cautare

vineri, 17 august 2007

la ce bun?

A privit-o. Ea statea in tocul usii, imbracata cu haina de ploaie, cu poseta in mana, pregatita de plecare.
''Ce bine-mi pare ca te-ai trezit. Ti-am lasat un bilet pe masa, oricum. Ma duc la Ioana ca aia mica a ei a facut febra si merg sa vad daca totul e bine.''
''Mergi pe ma-ta! Las ca stiu eu unde te duci tu, iti arde de joaca tie, nu-mi zice!''
Si fara sa mai zica nimic, i-a bagat mana in gat si a lipit-o cu spatele de usa. Parca nu mai era sotul ei dintr-o data. Privirea de animal salbatic si loviturile continui, pumni, palme si ranjete de satisfactie au lasat-o pe femeia inmarmurita. Cand i-a dat drumul din stransoare ea abia mai respira. Cazatura si loviturile au facut-o sa nu mai poata reactiona.
Intinsa pe mocheta gri de la intrare, aproape inconstienta, a fost vazuta de sotul ei, care, linistit acum, a realizat ce a facut, si a ingenunchiat, plangand si cerandu-i iertare.
''Doamne, Maria, nu stiu ce m-a apucat, parca... te rog sa ma ierti, ma ierti iubirea mea, nu-i asa? Tu ma iubesti, tu esti buna si ma ierti nu?''
Si asta a fost doar inceputul... Iubirea dintre cei doi a continuat, dar sistematic au continuat bataile, iesirile nervoase, tipetele si plansetele. L-a iertat de multe ori, numai ca astazi, in lipsa lui, isi strange intr-o gentuta cateva din hainutele cele mai dragi ei.
O poveste stereotip, pe care o traiesc mii de femei, desi cea mai mare parte dintre ele nu recunosc. De ce? Pentru ca il iubesc. Pentru ca se simt neajutorate fara el, pentru ca, poate, e prea tarziu, spun ele.
Niciodata nu este prea tarziu pentru viata, pentru zambet, pentru a fi fericita. Violenta domestica exista, si ca parte integrala a violentei in familie, dar si ca parte integrala a esecului cunoasterii umane. Ma bucura sa stiu ca in ultimii ani s-au deschis mai multe adaposturi pentru astfel de cazuri, numai ca problema trebuie detectata mult mai curand.
Se vehiculeaza drepturi egale intre sexe, numai ca mentalitatea interdependentei este inca bine inradacinata in constiinta romancelor. De mute ori aud: '' ma bate, dar e al meu''; sau, din partea lui:'' uneori femeia trebuie altoita, ca sa stie cine-i sefu' ''.
Intr-o relatie nu exista sef, exista dragoste, intelegere, respect si reciprocitate.
Daca nu vorbim despre o lume ideatica ar trebui sa luam in calcul ca astfel de cazuri exista, ar trebui sesizate, pana la urma am putea face un bine.
Barbatii trebuie sa stie ca o femeie batuta se va ingropa in propriile frustrari si nu va ajunge nici o mama buna, nici o sotie buna, nici un om bun... La ce bun?

3 comentarii:

Sancho Panda spunea...

Si asta a fost doar inceputul... Iubirea dintre cei doi a continuat...
nu, a continuat dependenta. s-a intins frica de singuratate, pe undeva si o dorinta de autoflagelare ori iluzia ca nu poti fara celalat.
iubirea? hmmm...

Alexandros spunea...

In cazurile acestea, care nu mai sunt chiar asa dese mare parte din vina o poarta parintii ei si ai lui. Ai lui prin exemplu prin inducerea ideii ca barbatul e seful ca masculinitatea lui si forta fizica ii dau drepturi depline asuprea sotiei. Ai ei, pentru ca mamicile victimelor de cele mai multe ori le spun sa indure ca si ele au suferit, ca asa e soarta femeii, ca e barbatul ei, ca se va schimba, etc.
Noile mame de fiice recent casatorite nu mai au acea mentalitate si dovada e divulgarea mai tuturor abuzurilor domestice.

Pentru mine cel ce-si loveste partenera sau o persecuta fie si verbal e un "barbat"(intre ghilimele) fara valoare frustrat si primitiv. Nu pot sa-mi imaginez ca acea femeie va fi vreodata femeie cu adevarat(oare cati stiu ce inseamna o femeie adevarata?) in prezenta lui.

diana vlase spunea...

Mi se pare ca e o aberatie sa dai vina pe parinti pentru defectele copiilor. Intr-adevar, crestera si educatia au o mare insemnatate in evolutia unui om, in schimb nu poti atribui toate cacaturile oamenilor pe seama parintilor. Cunosc parinti care se lupat cu dependenta copiilor de heroina, de mai bine de 5 ani...nu da intreaga vina pe ei...e meschin...