cautare

duminică, 29 aprilie 2007

Cu naframa pe ulita

E duminica. M-am trezit din obisnuinta de dimineata. Astazi mergem la biserica. Deschid ochii si vad pe spatatul scaunui din camera mea camasa alba, ilicul bleo (e cel mai bun ilic al meu) si fusta neagra care imi trece de genunchi. Cand o sa mai cresc, fusta asta o sa imi fie mai scurta, si o sa seman si eu cu fetele de la televizor, nu cu babele care ma trag de falcute, in fiecare duminca, inainte de slujba.
Ma gandesc la mine... peste cativa ani o sa ajung si eu sa plec din satul asta. Abia astept. O sa fac liceul in oras, la mama. Mama mea locuieste in oras, dar eu trebuie sa stau cu bunica. Mama munceste prea mult, asa imi zice bunica, si nu ar avea timp sa imi pieptene parul, in fiecare dimineata. Pai nici nu vreau. Nu imi place cum arat cu parul pieptanat, parca sunt o capita de fan. O sa merg in oras si o sa pot sa ma port ca fetele astea la moda, o sa am fuste scurte si parul lung, o sa ma rujez si o sa ma colorez la ochi. Fiecare zi o sa fie ca balurile mascate ale lui Teodoreanu.
O aud pe bunica, vine sa ma trezeasca.
''Buna dimineata, buna.''
''Ce, te-ai trezit? Stai in pat ca o lehuza, pune mana si spala-ti ochii ca sa iei nafura. Si imbracate cu hainele astea ca mergem la biserica. Hai Mario, ca a cantat saracu' cocos de trei ori pana acu, ce astepti?''
''Buna, daca nu merg azi la biserica, ce zici?''
''De ce sa nu mergi? Tre sa mergi Mario, n-ai incotro, ca doar nu vrei sa ajungi sa te caiesti la varsta mea. Acu nici nu stiu, fetito, daca mie mi s-or mai deschide portile Raiului, da tu, tu esti mica, tu n-ai de ce sa gresesti. Hai imbraca-te.''
Un singur lucreu imi place la biserica, ca apuc sa cant cat ma tine gura. Bunica e in cor si eu stau acolo cu ea, si tipa babele alea cu vocea pitigaiata cat le tine suflarea, ca sa le felicite popa la sfarsit, si tip si eu, adica nu tip, da' cant din toata suflarea. Fredonez acu, in timp ce ma imbrac:
''...Doamne, cu toata mila ta... miluieste-ne pe noi... pacatosii... vino, tu Doamne, si toata mila ta...''
Imi place sa ma duc la biserica. Nu prea, dar azi ma duc cu placerea omului care nu are alta varianta decat sa mearga. Imi zicea bunicu, inainte sa moara, ca e acceasi bucurie si daca plantez cartofi, si daca mananc placinta cu mere. Trenuie sa fac, orice fac, cu inima deschisa. Saracu bunicu! Bunicu o batea pe buna pe umar, si ii zicea:
''Safto, femeie ca tine merit eu? Nu merit Safto, tu trebuie sa fii pusa colo sus, la corniza, in rama de aur.''
Bunicu era bun.
''Hai Ano, te-ai imbracat? Ai luat nafura, maica? Te astept la poate ca mai vorbesc cu Gherghina Plascii, pana plecam.''
''Viu, buna, imediat.''
Mi-am pus naframa pe cap, am inchis lumina, si am iesit. O matanie in fata pragului(numai duminca, ca e zi sfanta) si m-am dus spre poarta.
Azi, e duminca. Ma duc la biserica. O sa cant si o sa ma asez in genunci. Bunica si inca trei babe or sa ma trimita dupa lumaniri, la intrare. Ce bine. In biserica miroase asa de tare a tamaie, ca uneori ma ia cu lesin. Da e frumos. Parintele are vocea calda, si babele se lupta din toata suflarea sa ii faca pe plac.
Nu stiu de ce imi place mie la biserica. Poate pentru ca stiu pe toata lumea, poate pentru ca sunt mai usoara cand plec de acolo. Tot bunicu zicea:
''Intr-o saptamana, sufletul tau se incarca cu toate pacatele, si duminica diminata, inainte sa te duci la biserica, cantaresti cat o caruta cu porumb. Cand iesi de la biserica, esti cu sufletu usor, ca Dumnezeu iti iarta pacatele.''
Eu nu sunt grea cand ma duc la biserica, da sunt usoara cand ies. Ce mai ciudatenie.
Ma duc.

sâmbătă, 28 aprilie 2007

miercuri, 25 aprilie 2007

ce lume de ...

Sunt oripilata... cine zicea ca numai despre iubire poti sa scrii, mintea cu nerusinare. Am iesit sa ma plimb, cu prietena mea, si in drum spre casa, in parcul din fata blocului, ne-am intalnit cu niste cunoscuti... baieti de cartier. Nu orice fel de cartier... nu orice fel de baieti! Un cartier in care media de varsta este de o suta patruzeci de ani, si unde, in fiecare saptamana mai moare o baba... in scara vecina, evident. Dar asta nu inseamna ca nu sunt si aici baieti de cartier, nu, nu! Iar daca e cineva in stare sa ma acuze ca folosesc expresia asta prea des, sa vina dracului, sa vada o faza similara!
Ok... ne calmam... ba nu ne calmam ca nu avem cum. Isi inchipuia cineva, ca in anul 2007 inca se mai opresc straini pe strada, inca se mai cer hainele de pe oameni? LA PROPRIU!!! Unul din gasca asta, despre care vorbeam, il opreste pe unu... un copil, mai mult de saispe ani sa nu fi avut, sii ii zice: ''Ma carnatule, ia goleste buzunarule, ma!'' Ala micu car-mar, incearca sa riposteze, asta ii ''fute'' o palma, si ii zice sa se dezbrace. Sa nu isi inchipuie cineva ca avea ceva intentii, nu! Vroia numai sa plece satisfacut, ca l-a lasat pe sarmanul copil, care nu a zis nimic, in curu' gol!
A trantit hainele in mijlocul cercului pe care il formasem, si a zis sictirit: ''Sunt cel mai bun, sa-mi mancati pula, de labagii!''
Cum e ma asta? Cum e? Si eu, am ramas siderata, nu stiam cum sa reactinez. Copilul ala nu a zis nimic, nu a facut nimic! N-am chef de concluzii, sunt prea scarbita... doar ca situatie... ce lume de cacat!

duminică, 22 aprilie 2007

Sa traim cu numele!


Piesa intr-un act.


Decor: O banca.

Personaje: El; Ea.

Ea se plimba pe strada. Are un buchet de flori in mana. Vede o banca. Se aseaza. Vrea sa isi aprinda o tigara. Este pe inserat, nu i se disting trasaturile, dar dupa imbracaminte pare a fi o femeie stilata, nu cu mult peste varsta adolescentei.


Ea: La dracu sa te ia, mereu raman fara gaz la bricheta, parca e un facut. Sunt convinsa ca in geanta asta nu mai gasesc nici macar o cutie de chibrituri... asa fac mereu. E stupid. Fumatorii n-au niciodata bricheta la ei, manichiuristele n-au pila, cizmarii n-au...care cizmari? Parca mai exista cizmari in secolul asta.


Un domn trece prin fata bancii.


Ea: Nu va suparati! Ma scuzati, aveti cumva o bricheta?

El: Nu fumez, dar cred ca am una printr-un buzunar, mereu port o bricheta cu mine, habar n-am de ce.

Ea: Pentru ca nu sunteti fumator. Tocmai dezvoltam o teorie, cum ca fumatorii n-au niciodata o bricheta la ei, deci, nefumatorii trebuie sa aiba, nu? E logic!

El: Nu prea e logic nici ca dumneavoastra nu aveti, nici ca eu am... ce importanta mai are logica? Poftiti bricheta!

Ea: Multumesc!

El: Cu placere! Puteti sa o pastrati.

Ea: Vai, ce dragut din partea dumneavoastra! Acum am restabilit echilibrul in univers. O fumatoare cu bricheta, si un nefumator, fara.

El: Sunteti deprimata?

Ea: De ce intrebati asta?

El: Logic, ilogic, ordinea in univers... trebuie sa fiti deprimata!

Ea: Sincera sa fiu, sunt. Si nici macar nu mi se pare just. Doriti sa luati loc? Sau va grabiti?

El: As putea sa raman cateva momente.

Ea: Ziceam ca nu mi se pare just!

El: Da! Asta ziceati.

Ea: Stiti de ce?

El: Nu am nici cea mai vaga idee, dar presimt ca o sa imi spuneti dumneavoastra chiar acum.

Ea: Ba deloc. Nu am nici un motiv sa va spun. Cine sunteti dumneavoastra, domnule? Am eu incredere in dumneavoastra? Ce? Sunteti vre-un psiholog, si eu ar trebui sa ma vindec?

El: Doamna, daca doriti, pot sa va lipsesc de compania mea, intr-o secunda, va rog sa nu va infuriati.

Ea: Evidet! Evident! Stiam eu! Primul impas si parasiti terenul. O alta teorie a mea este ca barbatii sunt cei mai mari lasi. Pana si strutii sunt mai putin lasi ca barbatii.

El: Doamna, daca nu incetati o sa iau acest enunt ca pe o insulta.

Ea: Pai asta era si intentia mea, sa te insult, domnul meu. Da! Pentru ca doreati sa ma lasati singura. Sa raman eu si acest buchet de flori.

El: E foarte frumos!

Ea: Bineinteles ca este. Flori de sezon in culoarea indicata de criticii de moda!

El: L-ati primit?

Ea: Pai dumneata ce crezi domnule? Ce sunt vre-o nebuna, care sufera din dragoste, si ies singura pe strazi si imi cumpar flori? Ah, si apoi ma asez pe o banca la vedere si cer o bricheta primului venit?

El: Asta cu bricheta se poate incadra...

Ea: Domnule, esti un nesimtit, o zic cu toata sinceritatea! Poftiti bricheta, ce credeati ca nu am?

El: Asta e bricheta pe care ti-am dat-o acum doua minute?

Ea: Serios? Poti sa dovedesti? Eu spun ca aveam bricheta de cand am iesit sa imi cumpar flori.

El: Pai inseamna ca nu le-ati primit, le-ati cumparat!

Ea: Ce importanta are? Trecutul nu mai poti sa il schimbi!

El: Asa e. Dar poti sa te ingrijesti de viitor!

Ea: Cine esti dumneata, domnule, sa imi dai tot felul de sfaturi? Ia pastreaza-ti ideile astea fenomenale pentru cineva care le-ar putea folosi.

El: Deci, sunteti deprimata.

Ea: Da!

El: Si eu!
Ea: Nu ma intereseaza depresiile dumneavoastra. Ati vazut o femeie frumoasa si singura si v-ati gandit repede, uite un soarece de laborator pe care sa il chinui cu experimentele mele patologico-plictisitoare.

El: Doamna , dar eu...

Ea: Ce mai doamna atat, stiti cati ani am domnule?

El: Douazeci si cinci?

Ea: Pe dracu! Fac douazeci si noua saptamana viitoare.

El: Multi inainte?

Ea: Multumesc. Doriti o tigara?

El: Nu fumez!

Ea: Stiu, numai ca ma gandeam ca..

El: Nu, multumesc.

Ea: Da, le-am cumparat!

El: Poftim?

Ea: Florile, va intrebati daca sau daca nu le-am primit! Le-am cumparat.

El: Sunt frumoase!

Ea: Ce nevoie am eu sa fie frumoase, domnule? Eu vroiam sa mi le ofere cineva, chiar daca nu ar fi aratat atat de bine. As fi preferat sa fie niste buruieni, dar sa mi le ofere cineva.


Domnul ia buchetul de flori si il ofera doamnei.


El: Doamna, va rog sa primiti acest buchet de flori, pentru ca sunteti cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o in aceasta seara.

Ea: Dar vai, domnule, sunt splendide!

El: M-am gandit ca va vor crea o reala placere, doar sunt flori de sezon, in culorile indicate de criticii de moda.


Ea sta cu mana intinsa, mai asteapta ceva...


El: Ce e?

Ea: Domnule, eu am cumparat florile acestea, daca ati dori sa mi le faceti cadou, ati putea sa imi returnati banii, nu e corect?

El: Ba da, nu m-am gandit atat de departe, eu incercam un gest de... dar fie, da... cat au costat ?

Ea: Domnule, nu as putea sa va spun, doar sunt cadou, nu?

El: Bine, atunci e bine asa?


El ii ofera cateva bancnote.


Ea: Haideti domnule, pai ce sunt buruieni?

El: Ma scuzati.


Mai adauga cateva bancnote si intinde banii doamnei. Aceasta zambeste, ia banii, si ii baga in poseta.


Ea: Domnule, sunteti un adevarat gentilom.

El: Multumesc doamna...

Ea: Nu o sa va las sa mai asteptai.

El: Poftim?

Ea: O sa va spun care este cauza depresiilor mele!

El: Sa auzim.

Ea: Sarlatanule, ce repede crezi ca ma vand! Un buchet de flori, pe care oricum eu l-am ales, si gata! Ai si ajuns la inima unei femei! Nu e cazu, domnule, nu am eu nevoie de barbati, nu, nu, pot sa imi gasesc si singura bricheta.

El: Doamna, ce s-a intamplat?

Ea: Nimic, domnule. Absolut nimic. Nici nu mai exista pentru mine, l-am si uitat!

El: Sunt convins.

Ea: Dumneavoasta ati putea sa faceti asa ceva unei femei?

El: Probabil ca nu, nu stiu ce sa spun...

Ea: A venit, ravasit, de la munca. E mecanic. Si a uitat ca era ziua mea. Ca este ziua mea.

El: La multi ani, doamna.

Ea: Auzi, dar nu esti deloc atent la ce spun eu. Ti-am zis mai devreme ca abia saptamana viitoare fac douazeci si noua de ani?

El: Asa e! Aveti dreptate.

Ea: E ziua mea de nume, domnule. Trebuie sa imi spuneti sa traiesc cu numele!

El: Sa traiti cu numele, doamna, cu numele!

Ea: Nici nu stii cum ma cheama!

El: Mihaela, sau Gabriela.

Ea: Prescurtat, Gabi!

El: Incantat, doamna Gabi. Eu sunt Mihai!

Ea: Pai e si ziua dumneavoastra astazi!

El: Da, este.

Ea: Pai si cum aveti de gand, domnule, sa sarbatoriti?

El: M-am gandit sa notez ziua de astazi ca prima zi in care nu mai fumez!

Ea: Pai sa inteleg ca fumati.

El: Nu doamna, nu fumez, am fumat pana ieri.

Ea: Pai si teoria mea cu nefumatorii care poarta brichete e eronata?

El: Nu e doamna. Oficial, sunt nefumator.

Ea: Domnule, va jucati cu nervii mei. Pai daca maine va reapucati de fumat?

El: Va rog sa aveti incredere in mine, astazi m-am lasat de fumat, definitiv.

Ea: Auziti domnule, dumneavoastra m-ati mintit. Asa sunteti toti, niste lasi si niste mincinosi.

El: Dar doamna...

Ea: Nici un 'dar doamna'. Pai stii ce mi-a zis el, cand am inceput sa ii reprosez ca a uitat de ziua mea?

El: Ce a zis?

Ea: Ca nu stia ca ma cheama si Gabriela!

El: Pai cum sa nu stie?

Ea: Pai asta intreb si eu! Cum sa nu stie? E o lege nescrisa, copilul ia numele bunicii din partea mamei, oricare ar fi numele din certificat. Pe bunica o cheama Gabriela. Eu, in strafundul sufletului meu sunt Gabriela.

El: Doamna...

Ea: Da, domnule...

El: Imi dati, va rog, o tigara?

Ea: Parca v-ati lasat de fumat?

El: Gabi, draga, altii au probleme mai grave, fumatul e o joaca de copil...

Ea: Poftim. Si bricheta.

El: Gabi, inca o data, sa traiesti cu numele...


Cei doi stau pe banca, fumeaza.


Ea: Mihai?

El: Da!

Ea: Pot sa imi sprijin capul pe umarul tau?

El: Desigur.

Ea: Sa traim cu numele!

El: Sa traim cu numele!

vineri, 20 aprilie 2007

Trec pe langa tine...


Ai o lumanare aprinsa pe noptiera. Citesti. Ar fi frumos sa spun ca vad, de la fereasta, dar nu vad, insa stiu, ca lumina de la lumanarea galbuie iti ghideaza randurile cartii. Ea se apropie de tine si te intreaba daca nu iti e somn. Nu iti e. Vrei un ceai? Nu vrei. Vrei ceva? Da. Ai vrea sa te lase sa citesti. Cand citesti esti aproape de mine. Nu ma cunosti. Nu stii cat te-as putea iubi si esti nefericit.

Iti jur ca, daca voi trece pe langa tine, o sa te opresc si o sa te intreb cum ti-a placut ultimul rand. Vei sti.

Imi e frica insa. Daca nu voi sti eu? Daca voi trece pe langa tine si nu voi sti ca tu esti? Si nu voi mai avea o alta sansa sa te pot opri sa te intreb?

Sa imi zica cineva, de unde stim cand sa il oprim si sa il intrebam de ultimul rand?

Te cunosc atat de bine incat trec pe langa tine fara sa te recunosc, te confund cu mine.

joi, 19 aprilie 2007

Inchipuiri, Emilia, inchipuiri...


Stam intinse pe pat, si povestim. Asta facem noi cand suntem singure, povestim. De cele mai multe ori fara nici o legatura cu realitatea. Dar intotdeauna foarte serios. Intr-o noapte am inceput sa ii povestesc despre Elvetia. Nu am fost niciodata in Elvetia, dar in seara aia mi se contramandase un spectacol, pentru prima data in viata, pentru ca nu venise suficient public. Eram suparata, furioasa chiar. Eram furioasa pe omenire, ca ma lasase sa ma nasc atat de tarziu, cand oamenii nu mai cred in teatru, cand actorii mor de saracie, de inanitie, in pula mea (metaforic)! Ca poate avea dreptate tatal meu, care imi zicea, sa mai las visele pentru noaptea, si sa fac o facultate care sa imi aduca bani. Am suferit atat de mult ca se prefera reality-show-urile cu Iri si cacaturile de pe Otv, incat am simtit nevoia sa vorbesc despre Elvetia, locul unde nu mi-ar placea sa ajung niciodata, pentru ca am sa doresc toata viata sa inventez povesti despre tara care poate fi cum vor gandurile mele sa o construiasca... Elvetia e metafora vietii mele, e 'my happy place'.

O sa stau intr-o mansarda in Elvetia, undeva, nu stiu nici macar un oras de acolo, dar o sa locuiesc la o mansarda si o sa scriu. In fiecare zi o sa scriu mult, si in fiecare seara o sa ies, si o sa ma aventurez in orice este pe acolo. Nu o sa zic nu la absolut nimic, o sa accept tot ce imi ofera viata, si apoi o sa scriu despre asta. Intr-o noapte, dupa o zi de introspectie, o sa ies pe strazi, si o sa ma opresc la o cafenea. O sa cer o tarie cu suc de portocale rosii, si apoi inca una, si inca una, pana nu o sa mai pot sa ma ridic. Apoi o sa rog chelnerul sa imi cheme un taxi, si o sa merg intr-un club. Sper sa fie orice fel de muzica acolo, numai electro-somethin', nu! O sa dansez pana o sa mi se rupa tocurile si o sa mi se adanceasca slitul de la rochia verde. Si o sa mai beau! O sa ma tarasca unu' afara si o sa ma invite la el. Eu nu o sa vreau sa merg, de frica sa nu ii vomit pe lenjeria proaspat schimbata pentru a suporta tipetele unei femei racolate dintr-un club, dar voi fi in incapacitatea de a-i raspunde, asa ca o sa ma duc. Vantul care ma va intampina in fata clubului ma va trezi putin, si o sa ii spun ca nu ma simt bine, sa ne plimbam... O sa ii recit din Brecht si o sa imi aduc aminte cum ii recitam ei pe strazile din Bucuresti. O sa imi fie lehamite de viata si o sa vreau sa mor... de dor! El nu o sa inteleaga o iota din ce zic eu (pentru ca eu stiu Brecht in limba romana) si o sa se gandeasca ca mai bine ar fi invitat-o pe urata de langa mine, macar aia vorbea coerent...

O sa ma intorc in mansarda mea, si o sa adorm fara sa ma demachiez. A doua zi o sa am despre ce sa scriu...

Ea a adormit, langa mine, respira mai greu. Eu ma gandesc la Elvetia. Ce bine ca nu o sa merg niciodata. Maine seara voi locui intr-un oras in care toata lumea trebuie sa se imbrace in mov...

Ce frumos doarme...

marți, 17 aprilie 2007

nu astepta trenul...


L-am lasat in urma, cu floarea pe care mi-o daruise, si am plecat. Am urcat pe prima treapta a scarilor de la vagonul numarul trei, si l-am privit, o ultima data. Era trist. Inalt si trist. Ar fi vrut sa mai raman, ar fi vrut sa nu mai plec niciodata de langa el. Si eu as fi vrut sa nu ma despart de el, dar sa fi ramas, nu as fi putut. Peste el, privirea mea a vazut gara mica, de comuna, nerenovata niciodata de cand a fost construita, o femeie de serviciu, grasa si nespalata, undeva mai in spate, un copac frematand de durerea lui... si din nou el.

''Carina, mai stai o zi, doar o zi, te rog!''

Am zambit si i-am trimis un sarut pe palma, impins de suflarea mea. Imi parea tare bine sa il vad ca sufera. Daca nu ar fi suferit el, as fi suferit eu... sau daca nu ar fi aratat el ca sufera, as fi suferit eu mai mult. Am petrecut doua saptamani de poveste la prietena mea, Elena. Pe Marc l-am cunoscut la inceputul celei de-a doua saptamani. A venit la Elena sa ii repare ceasul. E ceasornicar. In ciuda tuturor crezurilor, nu e un tipicar si un conformist, e un tip liric... aproape de melancolic. Dupa ce a luat ceasul si a plecat, am intrebat-o pe Elena cine e. Era Marc, un tip bogat si singur... nu singur pentru ca era bogat, singur pentru ca sotia lui murise acum cinci ani, si pentru ca in satul acela nu mai era nici o alta femeie care sa-l intereseze. Dar iubea satul, si sacrifica iubirea pt femei sa ramana cu linistea inserarilor.

A doua zi a venit sa aduca ceasul, si eu imi clateam parul in curte. Mi-au cazut suvitele ude si blondine pe umerii goi, si apa aproape rece mi-a creat o stare de frig imbinata cu un fel de excitabilitate, lentoare si dare de melci. M-a privit ciudat, si m-a intrebat cine sunt.

Eram idila lui de primavara. Simtisem inainte sa vorbesc cu el. I-am spus ca sunt prietena Elenei, ca am venit in vizita, si ca pana saptamana viitoare, cand urmeaza sa plec, o sa imi petrec timpul cu ei. Adica si cu el, daca ar dori... Delicat, i-am spus ca as vrea sa imi tina companie, cat stau aici... A inteles! Mi-a spus ca ar putea sa imi arate imprejurimile, sa o anunt pe Elena ca trece mai tarziu sa ne ia. Pai pe amandoua? De ce? Nu as fi vrut. Am inventat repede scuza ca Elena munceste, si daca nu il deranjeaza, am putea merge numai noi doi. Asta, bineinteles, ca sa ii spun mai tarziu Elenei, ca invitatia a fost numai pentru mine.

Mi-a placut... mult. Era despet, frumos, si al naibi de amuzant. Si bogat! Asta o stiam inainte sa descopar zambetul sanatos, glumele bune si stangacia lui cu femeile.

Am facut dragoste in padure! Da, nici Elena nu a crezut, cica el nu ar putea fi in stare de asa ceva? Adica de ce nu?

Stateam intinsi pe iarba, si parul meu, uscat si buclat ii gadila obrazul. Prima faza poetica in contextul dat. Am incercat sa imi stang parul la spate, si mi-a zis ca am cel mai frumos gat pe care l-a vazut, iar cand a observat ca l-am primit ca pe un compliment cu aplecari sexale si-a cerut scuze. Cum sa scapi un asa barbat!

I-am spus ca nu am mai stat niciodata intinsa asa, cu un barbat langa mine, fara sa fac dragoste cu el. Mi-a raspuns ca toate au un inceput, si am ras amandoi mult pe chestia asta. Nu domnule, inceputurile si sfarsitulile sunt doar povesti ale unor siruri grandioase. Nu te interpune destinului. Era atat de detasat, nu s-ar fi gandit niciodata sa ma sarute, dar sa facem dragoste acolo, cum ma gandeam eu... Si in mine frematau niste simtiri atat de puternice, incat parca sesizam o durere dezvoltandu-se in pantecele si in tamplele mele.

L-am privit, si am inceput sa rad in hohote.

''Vino sa te sterg, esti murdar pe obraz... of... nu se ia.''

M-am apropiat de obrazul lui, mi-am umezit buzele, si l-am sarutat. A stat neclintit. Ma lasa sa fac ce vreau! Am deschis gura si i-am udat fara cu limba mea infierbantata de dorinta. Apoi m-am indepartat si l-am sters cu mana.

''Uite ca s-a luat.''

A cedat. Mi-a luat chipul in maini si a inceput sa ma sarute frenetic. Nu m-am opus, nici nu l-am sarutat inapoi insa. Am asteptat sa ii vad reactia. Era ca un experiment pentru mine.

''Te vreau, vreau sa te am aici.''

Radeau piticii in mine, si ma cuprindeau valuri de umezeala.

''Si ce mai astepti? Trenul?''

Si a venit, dupa inca o saptamana in care ne-am iubit ca nebunii, pe unde apucam, si trenul. Trenul care avea sa ma duca pe mine in Bucuresti.

''Carina, te rog, mai ramai o zi!''

''Cu fiecare secunda in care constientizam ca trebuie sa ne despartim, dar nu vrem, ne omoram amintirea celei mai frumoase saptamani din lume. Eu nu vreau sa pierd aceasta frumusete nemaiintanlita. Sa nu ma uiti...''

As fi plans, dar firea mea histrionica ma facut sa urc in compartiment, sa stiu geamul intre noi, ca sa am certitudinea ireversibilului. Si am plans... Era momentul!

Apoi am plecat. Mi-a scris. Nu i-am raspuns. M-a sunat. Nu am vorbit. Mi-e dor de el. Dar acea saptamana nu are cum sa mai vina. Ce rost au tergiversarile?

sâmbătă, 14 aprilie 2007

Fumatul nu dauneaza...


''Fumatul nu dauneaza nebuniei... si nici resemnarii.''

Spune ea, pe un ton aspru, cand el ii stinge inca o data tigara. Nu o lasa sa fumeze pentru ca fumatul dauneaza grav sanatatii... ce mai tampit. Cine are nevoie de sanatate, cand nebunia si depresiile se succed, una dupa cealalta, ca programele la tv. Il priveste ca pe inamic, numai pentru ca el ii vrea binele fizic, fara sa inteleaga necesitatea ei de a-si ineca psihicul intr-o latentza anesteziata. Ea se ridica, ia scrumiera curata de sticla, si o arunca pe podea, in fata lui. Zeci de cioburi colorate se impart prin toata camera, iar in lumina asta puternica de dimineata, dormitorul lor pare conturat de ''special effects'' din filmele anului 2007. Nici ea nu s-ar fi asteptat sa aiba o astfel de reactie, nici un fel de uimire nu reuseste sa se citeasca, insa, pe chipul ei. Ramane inalta, in fata lui, il priveste inainte de ai spune: ''Era un cadou primit de mine.''

El nu ridica niciodata tonul la ea, este mereu calm, dar o piseaza cu vorbele in asa fel, incat a devenit adepta numarul unu a teoriei Picatura Chinezeasca. Se inteleg de minune, vorbesc mult, sex, dragoste, tot ce inseamna viata in doi, numai ca fiecare dintre noi avem lipsurile si surprusurile noastre... asa ca...

Ea e imbracata in vesnicul ei halat negru de saten, halat pe care il pune pe ea in fiecare dimineata, cand se trezeste. Paseste agale, ca si cum nu ar fi avut iesirea asta, catre bucatarie. Merge leganat... asa merge ea, iar valurile halatului ii potenteaza leganatul. Se intoare cu o tigara aprinsa intr-o mana, si o scrumiera in cealalta. El e tot la geam, cu fata spre ea... astepta. Se cunosc destul de bine ca sa stie fiecare cea mai posibila viitoare miscare a partenerului. Ea se opreste in fata lui, sperand sa ii ia tigara si sa o stinga in scrumiera din mana ei stanga.

Ii ia tigara, o priveste, si trage un fum. Ea chiar nu s-ar fi asteptat la asta. Recunoaste in sinea ei ca cearta asta, care dureaza de mai bine de un an, a atins un prag psihologic. El scoate fumul incet, cu capul ridicat, fara a incerca o miscare ostntativa in asta. Zambeste. Ea ii ia tigara din mana, si aproprie filtrul de buze... dar nu... se razgandeste si stinge tigara in scrumiera din mana ei stanga.

''Esti frumos, cand fumezi.''

''Si tu esti frumoasa, cand nu fumezi.''

''Te iubesc.''

''Si eu te iubesc''

''Nu o sa mai fumez.''

''O sa fumez eu... daca asta iti face placere''

Evident ca mint amandoi, doar ca momentul asta e de basm... trebuia spus...

miercuri, 11 aprilie 2007

Ma numesc Maria!


Buna ziua. Numele meu este Maria. Va scriu pentru ca nu mai pot sa tac. Am sa spun ce am de spus si apoi nu voi mai spune nimic. Niciodata. Acum insa trebuie sa vorbesc pentru ca ma macina gandurile pana or sa imi ramana numai talpile. Am optsprezece ani si o dorinta nebuna sa traiesc. Problema este ca nu pot. Nu ma lasa ea. Pe ea o cheama Ana, era colega cu mine... colega. Am cunoscut-o la cursurile de arte plastice... adica aici. Statea mereu in aceeasi banca si nu vorbea niciodata neintrebata. Si daca o intrebai ceva iti raspundea incet, ca un susur de rau in miezul Africii, uneori nici nu-si ridica ochii sa te priveasca, iar cuvintele alese de ea erau medicament pentru toate ranile lumii. Prima discutie pe care am avut-o cu ea a fost despre lotus... despre frunzele mari de lotus. Mi-a spus ca exista cateva frumuseti in lume, printre care si frunza de lotus. Am spus ca e o cretina, toata lumea lauda floarea de lotus... ea frunza. Apoi am mers acasa si nu imi mai iesea tampenia aia de frunza de lotus din cap. Am realizat ca nu frunza de lotus imi placuse, ci prividea ei, si-a ridicat pleoapele si m-a privit, aproape apatica, iar ochii ei aproape ca se strecurau printre genele lungi, negre si rare. Nu se machiaza niciodata. Ciudat, toata lumea zicea ca se da cu o tona de rimel.

Am decis sa ma mut in banca cu ea pentru ca ma atragea ca un magnet, nu fizic, nu stiu ce, nu stiu de ce. Daca ma gandesc bine, ca femeie, nici nu era pe gustul meu, avea parul lung, aproape neingrijit, cu cateva cosite impletite, si varfurile spicuite. Intr-un curs mi-am imaginat cum ar arata uda, iesind din dus, cu ape curgand dintre cositele ei spalacite, cu ochii aia mari, aproape inlacrimati din cauza apei. Cred ca are o piele tare fina, cel putin asta lasa sa arate bluzele ei asezate asimetric si acromatice...

Am invitat-o la mine, intr-o zi, sa mancam finetti cu paine prajita si sa vorbim despre lume. A aceptat ca si cum mai venise la mine de o mie de ori inainte. A privit casa si a zis ''dragut''. Apoi s-a asezat pe pat, cu spatele sprijinit de perete si mi-a zis ca am ochi frumosi. Eu??? Eu care o admir de mai bine de o luna, sa primesc un astfel de compliment? M-am inrosit instantaneu si i-am zis ca ma simt ciudat pentru ca nu o vad genul de om care sa faca complimente... ''Nu exista gen de om, Maria, existam fiecare printr-o minune, nu ne putem cataloga ca facand parte de aici sau de acolo''. Asa trebuia sa fie. Am inceput sa indoim sarme si sa vorbim... Ma fascina fiecare miscare a iei, manutele albe, cu degete lungi, cum isi dadea parul pe spate printr-o miscare scurta, cum ridica pleoapele cand astepta un raspuns de la mine.

''Vrei sa facem dragoste?''

Am tacut. A tacut timpul. As fi zis da, numai ca simteam ca nu sunt atat de buna incat sa o pot atinge. Mi-a zis:'' Bine, am crezut ca si tu ma vrei, iarta-ma, poate ca am fost prea directa''.

Si a plecat.

Peste cateva zile aveam cursul de arte plastice si ea nu a venit. Nu a mai venit niciodata dupa aceea. Profesorul m-a intrebat de ce nu mai vine Ana? I-am raspuns ca nu stiu, ca nu o stiu atat de bine, dar stiam de ce nu mai venea... sau speram sa fi fost atat de importanta incat sa nu vina din cauza mea. Ce compliment ar fi fost asta.

Au trecut trei ani de atunci. Trei ani. Si eu inca ii mai vad, uneori , in vise , genele cum ii dezvelesc ochii... Mi-e asa de dor de ea...

Scriu acum pentru ca de atunci nici un barbat nu a putut sa ma mai aiba, si nici o femeie. Nu cred ca sunt lesbiana, cred ca sunt pentru Ana. Cred ca imi pare rau ca nu am facut dragoste cu ea...

Unde o fi acum? Oare cine ii admira ochii si mainile, si parul spicuit? As vrea sa pot trai din nou, nu vreau sa crezi ca dramatizez dar nu vad altfel cum sa pun in cuvinte ceea ce simt.

O sa multiplic scrisoarea asta si o s-o pun pe toti peretii, pe toti stalpii, peste tot, trebuie sa se opreasca si ea odata sa o citeasca, trebuie macar sa inteleaga, sa ma ierte, sa pot continua.

Ca si tine, cel ce citesti acum, si vezi ca se termina, si eu am un sentiment de neimplinire, si nu incerc sa induc stari, vreau numai sa stie ea... sa ma ierte.
Portret de Arnold Vancea.

vineri, 6 aprilie 2007

In ochii tai sunt aripile mele...


E un vers care mi-a dat peste cap o saptamana de somn. Sunt un barbat care iubeste, si tipa, si vrea, si spera... dar simt ca ma zbat ca un orb intr-o grota sa ma auda cineva din sat! Probabil ca nu ma va auzi nimeni, cu atat mai putin ea... dar nu vreau sa ii spun decat ca fara ea sunt doar om, fara ea sunt urat!
E ciudat cata poezie si mizerie poate sa iti creeze lipsa cuiva, dorul...

Ea e un fel de Mara, tanara si frumoasa, indiferenta la chinurile mele, inalta si bruneta, cu gatul lung si ochii scaparatori.


M-a iubit nopti intregi, m-a alintat si m-a convins ca sunt cel mai bun barbat de pe pamant, imi vorbea despre pielea mea, despre uitarea ei de sine cand o iubesc, imi soptea, cand faceam dragoste. Stiam cum atinge, cu varful degetelor, centrul pamantului... cat de calda si de toata o simteam in noptile in care cuvintele nu mai aveau loc. Faceam dragoste ca si cum asta era singurul scop al lumii, sa ne facem fericiti unul pe altul, si o atingeam si ma jucam si o iubeam. Uneori era trista, mereu era ceva... dar uneori era trista, o sarutam si ii ziceam ca o sa ii dau totul, si o atingeam pe umeri, ce piele fina, ce catifea cafenie, si ma aplecam asupra ei si o invadam cu tot ce poate da animalul cu nume de barbat unui fluture cu nume de femeie... o cunosteam cand este a mea, o cunosteam cand este a altuia, o stiam si cand nu era...


In seara aceea insa cafeniul pielii ei incepuse sa se albeasca, devenise sidefiu si morbid... parca era urata. Am luat-o de mana si mi-a zis ca nu mai poate. Ce? Chinul privirii mele indoielnice ii omora celulele... asa mi-a zis. Vedea in ochii mei secunda de indoiala! Si nu m-a mai iubit atunci... si de atunci...


Cu ele sa nu fim falsi, pulsul simtit in pantece nu minte niciodata... si ele stiu... a plans infundat, s-a imbracat si mi-a zis ca pentru ea eu nu mai am ochi... si ea nu mai are aripi. A tipat la mine ca am facut-o om, si nu, ea nu era om, ea era inger... iar aripile ei erau in ochii mei...


As vrea sa fi avut puterea sa o tin, si n-am avut... dar stiu. Cu fiecare gand indreptat spre ea, cafeniul pielii ei se intensifica, si ochii mei se deschid. Si ce daca nu o voi sti? Sunt fericit ca va fi!

luni, 2 aprilie 2007

La Malibu in joi, 5 aprilie, ora 20.oo Va asteptam!!!

Pe rand: Prima poza... cel mai emotionant moment al serii :)


A doua e deja finalul, nu de alta, dar eu ma pricep sa postez poze....not!







Pe rand, ei luptand, ei dezbracandu-ma, noi dansand, voi privind... mai mult, mai aproape... aplauze... intr-o alta ordine poate...






Alin, in chinurile, care este...












Ce mai dansatori desavarsiti, bine ca-i facuta poza de la bust in sus!
Concluzionand...bine!




duminică, 1 aprilie 2007

Imvitatie!




Dupa Galati si Craiova, piesa de teatru Tango, revine la Bucuresti. Sunteti invitati , in Joia Mare, la o controversata intanlire dintre cele doua lumi, a femeilor si a barbatilor. Uneori muzica poate vorbi, poate spune o poveste, care sa te lase, la final, cu un gol in inima. Piesa Tango, de Diana Vlase, prezinta zbaterea unei femei, care nu-si are locul in iubitea dintre doi barbati. In distributie, Alin Gheorghisan, Diana Vlase, Dan Ursu.


Club Malibu, in piata amzei, nr 1-3, in foierul teatrului Ion Creanga, va asteapta joi, 5 aprilie, la ora 20.00, la Tango!


Diez1Production, Victory Art, EuroChanel, Deltarfi, 24Fun.