cautare

luni, 29 octombrie 2007

Modigliani








Amedeo Modigliani s-a nascut in Livorno, Italia, in 1884. Tatal sau a murit de tanar, iar mama sa, descendenta a familiei Spinoza, l-a incurajat sa se indrepte spre arta. L-a trimis la studii in Florenta si Venetia. A vizitat muzeele din Italia. Talentat, sensibil, mandru de originea evreiasca, Modigliani a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din Montmartre. In acelasi timp starea sa materiala era precara. Deseori dormea si lucra in studiourile artistilor care il placeau si care vedeau talentul sau deosebit. Primele sale tablouri au fost usor influentate de Toulouse-Lautrec, dar principalele sale lucrari, create intre 1915-1920 arata interesul sau urias pentru sculptura africana, Cezanne, dar si pentru lucrarile lui Picasso si Braque.

Eu il stiu pe Modigliani de la Alin, colegul meu de trupa, care a fost profund impresionat de filmul cu acelasi nume, coproductie romaneasca.
Povestea iubirii lui...

Tragica poveste de dragoste dintre Amedeo Modigliani, unul dintre cei mai talentati si apreciati pictori francezi si mult mai tanara Jeanne Hebuterne, este prezentata prin intermediul picturii si documentelor intr-o vasta expozitie la Muzeul de Arta Bunkamura din Tokyo, in perioada 7 aprilie - 3 iunie 2007.

Modigliani avea 32 de ani cand a intalnit-o pe tanara Jeanne Hebuterne, pe atunci in varsta de doar 18 ani, care isi dorea sa devina pictorita si il admira pe mai varstnicul artist, al carui stil profund original si bizar a starnit de la bun inceput controverse si comentarii. Relatia dintre cei doi a debutat furtunos, si in scurt timp au format un cuplu admirat si invidiat in cercurile artistice ale vremii, cei doi lucrand adesea impreuna, iar Jeanne a jucat nu o data rolul de model si muza pentru Amedeo. Dar aceasta poveste de dragoste avea sa se termine doar trei ani mai tarziu, cand Amedeo Modigliani, tot mai bolnav, murea la varsta de doar 35 de ani. Jeanne, insarcinata cu cel de al doilea copil, nu a suportat socul si trei zile mai tarziu se sinucidea, aruncandu-se de la fereastra apartamentului parintilor sai.


...iubire, arta si saracie...


duminică, 28 octombrie 2007

Un inger de mituit?

L-am visat asa cum era el demult. Zambea, cu capul sprijinit de tocul usii, privind cum ma intind pisiceste in patul lui. S-a apropiat de mine si a spus ca i-a fost dor, ca nu am mai trecut pe la el de secole. Chiar asa e. Nu am mai trecut pe la el de secole. Dar o sa merg astazi. L-am sunat si am convenit sa ne vedem astazi, in patul lui, goi, fara sa vorbim. Nu o sa facem nimic. Noi stiam sa facem nimic atat de bine. Asta faceam noi cel mai bine. Nimic. Zile trecute ma gandeam la cat de plina era viata mea cand nu faceam nimic cu el, si cat de goala este acum, cand fac nenumarate nimicuri, fara el...

Am pus postul asta pe draft pana urma sa scriu partea a doua.

Ne-am intalnit. Ne-am dezgolit de temeri si de dor, ne-am privit, aproape ca ne-am atins. Mi-am intins gatul spre el, si-am cerut, cu privirea, un sarut. Nu, timpul nu s-a oprit, n-am simtit sfarsirea unui nou inceput, am simtit numai inceputul inca unui sfarsit. De ce se incapataneaza oamenii sa spere ca finalul trist al unui film va avea un alt final in partea a doua? Partea a doua este deja un alt film... asa ca fiecare dintre noi a facut ceea ce amandoi stiam sa facem atat de bine impreuna. Nimic. Numai ca fiecare e pedepsit la nimicul lui, pentru ca a incercat sa scrimbe finalul.

Acum o sa pot sa dorm linistita gandind ca, in ciuda cursului firesc al nisipului dintr-o clepsidra, am incercat. Daca e sa nu fie bine, nu este bine oricum ai incerca, asa ca, rau ca mi-am permis sa ma joc cu destinul, si sa incerc sa schimb ceva, rau si daca nu as fi incercat.
Chiar nu exista inger pe care sa-l mituiesc? Te rog, macar un pic, da timpul inapoi.

Din cartile cu ingeri lipseste mereu unul, in tablourile cu draci mai este mereu loc de unul. Lucifer a fost doar primul, iubitule...

joi, 25 octombrie 2007

La Poarta Fericirii

Schita

El: Pentru ca toti oamenii sunt injumatatiti de vise. Eu nu am cunoscut om intrg. Fiecare dintre noi are un vis neimplinit, o dragoste dupa care inca mai sufera, o dorinta care a ramas, acolo, latenta...
Ea: Bine, dar batranii aia senini care merg de mana prin parcuri?
El: La ei e resemnare.
Ea: Esti idiot!
El: Se prea poate, doar stii ca cele mai mari adevaruri se ascund in mintile nebunilor...
Ea: Asa e, si cele mai mari nebunii, in mintile...
(El ciocane la o poarta mare)
El: Nu raspunde nimeni.
Ea: Poate ca nu este nimeni, poate am trait intr-o mare minciuna.
El: Mare dreptate avea cine-a zis ca femeile sunt proaste.
Ea: Cine, tu?
El: Ce, eu?
Ea: Tu ai zis?
El: Poate e ora de odihna, poate dorm toti.
Ea: Dorm un pic prea profund...
El: Si daca ar fi sa nu fie nimeni, cum zici, ce facem?
Ea: Pai nu esti tu desteptul? Raspunde tu!
El: Intreb serios, iti cer un sfat... Ce facem?
Ea: Ne intoarcem.
El: Da. Unde?
Ea: De unde am venit.
El: Da. De unde?
Ea: Eu una locuiesc in Vale. Casa mea e exact in vatra Vaii. Cand ies din casa, dau cu ochii de un munte strasnic de inalt, pe varful caruia sunt mereu zapezi. Tu unde locuiesti?
El: In Oras.
Ea: Ah, nici eu nu as vrea sa ma intorc, in locul tau. Mai bate!
El: Nu raspunde nimeni.
Ea: Dar mai bate, mai incearca, la dracu...
(se aud tunete)
Ea: Ce dacu mai e si asta?
(tunetele se intetesc)
El: Suntem la poarta raiului, ai putea sa nu mai zici dracu?
(tunete puternice)
Ea: Deci exista cineva!
El: Se pare ca da. (bate cu putere in usi) Ne aude cineva, hei, e cineva acolo?
(pauza)
Ea: Nu este nimeni...
El: Auzi?
Ea: Ghici?
El: Ce cauti aici?
Ea: Cred ca Dumnezeu nu a vrut sa lase un prostanac asa mare ca tine singur pe drumul spre el...
El: Ai murit?
Ea: Nu stiu.
El: Eu stiu.
Ea: Bravo.
El: Nu esti curioasa?
Ea: Nu prea.
(pauza)
Ea: Am omorat pe cineva.
El: Ce?
Ea: Da.
El: Pe cine?
Ea: Esti tampit. Nu l-am intrebat cum il cheama. Mergeam spre casa. Calaream calul tatalui meu si dintr-un tufis a iesit un om. N-am avut timp sa trag de haturi... am trecut peste el...
El: Pai n-ai vrut...
Ea: N-am vrut, asa-i. Numai ca nu inteleg ce caut la portile Raiului. M-am gandit ca Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca si sa imi arate ce frumos ar fi putut sa fie...
El: Nu cred.
Ea: Stii ce cred eu? Ca nici dupa moarte nu ti se linisteste sufletul.
El: Pai tu n-ai murit, ai omorat un om.
Ea: N-as fi suportat sa traiesc.
El: Si te-ai omorat?
Ea: Desteptule!
El: Eu am...
Ea:Ti-am zis ca nu ma intereseaza!
El: Da...
Ea: Mai bate la poarta.
El: Bate tu.
(Ea bate la poarta)
Ea: Daca asta e vesnicia pentru noi?
El: Asta inseamna ca o sa trebuiasca sa ne imprietenim, nu?
Ea: Ce placere.
El:Singuratatea este o chestiune relative, este de cum ti se scoala, unora li se scoala sa fie singuri intr-o zi si gata, trec peste cadavre numai ca sa fie singuri.
Ea: Eu nu intru in categoria aia. Dar de ce ar vrea cineva sa fie singur?
El: De dragul autoflagelarii, de teama ca daca dupa ce nu au mai fost singuri, devin din nou singuri, singuratatea asta a doua, este mult mai cruda, mult mai dureroasa.
Ea: Crezi?
El: Sunt sigur.
Ea: Eu cred ca e o tampenie. Scopul fiecarui om e sa fie langa un alt om.
El: De ce?
Ea: Asa suntem construiti.
El:Esti tampita! Ce imi lipseste un picior, o mana, nu sunt eu intreg fara tine?
Ea: Acum nu mai esti. Daca eu as pleca peste poarta aceea, tu unde ai fi?
El: Aici.
Ea: Si gandul tau und er fi?
El:La tine, normal.
Ea: La mine?
El: Da, adica de ce sa treci tu de poarta asta , tu care ai omorta un om, si eu nu, eu care am fost omorat.
Ea: Ai fost omorat?
El: Da.
Ea: Imi pare rau.
El: Mai rau decat faptul ca tu ai omorat, de doua ori?
Ea: A doua oara nu se pune, era treaba mea. Fiecare om este stapan pe propria viata.
El: Asa e. Auzi, crezi ca e ciudat ca nu te urasc?
Ea: Este putin. Mi se spunde des ca sunt insuportabila, dar e alegerea ta daca sa ma urasti sau nu.
El: Te-as ura, dar mi-e lene.
Ea: Inseamna ca nu m-ai ura.
El: M-ai omorat.
Ea: Inca unul...
El: Nu serios, m-ai omorat, cu calul.
Ea: Ce?
El: Da, eu eram ala pe care nu l-ai intrebat cum il cheama, inainte sa dai cu calul tatalui tau peste el, deci m-ai omorat.
Ea: Da... pai atunci ar trebui sa ma urasti.
El: Vai, ce insuportabila femeie.
Ea: Uraste-ma.
El se plimba prin fata portii, mai bate, trage de usi, ea sta tolanita.

Ea: Ai familie?
El: Nu, sunt fiul marii si al cerului. Normal ca am, am si o fiica.
Ea: Si o sotie?
El: Nu mai am.
Ea: Ma gandeam.
El: La ce?
Ea: La faptul ca nu mai ai sotie. Arati a om care nu mai are sotie.
El: Se prea poate.
Ea: Dar nu ma asteptam sa ai o fiica. Am lasat un copil fata tata.
El: Si fara mama.
Ea: Cum asa?
El: Asa.
Ea: N-am mai omorat pe nimeni pana la tine.
El: Dar m-ai omnorat pe mine suficient.
Ea: Bine, cred ca moartea nu prea-ti prieste.
El: Tie da. Esti foarte aratoasa in acest inceput de vesnicie.
Ea: Multumesc.
El: N-ai pentru ce.
Ea: Pentru compliment.
El: Cu placere.
Ea: Eu nu avem nimic de pierdut. De fapt nu avem nimic de trait, d-aia am murit.
El: Lasa-ma sa inteleg, ai murit pentru ca te-ai omorat, sau ai murit pentru ca ai vrut sa mori? E o diferenta!
Ea: Am murit pentru ca am vrut, asa ca m-am omorat. Acum intelegi?
El: Da.
Ea: Nu intelegi. De unde sa intelegi tu? Tu ai avut o sotie, ai o fetita, eu nu am nimic, de ce sa zambesc. Imi place sa calaresc. Atat.
El: Calaria nu este tocmai un motiv sa traiesti.
Ea: Vezi?
El: Asa e.
Ea: Imi pare sincer rau ca ti-am strivit cursul vietii, sincer. Daca as putea sa fac ceva...
El: Ai putea!
Ea: Ce?
El: Asculta: stii ca se spune ca daca iubesti pe cineva, inimile voastre raman unite si dincolo de moarte?
Ea: Sa zicem.
El: Imagineaza-ti ca pentru fiecare dintre noi exista rai si iad, si pentru fiecare dintre noi exista lume. Eu nu vad niciodata lumea prin ochii tai, cum nici tu nu vezi lumea cum o vede fiica mea, asa-i?
Ea: Sa zicem.
El: Ok, daca lumea este diferita pentru fiecare, de ce n-ar fi raiul diferit pentru fiecare, si mai mult, de ce n-ar fi iadul diferit pentru fiecare.
Ea: Ce vrei sa spui?
El: Iadul tau s-ar putea sa fie raiul meu... sau invers.

Ea: Eu ma simt bine acum, nu stiu daca o sa ma pot simti la fel pentru eternitate. E ciudat, dar nu are cum sa fie nici iad nici rai, pentru ca nu sunt nici in dureri, nici nu sunt cuprinsa de o fericire mare.
El: Veneam la tine.
Ea: Cand?
El: Atunci.
Ea: Cand?
El: Cand m-ai omorat.
Ea: De ce?
El: Sa te vad.
Ea: Ne cunoastem?
El: Nu, atunci ar fi fost prima zi in care ne-am fi vorbit...
Ea: De ce?
El: Pentru ca te vad calarind in fiecare zi, pentru ca esti asa frumoasa, cu parul in vant, suind si coborand colinele, pentru ca ai un zambet de primavara, pentru ca...
Ea: Primavara zambeste?
El: Poate nu, dar tu, da.
Ea: Tu ma cunosti...
El: Te cunosc de cateva luni, te vad in fiecare zi, as fi vrut sa iti vorbesc, n-am gasit puteri.
Ea: Si acum ai o eternitate la dispozitie sa o faci!
El: Se pare ca da.
Ea: Ba eu sper sa nu. Mai bate in poarta, poate ne aude cineva. Stai! Ma iubesti? Tu ma iubesti? Cineva ma iubeste? Sunt iubita? Hai ca asta chiar e absurd, pai nu pot sa fiu iubita de barbatul pe care l-am omorat...
El: Tu moarta fiind.
Ea: Da, poate ar trebui sa nu ma mai opun vietii.
El: Mortii.
Ea: Mortii.
El: Stii ca erai mai frumoasa cand nu te cunosteam?
Ea: Mersi.
El: Glumesc, nu, esti tare frumoasa, si blanda, desi iti tot schimbi masti de carnaval vienez.
Ea: Cum ar trenui sa ma port?
El: Normal.
Ea: Adica cum?
El: Adica sa nu incerci sa fii altcineva decat cine esti.
Ea: Da, si ce circumstante sa ma comport normal! Tu te gandesti ca niciodata nu o sa mai vedem lumea? Poate o sa ramanem inchisi in fata portii mereu, impreuna?
El: Da, ar fi...
Ea: Ce ar fi?
El: Altfel decat am trait pana acum.
Ea: Nu zau?
El: Zau.
Ea: Nu o sa am rabdare o eternitate langa tine, macar de nu m-ai tachina incontinuu.
El: Bine, incetez.
Ea: Da?
El: Da.
(pauza)
Ea: Zi ceva... ce liniste...
El: Ce liniste...
Ea: Nu-i chiar asa rau.
El: E chiar placut.

(se saruta, se imbratiseaza, unul peste celalalt, se aude o cazatura)
Ea: Domnule?
El: Doamna?
Ea: Ce caut peste dumneavostra?
El: Cred ca ati cazut.
Ea: Si dumneavoastra de ce sunteti cu mainile pe fundul meu?
El: Cred ca va sprijin.
Ea: Aham, bine.
(se saruta indelung)

miercuri, 24 octombrie 2007

Dee the bee!






Deea a plecat la Paris, la studii si la baute, si noua ne e dor de ea, da' las ca mergem si noi, mai la iarna, oh Paris, o s-o pun de-o iubire mare acolo!
Deja celebra discutie in care se compara locurile, si cum orice alt loc e mai marfa decat Romania... desi nu e asa, citez din blonda : ''Metroul din Paris, se piiiiiiisa pe al nostru!'' ...da ma, asa-i... da-i al nostru!
Oricum, Dee, ne e dor de tine, semnat Niste C.B.P.

marți, 23 octombrie 2007

ultima descoperire...


Imi displac din ce in ce mai mult oamenii cu pareri, asta probabil pentru ca se impinge la insuportabil faptrul ca fiecare avem, in muzica, preferati si cantareti pe care ii suportam mai putin, sa spunem, strict muzical.
Dar faptul ca se injura un om pe strada ca are pantalonii intr-un anumit fel, fie prea stramti, fie prea largi, fie prea rupti, fie prea la patu ace...prejudecati, asta sunt.
Nu o zic decat pentru ca azi am descoperit ulimul album J.Lo, si imi place. Ma face asta superficiala? Inculta muzical sau cum?
Pentru oamenii care isi dau cu parerea dupa ce asculta o piesa, ascultati J.Lo, BRAVE!

Postul asta este pus pentru... a cui ''ultima descoperire'' este!

duminică, 21 octombrie 2007

Prolog

Povestea mea se intinde dincolo de timp, de vant si de ploi.
Povestea mea traieste peste anotimpuri, oameni, zei si cantece.
Eu stau calm, precum un vesnic spectator, vad zambete si lcrimi, razboaie si iubiri, si numai rar ma vede cineva.
Canva, demult, la umbra mea se odihneau domnite in drumul lor spre bunii haiduci, intr-o noapte, o fetita, Lizuca parca-i zicea, si-a sprijinit capul in inima mea, incalzita de un catelus, altadata, alti doi copii, in drum spre casa, s-au ferit de fiorosul vant, langa mine.

NICI UN MOMENT IN LUME NU TRECE FARA O POVESTE, SPECTATORUL NISIPULUI VESNICEI CLEPSIDRE , SUNT EU...

vineri, 19 octombrie 2007

Tapet








La propriu. Ma tot gandesc cum sa-mi mobilez fiinta, si am decis. Voi incepe cu a retapeta... asa ca m-am oprit la cateva variante. Designul de interioare poate fi folosit si in cazul inimilor?

Sibiu...

Daca luam in calcul oboseala...nu aratam asa de rau...

La hotelul Curu, de 5 stele...ma lasi!

A trebuit sa-mi pun ochelarii, doamne in ce hai eram...


Moda. Acest val de prostie in care ne dogmatizam cu totii, implicit eu... ar fi chiar trist sa nu ma includ, dat fiind faptul ca ma cred, cumva, la moda.
Anul asta toata lumea poarta gri si mov, se uita la Preason Break, isi face vacanta afara si, intr-un wekend, viziteaza Sibiul.
Cum de ce? Este Sibiul capitala culturala europeana, sau nu? Capitala adica unde se intampla totul, culturala pentru ca, omul daca e snob, trebuie sa fie poleit cu ceva cultura contemporana... si europeana, pentru ca, ...UE!

Am fost la Sibiu zilele trecute, la Intrunirea Anuala Impotriva Traficului Uman. O mie de politisti, ministri, secretare... o intalnire plictisitoare in care toata lumea isi dadea cu parerea, ba mai mult, toata distractia asta a costat 80.000 de euro. N-ar fi o problema, am inteles ca banii astia au fost platiti de americani, problema este ca, in banii astia ar fi stat siguranta a cateva sute de posibile victime... dar ce? Politistii nu tre' sa se intalneasca sa discute?
Eh, una peste alta, a sosit momentul in care sa jucam ''Anunt: Vand Femei!'' . Inca odata, IMPOTRIVA TRAFICULUI UMAN, da? Ei bine, oamenii aia, care ar fi trebuit sa inteleaga ceva din piesa asta, sa priceapa esenta gravitatii acestei probleme, s-au distrat copios, s-a ras, s-a aplaudat, am fost pupati, felicitati, samd... La un momnt dat, cand personajul meu palmuieste pe un alt peronaj, am auzit din spate: ''Ce i-a fript-o!''
As fi vrut sa ma pot bucura mai mult de atat de discutatele frumuseti ale Sibiului, dar n-am ajuns decat in Piata Mare, dragutz...
M-am incadrat, deci, in moda anului, am vizitat Sibiul, un pic, dar am mancat o friptura buna buna... cu politistii.

miercuri, 17 octombrie 2007

Polifonicul...


De cand cu mall-urile si cu panterele de mall, don'soarele alea de nu pot respira de cat de tare se strang la corsetul de nunta, au aparut si ei, care mai de care mai parfumati, s-au inventat brelocuri de cinci ori mai mari decat cheia de la masina, numa' numa' o observa cineva ce marca e, si nu in ultimul rand a crescut Mafia soneriilor telefonice.
Acu' daca nu e doamna politicoasa care sa te traga de ureche la inceputul reprezentatiei: ''inchide dracului telefonul, sau macar da-l pe silent, in ma-sa de mobil'' atunci romanasul nostru proaspat frezat, parfumat, brenduit si tot restul, se trezeste privit dragastos de tot publicul de la Multipex, in timp ce din mobilul lui cu mii de lumini se aude polifonic ''Tu esti o zeitaaaaa/ Da, asta esti, zeita mea''
Nu stiam la ce sa ma uit mai surprinsa, la Jodie Foster, care avea tot felul de replici idioate ca: ''Who's da' bitch, now?'' sau la idiotul pe post de odorizant, care avea un deal cu ala de a facut coloana sonora la The Brave One, pentru ca din doua in doua minute ii suna mobilul...polifonicul.
Filmul, o catastrofa, aaa, aaa, si un grup in spatele meu, gadilatori de profesie, probabil, pentru ca au ras tot timpul, unii de altii (pelicula te facea sa plangi cu gandul ca puteai sa iti iei trei gogosi de la Daylight cu banii aia)... si replica de final, o delicatete cum numai in carti mai gasesti. Tipul, polifonicul:
''Fa, la ce nivel am lasat jaguarul?''
Ma intreb de ce mai au oamenii nevoie de imaginatie, cand totul e acolo...

luni, 15 octombrie 2007

Am facut sex!

Am observat ca, de cand nebunia aia cu Belle de Nuit (Jurnalul unei Prostituate de Lux Londoneze), toata lumea scrie despre sex, cum scria Sadoveanu despre campiile patriei. Care mai de care tanara doritoare de a fi aceasta scriitoare dezinhibata si mareata, se apuca sa povesteasca, foarte coios, aventurile intime... evident, mai mult visate sau inchipuite, decat traite. Au aparut tot felul de bloguri, care mai de care se dezvirgineaza in direct, introspectii si dizertatii. Acu', e ok sa scrii despre sex, nu sunt impotriva acestui lucru, chiar sunt pro... numai ca, daca tot nu ai ceva absolut bestialo-inovator sa zici, incearca macar sa improsti ieftineala povestii cu un pic de arta. Toata lumea se fute, right? Multa lume scrie despre asta, right? Acum daca tot am intrat in normalitate, de ce sa nu incepem sa creem? Acu cinspe' ani, Sandra Brown era aceasta belea de moda, aceasta femeie geniala... care intre timp a cazut in dizgratie cu tot cu povestile ei sferto-incitante. Asa se intampla cu toate lucrurile inedite... sunt inedite, apoi nu mai sunt, apoi sunt normale, apoi nici macar normale nu mai sunt, sunt banale... pana la ridicol.
Sfat pentru doritoarele (folosesc pluralul pentru ca pe femei le chinuie mai mult talentul scriitoricesc, vezi persoana de fata) : ''ineditul'' acum pe val poate fi atins ori daca scrii despre scabrosenii, gen reactii fizice cand mergi la baie, degete in gura unui copil in burta mamei; sau arta... dezamagitor...stiu, dar de arta nu se plictiseste nimeni, niciodata. Si imi permit sa folosesc cuvinte complete ca nimeni si niciodata, pentru ca aici stiu ca nu gresesc.

miercuri, 10 octombrie 2007

Patologic...


Pe o suvita satena si buclata s-a prins un gand, si inainteaza incet, ca un melc batran, inspre fabrica viselor mele. Duce cu el un fulg de fericire, greu ca metalele bacoviene... Se impleteste in paru-mi incurcat, se potihneste, trage o gura de sex ocazional, si mai merge... incet. Aprope de tampla, fentat de iluzia unei posibile, alte fericiri, se intreaba daca el este adevaraul profet, supremul zambet... si mai sta. Pentru o secunda s-a pacalit ca nu, ca a venit un alt gand, mai greu, pe partea stanga a frizurii buclate, si a castigat maratonul infernal, cu mine.
Dar nu... era o iluzie, ca o proiectie intr-o sala de cinema... am ras ceva timp, apoi am platit biletul. Cam scump, totusi!
Acum astept, sa treaca de tampla, sa-mi intre in vise, si-apoi, banal, ca o vizita la o toaleta publica, sa abdic.
Ciudat vis... futu-i!
Astazi n-o sa ma mai intreb de fericire, si nici maine. Mai las-o, dracu, sa se coaca, psihopata ce esti!

Purtat

Acelasi drag prieten care ma alimenteaza cu singurele poezii care uneori imi plac.

Radu Postolache
http://postolache.blogspot.com

Te port in suflet ca pe-o amintire draga
Desi inca esti alaturi de mine
Probabil ca teama de a te pierde
Ma face mult mai precaut sa mai caut
Ochi in alte priviri, zambete pe alte buze

Te port in inima invariabil de anotimp
Desi vara imi este prea cald cu doua imini
Iar iarna nu am suficiente grade sa pot imparti la doi.
Primavara si toamna e putin mai simplu
Pentru ca lacrimile se amestesca in ploi dese

Te port in minte, ca si cum te-ar purta altcineva
Fara sa simt gandurile ce ma apasa in plus
Si fara sa imi pese de vreo sinapsa anapoda
Ce m-ar putea scoate din mintea mea
Lasandu-ma neuronic dependent de tine.

Te port in vise doar asa cum imi place
“(In definitiv sunt visele mele si fac cu ele ce vreau.)”
Stiind ca doar in vise pot sa te iubesc infinit
Pentru ca asta am invatat prin nesomn
In clipele multe de singuratate si noapte...

luni, 8 octombrie 2007

Puiu si salcia pitica...

Povesti de viata, povesti de moarte, povesti de dor...
Pentru fiecare om, cea mai importanta poveste, este cea in care traieste. Pentru neomul din mine, cea mai importanta poveste este cea pe care mi-o creiez. Niciodata nu mi-am dorit sa fiu o printesa, sa am un castel, sa calaresc un cal alb. Fanteziile copilariei mele s-au redus la copaci vorbitori, la lumini ceresti si la Puiu.
Numai cei foarte curajosi dintre noi, au puterea sa recunoasca la ce visau, cand erau mici. Eu ma imaginam cu parul lung (mereu am avut parul scurt) valurit de vant, printre vita de vie de pe deal. Acolo, pe deal, era o salcie pitica, unde punea Buna apa, toamna, la culesul strugurilor. Si ma visam de multe ori vorbind cu salcia. Ma invata cum sa ma tin dreapta, cum sa nu privesc soarele in fata, ca as putea orbi pentru o secunda, cum sa merg cu picioarele goale prin praful de pe deal...
Apoi duminica, bunica ma ducea cu ea la biserica. Ascultam slujba pana simteam ca ametesc, apoi ma asezam in genunchi si mai bagam o cruce. Apoi mergeam acasa, si dupa ce mancam, ma bagam in pat si ma gandeam ca frumos ar fi sa se pogoare o lumina din cer, si sa imi zica mie, ingenunchiata in biserica:
''Tu copila, ridica-te, caci tu esti pura!''
Si toate babele sa ramana cu gingiile cascate!

Api am fost pe langa Craiova, la o matusa, o vara intreaga. Eu tot scurt tunsa. La doua case mai incolo locuia Puiu! Asa il chema, era un tiganus mic, caruia abia ii mijea mustata.Si eu il impingeam, si il faceam carpa de paiangeni. Si seara, la culcare, ma pupam pe mana, si imi imaginam ca il pup pe Puiu pe obraz. Cand am plecat, la capatul verii, a mers dupa mine cu bicicleta... si m-a privit indelung. Oare si-a pupat si el vreo-data mana gandindu-se la mine?

Nu am incetat sa am fantezii, decat pentru un scurt timp. Acum iar am. Ma asez in pat, pe burta, si uneori Catalina ma mai aude soptind:
''Asa...''
Si gandurile o iau razna. Mereu adorm vazandu-ma in fata oglinzii, ridata, cu o palarie neagra, si un trandafir rosu ce miroase a viata...

joi, 4 octombrie 2007

Balerini

Nucii fac umbra batranului Bucuresti. Pe strazi se plimba punckeri tineri care s-ar droga doar ca sa se integreze terilismului. Sub nuc statea ieri o fetita atat de frumoasa. Cu parul colorat in toate nuantele curcubeului, cu cercel in spranceana si castile in urechi. Canta ca uraste pe cineva in germana. Frumoasa melodie iesea din buzele ei conturate... orice lucru dezgustator, sau macar macabru, poate fi o adevarata opera de arta daca iese din izvorul potrivit: ''du hast...''
Tragea cu nesat dintr-un Kent, si incerca sa patrunda melodia. Era asa frumoasa. Pun pariu ca nici macar nu constientiza asta...
Nucul bartan lasa vantul sa-i adie frunzele, strada lasa oamenii sa treaca, si ea parca era o statuie falnica a tinerei generatii macelarita psihic de cacaturile sociale, politice, s.a.m.d...
Eu asteptam o masina, si nu-mi puteam lua ochii de la ea. Mi se mai intampla uneori sa ma traga lumea de mana pe strada ''Ce te uiti ma asa la mine, ca la urs?''
Am tot privit-o pana am sesizat toate detaliile vestimentatiei ei, lant cu cap de mort, pantaloni larguti si rupti... si balerini in picioare! Nu este totul pierdut cu tinerii nostri. Si eu trag cu nasat din Kent, port pantaloni largi si rupti, nu ascult Ramstain dar... port balerini.
Chipul angelic si balerinii... furtunile tineretii sunt doar etape, scari pe care sa urcam...
Am ajuns la birou si am simtit sa-mi odc-sc ''du hast!''

marți, 2 octombrie 2007

Pfiu!!!


Alin, Picky si Vlase, ce mai trio fericit.
Am trecut si de a doua reprezentare a piesei, am facut textul ala franjuri cu cartofi de tara, dar am trecut.

Inevitabil, poze facute de maistru Aly, hehe,ma scuzati, maestrul!!!

M-am chinuit o ora la machiajul asta, nu eu sunt experta asa ca na, a iesit...bine, zise ea cu falcile inclestate.
Imi place la Spice Cafe, este lume multa si chelneri nu foarte comunicativi. Iubesc asta la taximetristi, chelneri, sefi, amanti, cred ca la toti barbati.