cautare

joi, 19 aprilie 2007

Inchipuiri, Emilia, inchipuiri...


Stam intinse pe pat, si povestim. Asta facem noi cand suntem singure, povestim. De cele mai multe ori fara nici o legatura cu realitatea. Dar intotdeauna foarte serios. Intr-o noapte am inceput sa ii povestesc despre Elvetia. Nu am fost niciodata in Elvetia, dar in seara aia mi se contramandase un spectacol, pentru prima data in viata, pentru ca nu venise suficient public. Eram suparata, furioasa chiar. Eram furioasa pe omenire, ca ma lasase sa ma nasc atat de tarziu, cand oamenii nu mai cred in teatru, cand actorii mor de saracie, de inanitie, in pula mea (metaforic)! Ca poate avea dreptate tatal meu, care imi zicea, sa mai las visele pentru noaptea, si sa fac o facultate care sa imi aduca bani. Am suferit atat de mult ca se prefera reality-show-urile cu Iri si cacaturile de pe Otv, incat am simtit nevoia sa vorbesc despre Elvetia, locul unde nu mi-ar placea sa ajung niciodata, pentru ca am sa doresc toata viata sa inventez povesti despre tara care poate fi cum vor gandurile mele sa o construiasca... Elvetia e metafora vietii mele, e 'my happy place'.

O sa stau intr-o mansarda in Elvetia, undeva, nu stiu nici macar un oras de acolo, dar o sa locuiesc la o mansarda si o sa scriu. In fiecare zi o sa scriu mult, si in fiecare seara o sa ies, si o sa ma aventurez in orice este pe acolo. Nu o sa zic nu la absolut nimic, o sa accept tot ce imi ofera viata, si apoi o sa scriu despre asta. Intr-o noapte, dupa o zi de introspectie, o sa ies pe strazi, si o sa ma opresc la o cafenea. O sa cer o tarie cu suc de portocale rosii, si apoi inca una, si inca una, pana nu o sa mai pot sa ma ridic. Apoi o sa rog chelnerul sa imi cheme un taxi, si o sa merg intr-un club. Sper sa fie orice fel de muzica acolo, numai electro-somethin', nu! O sa dansez pana o sa mi se rupa tocurile si o sa mi se adanceasca slitul de la rochia verde. Si o sa mai beau! O sa ma tarasca unu' afara si o sa ma invite la el. Eu nu o sa vreau sa merg, de frica sa nu ii vomit pe lenjeria proaspat schimbata pentru a suporta tipetele unei femei racolate dintr-un club, dar voi fi in incapacitatea de a-i raspunde, asa ca o sa ma duc. Vantul care ma va intampina in fata clubului ma va trezi putin, si o sa ii spun ca nu ma simt bine, sa ne plimbam... O sa ii recit din Brecht si o sa imi aduc aminte cum ii recitam ei pe strazile din Bucuresti. O sa imi fie lehamite de viata si o sa vreau sa mor... de dor! El nu o sa inteleaga o iota din ce zic eu (pentru ca eu stiu Brecht in limba romana) si o sa se gandeasca ca mai bine ar fi invitat-o pe urata de langa mine, macar aia vorbea coerent...

O sa ma intorc in mansarda mea, si o sa adorm fara sa ma demachiez. A doua zi o sa am despre ce sa scriu...

Ea a adormit, langa mine, respira mai greu. Eu ma gandesc la Elvetia. Ce bine ca nu o sa merg niciodata. Maine seara voi locui intr-un oras in care toata lumea trebuie sa se imbrace in mov...

Ce frumos doarme...

Niciun comentariu: