cautare

duminică, 27 mai 2007

Castane

Intre castanii de pe strada mea sunt bancute verzi, proaspat vopsite de primaria de sector. In fiecare seara gasesti aici tineri cu dudui neastamparate in brate, fumand sau povestind intamplari din liceu. Eu vin tarziu de la birou, obosit si trist, ca a mai trecut inca o zi din viata mea in care fac bani sa-mi pot cumpara mancare. Locuiesc aici de peste treizeci de ani si i-am vazut copii, jucandu-se flori, fete sau baieti, i-am vazut adolescenti, divizati in doua grupuri, pentru ca, la acea varsta e foarte greu sa acepti in fata prietenilor ca iti, sau nu iti place o fata, si ii vad acum, tineri, impreunati din nou, vorbind despre unde o sa-i duca viata in viitor. Aud mereu numai franturi de discutii si mi-as dori sa ma ascund intr-un tufis, sa inteleg daca fabulez eu, sau ei chiar abordeaza si subiecte serioase.
Niciodata nu am trecut de 'buna seara', pentru ca, desi ne vedem mereu, nu avem nimic de discutat.
Sunt castane cazute pe alee si ma aplec sa adun cateva, doar ca sa pot ramane putin sa ii aud. Curiozitatea. Vorbesc despre o doamna respectabila, de la etajul trei, care a murit saptamana trecuta- atac cerebral. Da, toti o sa murim mai devreme sau mai tarziu, cerebral sau necerebral, atacul mortii ne va lovi pe toti. Ma intristeaza luciditatea cu care abordeaza subiectul.
Am si eu un fiu. Poate ca e de aceeasi varsta cu ei. Locuieste cu mama lui, in cartierul celalalt. Eu sunt singur si uneori ma simt singur. Ma intreb daca fiul meu o sa vorbeasca tot asa si cand o sa mor eu. Am un pumn de castane si as putea sa merg in apartamentul meu decomandat sa ma odihnesc, dar prefer sa mai stau putin. Imi e dor de fiul meu. Ma apropii de ei si le cer o tigara. Unul, mai aproape de alee, imi intinde un pachet si imi zice in gluma ca macar asa mai comunica si vecinii astia. Da. Ii rog sa stau cu ei sa fumez tigara si ii intreb daca au auzit de moartea doamnei de la trei. Normal ca au auzit, ce inseamna viata asta, o panza de paianjen pe care o distruge o gospodina, cu matura ei, zice o domnisoara. Da. Unul dintre ei ma intreaba ce fac cu castanele. Ii raspund ca reinvat sa comunic. Se face liniste, cred ca abia asteapta sa plec, sa poata face misto de mine.
-Nu e nevoie nici de castane, nici de tigara. Ce mai face Bobi? nu l-am mai vazut de ceva ani cred.
Cred ca face bine, nu am curaj sa sun sa intreb, cred ca face bine. Instrainarea te face mai putin om si mai mult lacrima. Frica te face mai putin om si mai multa frustrari. Le-am multumit tinerilor pentru tigara iar unul dintre ei, dupa ce m-am indepartat putin, a strigat dupa mine.
-Daca nu vor mai fi castane, noi o sa fim tot aici...

2 comentarii:

Anonim spunea...

"doamna respectabila, de la etajul trei,..." :))

beatrix spunea...

Imi aduce aminte de vecinul meu de la doi...era croit dupa acelasi tipar...doar obictul comunicarii difera ..nu erau castanele ci corcodusele...