cautare

luni, 31 martie 2008

Omul Recent - Patapievici


Omul recent

seria Patapievici
Omul recent este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului -- o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara.Raul modernitatii nu tine de rautatea ei proprie, ci de viciul celor care au transformat-o intr-un orizont lipsit de alternativa al vietilor noastre. Ca si marxismul pentru"progresisti", modernitatea si pseudomorfoza sa, postmodernitatea, par a fi devenit pentru cadelnitatorii lor de azi conditia umana insasi. Tot adevarul instinctelor noastre morale sta chezasie ca nu este asa.Omul recent incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim -- intreg, viu, bun si frumos -- crestinismul tuturor inceputurilor. Sa fim moderni: dar -- nihil sine Deo! (Horia-Roman Patapievici)
Un om cu idei panoramand prezentul cu un vocabular poate prea pretios pentru gusturile ''cultilor'' contemoprani. Nu ne place Patapievici pentru ca scrie pretios si de-aia nu-l citim? Poate ne e lene sa incercam sa-l intelegem. Oricum, parerea mea, Omul Recent merita efortul...but again... thas just me...

marți, 25 martie 2008

Purgatoriul meu Preferat

Ceruri clocotind rasar dintre doua siruri de blocuri. Contrastul dintre griul crepuscular al cutiilor de chibrit in care isi duc trista existenta bucurestenii, si lava picturala ce se deschide in susul ultimelor etaje, imi aminteste de purgatoriu. Nu as vrea sa imi inham aripi grele si sa zbor printre astri, cum nu as vrea nici sa imi scurg sufletul stergandu-mi obrajii cu servetele parfumate, in garsoniere mirosind a foste molii. Imi place sa stau aici, la intretaierea dintre lumi, si sa privesc cum se taraste timpul pe langa mine. Cine a inventat expresia timpul zboara ? Noi, oamenii. Pentru ca numai noi putem inventa. Ceea ce nu este inventat de om, exista deja. Exista eterninatea, intre gardurile vii, carnivore, ale Edenului, exista urma sarpelui in desert cum exista si sarpele insusi. Antonimul eterniatii este ? Timpul! si al lui Domnezeu? Deci timpul nu zboara, ca ingerii, ci se taraste...

Iar inchid ochii, imi ating genele cu podul palmelor, si ii deschid din nou. Din garsoniera mea nici macar nu se vede cerul. Ce bine ca avem constiinta cerului si frica pamantului. Oare exista vreo gradina in purgatoriu? Ce tampenie!!! Cu totii visam sa ajungem in cer si sfarsim in pamant. Cu totii credem ca sufletul se transforma in fluturi si defapt ne manaca gandacii. Exista oare si un procedeu invers? Oare sa ma gandesc ca or sa ma manace gandacii, si...

In purgatoriu oare cum o fi? Daca voi fi destul de slaba incat sa suport hamul aripilor si despul de
buna incat sa injunghii doar in picior? Daca voi muri si voi lasa sa mai traiasca gandul? Oare voi ajunge in purgatoriu? Oare o fi net acolo? Tare mi-ar placea sa dau niste mass-uri...
Am revenit. Sunt eu, aici, aceeasi, in debaraua muzicii mele bune, si nu vad cerul, nici pamantul, doar fereasta spre purgatoriul meu preferat. Ma vezi si tu pe mine?

luni, 24 martie 2008

Nothin' is real... is all in 'ur head. All?

Nothin' is real... is all in 'ur head!

In ultimul timp tot aud, intr-o forma sau alta, ideea asta. Din trecutul nostru, singurele chestiuni reale sunt amintirile, si de cele mai multe ori, ele se inregistreaza deformat, in functie de circumstante si de cum le-am povestit mai departe. Nu mai stiu daca il uram pe taica-meu sau doar ma enerva uneori, nu mai stiu daca faceam papusi din atze, sau am facut o singura data si apoi am imbratisat ideea ca regula, nu mai stiu cine a fost primul baiat pe care l-am iubit, sau daca a existat. Poate l-am inventat eu, de dragul de a fi iubit un prim baiat...
Poate blocul in care am locuit cand eram mica nici nu exista... Mi-l amintesc mare, cu usa impunatoare de fier, cu geamuri intretatiate cu fire de sarma, cu peretii galbeni, murdari de talpile noastre pline de noroi, cu scarile imense, si multe la numar. Locuiam la etajul unu, exact in capatul scarilor. Mereu priveam in sus, si mi se parea o eternitate pana acolo. Acum mai merg uneori sa imi vizitez tatal si blocul este defapt un amarat de patru, cu o usa ce poate fi doborata cu piciorul , cu 16 scari scorojite pe care le urci in cateva secunde. Deci nu mai exista... Nici nu imi pasa daca am crescut eu si il vad altfel... acela, care mi se parea colosal, nu mai exista!
Oameni care demult mi se pareau intangibili, perfecti si impasibili, imi surprind dezamagirea cu texte de agatat jenant de banale...
Ma intreb cum ar trebui sa procedam sa ne conservam sentimentele, perceptiile, si acum-ul... cel putin pana la moarte.
Defapt, ma intreb daca ce simteam acum un an, ce simt acum, sau ce o sa simt peste un an este adevarul...
Concluzile sunt mereu aceleasi...
Nu exista: adevar, niciodata, pentru totdeauna, blocul meu, ura, moda, amintire, tata.
Exista: Tanar si Nelinistit, Familia Bundy, acum simt ca, rosu, mama.

miercuri, 19 martie 2008

Picnicul de Miercuri Dupa-Amiaza - Haruki Murakami


Din volumul In Cautarea Oii Fantastice a lui Haruki Murakami am ales un pasaj din Picnicul de Miercuri Dupa-Amiaza, pentru ca... stii ca uneori iti place un anume ceva fara o justificare concreta? Sau pe care tu sa vrei sa o aduci in concret...


Imi amintesc foarte bine acea dupa-amiaza ciudata: 25 noiembrie 1970. Frunzele de ginkgo scuturate de ploaia puternica aureau potecile din padurice ca niste rauri secate. Noi doi ne plimbam, calcand peste frunzele cazute, cu mainile in buzunare. Nu se auzeau decat pasii nostri si tipetele ascutite ale pasarilor.
-La ce te gandesti? m-a intrebat ea din senin.
-La nimic deosebit, i-am raspuns.
A mai facut cativa pasi, apoi s-a asezat si si-a aprins o tigara. M-am asezat si eu langa ea.
-Intotdeauna visezi urat?

-De multe ori. De obicei sunt vise in care automatul de cafea nu vrea sa-mi dea restul...

A ras si mi-a pus mana pe genunchi; apoi si-a retras-o.

-Nu prea ai chef de vorba.

-Nu prea stiu ce sa-ti spun despre asta.

A aruncat pe jos tigara pe jumatate fumata , apoi a stins-o sub talpa.

-Ca atunci cand vrei sa spui ceva si ti se pare ca nu-ti gasesti cuvintele, nu-i asa?

-Nu stiu, i-am raspuns.

Langa noi, doua pasari si-au luat zborul si au fost inghitite de cerul fara urme de nori. Le-am urmarit o vreme, in tacere. Ea a cules de pe jos o crenguta si a inceput sa deseneze pe pamant niste forme, fara nici o noima.
-Cate-odata, cand fac dragoste cu tine, ma intristez.

-Imi pare rau, am raspuns.

-Nu esti tu de vina. Nu e nici din cauza ca te-ai gandi la alte femei atunci cand ma strangi in brate. Asta nu conteaza. Eu... Tacu brusc si incepu sa deseneze trei linii paralele. Nu stiu de ce, a mai spus.
-Nu ma inchid in mine intentionat, i-am raspuns, dupa o scurta pauza, dar nu reusesc sa-mi dau seama ce se petrece cu mine, iar mie imi place sa fiu, pe cat posibil, obiectiv. Nu vreau nici sa exagerez, nici sa fiu prea realist, insa pentru asta imi trebuie timp.

-Cam cat timp?

-Nu stiu, am spus, clatinand din cap. Poate un an, poate zece.
A aruncat crenguta cu care desena, s-a ridicat si si-a sciturat frunzele prinse de haine.

-Zece ani inseamna o vesnicie, nu crezi?

-Ba da, i-am raspuns.

Am iesit din padurice si am pornit spre campus. Am stat in hol, ca de obicei, infulecand cate un hot-dog.
-Te doresc, i-am spus fetei.

-Bine, a suras ea.

Ne-am bagat mainile in buzunare si am luat-o pe jos, spre apartamentul meu.

Cand m-am trezit am gasit-o plangand, in tacere. Ii vedeam umerii ingusti tresaltand sub patura. Am aprins soba, si m-am uitat la ceas. Era doua noaptea. Luna alba stralucea in mijlocul boleti ceresti.
Am asteptat sa se opreasca din plans, apoi am incalzit niste apa si am facut ceai. L-am baut amandoi , asa cum era, fierbinte, fara zahar sau lamaie. Am aprins doua tigari deodata si pe una i-am intins-o ei. A tras trei fumuri si a inceput sa tuseasca.
-Te-ai gandit vreodata sa ma omori? m-a intrebat ea.

-Pe tine?

-Da.
-Ce-ti veni?
S-a frecat la ochi, tinand inca fumul in piept.

-Asa.

-Nu, nu mi s-a intamplat, i-am raspuns.

-Pe cuvant? -Pe cuvant. De ce sa te omor?
-Mda, ai dreptate, a recunoscut ea, cumva cu greutate. M-am gandit ca n-ar fi chiar atat de rau sa ma omoare cineva, cand dorm bustean.

-Nu sunt genul criminal, sa stii.
-Serios? -Cel putin asa cred.
A izbucnit in ras, a strivit tigara in scrumiera, a sorbit ultima inghititura de ceai si si-a aprins alta tigara.

-Am sa traiesc pana la douazeci si cinci de ani. Pe urma am sa mor, a spus ea.


A murit la douazeci si sase, in iulie, 1978.


Citeam in autouz, si cand s-a terminat pasajul asta am simti ca nu mai am aer... M-am asezat. Mi-am scos ochelarii si in fata mea era o doamna, chinezoaica...
Coincidentele sunt cele mai concrete semne ca nimic nu e intamplator?

luni, 17 martie 2008

Egalitatea de Gen





In perioada 17- 29 martie 2008, ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Romana
organizeaza
expozitia de fotografie "Egalitatea de gen". Evenimentul este
organizat in parteneriat cu Fotografa.ro si UNIFERO.

Fotografele participante sunt: Cristiana Apostol, Andrea Blaga, Ioana
Carlig, Andra Dorneanu, Iulia Dumitru, Mihaela Gavrilean, Mihaela
Muntean, Monica Murgu, Andreea Sanduloiu.

http://www.fotografa.ro/index.php?cmsID=2&newsID=720

vineri, 14 martie 2008

Mai Bun Ca Oricare altul


tarziu, relativ gata, frigutz, poza instant cu telefonul, hardcore babe...

chinul de a cobora cateva scari impreuna... da am reusit...

dupa piesa de la teatru Metropolis...ce mai piesa, personajul principal era gelul de dus Dove... chiar nu glumesc!!! A, se numea Mai Bun Ca Oricare Altul ... Sugestiv?

marți, 11 martie 2008

Maratonul de Teatru Nou


TANGO JOI 13 MARTIE ora 18.30

ANUNT: VAND FEMEI! VINERI 14 MARTIE ora 18.30

MI-E FRICA, MAMA! SAMBATA 15 MARTIE ora 18.30

Club A

Intrare libera!!!

Celebram un an de Teatru Nou printr-un evenimet maraton de la care nu trebuie sa lipsiti!!!



Poze Tango







Poze Anunt: Vand Femei!







Poze Mi-e frica, mama!








Va asteptam pe toti in toate cele trei zile de maraton!!!

Teatru Nou

Echipa:

Catalina Grusu - Manager
Diana Vlase - Actrita, Scenarist
Alina Paltineanu - Actrita
Anca Ionilett - Actrita
Dan Ursu - Actor
Alin Gheorghisan - Actor
Heorge Hodor - Actor
Iulia Smeu - Vioara

Productii:

Tango
Anunt: Vand Femei!
Mi-e Frica, Mama!
Josephine, Inca o Tarfa Trista!

Multumim.

luni, 10 martie 2008

Josephine naste monstri, draguti de altfel!!!


Un site de verificat, dincolo de postu asta, sau de minunata coincidenta:))

http://amdraci.ro/?p=721

O intrebare banala si un gand ce nu e despre femeile ce executa o serie de pule cu grad de dificultate ridicat gratis mi-au venit in minte cand leneveam la un semafor, schimband priviri cu o frumoasa participanta in trafic pe Bd Carol, intr-o seara de duminica. Scot aparatul si ii fac o poza in graba iar apoi cad iar pe ganduri…

Mergeam la piesa Dianei, subiect: o tarfa…trista. La curve nu m-am dus prea des si asta nu pentru ca nu imi plac fetele cu ea in gura 24/7 ci pentru ca imi plac curvele gratis. Exact!Un animal zgarcit ce se hraneste cu ce gasese prin jur.

Acum sunt in casa asta devastata, beau ultimul pahar de vin ramas din week-end, Silvia imi cere obsedant un site xxx, Laura mi-a reprosat ca am uitat sa o iau cu mine iar eu dupa 3 ore inca ma gandesc la tarfe. Ciudat sentiment pe 9 martie.

Ma gandesc ca imi e dor de tarfele adevarate, cele care la un moment dat erau oameni cheie prin informatiile pe care le primeau de la inaltii lor clienti in pauzele dinte 2 orgasme riguros simulate. Acum suntem doar noi si cu tarfele noastre gratis, alea ce se ofera pentru un loc la o masa in Bamboo, pentru scaunul din dreapta unui Q7 sau pentru o tura de shopping. Am ramas cu tarfele triste ce se ofera pentru un post mai bun la job, pentru un contract avantajos intr-un business sau pentru un loc pe “sticla” din mediocritatea mass-mediei locale. Deh..intr-o tara de cacat nici tarfele nu mai sunt ce erau, nici clientii nu mai sunt ce au fost.

Cum nimic nu e intamplator in viata subsemnatului, ma intreb oare cum e posibil ca in drum spre spectacol sa fac o singura poza, pe Carol, unei singure femei pe care nu am vazut-o in viata mea, femeie cu care ma intersectez apoi parcarea T.N.B. si apoi o regasesc in 10 minute pe scena spectacolului.

Alaturi de asta recomand o experienta interesanta cu doar 18 lei la Deko:
Josephine inca o tarfa trista cu Anca Ionilett si George Ioan Hodor.



joi, 6 martie 2008

CornurI Pariziene

A trecut pe langa ea si i s-a parut cunoscuta. Parca o mai vazuse pe undeva. Forma buzelor ei ii parea familiara. S-a oprit pentru o secunda, apoi a ezitat. Ar fi aratat ca un cretin daca ar fi incercat sa o abordeze, ea s-ar fi ganit ca vrea sa o agate... si nu era asa... parca o stia, atata tot.
S-a gandit toata ziua la ochii ei, la buzele ei, de unde o cunostea? O cunostea sau doar semana cu cineva? Poate doar ii aducea aminte de cineva... cineva care i-a fost foarte drag... cine?
Se pierdu printre hartii si numere pentru cateva ore, apoi ii veni iar in minte, imagine ei. De ce nu s-a oprit, totusi? Acum o sa fie macinat de gandul ca o cunoaste pentru zile in sir... saptamani poate... sau poate o sa uite maine...
A doua zi dimineata, iubita lui l-a trezit in miros de cafea si cornuri pariziene... Ce fitze! Cata superficialitate! Adica romanii nu aveau cornuri d-astea umplute cu ceva? Ba da! Sigur ca da! Cornuri pariziene...
A sarutat-o pe coltul buzelor si a plecat spre serviciu. Nu isi adusese aminte de chipul strainei, dar era trist. Abatut... Astazi s-a hotarat sa mearga pe o ruta ocolitoare la serviciu... mersese timp de patru ani cu tramvaiul doua statii, apoi cu metroul, apoi inca un pic pe jos. Astazi o sa mearga pe alt drum.
Lasa o posta in stanga lui, exact aproape de cladirea in care lucra. Nu intrase niciodata in institutia asta ceusista... Posta! A intrat. Asa, fara sa gandeasca, a cumparat o carte postala si a scris cu pixul lui inscriptionat cu BCR: '' Tu ma faci mai bun''. Apoi a scris o adresa la intamplare. A zambit la gandul ca cineva o sa zambeasca citind. Aproape ca a bufnit in ras cand i-a venit ideea ca ar putea creea probleme unei femei, daca acea carte postala ar fi citita de barbatul ei.
Si-a desfacut nodul la cravata si a continuat sa mearga. Se gandea la iubiuta lui. Ce proasta! Cum tinea ea la eticheta, cum ii dadea cornuri frantuzesti si cafea in fiecare dimineata, si cum se privea in oglinda de fiecare data cand faceau sex, doar sa vada ca parul ii sta bine, in timpul partidei... Ce proasta!
I-a trecut prin cap ideea sa demisioneze... Nu stia ce se intampla cu el...
S-a cufundat in hartii si cifre si totul a revenit la normal.
A doua zi, dimineata, cornurile aveau gust bun... si iubita lui era frumoasa...
Pentru un timp a crezut ca totul este o minciuna, dar nu... a fost pentru o zi norocos.
Nu ar fi avut curajul sa lase totul doar pentru ca o pereche de buze i se pareau atat de cunoscute... parca din alta lume... dar imaginea lor, incet, s-a sters...
Acum e bine... oare este?

Cu Sarma sub Talpi

Imi leg un fir de otel
Intre anii ce numara viata
Cati sunt?
Am uitat
N-am stiut niciodata, in fapt
Sunt prea tanar sa stiu?
Prea batran sa mai aflu?
Prea uman sa iubesc?
Nu
Doar prost
Calc cu stangul
Gresesc
Ma impiedic
Si dor in jurul meu tot ce prind
Nu ma prind
Cum m-a agata de mana,
Si ma duce
Spre el
Cu el
Spre nu stiu unde
Iar eu merg pe sarma
Echiliristii sunt cei mai
Echilibrati dezechilibrati
Asa sunt.
Am o sarma sub talpile mele
Si-o mana, de mana
Si-un univers, nou
Tanar
La care sa ma refer
Si sper...

miercuri, 5 martie 2008

o frantura din...

Se aud tunete dincolo de geamul subtire al camerei lui. Mereu cand ploua, se gandeste ca ar trebui sa schimbe tamplaria asta infecta... ploua si i se uda parchetul, si daca stai bine si te gandesti, nici macar nu e parchetul lui, e al proprietarului apartamentului in care locuieste cu chirie. Dar locuieste de mult. Aproape patru ani de cand sta in garsoniera asta imputita... pe care o iubeste...
Ea sta langa el, in pat, si il tine de mana. Il tine de mana cand merg pe strada, cand stau la o masa intr-un bar, cand dorm, il tine de mana mereu. Copila asta cu ochii mari si negri si-ar da viata pentru el, iar el nu da doi bani pe toate astea. Intr-un fel, o iubeste si el, numai ca ii este prea lene sa recunoasta sau sa faca ceva in sensul asta. O iubeste asa, tacand si scotand fumul din piept prin partea stanga a gurii, cu o grimasa de ''ma doare in pula''.
A inceput sa se umezeasca parchetul. Ea se aseaza in genunchi si impinge boarfe prin colturile camerei. Ce mai ploaie...
E oarecum sexy, cum sta aplecata acolo, in pantaloni de training si hanorac rosu. Chiar frumoasa. Ar vrea sa o sarute, sa ii multumeasca pentru cata grija are de el... i se pare ridicol.
''Multumesc'' repeta el in gand. Cat de penibil sa spui multumesc asa, din senin. Cata placere i-ar face ei, daca ar sti ce gandeste el. Devine aproape frustrant sa incerci sa ghicesti mereu ce gandeste cel de langa tine. Ce bine ar fi ca toata lumea sa isi cante iubirea sau ura in piete publice, la megafon. Ce ambuscada s-ar face!
''Daca ploua toata noaptea s-a dus pe pula parchetul...''
Ea se intoarce si il priveste zambind. Ar zice ca o sa schimbe boarfele din jumatate in jumatate de ora, numai sa nu se enerveze, si cand vor avea bani, or sa cumpere termopane si or sa zambeasca la stropii care se vor lovi in geam, dar...
''Parca deja nu mai ploua asa tare... o sa se opreasca la un moment dat... sper.''
Se aseaza langa el, in pat si il ia de mana. Il saruta pe umar si sta asa, privind in gol, ascultand ploaia.
''Crezi ca daca am face dragoste s-ar opri?''
''Nu, dar asta nu ne opreste sa facem'' spuse el, placut surprins de initiativa ei.

Dimineata ii gasi de mana. Goi. Parchetul era umflat de ziceai ca i-a dat unu un pumn in falca. Nu mai ploua...

Compact

Povesti de la repetitii: "Josephine, inca o tarfa trista"


O noua piesa marca Teatru Nou va fi prezentata, in premiera, duminica, de la ora 21.00, la Cafe Deko. "Compact" a intrat in culisele spectacolului "Jose-phine...", ca sa iti spuna povestea din spatele scenei.

Premiera - Daca nu ai auzit, pana acum, de Teatru Nou, e bine sa stii ce inseamna: o mana de oameni tineri care monteaza si joaca spectacole neconventionale. In spatele trupei, se afla Diana Vlase, care, la 24 de ani, incearca sa guste cate putin din fiecare meserie. Actrita, regizoare, scenarista si fondatoare Teatru Nou, Diana spune ca se inspira din realitate. Pentru ea, scena sunt cluburile, decorul - tigarile si alcoolul, iar sloganul, cel mai adesea folosit, "Interzis minorilor!". "Toate regulile care se impun in teatrul clasic se pot incalca. Lumea prea incearca sa puna in scena situatii ideale!", spune tanara, a carei idee de Teatru Nou implineste, vineri, un an de existenta.

De mai bine de trei luni, Diana munceste pentru cel de-al patrulea spectacol al trupei. "Josephine, inca o tarfa trista" prezinta povestea unei prostituate care isi cauta fericirea. In rolurile principale sunt Anca Ionilett (24 ani) si George Ioan Hodor (32 ani), proaspat cooptati in trupa. Intrebata cum se simte in rolul unei prostituate, Anca ne-a marturisit: "M-am indragostit de acest personaj, pentru ca are constiinta. Din aceasta cauza, nu-si poate atinge fericirea. Ea nu se prostitueaza pentru bani, ci dintr-un viciu".

Muzica din spectacol va fi asigurata de Iulia Zmeu (18 ani), care va canta la vioara, intr-un colt al scenei, pe tot parcursul piesei.

marți, 4 martie 2008

Mircea Cartarescu

La o artista


prieteno, dormi liniştită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
ţigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios şi ce a fost sexual
şi discuţiile deştepte şi filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alţi iubiţi
eu voi scrie alte poezele
dormi liniştită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
ştii tu ce e lumea?
n-ai să ştii niciodată, nici eu n-am să ştiu
o să târâm valiza pe roţile pe caldăramul peronului
şi dupa asta vom coresponda pân'la vară
arăţi aşa de aiurea fără ochelari
e lună plină, ţii minte că am văzut-o prin geamul lui 21
am prins zile mişto şi am făcut multă dragoste
dar totul e ca un anotimp încheiat
tu vei mai uimi şi pe alţii cu clasa ta
eu voi mai scrie alte poezele

aici Poezii Romanesti

I wander if I...


i guess i Do...

luni, 3 martie 2008

Poze de sambata









































Asta e doar o parte din ele. Concurenti frumosi, juriu impartial, MC Deeanah si fetele de la Bordo, care au cantat live.
Ne vedem sambata viitoare.