cautare

vineri, 29 iunie 2007

CAND AI SA VII...

Unde te-am gasit, straine, cum ar fi fost sa nu te fi intalnit, daca tu erai foarte jos, intors spre pamant, si eu foarte sus, privind spre luna? Am aflat o linie a orizontului iubirii cand mi-ai desenat, in soapte, raiul pe o frunza de dimineata devreme.
Acele nopti cand nu mai vii, raman idee fara concret, ma inchid in tacerea pietrei, aproape nimicul ce ma cuprinde ar fi infinit de odihnitoar de nu te-as astepta, de nu as sti norii de argint cautandu-mi echilibrul bataii inimii. Cand nu esti aici e lumea goala... In loc sa adorm, m-asez sa visez, si te conturez cu privirea in aerul cald.
Ti-as face o declaratie, de-ai fi aici... vino macar in vis si sufla-mi pe obraji, usuca-mi ochiul ce ploua, si gantul ce bantuie departe, spre un acelasi, eventual, tu...
Iar de vii, hai sa nu vorbim, hai sa nu ne iubim, hai sa nu stim...
Cand ai sa vii, am sa inchid lumea si nu am sa te mai las sa iesi. Atunci doar o sa fim. O sa fiu, fara incetare, o sa iti fiu, fara sa-ti zic. Nu ai sa stii ce ganduri am, sa nu ma-ntrebi de ce aripile-mi misca norii. Cand sunt cu tine, fac vantul sa nasca, frunza sa geama si inima sa taca...
Dansul sufletelor noastre pe muzica de asteptare. Cand ai sa vii...

miercuri, 27 iunie 2007

Cu Pensula-n Apa

Am descoperit-o! nu stiu daca sau daca nu va place... mie mi s-a parut geniala... but again, thats just me.

Cu Pensula-n Apa
Victor Andrici

Fluturi zboara printre blocuri de ceara,
I-o lume imprimata pe celuloza murdara.
Mi-as lua pensula si mi-as picta bunica;
As face din ea o zana de sticla,
As zice timpului: ''Sugi pula, batrane''
E doar o culoare, de azi, pana maine.
Pacat de vise ciobite la rasarit,
De gandul bun ce ieri l-am sadit.
Un scaun la cap de-as vrea ca sa port
In loc de caciula...e cald, nu suport.
Sunt pictor de ape in timp si in timpi,
De roua, sudori, rauri si nori.
Sa nu-ti faci griji, ma intorc la contur.
Fac zambet, fac rid, du-te-n mata, te'njur...
Sunt pictor de ape, de timp si de foc
Sunt pictor de vise, idei si soroc.

sâmbătă, 23 iunie 2007

100

gata, am ajuns. n-am crezut ca are sa fie un maraton, dar ajungand aici m-am surprins. este. de multe ori m-am trezit facand ceva, si apoi numai sa ma prind ca imi si place... imi place sa scriu aici, imi place sa cred ca tie iti place ce scriu, imi place sa stiu ca nu imi place sa ma ignor de dragul placerii tale. am ajuns la al o sutelea post si vreau sa scriu unul si care sa aiba titlul 1000. as putea sa scriu mult mai mult si mai adanc dar sunt trista...noah...zeroul are o forma ciudata, nu? ma enerveaza ca cercurile trebuiesc inchise, pe ma-sa de cercuri...

vineri, 22 iunie 2007

Vise Condamnate


Radu Postolache, bunul meu prieten, frumosul si enigmaticul poet al Galatiului... asa imi place sa-l numesc. Ar fi pacat sa nu-i cititi poeziile. Va dau o mostra... de gust! Volumul: Vise Condamnate.

Ciuda

Mi-e ciuda pe zambete,
Pentru ca am cunoscut rasul.
Mi-e ciuda pe timp,
Pentru ca a inventat secunda.
Mi-e ciuda pe cunoastere,
Pentru ca a strnit ispita.
Mi-e ciuda pe mine,
Pentru ca existi tu.

Editura PAX AURA MUNDI - Galati 2006

Radu, iarta-ma ca n-am ajuns la nunta, ma cert in fiecare zi:((

a mea...




A fost odata o poveste... Nu-i asa ca toate adevarurile par mai frumoase in fotografii? Si toate fotografiile mai frumoase in povesti... povestea mea...

marți, 19 iunie 2007

Vizita la domiciliul sufletului.



Da-mi Doamne ochi, sa vad cat de frumos creste lumea in jurul meu. Luni dimineata, caldura, prea multa caldura, prea mult soare, prea multi mitocani in Bucurestiul asta...of... Ma tot plimbam pe strazile in lucru, pline de muncitori transpirati si mirosinzi, in cautarea unui notar public. Stiti vorba aia: ''cand iti trebe' nu-i'' ? Iaca-sa! Am ajuns pe strada Franceza, pe langa Hanu lui Manuc, dupa ce intrasem in cateva magazine ale desingerilor, pe strazile paralele si perpendiculare. Da pain...da horor, bre! Dezamagitor...totul. Eh, asta zic, nu chiar totul.

ART GEORGIES, un magazin discret, cuminte... si un alt univers inauntru. Niste mari si talentati oameni din Iesi, au expuse acolo niste lucrari senzationale, mai mai ca la Dan Diaconescu. Asa, va zic, senzationaleee!!! Vitralii si mozaicuri artistice, pe limbajul meu picturi in tot felul de pietre, picturi stratificate, dupa cum zicea doamna draguta care ne-a suportat extazul timp de peste zece minute.
Si surpriza nu se termina aici. Ce preturi!!!! Pai cred ca si-ar putea permite si o mica actrita... sau cred ca mi-am permis deja. Concluzionand, trebuie vazut, trebuie cumparat, trebuie macar apreciat, daca nu ai nas de asa ceva... sau placere... u know...

sâmbătă, 9 iunie 2007

GAND ''moartea unui om mort''

''Vreme de ani, fara bani, a suferit o moarte lenta. A invatat cum sa nu traiasca printre vii, cum sa fie, fara a fi...''
A luat un pix ieftin si colorat, care mai mult zgaria foaia, si a inceput sa scrie. Parca era era sinuciderilor, si il enerva teribil ca trebuia sa se dogmatizese, ar fi vrut sa se sinucida intr-un timp in care oamenii nici sa nu stie de existenta cuvantului. A avut o viata anosta, ar fi vrut sa socheze macar prin moartea lui.
A inceput sa scrie declaratia de a nu mai fi. Nu isi gasea cuvintele, daca nu original, macar poetic sa fie. Langa foaia, pe care nu reusise sa isi transforme gandurile in cuvinte, era un pistol, o cutie de pastile si o floare. A luat floarea, a mirosit-o histrionic si a asezat-o la locul ei. A verificat pistolul, era incarcat. A desfacut cutia cu pastile si a luat una... il durea capul. Macar sa nu moara cu durere de cap... daca ar fi fost sa il doara capul pentru eternitate, ce chin! A incheiat scrisoarea cu ''al vostru fara a fi, Albert.''
Palmele incepusera sa ii transpire, s-a gandit doar la chestia asta cu durerea de cap, daca ar fi sa fie ceva, orice, care sa se intample pentru eternitate, poate un clinchet in ureche sau altceva, nu ar suporta gandul ca ar trebui sa isi lege eternitatea de ceva. Pai, asta era si ideea. Sa se sinucida, sa se elibereze. Pai, sa se elibereze ca sa fie legat pentru eternitate de ceva? Pe asta nu o luase in calcul. Oricum, el e om de cuvant, asa ca daca a zis ca o face, fie si fata de el, trebuie sa se tine de cuvant. Lua pistolul in mana, il duse la tampla si se gandi la un ultim lucru. Ar fi putut sa fie orice, de la serviciul lui de cacat, la nevasta-sa grasa si blonda, la orice... S-a gandit la privirea tigancii care i-a vandut azi dimineata floarea. Tinerica si tuciurie, atat de proaspata in privire, atat de darnica in zambetele ei. A ezitat o clipa. Apoi s-a gandit ca poate e casatorita, sau cel putin iubeste pe cineva, nu este nici o sansa sa... nu... e prea melodramatic. Daca ar sti macar cum o cheama... La dracu, barbate, te sinucizi sau ce pula mea faci?
Inchise ochii si... nu... nu putea sa se sinucida fara sa stie cum o cheama. O sa mearga si o sa-i cumpere toate florile din florarie si apoi o s-o roage sa ii spuna numele ei.
Lasa pistolul pe masa, isi puse camasa pe el si iesi. Ce stupid ar fi sa il calce o masina chiar acum? Ce frumos ar fi sa il vedem peste doua decade, zambind pe o veranda, cu tiganca lui de mana?

vineri, 1 iunie 2007

Mi-e frica, mama!

Piesa intr-un act- Schelet.

Personaje:
Tudor
Olimpius
Elena Voicu

Camera de spital. Un pat cu cearsafuri albe, o masuta pe care este o cutie de pastile, un pahar cu apa, o fotografie inramata cu un mire si o mireasa. Langa pat, un scaunel de copil, colorat.
Tudor sta intins pe pat, imbracat in halat de spital. Langa el, pe scaunel, imbracat in verde si cu coif pe cap, Olimpius.

Tudor: Si acum ce fac? Poate ar fi mai bine sa nu spun nimic. Am trait foarte bine pana acum, de ce sa ii spun acum? Tu stii ca, si o actiune de binefacere, daca o faci obligat, o faci cu o lipsa de confortabilitate.
Olimpius: Ma simt ca si cum as fi vinovat pentru decizia ta, nu te-am obligat niciodata sa spui nimic, a fost ideea ta, asa ca nu te mai plange...
Tudor: Ideea mea, da. Pentru ca am simtit ca nu esti multumit de faptul ca, as prefera sa nu stie nimeni de existenta ta. Priveste in jur, uite unde am ajuns amandoi, doar pentru ca vreau ca tu sa fii multumit. Cat este ceasul?
Olimpius: Stii ceva, esti foarte enervant, pana la urma am avut dreptate, vrei sa ma faci pe mine vinovat pentru lipsa ta de responsabilitate... Si inca ceva, nu putem vorbi de mine, dincolo de tine... Ii zici?
Tudor: Macar ea sa nu creada ca sunt nebun... Ce frica imi este... Cat e?
Olimpius: Deci ii zici?
Tudor: Da.
Olimpius: Promiti?
Tudor: Am spus ca da.
Olimius: Juri pe rosu?
Tudor: Nici nu te mai aud...
Olimpius: (rade) O sa innebunesti intr-o zi. Este patru fara cinci. Pun pariu ca asteapta in fata portii spitalului sa se faca patru, sa poata intra.
Tudor: (ingandurat) Da...

Tudor isi ia capul in maini si incepe sa fredoneze ceva, incet.

Olimpius: Ce ai?
Tudor: Si daca spune, si ea, ca sunt nebun?
Olimpius: Ramane de vazut, nu ai decat sa incerci, nu?
Tudor: Daca spune ca sunt nebun, inseamna ca nu ma iubeste?
Olimpius: Inseamna ca nu intelege...
Tudor: Da... Spune-mi o poezie.
Olimpius: Oricand. ''Livezile cu peri au poteci inguste,/Si timpul trece altfel, dragul meu,/Cand imi stai alaturi, cu declaratii juste/Si ma culegi ca roua, de pe chipul tau.''
Tudor: (nelamurit) Adica ce?
Olimpius: Adica ce, ce?
Tudor: Ea e copac, sau el, ca m-ai pierdut?
Olimpis: Copac. E simplu. ''...de pe chipul tau.''
Tudor: Deci el e copac, nu?
Olimpius: Inca o data, eu sunt destept, tu nu. Copac?
Tudor: (se insenineaza) Stii ca sunt fericit?
Olimpius: De ce?
Tudor: Nu stiu de ce. Ai inceput sa iti pierzi din ''atributii''. Ai observat ca nu mai poti sa pleci de langa mine?
Olimpis: Scimbi subiectul ca sa nu imi dai dreptate?
Tudor: Nu schimb subiectul, creez digresiuni. Ai observat?
Olimpius: Am observat..
Tudor: Si nu iti e frica?
Olimpius: De ce sa-mi fie frica?
Tudor: Pentru ca nu mai esti liber. Eu n-as suporta sa nu fiu liber, mai bine mi-as trage un glont in cap decat sa...
Olimpius: Vorbesti prostii!
Tudor: Si nici gandurile nu mai poti sa mi le citesti. (Rade)
Olimpius: Am observat si asta. Deci?
Tudor: Ce?
Olimpius: De ce esti fericit?
Tudor: Pentru ca tu nu poti sa pleci de langa mine, adica n-ai sa ma parasesti niciodata.
Olimpius: Nici nu aveam de gand.Tu nu poti sa pricepi ca asta e libertatea pentru mine? Ce-ti trece prin cap? E flatant pentru unul ca mine sa gaseasca unul ca tine... Sunt norocos! (Il saruta pe frunte)
Tudor: Inceteaza cu pupatu'!... ...O sa-i spun!
Olimpius: Asa sa faci. (Pauza) Jucam ceva?
Tudor: Ce?
Olimpius: ... Fazan?
Tudor: A...
Olimpius: Stop! La cat trebuie sa-ti iei pastila?
Tudor: R. La patru jumate.
Olimpius: Roz. Mai ai multe?
Tudor: ...oz ...oz ... Nu stiu, zi altu' cu R. Ce multe?
Olimpius: Rata. Pastile?
Tudor: Ta?
Olimpius: Da. Zi!
Tudor: Tarm. Poftim, s-o mai faci pe desteptul cu mine. Asta e ultima, n-ai vazut ca e numai una pe masa?
Olimpius: Te-am lasat sa castigi.
Tudor: Mai taci. Nu stii sa pierzi! Ce nerusinare, pai mereu castig iar tu mereu spui ca m-ai lasat sa castig, asta nu e spirit de competitivitate.
Olimpius: Cred ca ai slabit putin, nu crezi?
Tudor: Cine schimba subiectul?
Olimpius: Daca ne lasa sa plecam, maine mancam prajituri de la mama.
Tudor: Cele mai bune din lume!
Olimpius: Cele mai bune!

Intra Elena, are un halat alb.

Elena: Tudor, cu cine vorbesti? Ce e cu tine, ce s-a intamplat?
Tudor: Buna Elena!
Olimpius: Buna, Elena!
Elena: Tudor, tu vezi cum ai ajuns? Esti internat intr-un spital de... iubitule! (plange)
Tudor: Ma doare capul, Elena, nu tipa la mine, te rog! Crezi ca am slabit?
Olimpis: De ce trebuie sa-ti spuna si ea. Nu ai incredere in mine...
Elena: Ce s-a intamplat? Tudor, ma auzi?
Tudor: Te aud, Elena... Ajuta-ma sa ma ridic. (Elena il ridica pe Tudor, il sprijina pe perne) Mai tii minte prima data cand ai venit la mine acasa? Cand te-a invitat mama la masa?
Elena: Ce?
Tudor: Cand eram mici, si ai venit tu, pentru prima data la mine acasa? Eram atat de mici...
Elena: Da, si mama ta a gatit. Carnea era cruda iar mie mi s-a facut rau. Ce s-a speriat mama ta...
Olimpius: Erai alba ca varu'...
Tudor: (lui Olimpius) Taci, te rog.
Elena: Poftim?
Tudor: Nimic.
Elena: Mi-ai spus sa tac?
Tudor: Nu, mi s-a parut ca tipa vantul...
Olimpius: Ce poetic...
Tudor: (lui Olimpius) Te rog, taci!
Elena: Tudor, e mijlocul verii, nu e vant...
Tudor: Mi s-a parut. Asculta, tii minte cum iti povestea mama ca ma auzea vorbind, noaptea?
Elena: Da, recitai, de mic...
Tudor: Mama iti zicea ca recitam, dar de fapt eu vorbeam singur. De mic vorbesc cu vantul, cu luna, cu gandurile, vorbesc cu cuvintele, cu propriile mele cuvinte, Elena. Vorbesc singur!
Elena: (vizibil ingrijorata) Cum vorbesti singur?
(pauza)
Tudor: Glumeam! Asa e, recitam...
Olimpius: Spune-i odata! Ce mai stai?
Tudor: Am convenit ca taci. Nu ma pot concentra sa vorbesc cu ea si sa ma prefac ca nu esti aici.

Olimpius incearca sa plece, dar nu reuseste. Elena incepe sa planga. Il mangaie pe cap pe Tudor.

Olimpius: Uite ce-ai facut! Te compatimeste ca pe-un nebun...
Elena: Dragul meu Tudor, iubitul meu Tudor, o sa fie bine, iti promit... Stii ce cred eu? Poate nu e acesta cel mai potrivit moment sa iti spun, dar nu imi mai pasa... Eu sunt motivul nebuniei tale!
Olimpius: (rade) Nu te supraestima!
Elena: Sa stii ca n-am incetat o secunda sa ma gandesc la tine, sa te iubesc, in tot acest timp cat am fost plecata.
Olimpius: Cred ca vrea sa-ti faca o marturisire.
Tudor: Crezi?
Elena: Da!
Olimpius: Nu-mi mai raspunde ca se duce dracului totul.
Tudor: As putea daca nu ti-ai da cu parerea incontinuu.
Olimpius: Taci!
Tudor: Tu sa taci!
Olimpius: Ba tu sa taci, ca pe mine oricum nu ma aude.
Elena: Da, ignora-ma, prefa-te ca vorbesti singur, daca asta iti diminueaza durerea. Tudor, asculta-ma, scrisoarea pe care ai gasit-o la mine in camera...
Olimpius: Iar incepem!
Tudor: Chiar nu e nevoie de explicatii...
Elena: L-am lasat sa se apropie de mine, Tudor, am iesit impreuna, l-am ascultat, dar nu s-a intamplat nimic. Pe tine te-am iubit dintotdeauna, chiar daca acum te indoiesti de mine. Sa stii ca ma ranesti cu tabloul asta si cu toata aceasta falsa nebunie. Te cunosc atat de bine, tu nu esti nebun, ce cauti aici?
Tudor: Nu este ceea ce crezi...
Elena: Ceea ce cred, este ca vrei sa ma pedepsesti.
Olimpius: L'inchizitore!
Tudor: Daca nu poti sa taci, o sa...
Olimpius: Of, incet, nu te mai enerva, stii doar ca glumesc.Te rog, incepe din nou povestea cu mama, poate de data asta...
Tudor: De ce te crezi mai destept ca mine? Pot sa imi dau seama si singur cand e momentul propice. Ti-am zis sa taci! (Elenei) De ce crezi ca vreau sa te pedepsesc?
Elena: Stim bine amandoi...pt toata tampenia aia cu scrisoarea...
Tudor: Am trecut peste, Elena, te iubesc si am incredere in tine. M-ai ajuta mult daca m-ai asculta. Nu e vina ta ca sunt aici, daca ai putea sa ma asculti...
Elena: Te ascult.
Olimpius: (se plimba prin camera, recita coifului) Iti oglindesti zambetul in roua diminetii,
Tudor: Iti oglindesti zambetul in roua diminetii,
Olimpius: Si dintii albi, ca laptele, se-nsira pe un curcubeu,
Tudor: Si dintii albi, ca laptele, se-nsira pe un curcubeu,
Olimpius: De-ar fi sa vina neguri, ecoul diminetii
Tudor: De-ar fi sa vina neguri, ecoul diminetii
Olimpius: Ar rasuna din tine, universul meu.
Tudor: Ar rasuna din tine, universul meu.
Elena: Reciti...
Tudor: Iti recit tie, pentru ca esti... a mea...
Olimpius: Vrei sa te-ajut sa-i spui in versuri?
Tudor: Nu, ma descurc.
Olimpius: Vad.
Elena: Te descurci?
Tudor: Da, sunt incurcat, dar daca tu m-ai asculta, daca m-ai crede, m-as descurca.
Elena: Te cred, iubitule, stiu, urla vantul, tipa norii, zbiara luna, te cred, Tudor.
Tudor: Am un prieten.
Olimpius: Ca nuca-n perete.
Elena: Un prieten?
Tudor: Da, de cand eram mic. E bun si stie toate versurile lumii.
Olimpius: Cum adica bun?
Elena: Trebuia sa imi inchipui, Doamne, ce oarba sunt! Nu reuseam sa deslusesc care era rolul mamei tale in discutie. Dragul de tine, mama ta te-a internat intr-un spital de nebuni doar pentru ca tie iti plac barbatii? Pai asta este o nebunie. Poate ar trebui sa fie ea aici, in locul tau. Tudor, trebuia sa imi spui mai devreme...
Tudor: Nu, Elena, intelegi gresit! Nu stiu cum sa iti spun...
Olimpius: (rade zgomotos) Doar imi spui mereu sa nu te mai pup. Acum inteleg, esti indragostit de mine, esti indragostit de mine! (danseaza)
Tudor: Inceteaza ca ma duci la nebuni!
Olimpius: Priveste in jur. Prea tarziu!
Elena: Nu trebuie sa te mai prefaci, cel putin nu cu mine, gata, am inteles!
Olimpius: Esti indragostit de mine!
Tudor: E imaginar, Elena!
Elena: Esti indragostit de un barbat imaginar?
Tudor: Nu am spus ca sunt indragostit. Ba da sunt...
Elena: Pai vezi?
Olimpius: Esti?
Tudor: De tine! Sunt indragostit de tine dar am un prieten imaginar. De fapt nu e imaginar, e real, doar ca nu il poate vedea nimeni. Asta nu inseamna ca nu exista!
Olimpius: A spus-o si astazi... Inca o zi...
(Elena plange)
Elena: De ce faci asta?
Tudor: Crede-ma, te rog! O sa-ti dovedesc. Spune-mi orice scriitor, poet din lume, spune-mi titlul oricarei poezii si ai sa vezi ca el mi-o va recita.
Elena: Te rog, Tudor, inceteaza, te rog!
Tudor: Haide, Olimpius, spune-mi niste versuri, ce vrei tu.
Elena: Olimpius? Mergi prea departe...
Olimpius: Ai vre-o problema cu numele meu?
Tudor: Haide, spune-mi ceva!
Olimpius: Nu-i recit nimic asteia, pai tu nu ai vazut ca rade de numele meu.
Tudor: Te rog!
Olimpius: Bine, pentru tine, ce nume o mai fi si asta, Elena...
Tudor: Hai...
Olimpius: Pe o unda de mercur,
Tudor: Asculta, Pe o unda de mercur,
Olimpius: (nu se poate concenta, nu isi aminteste nici o poezie, incearca sa inventeze ceva) Am cazut ieri seara...
Tudor: (patrusn) Am cazut ieri seara, (lui Olimpius) Ce e asta?
Olimpius: Nu stiu, nu imi iese nici o rima...
Tudor: Cum nu-ti iese?
Olimpius: Nu-mi iese, ce nu pricepi?
Tudor: Ce se intampla cu tine, deja imi fac griji.
Elena: Nu-ti iese, Tudor! Poezia inseamna arta, nu minciuna.
Tudor: Trebuie sa ma crezi!
Elena: Te cred.
Olimpius: E patru jumate. Pastila.
Tudor: Imi dai, te rog, pastila aia albastra?

Elena se ridica, ii aduce o pastila de pe masuta, un pahar cu apa, si il ajuta pe Tudor sa o inghita.
Elena: Hai, domnule Tudor, pastiluta, haide, fii cuminte.
Olimpis: Pastiluta, Tudor, iti e foame, Tudor, o sa ne vedem maine Tudor. Nici macar rochie nu are.
Elena: O sa te faci bine. (il mangaie pe cap) Imi spui o poveste?
Olimpius: Da, Tudor, spune-o p-aia cu fetita in iarna...mai stii?
(pauza)
Tudor: Cand eram mic, mama ma inchidea in dormitor si imi stingea lumina. Ma saruta pe frunte si ma lasa acolo, in intuneric. Pleca mereu si lasa in urma ei intunericul, nici macar umbra rochiei albe, care abia ii acoperea genunchii, nu mi-o lasa. Ce frumoasa era, semana cu tine, stii? Eu nu reuseam niciodata sa adorm decat dupa ce udam perna cu lacrimile mele. Imi era frica, imi era ciuda ca eram singur, ma cuprindeau fiori la gandul ca toata viata voi adormi cu ghiarele intunericului in jurul gatului meu.Si vantul... cum ma mai necajea vantul... Pana intr-o noapte, cand mama mi-a citit din aventurile lui Peter Pan.Eu statea cu capul in poala ei, ma mangaia pe par si eu nu ma gandeam decat la cat este de frumoasa. Imi citea in fiecare seara cate o poveste, numai ca in seara aceea am adormit fara sa mai plang. Eram fermecat! A doua zi dimineata m-am trezit si el dormea langa mine. Olimpius, prietenul MEU. Din acea zi nu m-a parasit niciodata. A fost langa mine mereu, bun si credincios, ca un caine de paza.
Olimpius: Pe cine faci tu caine de paza? Chiar imi placea pana aici...
Tudor: Intelegi ce vreau sa zic... (Elenei) Acum pricepi ce iti spun?
Elena: Este aici, acum?
Tudor: E aici, mereu.
Elena: Imi faci si mie cunostinta cu el?
Olimpius: Te cunosc suficient de bine. Te-am vazut si goala, si nu o data!
Tudor: Ai spus ca stai cu spatele!
Olimpius: Am mai tras cu ochiul, uneori scotea niste sunete... eram curios...
Elena: Ce e?
Tudor: Nimic. Elena-Olimpius, Olimpis-Elena. Multumesc, Elena...
Elena: Ce ciudat, aproape ca imi vine sa cred, aproape ca il vad.
Olimpius: Ma vezi? Ia uite ce miscari am. (Olimpius incepe sa danseze)
Tudor: Inceteaza. M-ai mintit.
Olimpius: Cu trasu cu ochiu? Recunoaste ca sunt un prieten, la masculin, si Elena e o femeie frumoasa. Nici macar nu mai sunt suparat ca a ras de numele meu. Elena...din Troia!
Tudor: Elena... mea!
Olimpius: Si eu al cui sunt?
Elena: Ce spune?
Tudor: Ca esti o femeie frumoasa.
Elena: Multumesc. (tare) Sunt convinsa ca nici tu nu esti urat deloc.
Olimpius: De ce tipa?
Tudor: Mai taci... Incetati cu politeturile ca ma simt ignorat. Imi aduci un pahar cu apa?
Elena: Spune-mi despre el. Cine este? Cu ce se ocupa? Cati ani are?
Tudor: Nu are varsta si se ocupa cu mine. Apa, te rog?
Elena: Stai putin. (ii aduce paharul cu apa apoi inchide ochii) E inalt, zvelt, cu fata ascutita si vocea blanda...
Olimpius: N-am fata ascutita!
Tudor: De unde stii?
Elena: ( cu amaraciune) Pentru ca asa arata toti prietenii imaginari, Tudor, pentru ca nu exista, pentru ca este in inchipuirea ta.
Tudor: (scapa paharul) Nu, Elena. Nu este in inchipuirea mea!
Olimpius: Era prea frumos sa fie adevarat. (Elenei) Nu puteai sa taci? (lui Tudor) Uite ce-ai facut!
Elena: Stai sa te sterg.
Tudor: Nu e nevoie. Ai sa ma crezi vre-odata?
Elena: Tudor, unde este mama ta?
Tudor: Acasa, cred.
Olimpius: Face negrese, in fiecare miercuri dupa-masa, mama face negrese.
Tudor: Cu stafide.
Olimpius: Cele mai bune din lume.
Tudor: Da.
Elena: Si tatal tau?
Tudor: (lui Olimpius) Unde sa fie tata?
Olimpius: Ori la serviciu, ori pe canapea, la televizor, depinde ce treaba a avut astazi.
Tudor: Stiam si eu, nici nu stiu de ce te-am intrebat pe tine...
Olimpius: Pentru ca dintre noi doi eu posed creier, iar tu corpul... Ce vrei mai mult?
Tudor: Avantaj eu, oricum.
Olimpius: Nu neaparat.(ii arata limba)
Elena: Unde este tatal tau?
Tudor: Ori la seviciu, ori in fata televizorului.
Elena: Si eu cine sunt?
Olimpius: Te ia de prost.
Tudor: Ma iei de prost?
Elena: Raspunde-mi!
Olimpius: Tu sa-i raspunzi.
Tudor: Tu esti Elena, iubita mea.
Olimpius: Se comporta ciudat, nu ti se pare?
Elena: De cat timp esti aici?
Tudor: (lui Olimpius) Tu ai ceas...
Olimpius: Pai, eram si dimineata, noaptea te iau in brate si iti citesc povesti sau iti recit...
Elena: De cat timp, Tudor?
Tudor: Nu stiu, cred ca este de la pastila albastra...
Olimpius: E cinci, mergem in parc?
Tudor: E deja cinci? Hai, Elena, mergem in parc?
Elena: Astazi nu mergem, urla vantul si tipa ploaia...
Tudor: Ai spus ca e vara!
Elena: Este ce vrei tu sa fie, Tudor. Hai sa iti spun o poveste...
Olimpius: Da, poveste, ca atunci cand eram mici...
Tudor: Hai spune-mi!
Olimpius: Po-ves-te!
Elena: Era odata un baietel caruia ii era frica de intuneric. Parintii lui il iubeau tare mult, stateau in fiecare seara cu el si ii citeau povesti pana adormea. Dupa ce adormea, ii aprindeau o luminita, la capatul patului, care sa-i vegheze somnul linistit. Intr-o zi, insa, s-a intamplat un lucru teribil, si, pentru prima data, mama nu a mai venit in camera baiatului sa-i citeasca. Baiatul a plans atunci si l-a strugat pe tatal sau. Nici el nu a raspuns. Luminita de la capatul patului nu s-a mai aprins si ghearele intunericului i-a macinat sufletul pana la rasarit. Si-a promis sa nu mai doarma niciodata singur, asa ca, dimineata, a rascolit prin cartile cu desene si l-a descoperit pe Olimpius. L-a iubit, i-a vorbit si l-a tinut asa de aproape de sufletul lui, incat nimieni altcineva nu a mai putut sa il vada.
Tudor: Inceteaza, asta e o poveste trista, nu imi place.
Olimpius: Un prieten din hartie, cine a mai auzit?
Elena: E trista, asa este, dar e povestea ta, Tudor.

Tudor a privit-o o secunda si s-a intors vesel spre Olimpius.

Tudor: Jucam fazan?
Olimpius: A...
Tudor: Stop.
Olimpius: E.
Tudor: Elena.
Elena: Da!
Olimpius: Na?
Tudor: Ce-am facut?
Olimpius: Cuvant cu NA.
Elena: Da, Tudor!

Tudor o ignora.

Olimpius: Na...Narcis!
Tudor: Narcis?
Elana: Narcis?
Tudor: Te rog sa pleci, ne deranjezi. Mai devreme parca te iubeam, acum nu cred ca te mai iubesc, cred ca ma deranjezi. Stii ceva? Spui cele mai urate povesti, parca esti mama.
Olimpius: Eu spun cele mai frumoase povesti, nu?
Tudor: Tu esti minunat!
Olimpius: Multumesc! Is...
Tudor: Is? Nume propriu sau comun?
Olimpius: Ce vrei.
Elena: Te ingrijesc de cinci ani, Tudor, in fiecare zi!
Tudor: Is...
Elena: Daca ti-ai aminti, macar...
Tudor: Istrate. Tu n-ai sa intelegi. Corpul asta frumos al tau nu detine nici un pic de creer. Si cand te gandesc ca te iubesc. Te iubeam.
Olimpius: Ne face rau.
Elena: Ai sa ma iubesti si maine, ai sa uiti tot ce s-a intamplat astazi, ai sa ma intampini cu caldura, dragul meu Tudor...
Tudor: Te!
Olimpius: Da-o afara. Nu mai vreau sa o vad!
Tudor: Ignor-o! Te...

Olimpius merge langa Elena, si ii sopteste la ureche.

Olimpius: Iesi afara!

Elena tresare.

Elena: Ce-a fost asta?
Olimpius: Te...teama!
Tudor: (incepe sa planga) Mamica...
Elena: Ce-a fost asta?

Se aude: ''Asistenta Elena Voicu este rugata sa se prezinte la camera de garda''.