cautare

vineri, 21 decembrie 2007

Hai cu postu' de Craciun, Diano!

Imi zice un prieten...

POST DE CRACIUN

Frig, vacanta, fulgi nelamuriti ciocninfu-se de priviri nelamurite, ecosisteme in centre comerciale, cearsafuri necalcare, miros de mentol, sex, sarmalute, mama Emilia, vin , intalniri, prieteni, tata, frig, alta lume, alte lumi, inapoi la degete stranse si priviri cu subantzeles, Marlyn Manson dansand salsa pe hol, Coca Cola, Kent8, mesaje de departe, gemete, sfaturi, frig, un burger de la colt, povesti, amintiri, somn, drum... inapoi acasa. A trecut...

vineri, 14 decembrie 2007

Doamna Sofica

Asa se intampla de fiecare data cand viata te pune in fata unui tablou dragut, pictat in culori calde, cu un grad moderat de genialitate. Se fute... totul... De exemplu eu, acum cateva zile ziceam ca totul este ok, ca am reintrat pe un fagas de normalitate optim mie... s-a intamplat!!! Dar este normal... probabil ca suntem cea mai mare jucarie a Mamei Viata, probail ca ne lasa un pic linistiti, in bucuria sau in suferinta noastra, pentru a putea, apoi, sa ne ia in maini, ca pe un glob d-ala cu ninsoare in New York, si sa ne zgaltaie pana ne pleznesc creierii.
Adeavarul este ca nu ar mai fi nimic incitat altfel. Si incitantul, dom'le, este esenta. Bine iubire, m-am trezit...


LA etajul trei al blocului in care tocmai m-am mutat (aproape tocmai) locuieste o batranica. De fiecare data cand nu merge liftul, urcand pe scari, ma lovesc de ea. Trista, cu fata ridata si un soi de timiditate amestecata cu dezastre acceptate in privire, ma intreaba cat este ceasul. Odata am vazut-o cand tocmai iesea din casa pe al carui perete principal troneaza un ceas mare, vechi, dar care inca functioneaza. Oare ii pasa de ceas? Oare ii pasa de timp, sau poate doar vrea sa mai verifice din cand in cand daca mai stie sa vorbeasca... singuratatea asta.
Schimband un pic ideea, am lasat deja o hartie semnata si stampilata de norat, cu dorinta expresa, ca daca ar fi sa ma senilizez cumva, sau sa fiu singura la saptezeci de ani, sa fiu transata in bucati medii si data la caini (Sa ma manance cainii dupa ce mor, sau aia de vor sa ma manance inainte sa o faca numai metaforic si de cur!)
In fine, cumva, stiu ce simte batranica accea, asa ca mai raman putin la discutii cu ea. Fie ca vorbim de pensii, de mizeria de pe scara sau despre pocnitorile care o sperie (la propriu), imi place sa vorbesc cu ea, pentru ca este un act mult mai intelept, caritabil vorbind, decat sa dai bani unui copil pe strada, care oricum o sa urle dupa tine ''Zgarcito!!'' dupa ce o sa-ti pupe mana, sau mai stiu eu ce act jenibilo-patetic invatat de la un tata betiv.
Ieri am vorbit cu ea despre mine. Putin. Eu am intrebat-o cum o cheama. Sofica. Of... Sofica, sau doamna Sofica, este fosta bucatareasa ''pe deal''. Pe deal? Da, pe deal, adica la
Casa Poporului, pentru neinitiati. A gatit pentru mari oameni de stat, a fost casatorita cu un domn care a murit de nu-s ce boala. A! Inca o chestie tare. Ati observat ca batranii stiu mult mai multe boli si remedii, decat noi, generatia informata. Nu neaparat pentru ca le-au avut pe toate, nu, numai din frica sa nu le aiba, sau din dorinta de a le putea detecta si vindeca, in cazul care... Oare asa o sa fiu si eu? Pe mine ma doare in cur daca am ulcer si cine mai stie ce sau cate boli pe langa. Un amic imi zicea ieri ca o sa moara in cativa ani. Si i-am raspuns ca o sa ma prapadesc de ras daca moare maine, strivit de o masina...
Doamna Sofica nu mai are pe nimeni, in afara de un nepot care nu vine sa o viziteze.
Nepotul este tot in Bucuresti, numai ca, se pare in alt Bucuresti. In Bucurestiul acela in care el are tot ce isi doreste, o munca frumoasa, o nevasta la fel de frumoasa, o fetita desteapta, de care doamna Sofica este tare mandra, desi o vede o data pe an, sau chiar mai rar...
Din vorba in vorba, doamna Sofica mi-a spus ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu mine, si daca nu as vrea, din cand in cand sa merg pe la ea sa-mi gateasca ceva... Mi s-a parut o idee foarte buna. Asa ca astazi am coborat, pentru prima oara dupa invitatie, desi intentionez sa merg des pe la ea, i-am cumparat flori si ceaiuri aromate. Este ora pranzului. In fata usii, m-au trecut cateva emorii, poate ca acesta sa fie inceputul unei prietenii care sa dainuiasca, mie mereu mi-au placut batraneii, pentru ca ei privesc viata de pe celalalt capat al ei, cu gatul intors spre spate, si cu jint. Plus ca este extraordinar sa stii ca batranica asta, pe care toata lumea o crede nebuna, a iubit odata, poate chiar a fost o amanta foarte buna, poate a avut perversitati de care, daca si-ar amini ar rade, poate nu exista carte in lume care sa fi spus povestea ei... cine stie...
Am o camasuta alba, si pantaloni, si papucii mei de casa, in picioare... doar suntem in aceeasi scara. Am ciocanit timida... Nu mi-a raspuns. Am sunat... ma gandeam ca poate se odihneste, poate mi-a gatit mie si acum este obosita. Dar usa se deschise brusc, si un barbat pe la 35 de ani iese in toc. Cu fata aspra si sprincenele stufoase, in costum si cu tricou pe sub sacou, aproape ca s-a rastit la mine:
''Dumneavoastra?''
''Am venit la doamna Sofica...''
El mi-a privit papucii de casa, fara sa inteleaga mare lucru si m-a poftit inauntru. Si-a intins gatul catre usa bucatariei si a strigat la sotia sa:
''Draga, a mai venit cineva la inmormantare, da-i tu o lumanare, doua, ca n'are...''


Gand pentru matusa Sofica...

joi, 13 decembrie 2007

Pe ploaie....


Pe strada intunecata nu se vede nici macar un om. Ei merg de mana, nici macar nu se privesc. Merg ca si cum asta ar fi ultimul drum pe care il vor face impreuna. Cu ploaia marunda in fata, merg drepti, cu gaturile lungi si privirile sclipitoare. Este pentru prima data cand se tin de mana in acest fel. El o strange mai tare si ea zambeste fara a-l privi. Stie ca inseamna ceva stransoarea asta. Crede ca s-au intalnit. Poate ca nu s-au intalnit decat mainile lor, dar ea crede ca s-au intalnit. Ii raspunde si ea la stransoare cu o mangaiere pe mana-i rece, el se intoare si o priveste. Ea nu il priveste nici acum. Stie ca este frumoasa din profil, cu suvite de par intretaindu-i vazul, cu buzele umede de caprioara inspaimantata si cu privirea inainte. Se lasa admirata. El face un pas mai mare si se opreste in fata ei. Ii cere sa o sarute. Ea se apropie de el si il intreaba soptit:
''Daca te sarut, crezi ca ai sa mai poti sa dai inapoi?''
''Crezi ca as mai vrea?''
Ea inchide ochii si se lasa atrasa de respiratia lui calda, ii adulmeca buzele si le atinge incet, cu buzele ei umede si reci. Nici macar nu se saruta, stau asa, in ploaia asta marunta, cu buzele lipite, ca doua animale curioase. El deschide ochii si ii vede genele intrepatrunse, o ia in brate si o saruta apasat.
Apoi continua sa mearga...singuri, in noaptea neagra, fara sa vada nici un om pe strada...
''Ploaia asta marunta te face sa te comporti ciudat, ii zise ea mamai ei... m-a sarutat asa, din senin...''
''Cine?''
''Nu stiu...''

marți, 11 decembrie 2007

Cercuri fara culoare

O poezie frumoasa scrisa de el, celalat anonim...


Cercuri concentrice in culori, in nonculori.
Urma de la un pahar de vin...
Se pare ca-i plecata, ca nu mai vine,
Noroi pe jos, zambete agatate-n nori,
N-au sa mai coboare
Si doare
Ca dispare cu fiecare plecare mai mult...
Ieri o desenam cu privirea pe coapsele-i goale,
Dar azi, coapsele-i pline
Refuza zambetul din mine
Si se desfac, si fac culcus cald altuia.
Cand m-a iubit? Sau, m-ai iubit?
Ce intrebare...
Se pare ca da, atunci! Dar astazi, in cercuri de fum
In cercuri de oameni, de trupuri,
In cercuri de zambete rare
Dispare
De mana ma ia o-intristare si ma plimba prin
Alta zare, cu alta culoare, sau nonculoare.

Celalat anonim.

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Buna, eu sunt Oana!

Buna ziua. Ma numesc Oana si sunt dependent de fluturi. Nu as putea sa las sa treaca ziua, fara sa vad un fluture... zburand. Cand eram mai mica ma duceam in cimitire. Acolo sunt cei mai multi fluturi, ati observat? Da! Pentru ca in fluturi se transforma sufletele oamenilor care pe lumea cealalta devin ingeri.
Pacat... In ultimul timp vedem din ce in ce mai putini ingeri... fluturi. Asta pentru ca oamenii nu mai sunt buni. Se duc dracului, toti in iad. O sa ajunga iadul ala mai rau decat capitala Chinei. O gramada de suflete ingramadite pe metrul patrat. Stiti ca se spune despre razboaie ca sunt bune ca sa mai imputineze oamenii. Cacaciosii astia de oameni! Oare in iad nu s-ar putea arunca o bomba draconica sa omoare... sau cum s-o zice, sufletele alea ingramadite, sa le mai dea si dracilor sansa sa respire.
In sfarsit. Eu iubesc fluturii.
Pentru ca am suferit teribil in unele zile in care umblam bezmetica pe strazi in cautarea unui fluture, a trebuit sa ii prind pe aceia care mi-au iesit in cale si sa ii omor eu... macar asa sa pot sa privesc linistita un fluture, fara sa ma chinui sa gasesc unul... ii am pe toti in colectia mea de ingeri.
Acum stau pe canapeaua de la mine din camera, si privesc zeci de fluri expusi pe peretele din fata mea. Sunt colorati, cu aripile desfacute, prinse in bolduri, mirosind a cadavru in descompunere... Pe unii i-am mai mangaiat, asa ca s-a mai sters din intensitatea aripilor, dar sunt ai mei, toti. O sa fac un rai din apartamentul meu de la marginea orasului. Un cimitir de ingeri. Da, ma numesc Oana... si sunt dependenta de ingeri. Ia spune-mi, tu ai fost bun? Ai fost darnic? Ai minti? Ai inselat? Daca nu... Buna, eu sunt Oana, iar tu vei sta pentru eternitate prins in bolduri la mine pe perete.

joi, 6 decembrie 2007

Vernisalul









Noah, evident ca am fost de toata jena si nu am ajuns la Timeea la vernisaj, numai ca s-a dus o echipa de filmare si acum am primit si pozele, asa ca sper sa ma pot recompensa cumva pe mica domisoara Mare... Timeea Mare! Chiar n-am putut sa ajung...
Cam asa arata sala inainte sa ajunga invitatii si curiosii... de apreciat maxim cum lucreaza draga de Timi!

miercuri, 5 decembrie 2007

Concert la Cheya!


PrimulCONCERT la CHEYA” – Vineri 7 decembrie, Club Malibu, ora 23.00

Trupa CHEYA iese pe piata cu primul „CONCERT la CHEYA”. Cei trei componenti ai trupei au descoperit pasiunea pentru hip-hop in urma cu 12 ani cand acest gen muzical isi facea aparitia in Romania. Drops, Feluu si Makru au pornit separat (Drops a activat in trupa Morometzii) insa drumurile lor s-au intalnit si in urma cu 5 ani au decis ca acesta formula este cea mai potrivita pentru ei.

Dupa 5 ani de underground, acum, trupa lucreaza la lansarea primului lor album, un album care se doreste a fi o reaintoarcere la originile hip-hop-ului. Acest „CONCERT la CHEYA” este primul dintr-o serie de concerte prin care se doreste promovarea noilor piese. Mesajul pieselor este mesajul initial al acestui gen muzical „pace, iubire, unitate si distractie” si este un suflu nou pe o piata muzicala suprasaturata si care a pierdut pe drum mesajul hip-hop.

CONCERT la CHEYA”o reintoarcere la valorile si mesajul initial al hip-hop-ului – un concert al adevaratei culturi hip-hop – VINERI 7 decembrie Club MALIBU - Bucuresti


marți, 4 decembrie 2007

Zi si Noapte!!!










Senso tv, Zi si Noapte, 20.30, in fiecare zi in direct, eu si Alin.
Telegrafic pentru ca as fi prea subiectiva.

Events:
Catalina are noroc cu caru, a castigat un dvd!!!!!
Danutza era sa ramana fara puls... draga de ea :)
Eu detinea o casca fashaitoare, si sarmalutze sur la tete :))))
Exista si blonde bune (relativ) care stiu sa cante bine, sa arate bine, sa vorbeasca bine... dar eu nu le-am cunoscut :))

duminică, 2 decembrie 2007

Fata din Castel

Din camera ei de intunecata, se putea vedea oceanul. Un geam subtire si inalt, la care ea nu putea ajunge, era singura sursa de lumina a camerei. Pe tot parcursul zilei, dunga de lumina isi muta locul si isi modifica dimensiunile... iar noaptea era un intuneric bezna, asta exceptand noptile cu luna plina, cand o dara de lunima bolnavicioasa ii patrundea in camera. Dar il putea auzi... oceanul. Il auzea cand se framata, cand era linistit, cand il durea trecerea unui vas...
Ea ramasese inchisa aici, nemuritoare, de pe vremea scripturilor. Cladirea se transformase intr-un muzeu, numai ca aici, la ultimul nivel, nu reusise sa ajunga nimeni, niciodata. Acum cateva sute de ani, chiar auzise o voce dincolo de usa celulei ei, si pentru o secunda numai, ii revenise speranta ca ar putea strabate din nou vazduhurile, libera.
Acum oceanul era trist, mugea surd in nevoia lui de uitare. Numai cu el mai putea compatimi. Din lipsa de altceva, incepuse sa-l iubeasca, si visa ca sta cu picioarele in nisip, si ca ii mangaie crestetul la reflux. Ca se pierde in el, toata, si ca oceanul o invaluie cu tandrete, o atinge pe fiecare raza a corpului ei istovit de timp si de nevoia de iubire. Ca o roteste in vartejuri de pasiune vii, si ca erupe, ca o balena fericita, cand o trimite fara suflare la mal.
Traia in doua lumi simultane. Una anosta si neagra in celula castelului ce fusese odata al ei, si una afara, prin vazduh si-n ape, libera, cu parul ce ii depasea calcaiele, purtat ca o umbra.
Poate era garbovita si urata acum, poate ca timpul uitase de camaruta ei, si nu isi mai masura trecerea fiecarei clipe decat in sufletu-i biciut, poate ca murise demult si imediata realitate nu era decat o coada a unui trecut prea fericit, poate refuza sa moara pentru ca inca iubea, poate ca...
Si iarasi se facu noapte, o noapte neagra, cu o singura stea pe cer... nevazuta de nimeni...