cautare

vineri, 6 aprilie 2007

In ochii tai sunt aripile mele...


E un vers care mi-a dat peste cap o saptamana de somn. Sunt un barbat care iubeste, si tipa, si vrea, si spera... dar simt ca ma zbat ca un orb intr-o grota sa ma auda cineva din sat! Probabil ca nu ma va auzi nimeni, cu atat mai putin ea... dar nu vreau sa ii spun decat ca fara ea sunt doar om, fara ea sunt urat!
E ciudat cata poezie si mizerie poate sa iti creeze lipsa cuiva, dorul...

Ea e un fel de Mara, tanara si frumoasa, indiferenta la chinurile mele, inalta si bruneta, cu gatul lung si ochii scaparatori.


M-a iubit nopti intregi, m-a alintat si m-a convins ca sunt cel mai bun barbat de pe pamant, imi vorbea despre pielea mea, despre uitarea ei de sine cand o iubesc, imi soptea, cand faceam dragoste. Stiam cum atinge, cu varful degetelor, centrul pamantului... cat de calda si de toata o simteam in noptile in care cuvintele nu mai aveau loc. Faceam dragoste ca si cum asta era singurul scop al lumii, sa ne facem fericiti unul pe altul, si o atingeam si ma jucam si o iubeam. Uneori era trista, mereu era ceva... dar uneori era trista, o sarutam si ii ziceam ca o sa ii dau totul, si o atingeam pe umeri, ce piele fina, ce catifea cafenie, si ma aplecam asupra ei si o invadam cu tot ce poate da animalul cu nume de barbat unui fluture cu nume de femeie... o cunosteam cand este a mea, o cunosteam cand este a altuia, o stiam si cand nu era...


In seara aceea insa cafeniul pielii ei incepuse sa se albeasca, devenise sidefiu si morbid... parca era urata. Am luat-o de mana si mi-a zis ca nu mai poate. Ce? Chinul privirii mele indoielnice ii omora celulele... asa mi-a zis. Vedea in ochii mei secunda de indoiala! Si nu m-a mai iubit atunci... si de atunci...


Cu ele sa nu fim falsi, pulsul simtit in pantece nu minte niciodata... si ele stiu... a plans infundat, s-a imbracat si mi-a zis ca pentru ea eu nu mai am ochi... si ea nu mai are aripi. A tipat la mine ca am facut-o om, si nu, ea nu era om, ea era inger... iar aripile ei erau in ochii mei...


As vrea sa fi avut puterea sa o tin, si n-am avut... dar stiu. Cu fiecare gand indreptat spre ea, cafeniul pielii ei se intensifica, si ochii mei se deschid. Si ce daca nu o voi sti? Sunt fericit ca va fi!

4 comentarii:

copilash_distrus spunea...

Un gand....

Pur si simplu se gandea ce om nebun a fost acela care a zis:"Daca oferi dragoste o vei primi inapoi.".Ea a dat dragoste cu toata fiinta sa,necerand nimic in schimb,doar sa ii fie apreciat gestul,fara a fi batjocorita.
Nu dorea sa primeasca iubire de la acel baiat.Era inteleapta.Stia ca iubirea adevarata nu se naste din obligatie.El n-avea s-o inteleaga pe fata.Nu intelegea de ce-l iubeste neconditionat.
Din ziua in care el a inceput s-o ignore,fata n-avea sa-l mai iubeasca cu aceeasi pasiune ca inainte.Dar tot il iubea,mai putin,e adevarat,dar tot il iubea.Dragostea purtata de fata baiatului n-avea sa cunoasca limite.Ea n-avea de gand sa-l iubeasca cu conditii si limite.Il iubea pur si simplu,fara nimic in schimb.Si-ar fi dat viata pentru el.Insa el nu recunosttea ,sau nu vroia sa recunoasca,de teama batjocorilor prietenilor sai,ca de fapt si el simte acelasi sentiment mirific pentru fata.
A disparut...
Brusc.zambetul acela firav de copil inocent n-avea sa-i mai apara niciodata pe fata ei blanda.
N-avea sa mai zambeasca niciodata.Spusele lui au ranit-o enorm.I-au facut o rana adanca in inima,probabil cea mai adanca rana pe care a simtit-o vreodata.Nu isi mai dorea comoara vietii,vroia sa moara...
A inteles si ea ca nu putem judeca viata dupa aparente,a invatat ca in viata trebuie sa cazi pentru a te putea ridica.
Insa,a invatat ca dupa o astfel de cazatura ,dragostea nu va mai aparea niciodata pe strada ei,unde,totul a devenit sumbru,intunecat,prafuit,nu ca alte dati in care era o fiinta a carei fericire n-avea limite.
Totul a fost un paradis nemarginit al fericirii,pana a aparut EL,,,acela care i-a luat si ultima speranta de a mai trai.El era acela care i-a stricat paradisul,transformandu-l astfel intr-un infern al urii,in care ea n-avea sa mai simta frumusetea si gingasia dragostei.
Cateodata,mai auzea glasul lui,glasul care a spus odata c-o va iubi etern,glasul care a mintit-o...
N-avea sa scoata chipul lui din mintea ei jucausa niciodata.Il iubea,desi dragostea ei nu era impartasita,reciproca...
Totusi,amandoi au pierdut,caci dragostea este un joc inselator,sau amandoi castiga,sau amandoi pierd.El a pierdut o fiinta mereu plina de viata,care niciodata nu a spus ca-l va iubi etern,dar care a gandit-o.Totusi,ea a pierdut doar un baiat care n-o merita,nici pe ea,nici pe lacrimile ei,care le varsa in fiecare secunda doar pentru el...
Cei doi nu mai traiau.Existau pe Pamant,pe aceasta planeta,dar nu mai traiau,nu mai traiau unul pentru celalalt.Sufletele si inimile lor s-au dezbinat.
El avea sa-si gaseasca alta,o alta care putea sa i se daruiasca complet,spunea el,neobservand faptul ca si fata care suspina in tacere dupa el i s-a daruit complet.Doar el a fost orb si n-a observat,fata aceea si-ar fi dat ce ar fi avut ea mai de pret pe aceasta lume pentru iubirea lui.
Dar totul era in zadar,pentru el conta doar felul in care putea sa schimbe fluide.Credea ca n-avea rost sa mai fie romantic.Credea ca dragostea adevarata nu exista.
Problema acestui baiat este poate si faptul ca n-a fost iubit niciodata cu adevarat,fapt ce-l face greu sa perceapa dragostea fetei pentru el.
Sau poate acest baiat care pare indiferent la cuvantul magic:"Te iubesc" avea inima franta.Poate baiatului acestuia ii era teama de o dragoste eterna,ii era teama ca spusele fetei,faptele prin care ea dovedea ca il adora,ca toate acestea erau inselatorii,vorbe...
Niciodata el nu si-a dat seama ca ea il iubea cu adevarat,necerand nimic in schimb.
Pur si simplu n-avea sa inteleaga...
Totul trece,nimic nu se uita...
Ii privea fotografia neincetat.Stia ca acel chip bland,dar in acelasi timp rece n-avea s-o iubeasca niciodata.A inteles ca cel mai ciudat,dar si cel mai dureros lucru din lumea aceasta mare si intunecata,unde nimeni nu-i vroia binele este acela de a sta langa persoana iubita,stiind ca nu-l va putea avea niciodata.Era ciudat si incredibil de dureros.Dar n-avea ce sa faca.Dragostea pentru el n-avea margini.
N-avea sa il aiba niciodata.Vroia sa si-l scoata din suflet,insa nu putea...
De fiecare data cand incerca sa-l uite,el aparea si o facea sa-l iubeasca din nou,mai mult.
Dorea sa plece undeva departe,unde sa uite clipele minunate petrecute impreuna,dorea sa-l uite.
Insa era imposibil,amintirile cu el vor ramane indiferent ce se va intampla.
Il iubeste....
Nu stia...

Nu a mai auzit nimic de el de mult timp.Nu mai dadea nici un semn de viata.Iubirea lor parca se sfarsea intr-un abis mare si capricios.
Fata ii scria seara.Se punea in fata unei foi albe si se simtea in centrul universului.Avea atatea sa-i spuna,atatea lucruri de aratat,si totul trebuia pus pe o foaie.
Visau amandoi la clipa in care se vor intalni,la lucrurile pe care le vor face,la felul in care isi vor exprima dragostea...
Dorul,insa,le acoperea fata,sufletul si inima.Inima le era zdrumicata de atata dor.Acest sentiment napraznic,care odata simtit,e greu a-l scoate...
Fiecare dintre ei isi putea gasi un altul sau o alta,insa nu.Ei se doreau unul pe altul.Doreau sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti,insa,asa ceva se intampla doar in basme,si in povestile cu fetii frumosi.
In realitate,e imposibila o iubire eterna,neconditionata.Visau sa plece in departare,unde,speranta,sa le fie singurul tovaras,doreau sa traiasca pe un pamant plin de iubire,visau sa zboare pe aripile pasiunii.
Poate visele acestea,iluziile acestea n-au sa se indeplineasca niciodata,insa,au sa ramana mereu in mintile,sufletele si inimile lor...
Am sa va povestesc un vis(...)
E un amalgan al tuturor lecturilor mele de la 15 ani,toate iubirile mele pentru care am plans(in orele de algebrã)...cánd le citeam pe sub bancã.Mã gaseam intr-un decor de basm,probabil in insulele Hawai,portocale,cipri,nenumãrate grote luminate(desi asta nu e imposibil)...de luna(...)
Iata...cã si o fiinta care vrea sa para mereu dura,care controleaza si ultima linie a destinului..care isi face planuri..care vrea sa para mereu dura..plange...
Visam sa traiesc o iubire eterna.....mirifica....o iubire de copii..dulce ca mierea...cu unele certuri,desigur.caci faptul ca doi oameni nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.dar nici faptul ca se cearta nu dovedeste ca nu se iubesc,o iubire eterna .Insa era imposibil....dupa atatea plansete....cugetari...nopti nedormite din cauza LUI,,...mi-am dat seama ca dragostea nu va mai aparea niciodata pe strada mea,unde,candva totul era plin de viata,de caldura,de iubire,totul era frumos...
Am cazut si ma voi ridica....insa aceasta ridicatura va dura un timp...
Caci,dupa o dezamagire in dragoste nimeni de pe aceasta planeta nu avea sa-si revina repede.
Dragostea doare.Dragostea raneste.Insa tot dragostea e singura care ne tine in viata.Traim pentru a iubi.Cea mai ucigătoare otravă este lacrima pură,lacrima adevarata...lacrima din dragoste.
Imi amintesc de prima iubire.Iubirea care nu se uita niciodata,de fapt,nimic nu se uita,amintirile raman indiferent ce se intampla.
Era un baiat,normal,chipes(pentru mine).Il iubeam cu adevarat.Eram copii pe vremea aceea,eram doar niste copii tipici care imediat aveau sa treaca de pragul copilariei.Cand esti tanar vrei sa schimbi lumea,cand ai imbatranit vrei sa-i schmbi pe cei tineri.E adevarat.Insa era un vis...sa schimbam lumea....Vis care putea deveni realitate.cu multa dorinta si perseverenta,ceea ce ne lipsea.Din cauza unor mici impedimente visul acesta mare al nostru n-avea sa se implineasca niciodata.Totusi.am ramas cu amintirea,amintirea lui care ne aduce si acum,la batranete zambetul pe buze.
Stateam pe prispa casei.si m-am gandit:moartea,destinul,dispretul,nu-ti trebuie decat tinerete ca sa le razi in nas.Dar patruzeci de ani!Asta e dragostea mare!

copilash_distrus spunea...

ai talent ;[['

diana vlase spunea...

Dragoste, ce subiect vast, pe marginea caruia sa faci dizertatii. Pana la urma este simplu. Nu cunosti iubirea pana nu suferi pentru prima oara. Ma refer la suferinta aia de ti se cutremura toata carnea, nu vrei sa te ridici din perna uda de lacrimi, si iti simti sufletul strivit, acolo, in miezul pieptului. Apoi te resemnezi cu gandul ca nu mai este... Si o iei de la capat, insa niciodata la fel, si din ce in ce mai strivit, din ce in ce mai ranit, te lasi in mainile unui om, providenta stie cum, cedand, renuntzand, plangand uneori in perna...
A, ar mai fi si o varianta frumoasa, pentru cei proaspeti indragostiti, dar cui pasa de ei?

diana vlase spunea...

sau am eu o stare ciudata... defapt, daca pierzi speranta in iubire, pierzi viata...dar sa ramana intre noi:)