cautare

vineri, 14 decembrie 2007

Doamna Sofica

Asa se intampla de fiecare data cand viata te pune in fata unui tablou dragut, pictat in culori calde, cu un grad moderat de genialitate. Se fute... totul... De exemplu eu, acum cateva zile ziceam ca totul este ok, ca am reintrat pe un fagas de normalitate optim mie... s-a intamplat!!! Dar este normal... probabil ca suntem cea mai mare jucarie a Mamei Viata, probail ca ne lasa un pic linistiti, in bucuria sau in suferinta noastra, pentru a putea, apoi, sa ne ia in maini, ca pe un glob d-ala cu ninsoare in New York, si sa ne zgaltaie pana ne pleznesc creierii.
Adeavarul este ca nu ar mai fi nimic incitat altfel. Si incitantul, dom'le, este esenta. Bine iubire, m-am trezit...


LA etajul trei al blocului in care tocmai m-am mutat (aproape tocmai) locuieste o batranica. De fiecare data cand nu merge liftul, urcand pe scari, ma lovesc de ea. Trista, cu fata ridata si un soi de timiditate amestecata cu dezastre acceptate in privire, ma intreaba cat este ceasul. Odata am vazut-o cand tocmai iesea din casa pe al carui perete principal troneaza un ceas mare, vechi, dar care inca functioneaza. Oare ii pasa de ceas? Oare ii pasa de timp, sau poate doar vrea sa mai verifice din cand in cand daca mai stie sa vorbeasca... singuratatea asta.
Schimband un pic ideea, am lasat deja o hartie semnata si stampilata de norat, cu dorinta expresa, ca daca ar fi sa ma senilizez cumva, sau sa fiu singura la saptezeci de ani, sa fiu transata in bucati medii si data la caini (Sa ma manance cainii dupa ce mor, sau aia de vor sa ma manance inainte sa o faca numai metaforic si de cur!)
In fine, cumva, stiu ce simte batranica accea, asa ca mai raman putin la discutii cu ea. Fie ca vorbim de pensii, de mizeria de pe scara sau despre pocnitorile care o sperie (la propriu), imi place sa vorbesc cu ea, pentru ca este un act mult mai intelept, caritabil vorbind, decat sa dai bani unui copil pe strada, care oricum o sa urle dupa tine ''Zgarcito!!'' dupa ce o sa-ti pupe mana, sau mai stiu eu ce act jenibilo-patetic invatat de la un tata betiv.
Ieri am vorbit cu ea despre mine. Putin. Eu am intrebat-o cum o cheama. Sofica. Of... Sofica, sau doamna Sofica, este fosta bucatareasa ''pe deal''. Pe deal? Da, pe deal, adica la
Casa Poporului, pentru neinitiati. A gatit pentru mari oameni de stat, a fost casatorita cu un domn care a murit de nu-s ce boala. A! Inca o chestie tare. Ati observat ca batranii stiu mult mai multe boli si remedii, decat noi, generatia informata. Nu neaparat pentru ca le-au avut pe toate, nu, numai din frica sa nu le aiba, sau din dorinta de a le putea detecta si vindeca, in cazul care... Oare asa o sa fiu si eu? Pe mine ma doare in cur daca am ulcer si cine mai stie ce sau cate boli pe langa. Un amic imi zicea ieri ca o sa moara in cativa ani. Si i-am raspuns ca o sa ma prapadesc de ras daca moare maine, strivit de o masina...
Doamna Sofica nu mai are pe nimeni, in afara de un nepot care nu vine sa o viziteze.
Nepotul este tot in Bucuresti, numai ca, se pare in alt Bucuresti. In Bucurestiul acela in care el are tot ce isi doreste, o munca frumoasa, o nevasta la fel de frumoasa, o fetita desteapta, de care doamna Sofica este tare mandra, desi o vede o data pe an, sau chiar mai rar...
Din vorba in vorba, doamna Sofica mi-a spus ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu mine, si daca nu as vrea, din cand in cand sa merg pe la ea sa-mi gateasca ceva... Mi s-a parut o idee foarte buna. Asa ca astazi am coborat, pentru prima oara dupa invitatie, desi intentionez sa merg des pe la ea, i-am cumparat flori si ceaiuri aromate. Este ora pranzului. In fata usii, m-au trecut cateva emorii, poate ca acesta sa fie inceputul unei prietenii care sa dainuiasca, mie mereu mi-au placut batraneii, pentru ca ei privesc viata de pe celalalt capat al ei, cu gatul intors spre spate, si cu jint. Plus ca este extraordinar sa stii ca batranica asta, pe care toata lumea o crede nebuna, a iubit odata, poate chiar a fost o amanta foarte buna, poate a avut perversitati de care, daca si-ar amini ar rade, poate nu exista carte in lume care sa fi spus povestea ei... cine stie...
Am o camasuta alba, si pantaloni, si papucii mei de casa, in picioare... doar suntem in aceeasi scara. Am ciocanit timida... Nu mi-a raspuns. Am sunat... ma gandeam ca poate se odihneste, poate mi-a gatit mie si acum este obosita. Dar usa se deschise brusc, si un barbat pe la 35 de ani iese in toc. Cu fata aspra si sprincenele stufoase, in costum si cu tricou pe sub sacou, aproape ca s-a rastit la mine:
''Dumneavoastra?''
''Am venit la doamna Sofica...''
El mi-a privit papucii de casa, fara sa inteleaga mare lucru si m-a poftit inauntru. Si-a intins gatul catre usa bucatariei si a strigat la sotia sa:
''Draga, a mai venit cineva la inmormantare, da-i tu o lumanare, doua, ca n'are...''


Gand pentru matusa Sofica...

Niciun comentariu: