cautare

duminică, 27 ianuarie 2008

Spre o psihoza perfecta

C.1
Pe patul de spital sta intinsa, calcata si apretata, o lenjerie veche si cam galbuie care il inconjoara pana aproape de gat. Sunt doua paturi in camera in care este, numai ca cealat este gol, si arata de parca nimeni nu doarme acolo, oricum. Doua paturi, si o masuta intre ele. Atat. Nici un televizor, nici un cuier in care sa fie agatate haine de schimb, sau macar prosoape... nici un geam, priveste in sus si observa generatorul luminii artificiale, priveste inca in jur, intai cu titlu de informatie, apoi chiar curios... pana isi da seama ca nu exista. Se ridica in fund, patul scartaie sub el, priveste in spate... nici acolo. Camera nu are o usa! Coboara din pat si incepe sa atinga peretii, in cautarea peretelui glisant, sau peretelui fals care sa ascunda usa. Nu. Nimic. Sub varul alb se simte duritatea peretilor reci, plini, ce par de neclintit. Ii trec prin minte tot felul de intrebari. Cum a ajuns aici? Cum are sa isi faca nevoile? Ce este cu camera asta? Cum a ajuns aici? Cum a ajuns aici? Loveste cu pumnii in pereti, cu picioarele goale... Picioarele lui sunt goale, parul pubian crescut peste media de intretinere saptamanala... este gol! Abia acum realizeaza ca este gol. Nu are inhibitii de corpul lui, nici nu ar avea de ce, are muschii fermi si pielea bine intretinuta, insa ii trece un gand ca poate o sa vina cineva, desi nu stie pe unde, si atunci ar fi penibil sa il primesca gol. Isi infasoara un cearsaf in jurul taliei, care ii vine ca o fusta lunga.

Crede ca a adormit putin, pentru ca tresare, si isi sterge fruntea de transpirata. De mic copil face un exercitiu, deupa fiecare somn, primul gand este sa vizualizeze, cu ochii minti, visul avut. Cu gandul asta s-a trezit si acum numai ca nu l-a putut duce la bun sfarsit pentru ca ochii lui s-au marit de uimire. Pe masa dintre cele doua paturi era o tava, cu un pahar cu lapte, doua felii de paine prajita, o farfuriuta cu dulceata de capsuni, si una cu branza. Si un bilet.
Dormeai, nu am vrut sa te deranjez. Pofta buna. A.
Abia vazand tava cu mancare a realizat ca era lihnit. Ce tampenie! El nu mananca niciodata fara sa sa spele pe maini, iar acum era nevoit sa faca asta. Desi inspaimantat de tot acest tablou, un instinct ii spunea sa nu isi faca griji, ca totul are o explicatie.

Termina de mancat si priveste din nou biletul. Scris ascutit ca de femeie care nu are buze... o fi femeie? Cine este A? Se gandeste la fostele lui prietene, la cunostinte, nu, nimeni interesant cu A. Parca ar dormi, parca ar juca intr-un film prost. Si cu toate astea este adevarat.
Se asteaza in pat, isi aranjeaza perna sub cap si incide ochii. Ii deschide speriat numai la doua secunde diferenta.
Dormeai?
Se smuceste jos din pat si da peste un barbat, chel, imbracat intr-un hatal alb. Alb exact ca peretii, atat de alb incat daca nu ai fi atent ai spune ca ii iese capul prin perete, nu ca ar fi acolo. Intinde mana si il atinge pe halat.
Hei, hei, nici nu ne cunoastem, deja am trecut la intimitati?
Cine esti?
Doctorul Thomas.
Pe unde ai venit?
Nu am venit, locuiersc aici.
Pai eu nu te-am vazut mai devreme...ce pula mea e asta? Ce se intampla?
Esti foarte incordat. Ar trebui sa te asezi.
Lasa-ma in pace, nu ma asez, zi-mi ce se intampla?
Nu tii minte?
Nu.
Tu ai venit la noi, ai cerut ajutor.
Bai cacanar imputit, eu nici nu te cunosc...
Acum nu, normal ca nu ma mai cunosti.

Doctorul il privi patrunzator si el se linisti. Se aseza in pat si continua sa priveasca ochii albastri si injectati ai doctorului.

Am venit numai sa te rog sa iti iei pastilele de fiecare data cand iti vor fi aduse.
Bine.
Si sa nu mai folosesti limbaj vulgar.
Bine.
Si sa nu iti mai pui intrebari. Iti faci rau.
Bine.
Spuse pentru ultima data, si inchise ochii, deodata ii era foarte somn... asa ca adormise zambind. Era linistit.

Peretii albi tronau grei de cele patru parti ale patului, era cald, era bine. Ce putea fi...? Era bine...


va urma, poate

Niciun comentariu: