabati iadul, nu te opri!''.
Ana: (pentru ea) Cat de usor...
Marta: Hai vino si fumeaza o tigara, s-ar putea sa devenim prieteni intr-o zi, cine stie?
Ana: Nu fumez.
Marta: Pacat. Asta poate fi inceputul unor prietenii destul de solide.
Ana: Ti-ai pierdut mintile...
Marta: Da. Se poate. Problema e ca si tu trebuie sa ti le pierzi, daca vrei sa...
Ana: Imi dai o tigara?
Marta: (satisfacuta)Te rog.

Ana se ridica. Isi aranjeaza hainele, sterge sangele de pe mana si din coltul gurii si se indreapta spre masa. La mijlocul drumului, o zbugheste spre usa si incepe sa traga cu disperare de clanta. Usa e incuiata.
Marta nu se clinteste de la masa.

Marta: Ar fi trebuit sa iti dai seama. Pacat. Nu pari a fi proasta.
Ana: Vreau sa plec. Ajuta-ma sa plec!
Marta: O sa pleci cand o sa termini.(chicoteste inocent) Dar tu nici nu ai inceput. Oricum cu atitudinea asta nu ai sa ajungi nicaieri. Poate doar intr-o ghena, portionata cu delicatete.
Ana: Doamne, ce-am facut?Iarta-ma, ai dreptate, sunt o proasta. Nu fumez...dar as vrea sa devenim prietene.
Marta: Pai normal ca vrei. Nici nu stii ce norocoasa esti! Altcineva, in locul meu, te-ar fi batut de te-ar fi luat dracu'. Dar tu n-ai de unde sa stii...eh...te inteleg.
Ana: O sa te ascult, nu lasa sa mi se intample ceva rau...o sa te rasplatesc.
Marta: Nu am cum sa te ajut. Nu am de ce! Dar ai putea sa te ajuti singura totusi. Deci, prietene?
Ana: Singura?
Marta: Nu ai nici o alta sansa decat sa te resemnezi.(tamp)Resemneaza-te!
Ana: (oripilata)Sa ma resemnez?Asta e sfatul tau?
Marta: Crede-ma ca e cel mai bun. Si ti-o zic, tocmai pentru ca vreau sa fim prietene.


Scena 2.

Acelasi decor. Mama, dublu rol-Marta;Ana.

Mama: Am putea. Da! Chiar am putea, pentru ca eu am trecut prin toate experientele prin care treci tu acum. Cand eram tanara(melancolica), am trecut prin atatea situatii, nici nu ti-ai inchipui, daca ti-as spune. Vezi, asta e problema ta. Nu vorbesti cu mine, si din vina ta, nici eu nu pot sa iti povestesc toate lucrurile astea palpitante....sa stii ca asta ne-ar apropia mult...sa stii!
Ana: Uneori esti atat de buna...uneori...
Mama: Prostii, stii bine ca am putea vorbi, suntem doua femei prea destepte ca sa nu reusim. E drept ca eu am mult mai multa...
Ana: Ai dreptate...da...am sa-ti povestesc.
Mama: Poti sa imi spui orice, eu voi intelege! Hai, stai jos, aici si povesteste-mi.
Ana: Bine. Am cunoscut un baiat acu' cateva saptamani, la cursurile de dans. E tare destept, si face niste glume...I-am cunoscut si parintii. Tatal lui e doctor...ma plac foarte mult, cica, se vede ca sunt bine crescuta!
Mama: Baiatul ala care te-a luat ieri din fata casei?
Ana: Da. Astazi i-am spus sa urce, sa-l cunosti si tu. Nu prea a vrut, e timid, dar pana la urma l-am convins eu.
Mama: Timid, zici? Si unde mergeti voi?Vreau sa zic, iesiti in parc, in baruri de-astea de tineri, sau unde?
Ana: Pai am mers impreuna peste tot, am fost si la film, si la el, si in parc, uneori ne plimbam cate doua....
Mama: La el?Te-ai culcat cu el?

Ana sta cu capul plecat, zambeste strengareste.

Ana: Ihim..
Mama: Tarfa ce esti.(se ridica si o plezneste, o apuca de par si ii indreapta capul inspre ea dupa care nu mai conteneste cu palmele) Abia l-ai cunoscut si ai sarit in patul lui. Pentru ce am luptat eu o viata intreaga? Pentru ce am muncit ma? sa ajungi sa dai ce ai mai de pret primului venit? O proasta ...o proasta...o proasta...(se linisteste o secunda dar isi aminteste si iar incepe sa o loveasca peste fata, peste umeri, lovituri necontrolate de copil; Ana nu riposteaza, nici macar nu ridica mainile sa isi acopere fata) Tatal lui e doctor, zici? Ce baiat de familie buna ar face asa ceva?Trebuia sa nu te las sa iesi din casa, l-am ascultat pe taica-tu, sunteti doi prosti, cu el semeni, nu cu mine, tarfa ce esti.
Ana: Mama, dar il iubesc..
Mama: Poftim?


Scena 3.

Acelasi decor.Marta;Ana;mai tarziu Thomas.

Marta: Poftim?
Ana: Ce?
Marta: Pai ce faci?
Ana: Vreau sa plec! Vreau sa plec acum!
Marta: Du-te.

Ana se indreapta spre usa. Nu ajunge, insa...

Marta: Usa e incuiata.
Ana: (descumpanita)Vreau sa plec...
Marta: Hai vino langa mine, linisteste-te, ce Dumnezeu...
Ana: Nu te apropia de mine.(tipa) Ajutor! Ajutor!
Marta: Daca vrei strigam impreuna, vrei? Hai sa nu zici ca sunt mai stiu eu cum.(tipa) Ajutor! Ma aude cineva? Ajutor! Nici dracu' mai fetita, nici macar dracu'...
Ana: (aproape fara glas) Ajutor...

Un moment de liniste totale. In antiteza se vede fata disperata a Anei si fata resemnata a Martei. Se aude cheia in usa. Intra Thomas.

Thomas: Ce e cu linistea asta?
Marta: (se ridica) Buna ziua. (Anei) Saluta-l pe domnul Thomas. Asta e al doilea sfat...
Ana: Va rog sa ma lasati sa plec. Nu am facut nimic rau, nici macar nu stiu de ce sunt pedepsita in acest fel...(plange) Vreau sa plec!
Thomas: Stiu. Toate vor. Rabdare domnisoara.(Martei) Cum o cheama?
Marta: Ana.
Thomas: Ana, frumos, pur, curat. Ridica-te sa iti vad fata!

Ana ramane neclintita cu privirea tintuita in podea. Thomas o priveste cateva secunde, dupa care merge calm spre ea. Se apleaca si o apuca de par, o ridica intr-o smucitura inumana. O priveste zambind.

Thomas: Nu esti urata. Neascultatoare, dar urata, nu!(Ana plange) Cand iti spun ceva, ai face bine sa ma asculti, e spre binele tau...ai putea muri acum...dar nu esti urata deloc.(incearca sa o sarute)
Ana: Te rog, te implor, lasa-ma sa plec, te rog...
Thomas: (o prinde de gat intr-o stransoare atat de puternica incat sangele ii tasni in obraji;Ana plange) Ai ochi frumosi, ochii astia nu ar trebui sa planga niciodata.
Ana: Lasa-ma..

Thomas ii da o palma si o impinge pe saltele. Marta sta nemiscata la masa. Fumeaza. Thomas ii sfasie hainele copilei, intre lovituri si smucituri, incercari de riposta si ganduri de sfarsit, tipete, gemete, satisfactia animalica si barbara. Un geamat morbid de sfarsit.
Thomas se ridica, se incheie la pantaloni.

Thomas: (Martei) Da, ca de obicei, o problema cu atitudinea. Cand o sa primes o fata cooperanta, pe care nu trebuie sa o invat toate manierele de la zero?Da tu ce ai, Marta? Nu zici nimic?
Marta: Ba da, domnule Thomas, cu ce sa va ajut?
Thomas: Marta, Marta, nu vreau sa ma ajuti, dupa cum vezi, ma descurc singur...Sau tu nu ai privit spectacolul? De ce, Marta, iti e scarba de mine? Sunt un om rau? Cui fac rau, Marta? Tarfelor astea, fara nici un viitor, le fac un bine...pana la urma....asta e menirea lor...de ce sa faca altii bani pe curu ei?De ce nu noi, Marta?
Marta: Asa e, domnule Thomas.
Thomas: Marta, tu ai uitat sa ma iubesti, asa e?
Marta: Nu.
Thomas: Minti.
Marta: Nu mint. Eu intotdeauna spun adevarul.


Scena 4.


Acelasi decor.Mama;Tatal-dublu rol Thomas; Ana.

Mama: Eu intotdeauna am dreptate.
Ana: Dar mama...
Tatal: Ar fi bine sa taci, pana la urma e mama ta si nu ai vrea sa o superi, nu-i asa?
Mama: Sa ma supere? (Anei) As vrea sa te omor cu mana mea, acum. Sa uit ca am avut un copil, o rusine, o povara.
Ana: Tata, nu o lasa sa...
Mama: Sa ce? Nici tu, nici facatura asta de barbat nu sunteti nici o bucuruie pentru mine...am avut parte de o familie de caini...(tatalui) Tie iti seamana asa proasta, tie si familiei tale de agramati.
Tatal: (Anei) Linisteste-te, mama ta e nervoasa dar nu se intampla nimic daca sunt eu aici.
Mama: Ce? Mi-o fi frica de tine, prostanacul cartierului..
Tatal: (mamei)Hai linisteste-te, te rog, nu e chiar atat de grav pe cat pare, nu mai tipa ca nebuna la copilul asta.
Mama: (tatalui) Tu sa taci. Ce stii tu de femei? Nici curaj sa te uiti la o femeie, pe strada, nu ai! Te-am vazut eu, esti un gandac, asta esti. Nu te mai baga. Ana, vino la mine!
Ana: (cu disperare in priviri) Tata, te rog...
Mama: Am zis sa vii aici! Aseaza-te pe scaun!
Ana: Tata...(plange)
Tatal: (desumpanit) Du-te la ea...
Mama: De cate ori ti-am zis, Ana, ca atat are o femeie pe lume? Nu am bani sa iti dau, nu am titluri de printesa, atat aveai...puritatea...cea mai de pret...cu asta puteai sa iti porti demnitatea prin lume...acum esti o tarfa...
Ana: Mama, dar il iubesc.
Mama: (loveste cu palma in masa) Si?
Tatal: (incet) Linisteste-te...
Mama: Nu va vad casatoriti, nu la vad logoditi macar! De unde stii tu ca nu o sa te lase in primul sant cand ii vei purta odrasla in pantece? Tu nu stii, dar eu da! Vei zace in santuri, Ana, si eu nu te voi ajuta, nu, sa nu crezi ca vei gasi mila la mine. De ce te-ai vandut pe frunze-n vant?
Ana: Dar mama...
Mama: Te-ai vandut...


Scena 5.

Acelasi decor. Marta;Thomas;Ana.
Marta sta la masa. Fumeaza.

Marta: Ai fost cumparata.
Thomas: Chiar bine, chiar bine!
Marta: Gasca! Asa sunteti toate, niste gasti.
Thomas: Marta, esti cruda.(Anei) Nu are nici un pic de diplomatie, nu-i asa? Ce privire desteapta ai! Citesti?
Ana: Nu.
Thomas: Eu cred ca citesti.
Ana: Scriu.
Thomas: Scrii? Vai, mica mea scriitoare..
Marta: O gasca!
Thomas: Hai scrie si mie ceva pe buze acum, vrei?(incearca sa o sarute, Ana se apropie de el ca si cum ar vrea sa fie sarutata)
Ana: Mai bine ma futi.

Thomas o plesneste. Ana cade si incepe sa planga.

Ana: Lasa-ma, te rog lasa-ma! Nu ma atinge, lasa-ma!
Thomas: (o mangaie pe picior) O sa iti aduc pixuri si foi albe. Vrei? Hai nu mai fi asa salbatica..
Ana: Te rog sa ma lasi sa plec, vreau sa plec, nu o sa povestesc la nimeni despre...
Thomas: Taci! Ana, nu?
Ana: Esti o bruta, sub costumul asta se afla o bruta.
Thomas: Taci. Nu imi place sa fiu privit ca un raufacator, eu sunt un om sensibil.(o apuca de gat, o saruta) E buna.
Marta: Bine.
Thomas: O sa mai trec sa te vad, imi imspiri ceva...nu stiu ce, dar imi inspiri ceva. O sa plec acum. Te bucuri?
Ana: M-as bucura daca nu ai mai veni.
Thomas: Ghinion! Oricum cred ca am fost prea bland cu tine, cred ca te-as putea iubi, inca trei minute(rade), dar trebuie sa plec. (Martei) Ai grija de ea!
Marta: La revedere, domnule Thomas.
Thomas.: Incuie usa!
Marta: Da, o voi incuia.

Thomas iese. Marta scoate o cheie de la ciorap si incuie usa. Mimica Martei se schimba instantaneu, o priveste dragastos pe Ana.

Marta: Scrii? si eu scriu! Nu, scriam. Acum nu mai scriu. Daca as pune mana pe un pix, l-as folosi doar sa joc ''x si zero''...pacat, eram asa de talentata. Desenam povesti in cuvinte la fel de usor cum ma fut acum...Asta e un talent, nu? Ah! Cred ca mai am niste scrieri, pierdute pe aici...hai sa-ti citesc ceva!
Ana: As vrea o bluza noua!
Marta: Poftim?
Ana: Bluza mea, e murdara si rupta. As vrea o bluza noua.
Marta: N-am. Hai iti citesc?
Ana: Stii ce vreau?
Marta: Ce?
Ana: Vreau sa plec!
Marta: Da' inceteaza draga odata! Si eu vreau sa fiu in alta parte, sa nu mai stiu nimic din ce se intampla aici, tu ce crezi? Nu pot, m-ar gasi, m-ar inchide si ar aduce caini dresati sa ma futa. Mai taci! Vreau asta, vreau asta! O sa ai tot ce vrei doar in povestile scrise de tine.
Ana: De ce am ajuns aici?
Marta: O gasca!...De ce? Pentru ca esti o gasca!
Ana: Dar ce-am facut?
Marta: Pai ce ma intrebi pe mine...eu stiu atat...esti o gasca. Poate ca scrii.Scriitorii iubesc.


Scena 6.

Acelasi decor.Mama; Ana; mai tarziu Andrei.

Mama: Iubirea te face sa fii prost. Daca nu orb, atunci, cu siguranta surd sau mut. Iubind, devii handicapat.
Ana: Tata e handicapat ca te iubeste?
Mama: Tac-tu e handicapat, punct. Eu vorbesc de tine si inceteaza sa-mi mai raspunzi.
Ana: O sa tac.
Mama: Ba sa vorbesti, sa imi zici si mie ce a fost in capul tau cand ai plecat de acasa, stiind ca te duci sa te culci cu el?
Ana: Nimic. N-am planuit.
Mama: (tipa) Ti-am spus sa nu imi mai raspunzi. (zambind) ...Uite, pe tine dragostea te-a facut surda, ti-am zis, dar n-ai auzit. Asta dincolo ca te-a facut proasta.

Ciocane cineva la usa. Ana sare de pe scaun.

Ana: E el. E Andrei!
Mama: Nu deschide, stai. Vino! (ii strege machiajul scurs si ii aranjeaza paru') Hai, acum mergi si deschide. Si fii politicoasa, cum te-am invatat.
Ana: Politicoasa?
Mama: Da, si dragastoasa. Acum situatia o cere...

Ana deschide usa.Intra Andrei.

Ana: Mama, el este Andrei, prietenul meu. Andrei, mama mea.
Andrei: Imi pare tare bine sa va cunosc, doamna. Aveti o casa foarte frumoasa....si o fica...
Mama: Ia loc Andrei, te servesc cu ceva de baut?
Andrei: Doar apa, sau suc.
Ana: Nu mai bine plecam? Sunt sigura ca mama e doar politicoasa.
Mama: Nu, imi face placere, si pana la urma el a venit sa ma cunoasca, asa ca e implicit invitatul meu, trebuie sa am....
Andrei: (Anei) Ce ai patit la ochi?
Mama: Ce mai domnisoara ti-ai ales si tu...o impiedicata...a cazut mai devreme, mi-a fost frica sa nu se fi lovit la cap.
Andrei: Te-ai lovit?
Ana: N-ai auzit?
Andrei: Ba da dar... hai pana la spital sa te vada tata, poate este totusi ceva grav.
Mama: Nu..nu are ce sa fie grav, a cazut ca un copil, in fund...poc(rade)
Andrei: Pai si cum te-ai lovit la fata?
Mama: De ce i-ai facut asta? Tu ai lovit-o...tu, esti un nimeni, vinovat. De ce ai facut asta?
Andrei: Doamna, eu nu as lovi-o niciodata.
Ana: Andrei, taci, te rog.
Andrei: Ce s-a intamplat aici?
Mama: Ti-a placut?
Andrei: Poftim?
Mama: Te-am intrebat daca ti-a placut?
Ana: Mama, inceteaza..
Mama: Am lovit-o?Asta vrei sa intrebi? Da, odata cu tine.
Andrei: Ce?
Ana: Lasa...
Andrei: Ce sa las? Te-a lovit? Curva ceausista! Ana, fa-ti bagajul, plecam!
Ana: Poftim?
Mama: Poftim?
Ana: Cum sa...
Andrei: Am zis sa iti faci bagajul, pleci acum.
Mama: Ba nu pleaca. Are tricourile necalcate. Chem politia!
Ana: Mama, plec, o sa plec cu el, sa ii zici lu' tata ...
Mama: Nu poti sa pleci, gandacu' asta nu stie sa iti faca lapte cu caco, nu pleci!


Ana strange lucrurile aruncate pe jos. Pleaca cu ele in mana, fara a zice nici un cuvant. Mama ramane singura in mijlocul camerei.

Mama: Maine o sa cumpar morcovi. O sa fac o mancarica de morcovi cu ciuperci...mai am ciuperci...si ceapa.


Scena 7.

Marta;Ana;Andrei.

Marta sta neclintita in mijlocul scenei, recita. La inceputul scenei nu se observa ca Ana este in scena, chircita, pe saltea.

Marta: (citeste) ''Cu totii suntem macar o data poeti, eu scriu pentru ca tu imi dai cerneala din sufletul tau, scriu pentru ca iti dau putere sa imi dai ceea ce nu ai fi dat nimanui, asa ziceai...dar nu...m-ai cunoscut si totul a capatat sens...da...te ador..''(satisfacuta) Ce parere ai?
Ana: Cum ziceai ca am ajuns aici?
Marta: Nu stiu draguta, eu nu fac decat sa am grija de voi, pana intrati pe treaba. Zi?
Ana: Ce sa zic?
Marta: Cum ti se pare? Am talent, nu? Ce pierdere, ce risipa de talent, puteam sa ajung departe, stiu!
Ana: O sa ma sinucid daca nu ma lasi sa plec!
Marta: Bine!(tace cateva momente)..Acum?
Ana: Ma lasi sa plec?
Marta: Nu! Te las sa te sinucizi. Glumeam!(ras grotesc) Si de asta sunt aici. Sa te bat mar, sa te leg, daca e nevoie, dar sa nu te las sa mori. Eu as prefera sa fim prietene. Haide, zi-mi..cum ti se pare?
Ana: Ai talent...
Marta: Pai ti-am zis ca am...recunosc! Am talent! Auzi? Numai din iubire poti sa scrii. nu-i asa?
Ana: Nu. Poti sa scrii despre orice, atat timp cat e adevarat, in sufletul tau. Dar eu as scrie numai despre iubire...Doamne, daca l-as mai vedea odata, as putea sa indur toate astea, jur!
Marta: Pe cine?
Ana: Pe el! Pe iubitul meu!
Marte: Despre el ai scris?
Ana : Am scris despre el inainte sa il cunosc...o sa scriu despre el si dupa ce nu o sa-l mai stiu...
Marta: Ce poetic! Pot sa o notez pe asta? Pentru cand m-oi apuca iar de scris...

Ciocane cineva la usa.Marta si Ana se uita una la cealalta. Marta merge sa deschida. Intra Andrei.

Marta: Tu erai...
Andrei: (ii intinde un pachet de bani) Numara-i!

Ana recunoaste vocea iubitului ei.

Ana: Andrei, ai venit, stiam ca ma vei salva, e ca un vis urat, dragule, prin ce am trecut...
Andrei: Nu veni.
Ana: (vrea sa il imbratiseze, el ii prinde fruntea in mana, o priveste...o impinge pe saltea) Nu...
Andrei: (Martei) Numai gasti. Saru-mana. Incuie usa!
Marta: La revedere, Petru!

Marta incuie usa, isi aprinde o tigara.

Marta: El e Petru, el ne aduce fete.
Ana: Vreau o bluza noua.

pag v

...a trecut mult timp de cand nu l-a mai vazut, de cand nu s-a mai vazut nici pe ea zambind. Frumuseti vede in fiecare zi, fiecare carte terminata e un motiv de implinire efemera, fiecare ''te iubesc'' primit de la barbatii pe care i-a mai cunoscut e un motiv de zambet, fiecare zi cu soare ii da motive sa mai traiasca mii de nebunii pentru a le nota apoi in jurnal.
Dar...
Lipseste ceva, ar fi trist sa admita ca lipseste el, asta ar insemna ca nu ii este autosuficienta siesi?Pai asta e o nebunie.E cu neputinta!!!
A devenit o meditativa cu fiecare zi ce trecea...aproape letal pentru aventura vietii ei. Nu ar fi acceptat niciodata sa cedeze atat de usor in fata inimii, in fata vietii. Fatalitatea filosofilor, ah...fir-ar...
Ar fi scris o carte pe la patruzeci de ani despre toti amantii ei, despre toate pasiunile pe care le-a trezit si cu care sa trezit...si acum...lipsa asta de chef de viata, in adevaratul sens al cuvantului o facea sa incerce tot felul de tampenii, care mai de care mai ''la moda'', care mai de care mai amare...cand se trezea dimineata. Mintea ca e un spirit boem si ca nu stiu ce barbat are o privire patimasa, pentru a se culca cu barbati doar sa nu se uite la tv in seara aia.

Din Jurnal

A. chiar e simpatic, are mainile lui, asa ca m-a incitat numai gandul ca ar putea sa ma atinga pe coapse....nici nu trebuie sa ii privesc fata, trebuie numai sa inchid ochii si sa imi imaginez ca ....ba nu....nici nu o sa imi imaginez...o sa ma las....valurile ''acum-ului'' sunt atat de puternice incat m-ar putea face sa uit de ''a fi''...sunt atat de dobitoaca...stiu...ei si ce?Cine nu are nici un pacat sa arunce primul cu piatra.



Parca soarele nu mai are putere asupra mea...parca razele lui sunt reci iar porii mei saturati de ceea ce odata ar fi fost o foame nebuna de lumina.
Azi o sa ma duc la teatru, o sa ma imbrac ca o doamna si o sa ma duc la teatru...singura...nu ar intelege nimeni ca la teatru trebuie sa taci...inainte...in timpul...dupa....e o picatura de viata care trebuie luata ca atare, nu trebuie dezbatuta...bine ca nu sunt vreo persoana importanta ca toti criticii de teatru ar arunca cu pietre...cata libertate in a fi un nimeni.


Pagini intregi de nimicuri, ganduri, cugetari mediocre...o liniste ancestrala de nimicuri, o insiruire de furnicarisme....poate toate in asteptarea unei furtuni...poate...

duminică, 11 februarie 2007

la o tigara...

Si-a tras o haina groasa peste tricoul alb, sifonat, si a iesit in strada...bazna si liniste. Ciudat. Il napadesc amintirile ca plantele cataratoare pe o casa parasita...singuratatea asta subconstienta...un om dependent de societate, ca de prafuri, se simte pierdut in bezna si liniste.
A invatat atat de mult tocmai pentru a pleca din oraselul lui de provincie unde, de Craciun, luminile decorative de pe starzi sunt de un galben ceausist, deprimant, a trecut prin tot felul de situatii pentru a ajunge, in sfarsit, sa aiba garsoniera lui in Bucuresti. Si acum sentimentul e acelasi...gol...
A cerut tigari si apa vanzatoarei de la non-stop-ul unde se vand pe aceleasi rafturi salam, tigari, ciocolata si prezervative...Prea intuneric ca sa vada ca asfaltul e ud...dar picuri mici de cer ii ating deranjant fata...chiar nu are o stare in care sa poatat gasi frumusetea acestei vremi...scotocese in buzunar dupa cheile de la scara...buzunarul descusut...cheile in captuseala aproape de capatul fermoarulei...nici nu sta sa gandeasca dar intre furie si tristete, dor de lume si poezie, e el...singurul care, desi atat de mic, e centrul universului.
Se decide totusi sa mai ramana in fata scarii, sa fumeze o tigara. Se fumeaza si la el in casa dar asa obisnuia tatal lui sa faca, si uneori mai iese si el sa fumeze in fata scarii, fara sa stie de ce. Nu l-a cunoscut prea bine pe tatal lui, niciodata nu au avut discutiile tata-fiu care ar fi trebuit, si acum e prea tarziu, e jenant pentru batranelul ala sa mai deschida astfel de subiecte cu fiul sau, care oricum, stie mult mai multe decat el.
O caldura nefireasca ii invadeaza mana...cu gandul la taica-su a terminat tigara fara sa isi dea seama...mai impinge inca o data mana prin crapatura din buzunar si reusescte sa apuce brelocul cheii de la scara...dar...n-ar urca totusi.
Nu suporta singuratatea, dar daca cineva ar veni sa ii ceara o tigara, i-ar trage una in maxilar...asta tre' sa fie si motivul pentru care fetele din cercul lui in considera un ''badaran romantic''. Nu a lasat pe nineni sa se apropie de el, mai mult de o noapte , fie noaptea aia repetata ciclic, odata la nu-s cate zile, dar nu si-a adus nimeni, niciodata, periuta de dinti, la el.
A fost una pe care o placea mai mult ca pe restu'.Una bruneta, micuta, care radea ca un copil bine hranit. Au incercat sa se iubeasca ...
Dupa o partida strasnica de sex, el a mers la dus si a vazut periuta ei pe policioara...inexplicabil, un exces de furie l-a facut sa sparga oglinda din baie..ei i-a spus ca a cazut, dar dupa inca o saptamana a incetat sa o mai sune.
I-au inghetat urechile si tot nu ar urca. Asa greu s-a urnit din casa si acum parca il tine ceva in loc... Ar pleca undeva, unde nu se inchid niciodata luminile, si sa nu fie lumini galbene, sa fie lumini care te mint ca e zi, si sa fie cald, sa nu ii inghete niciodata urechile...si....sa fie cu ea...cu o ea care sa fie ca el...sa stea ore in sir fara sa vorbeasca, sa se ignore in siguranta existentei reciproce...zambeste, si-a dat seama ca viseaza aiurea....ca o sa urce si o sa mai fumeze trei tigari, o sa faca un dus, fara teama ca ar vedea vreo periuta straina, o sa doarma....maine din nou munca...
Se gandeste ca nu e chiar rau, lui nu-i e teama sa-si implineasca visele, ii e teama ca trebuie sa fabrice altele...dupa...si la el in garsoniera e cald, si are si becuri ...multe.

sâmbătă, 10 februarie 2007

gradina cu lacramioare


Pentru fiecare dintre noi exista un loc, cultivat, in procentaj destul de mare, de subconstient, in care ne simtim in siguranta. In care, dupa caz, serpii de care ne temen , cainii, sobolanii, peretii care ne apasa, sau agorafobia nu are cum sa ne atinga...

De ce am zis, cultivat de subconstient?Pentru ca acel loc se leaga cumva de real, cel putin la mine, dar nu este..

Cand eram mica, bunica avea cele mai frumoase lacramioare, intr-o gradina de poveste, care nu se intindea mai mult de un pervaz la o casa de lux...trei metri patrati de rai. Alei din ciment turnat mi-au ranit de multe ori genunchii, cand alergam pe langa gradina bunicii, ea imi zicea sa nu mai plang ca rad florile de mine..

''cand razi esti frumoasa ca ele, iar cand plangi esti urata ca un cactus, hai nu mai plange, uite cum te privesc toate si cum rad..'' si priveam spre ele...da , avea dreptate, oarecum, adica nu radeau, zambeau la vazul copiluiui ala razgaiat cu lacrimi rostogolondu-se peste obrajii murdari...si le priveam atent..

''nu mai radeti de mine, ca si voi ati fost mici, cand ma fac mare o sa rad si eu de voi...'' dar nu am ras...acum nu rad de ele, acum imi amintesc ce bine era acolo, intre miresme proaspete si praful ridicat la fiecare caruta ce trecea pe ulita in latrat de caini.

Dupa multi ani m-am intors la bunica cu amintirea gradinii ei, care intre timp a devenit o mica livada de struguri si capsuni, pazite de un mar tanar.

''Buna, ce s-a intamplat cu gradina de lacramioare?''

''Lacramioarele erau copiii copiluiui din tine, odata ce sufletul tau n-a mai avut nevoie de privirea si rasetele lor, nu au mai avut rost...si s-au ofilit...''

''Pacat, tare mi-ar fi placut sa le mai vorbesc, uneori..''

''Le poti vorbi, gradina cu lacramioare o sa traieasca mereu, si mai mult, fara sa stii, o s-o vizitezi de fiecare data cand sufletul tau o sa se juleasca..ele or sa rada...si or sa zica ca semeni cu un cactus cand plangi...si tu ai sa stii ca nu rad, zambesc pentru ca esti frumoasa mereu cand ochii picura bucati de suflet.

joi, 8 februarie 2007

Pag IV

...a continuat pe principiul asta...e reconfortant pentru cata energie isi ia ea din scrierile personale....''traieste ...si daca merita, scrie''.
Asa ca a decis...acum va povesti prima intanlire cu el dupa tot dorul ala neinfranat.

Din jurnal:

L-am sunat.Dracu sa ma ia, dar nu am mai putut avea rabdare...simteam ca rostul meu...care rost?Ma simteam fara rost...a raspuns ca si cum mai vorbisem si cu zece minute inainte...il urasc.
Stupid, stiu, dar nu am avut curajul sa ii spun ca il sunasem fara nici un motiv concret..pentru ca imi era dor de el, asa ca am inventat o poveste. Mi-a raspuns la cerintele banale dupa care ma intreaba: ''Auzi, ce-ar fi sa ne mai vedem din cand in cand?''....Din cand in cand?CAND????
''Da, ar fi dragut.Mai bem o cafea, mai povestim...''(zi odata cand vrei sa ma vezi!!!)
''Pai ce faci in seara asta?Treci pe la mine?''
In trei secunde mi-au trecut prin cap toate cuvintele care ar fi putut denumi euforia si extazul...trei secunde de tacere...''Nu pot in seara asta, am ceva programat, dar maine seara ar fi perfect.'' De ce fac oamenii treburi d-astea?Imi doream, de cel putin doua ori mai mult ca el, sa il vad, si totusi...Stupizenia aparentei complexitati umane...de ce sa nu fiu sincera?Ce frumos era sa fi putut sa ii zic ca vin, si nu de la noua, de la sase, si ca nu vreau sa vorbim deloc, vreau sa ma lipeasca de peretele din hol si sa facem dragoste pana pic pe linoleumul cu imprimeu de parchet.
''Bine, te astept maine pe la noua?''...Cat de bine il cunosc, nu ar fi spun niciodata opt sau noua si jumate...nu.Noua.



Azi ma duc la el.Ce soare frumos e in aceasta dimineata. Cafea, tigara, dus, amanarea oricarei intanliri de peste zi, o carte, pranz cu prietena mea(dar oare care sa fi fost singurul subiect de discutie?noroc ca ea ma iubeste prea mult...de aici decurge logic-ma suporta!), din nou dus...inca putin dus, creme, carte, si in tot acest timp, doua pachete de tigari.
La ora sase am inceput pregatirile...evident mint...pregatirile le-am inceput de cand m-am trezit...tinuta, parfum, machiaj...inca putin machiaj(femeile sunt sensibile la machiaj in stari de stres suprem)....cat de incet poate sa treaca timpul?
I-as lua ceva, sa ii fac o surpriza!..nu, ar parea aiurea...poate macar o ciocolata, sa o rontaim impreuna..nu!...
In fata usii lui.
Imi tremura picioarele, trebuia sa beau un ceai de levantica, m-ar fi ajutat cu pulsu' asta accelerat. Sun. Ireversibilitatea...(oare cum imi sta paru'?poate i se pare exagerat ca m-am machiat asa mult...normal...mereu exagerez..poate am ruj pe dinti..asta ar fi penibil)
..... .....

Asta e motivul pentru care il iubesc.Imi place previzibilitatea la oameni...imi place la nebunie sa inteleg oamenii din jurul meu, si mai ales pe el.
''Buna seara.''
''Buna dragule!''
''Arati bine, ca de obicei, stai sa iti iau haina..''
''Multumesc''
Privire arzatoare cand imi coboara haina de pe umeri...m-as fi descaltat, dar nu prea puteam sa ma misc...i-as fi facut un compliment, de obicei fac, nu puteam, la dracu sa ma ia.
S-a intors spre mine si m-a mangaiat pe umerii goi, nu ma privea, imi privea gatul, umerii, buzele...
''Esti o diva, ca intotdeauna..''
Simteam pe cuta diafana buricele degetelor lui subtiri, ca pe doua cuburi de gheata...avansau in redescoperirea corpului meu....stern,umeri, gat, pana la barbie. In tot acest timp ma privea, nu sanii, nu buzele, pe MINE.Ce mai jucarie mai e si timpul asta, cum poti sa sa ma privesti, privindu-l pe EL cu ochi intensi de pisica ruseasca, si sa inceteze sa mai curga...
Eu nu mai existam, nici el, nici casa, nici Bucurestiul asta imputit, nici Roma, ca dupa nebunia lui Nero, era doar liantul intre noi, atat era real, tot in rest, o inchipuire....PRIVIREA.
Nu stiu daca un gand afirmativ cauta el in ochii mei, dar stiu ca pe mine ma dureau de cat ii urlam cu privirea ca il vreau, ma durea si pantecul sub greutatea constientizarii faptului ca il vreau.
L-am avut!
..Nu mai am ce sa povestesc de aici decat ca dupa ceva timp eram intinsa pe linoleumul cu imprimeu de parchet din holul lui.
M-a iubit o data, o viata.



Asta isi notase in jurnal...pe doua pagini, cu scris nesigur de copil.


Mama Africa...sa fie la mama ei!!!


Cred ca bebe este punctul prin care trec toate imaginile mele, nu de alta, da eu nu merg cu aparatu' de fotogratiat prin cluburi...el da!!
Asa ca...din nou...o poza cu fratele...aaa..de mentionat ...dupa prima(si ultima) petrecere Mama Africa.
Ce ma?Cum ar fi sa iti iasa chiar toate lucrurile in viata...beah, nu?
Si imcetati sa va mai luati de lantul meu!!!

revenire spectaculoasa

Orice inceput de metamorfoza este un inceput de altceva, asa ca..dupa aproape doua saptamani de calculator in nefunctionare (timp in care am fost obligata sa folosesc telecomanda mai mult va in generala), mi-am pus manichiura in functionare, in scopuri creative, evident(creative my ass!!!).
Imi dau seama ca in orice activitate esti bun daca esti persuasiv, eu nu sunt, asa ca mizez pe calitatile lasate de mama si de Doamne-Doamne iar daca cineva se asteapta ca eu sa excelez in ceva, va sustin in increderea voastra in mine....da....voi excela in superficialitate!!!Ba, pana la coada este un talent pe care nu il are la indemana oricine, nu?
Ziceam de metamorfozarea capacitatilor intelectualo-creative tocmai pentru ca imi e greu sa transpun pe monitor ceva ce in ultimele doua saptamani am facut doar cu pixu' si coala alba de hartie....pai asta zic frate...dupa numai doua saptamani...am I somethin' or what?
Gata...ma concentrez...pai sa taca maimutzele alea de pe Mtv ca imi distrag atentia, damn...nu merge bricheta, pai eu cum scriu daca nu fumez?That suckes!!!
Ok..n-am nici o treaba asa ca o sa inchei...vroiam numai sa imi anunt revenirea ''spectaculoasa''...