cautare

marți, 29 aprilie 2008

PAMANTUL SE INVARTE INVERS

Piesa de teatru in doua acte.

ENEL

IVETTE

ARIEL

J.

TOM

ACTUL I

Scena 1.

O camera de dormit in cadrul unui atelier de pictura.Un pat mic in stanga scenei, o panza mare, alba, in centrul scenei/spate prinsa de un schelet metalic care insuseaza o pereche de coarne, o masutza in dreapta scenei pe care sunt: un CD-Player, cd-uri, o sticla de wisky, cateva pahare, peste tot prin scena sunt imprastiate carti. Ivette si Enel stau intinsi in pat. Ivette sta pe pieptul lui, Enel citeste dintr-o carte care pare destul de veche. Scena este luminata usor, in stanga.

Enel: Dincolo de ape se intinde un tinut minunat. Un tinut unde nici un om nu a calcat inca. Furtunile si fulgerele ploilor de seara trezesc vietatile adancului, monstri care vor veghea urletele intregii nopti. Chipuri malefice conduc dedesupturile, impart colinele iadului, pregatesc locuri calde pentru sufletele ratacite si arme de vesnic chin pentru cei ce nu au stiut pe cine sa slaveasca.

Caini cu picioarele retezate serpuiesc prin intunericul noptii, prin intunericul diminetii, prin intunericul zilei..

Peste intinderea asta de pustiu, se stie a domni Ivor, cel care este pretutindeni, cunoaste totul, intra in bietele piei de sarpe si suge albastrul din sangele monstrilor pana se face rosu. Legendele spun ca Ivor planuieste sa suga albastrul din tot sangele lumii, astea, si celei de sus.

Sus e o lume si mai ciudata. O lume in care ziua nu e intuneric, in care cerurile se schimba de la negru la alb, la albastru si rosu pe inserat. Ivor va stapani odata toate lumile, si va aduce intunericul rege incoronat peste timp. Atunci se va arata.

Ivette: Asta este poveste de adormit?

Enel: Asta e poveste de visat.

Ivette: Daca o fi asa...

Enel: Adica?

Ivette: Daca exista razboiul intre bine si rau, si pana la urma cineva o sa trebuiasca sa castige?

Enel: Nu e greu sa ghicim cine va castiga, nu-i asa?

Ivette: In filme castiga binele.

Enel: Filmele sunt facute de oameni.

Ivette: Oamenii sunt facuti de?

Enel: Oul sau gaine?

Ivette: (rade) Nu, serios, de ce ni s-a dat voie sa ne punem intrebari despre bine si rau, daca tot nu o sa aflam niciodata raspunsul?

Enel: Pentru ca ne-am nascut dintr-o gluma.

Ivette: Crezi?

Enel: Cred? Pai cu ce sunt eu mai special decat toti oamenii, nu stiu mai mult decat poate sti oricare dintre noi.

Ivette: (rade)Ne auzi? Ce discutii...

Enel: Asa suntem noi, ne lansam in discutii filosofice fara sa banuim ca drumul asta a fost bataturit de multe minti luminate, mult inaintea noastra.

Ivette: Imi mai citesti?

Enel: Maine seara, draga mea, ca-n ‘O Mie Si Una De Nopti’, ca sa nu ma parasesti...

Ivette: Bine...

Enel: Bine? Pai replica ta nu era alta? Te rog mai citeste-mi, sunt indragostita de intonatia ta, sau...

Ivette: Sunt indragostita de tine, si nu o sa te parasesc, nu te mai prosti. (pauza) Ma gandeam...

Enel: La?

Ivette: La rau.

Enel: Raul exista, este bine definit, aproape ca o vaca, ce e de gandit in lagatura cu asta?

Ivette: Asa e, nu e nimic de gandit...

Enel: Trebuie doar sa crezi in el.

Ivette: (surprinsa) In rau?

Enel: Da, si in el... Nu poti crede in bine, in divin, in ceresc, si sa nu crezi si rau. Tu stii cine sustine sufleteste iadul? Hm? Credinta. Cat de ironic, nu?

Ivette: Ma tot intreb daca esti inteligent sau doar stii sa iti sustii cu vehementa ideile.

Enel: Dar nu am fost deloc vehement, plus ca nu vreau sa imi sustin o idee...pentru ca nu am cum sa demonstrez, asa cum nu pot sa vin cu argumente reale. As putea, la fel de bine, sa fiu un idiot cat Uniunea Sovietica, si nici macar nu m-ar deranja atat de tare. Oricum nimeni nu-mi poate dovedi ca ma insel, cum nu pot nici eu sa dovedesc ca nu o fac.

Ivette: Dormim?

Enel: Da, noapte buna, Ivette.

Ivette: Noapte Buna, Enel.

Lumina se stinge. Se aude muzica de fundal, din sunet se creaza impresia unei prezente malefice, dar aproape insesizabile.

Dimineata. Suna telefonul mobil al lui Enel, de langa pat. Enel se trezeste si raspunde. Ivette doarme inca.

Enel: Alo...Da... Buna dimineata...Nu, nu dormeam...da, va asteptam... bun, bun.... nu, avem, nu-mi trebuie nimic... hai veniti... pa.

Enel inchide receptorul, se freaca la ochi, se uita la ceas.

Enel: Sa-mi bag... e deja doua. Ivette, Ivette!

Ivette: (se trezeste speriata, nu isi da seama unde esti, tipa) Nu am sa te las, creatura infioratoare, nu pui tu mana pe mine, prefer sa ma omor inainte sa te las sa iti pui buzele scarboase pe mine, nu, Doamne, te rog, nu il lasa...

Enel: (o apuca de umeri si o zguduie sa se trezeasca) Ivette, Ivette iubito, hai trezeste-te, ai avut un cosmar, Ivette, a fost doar un vis, trezeste-te!

Ivette: (plange) Ce vis urat, cat m-am speriat, Doamne!

Enel: Gata, linisteste-te, sunt aici...

Ivette: Ce bine...(isi face cruce de cateva ori, apoi sta in bratele lui Enel)

Enel: Te-ai linistit? In cateva minute ajung astia, hai sa ne ridicam din pat...

Ivette: Cat e ceasul?

Enel: E tarziu...

Cei doi se ridica, aranjeaza patul, se dezmeticesc. Sunt in haine de zi, ciufuliti. Cand termina de aranjat si se aseaza pe pat, se aude soneria.

Ivette: Raspund eu.

Enel: Au ajuns.

Ivette iese si se intoarce cu o scrisoare.

Ivette: Nu erau ei, era postasul. Mai exista postas? Credeam ca numai in filmele americane din anii 80 mai exista postasi. Ce dragut era. Cu sapca albastra, cu cozoroc lucios...

Enel: Ce a adus?

Ivette: Dragul meu, a venit postasul si ne-a adus o scrisoare!

Enel: Deschide-o.

Ivette: Nu, deshide-o tu.(Ivette ii intinde scrisoarea lui Enel) Mie nu imi place sa deschid scrisori, mereu am senzatia ca trebuie sa fie o veste proata. Defapt nici nu primesc scrisori, defapt nici nu se mai trimit scrisori... Ce este?

Enel: (siderat) O scrisoare...

Ivette: Nu zau?

Enel: De la Ivor!

Ivette: Ivor...Ivor... din carte?

Enel: Da...

Ivette: Nu esti deloc amuzant. Jur! Deloc.

Enel: Priveste.

Ivette: Expeditor...Ivor. Deschide-o.

Enel deschide scrisoarea. Citeste. Apoi o intinde si ei.

Ivette: (speriata) Atat timp cat crezi...!? Ce e asta, Enel? O gluma proasta de-a ta?

Enel: De data asta nu.

Ivette: Cornului, Nr 9, etaj 2, ap 23... adresa noastra exacta...

Se aude soneria. Cei doi se sperie. Se privesc.

Ivette: Eu nu merg sa deschid.

Enel: Ma duc eu. Trebuie sa fie ei.

Enel iese si se intoarce cu Ariel si J. J taraste o valiza mare pe care o lasa in mijlocul camerei.

Scena 2.

J.: Salut!

Ivette: Buna.

Ariel: Buna!

Ivette: Buna, Ariel. (catre J.) Ce ai acolo?

J.: O viata!

Enel: Ce?

Ivette: Ce dracu, a luat-o razna toata lumea? Terminati dracului cu tampeniile! Voi ati facut gluma cu scrisoarea, nu-i asa?

Ariel: Ce scrisoare?

J: Ce-aveti fratilor?. Sunt carti. Cartile bunica-mi. Stii ca a murit acum o luna... ei bine, m-am gandit sa vi le aduc voua, impatimitii literaturii. Credeam ca veti aprecia... Sunt cele mai pretioase carti din toata viata ei. Asa le tinea, in valiza asta, nu ne lasa niciodata sa ne uitam pe ele.

Ariel: Acum daca tot nu mai e, si calea de acces e deschisa, a scazut si interesul. Am aruncat un ochi... numai vechituri. Miros a anticariat de Iasi. Ma gandeam ca voi ati aprecia...

Enel: Multumim, apreciem.

Ivette: Am avut o dimineata mai bizara..

Ariel: Sunteti pregatiti?

Ivette: Da, stai sa aduc vopselele.

Ivette iese si se intoarce cu doua seturi de vopsele pe care le intinde baietilor. In timpul acesta Enel cauta printre cd-urile lui si pune unul la cd-playerul din camera. Incepe o muzica ambientala care devine din ce in ce mai violenta. Ariel isi scoate tricoul si ramane in jeansi si o bustiera.Cei patru isi inmoaie degete in vopsele si incep sa danseze in fata panzei albe, desenand cu degetele, pe un sincron prestabilit, imagini abstracte. Dansul este alcatuit din miscari contorsionate, aparent haotice, in oglina/pe perechi. Baietii sunt pozitionati in exteriorul panzei, iar fetele deseneaza pe centrul ei. La finalul piesei cei patru se opresc, transpirati, si privesc lucratea. Aripi, coarne, sani, rosu, negru, alb, copite, toate stilizate.

Cei patru actori stau cu spatele la public, admirand lucrarea, timp in care se aude:

Prostilor, credeti ca deschideti portile raiului, si nu faceti decat sa ridicati piatra de pe mormantul meu. (acelasi ras)Simt cum carnea imi creste pe craniul nisipos, cum unghiile mi se innegresc si ranjetul incepe sa-si adune dintii. Nu cercetati, copii... credeti...

Ivette se intoarce catre public, speriata.

Enel: Ce e?

Ivette: M-am consumat foarte tare sau am luat-o razna...

Enel: Putin din amandoua?

Ariel: (lui J.) Ai desenat exact curbele femeii aleia...

J.: (impaciuitor) Hai sa nu deschidem subiectul.

Ariel:(lui Ivette) Te-ai gandit vreodata la ce se gandeste Enel cand te priveste?

Ivette: Ai posibilitatea sa-l intrebi pe el, acum.

Ariel: Barbatii mint! J. se gandeste numai la perfectiune. Cum as putea eu sa ma las privita de ochii lui, cand stiu ca nu se gandeste decat la curbe perfecte, linii drepte, hasuri pierdute in inimaginabil...

Enel: Ce conteaza la ce se gandeste, atat timp cat nu te minte?

J: Sunt aici, daca nu ati observat, as putea sa va ajut daca aveti dileme...

Ariel: (lui J.) Nu exista perfectiune, cum nu exista nici bine, nici rau.

Ivette: (incet) As putea sa te contrazic.

J.: Hai Ariel, te rog, nu incepe...

Ariel: As prefera sa ma inseli sau sa te comporti ca un badaran, decat sa continui sa crezi orbeste in ceva ce nu exista.

J.: Tu crezi in iubire, nu?

Ariel: Da. Adica? ... Si nu exista?

Enel: Haide, incetati, nu creati deloc o dispozitie buna pentru a deschide porti.

Ariel: Crezi ca nu exista?

J.: Haide sa nu mai discutam...

Ivette: O gramada de energii negative in jur. Ce zi este astazi?

J.: Ultima mea zi!

Ivette: Ce?

J.: Crezi ca o sa mai scap cu viata dupa ce am spus ca nu cred in iubire?

Ivette il priveste ingrijorata pe Enel.

Enel: Ivette, pui, te rog, ceva de baut in pahare?

Ivette: Da... imediat.

Enel: Ia sa vedem ce cadou desavarsit mi-ai adus aici.

Enel desface geanta cu carti cand se aude un tipat din bucatarie. Ivette intra speriata, plange, tipa.

Ivette: Nu-ati simtit? Cutremur! Fugiti, o sa se darame cladirea, fugiti! Nu o sa scapam cu viata, haide Enel, hai sa fugim pe scari acum!

Cei trei raman inmarmuriti. Ariel si J. se privesc unul pe celalat.

Ivette: (incepe sa rada in hohote) Nu aveti nici un pic de umor in voi. Nici nu am reusit sa va pacalesc. Eu credeam ca o sa va speriati groaznic...

Enel: Draga mea, esti bine?

Ivette: (inca rade) Da, am incercat numai sa mai destind atmosfera. Niciodata nu reusesc sa iti fac o farsa, ce mult mi-ar placea sa iti fac o farsa. Sa stii ca intr-o zi o sa reusesc sa te pacalesc atat de tare, incat nu ai sa mai stii de tine...

Ariel: Cred ca nu ne-am ales cea mai buna zi pentru a face lucrarea asta.

J: Pana maine trebuie predata asa ca poate ar trebui sa ne concentram mai mult.

Enel: Stiu ce ar trebui sa fac ca sa ne destindem putin. O sa va citesc un pasaj scurt dintr-o ultima descoperire a mea.

Ariel: Apoi lucram?

Enel: Da.

J.: Bine.

Enel: Ivette?

Ivette: (nu foarte multumita) In regula.

Cei patru se aseaza pe jos, in semicerc si Enel incepe sa citeasca. Se aude vajait de vant si buciumul in departare.

Ceva ce odata semana cu pestele, se taraste printre radacinile miscatoare ale batranilor intelepti. Semiobscuritatea deseneaza lumea asta de sub lume in violet si maro inchis. Solzii pestelui capata lumina cand sunt atinsi de privirea lui Ivor. E ca si cum el ar avea un soare incatusat in priviri. Ivor priveste pestele, zambeste catre sarmana vietate, si ridica spre ochii lui lumina ce se reflecta pe solzi. In ceasul acela din clepsidra, pestele se intuneca si deveni o radacina, dar nu una miscatoare. Din lumea de sus se auzeau cantece la harpa. Priveste spre cerut pamantiu, zambeste ca pentru sine, si ochii lui se inconjoara de doua aure... Apoi pleca. Curand va sosi ziua cand lemnul de la toate harpele va astepta, pustiit in desert, sa fie ridicat de un tamplar intelept. Numai ca tamplarul nu va mai fi...

Ivette: Nu ma simt bine deloc. Hai sa terminam lucrarea. Ma simt ca intr-un cosmar in care ma doare cand ma ciupesc.

Ariel: Mie mi-a placut!

Ivette: Ce e de placut?

J.: (lui Enel) Tom cand ajunge?

Enel: Nu stiu, dar fara el nu putem termina. Sau cel putin nu lucrarea la care visam..

Ariel: A zis ca vine la pranz.

Ivette: Imi vine sa iti dau foc la carti!

J.: Nu ai vrea sa faci asta...

Enel: Intradevar, nu ai vrea...

Ivette: Daca ar fi sa alegi sa pierzi ceva, ce ai alege, cartile sau pe mine?

Enel: Nu stiu ce e cu tine, dar nu gandesti bine deloc. Prefer sa nu raspund la intrebarea asta. Nu ai pus ceva de baut in pahare...

Ivette: Asa este, iarta-ma...

Ivette ia o dusca din sticla de wisky, apoi toarna si in pahare. Le aduce invitatilor si se arunca pe pat.

Ivette: Eu te-as sacrifica pe tine. Cel mai urat te porti cu oamenii care te iubesc pentru ca ai ceritudinea iubirii lor, pe cand cu ceilalti, te porti cu manusi. Eu as fi raspuns ca as renunta la mine, asta mi-ar fi certificat faptul ca esti constient de iubirea mea.

Ariel: (aparte) Debiteaza...

Enel: Jocurile sunt interesante, dar nu vei obtine niciodata nimic. Nu te mai juca cu iubirea....

Ivette: Sa-l ascultam, el este inteleptul, el este vraciul din satul nostru.

J.: Frate, terminati!

Incepe o melodie. J. si Ariel discuta incet langa masa, in dreapta scenei, Ivette sta intinsa in pat, Enel frunzareste cartile primite cadou. Deschide o carte mare cu coperti maro de piele. Nu are nici titlu, nici autor. Peste tot tabloul scenei troneaza lucrarea inceputa, singura luminata in scena.

Scena 3.

Tabloul este intrerupt de sonerie. Au trecut deja cateva ore. Ivette sare din pat.

Ivette: Trebuie sa fie Tom. Enel, deschizi tu?

Enel: Da.

Enel strange cartile si le baga in valiza, mai putin pe cea maro, pe care o lasa deasupra. Iese si se intoarce cu Tom.

Tom: Salutare lume. A venit tata cu cadoul pentru copilasi.

Ariel: Ai gasit-o?

Tom: Pai tu ce credeai?

J.: Nu pot sa cred... Ai aruncat un ochi?

Tom: Da, dar nu pot sa tin minte. Cand inchid cartea parca mi se sterge memoria.

Enel: Arata-ne!

Tom: Rabdare, fratilor, rabdare. Ivette, imi pui ceva de baut?

Ivette: Acum!

Ariel: Hai nu ne mai tine in suspans.

Tom scoate din buzunarul interior al sacoului o carticica mica, cu un semn auriu la mijloc. Deschide cartea la semn. Cartea trece din mana in mana, fiecare din cei patru priveste prin carte, parca dincolo de ea, fara sa citeasca, si o da mai departe hipnotizat. Ultima la care ajunge este Ivette, care priveste mai intai coperta, apoi coperta cartii maro, apoi o deschide si citeste:

Ivette: Ceva nu este in regula.

Cei patru ii raspund violent, toti in acelasi timp:

Enel: Ce dracu nu e in regula?

Ariel: Hai Ivette, ce te-a apucat?

J.: Esti nebuna, totul este cum am planuit!

Tom: Nu ma faceti sa-mi para rau ca am facut rost de carte…

Ivette: Gata, gata, am spus doar ca am un sentiment ciudat vizavi de toata treaba asta.

Ariel: Tu si premonitiile tale.

Tom: Hai frate, ne apucam, ca-i deja tarziu. Sa facem pamantul sa se invarta!

Enel pune din nou muzica, Ivette aduce o platforma cu multe vopese in boluri mici. Cei patru incep sa picteze, Tom sta cu fata spre public si citeste din carte. Peste vocea lui se aude vocea lui Ivor spunand aceleasi cuvinte. Muzica devine din ce mai puternica.

Sa facem pamantul sa se invarta, sa facem pamantul sa se invarta, sa ingenuncheze toti ingerii in mlastina rugaciunilor, sa smulgem pene din aripile lor, sa curga culoarea, sa curga viata, sa curga tot rosul. Sa ploua peste lanuri de oameni cu gurile cascate, sa invartim pamantul, sa dam fiecaruia harpa lui cu care sa poata injunghia, sa curga tot rosul, sa curga mizeria. Eu sunt acela. Faceti pamantul sa se invarta, ingerii mei!

Tabloul il infatizeaza pe Ivor, cu dintii ranjiti, cu ochii albastri si piele intunecata, iar coarnele ce ies din scheletul panzei stau ca o coroana pe capul lui Ivor. Ivette cade si se zvarcoleste pe podea. Cei patru o inconjoaca incercand sa o ajute. O aseaza in pat.

Enel: Ivette, esti bine, ce s-a intamplat?

Ariel: Hai sa chemam un doctor!

Tom: Nu chemam pe nimeni.

Enel: Probabil ca are o criza, i se mai intampla uneori...

J.: Si ce e de facut?

Enel: Ariel, adu-mi o cana cu apa!

Ariel: Imediat!

Enel o stropeste pe Ivette cu apa, ea isi revine, ii priveste pe cei din jur, si le zambeste.

Ivette: Stiti la ce ma gandeam? E prea mult rosu in sangele oamenilor...si pamantul se invarte in sensul gresit!

Ivette zamveste, si pe fundal se aude rasul lui Ivor.

Se stinge lumina.

ACTUL II

Scena 1

Ariel si J. acasa la Enel si Ivette. Vorbesc incet.

Ariel: Nu cred ca mi se pare mie. Parca nu mai este ea. Tu nu i-ai vazut privirea distrata? Nici macar nu ma mai asculta cand vorbesc. Are tot timpul zambetul ala tamp pe fata, parca spune eu stiu ceva ce voi nu stiti. Bine, pai de ce nu ne spune si noua?

J.: Eu cred ca exagerezi, poate are o perioada.

Ariel: Sht, vine Enel.

Intra Enel, cu o tava si trei pahare.

Ariel: Cata ospitalitate! Dar Ivette?

Enel: Nu este acasa.

Ariel: Dar unde-i?

Enel: Nu stiu, de ceva timp tot lipseste de acasa, imi spune ca merge la biblioteca, dar incep sa nu o mai cred. Parca s-a schimbat ceva in ea.

J: Poate si-a gasit pe unu’.

Ariel: Nici nu se pune problema! Numai tu puteai sa te gandesti la asta. Eu cred ca i se intampla ceva... V-ati certat?

Enel: Nu, nici pe departe, numai ca nu mai pot ajunge la ea, sta singura, citeste, picteaza, se plimba, tot ce obisnuiam sa facem impreuna, numai ca acum le face singura. Ieri am iesit dupa ea. A mers in parcul de la intersectia mare si a stat pe banca. Nici trista, nici vesela, nu a vorbit cu nimeni, a stat si a privit oamenii, copacii, cainii din parc. Stii ce frica ii este ei de caini... ei bine, de data asta nu, cainii s-au adunat in jurul ei, la distanta acceptabila, dar in jurul ei...

Ariel: (lui J.) Daca am si eu un moment de depresite o sa ma banuiesti de o aventura?

Enel: Asta crezi tu ca are? O depresie?

Intra Ivette, cu cartea maro a lui Enel, in mana.

Ivette: Ce vreme frumoasa!

Enel: Te-ai plimbat?

Ivette: Da.

Ariel: Trebuia sa ma suni, sa nu mergi singura.

Ivette: Am preferat asa.

Ariel: De ce?

Ivette: (rautacios)Asa am avut chef… Am citit.

Enel: Interesanta?(despre carte)

Ivette: Cumva. Prea multi termeni arhaici pentru gustul meu.

J.: Si, baieti marfa in parc?

Ivette: Ce?

J.: Nici unul dragut cu un caine p-acolo?

Ivette: Nu prea m-am uitat. Ce e cu atatea intrebari?

Enel: Ivette, noi ne facem griji...

Ariel: Da, ai un comportament ciudat in ultimul timp.

Ivette: Ce e ciudat in a dori sa fii singura uneori. Mai am ganduri, idei, planuri, nu pot sa imi pierd tot timpul band cu voi si ascultand muzica. Nu asta este motivul pentru care am fost lasati pe pament... iar daca voi nu v-ati gasit menirea inca, nu e treaba mea.

Se aude soneria. Merge Enel sa raspunda. Se intoarce cu Tom.

Tom: Hai salut copii. Ce are tata aici?

Ariel: Rezultatele?

Tom: Intocmai!

Enel: Pai sa vedem.

Tom deschide plicul.

Tom: Locul intai! V-am spus? Magia mea, fraierilor, fara magia mea nu am fi luat nici locul cinci, cu mazgalelile voastre.

Ariel: Locul intai? Am castigat? Suntem locul intai?

J.: Suntem cei mai buni!

Enel: Chiar ca a merita efortul.

Ivette: (distanta) Va bucurati ca niste prosti. V-ati vandut sufletele, tampitilor, si acum va bucuati ca niste prosti.

Enel: Iei toate lucrurile prea in serios. Nu am facut decat sa folosim indicatiile bunicului lui Tom. Ce am facut rau? De ce te comporti asa? Ce e cu tine in ultimul timp?

J.: Poate are pe unul si nu stie cum sa ne spuna.

Ariel: Mai taci, J., serios, pierzi imaginea de ansamblu.

J.: Care este ca Ivette are pe unul si voi nu va prindeti!

Ivette: Nu am pe nimeni, cretinule...

J.: Vezi cum vorbesti!

Ivette: Doar ca ...

Enel: Ce este?

Tom: Fratilor, a intrat dracu-n voi, jur!

Ivette: (lui Enel) Cum se termina povestea aia cu Ivor?

Enel: Nu stiu, nu am citit pana la final.

Ivette: Raul intotdeauna invinge, iar micile noastre victorii sunt marile noastre infrangeri in final. Si ce daca am luat locul intai, ne-am folosit de ajutorul raului, si asta se va intoarce impotriva noastra. Eu nu vreau sa fiu partasa la asta.

Se aude un sunet inalt, ca un tzhiuit, Ivette ramane blocata. Vocea lui Ivor:

Sarpele isi va vara coada in inimile voastre, durere, desfrau, josnicie pana la extaz, asta este lumea mea, supuneti-va, harpele sunt putrede, nu mai cercetati, cainilor, credeti!

Ivette: (ca transpusa) Prea mult rosu, pamantul se invarte in directia gresita!

Ivette iese in fuga.

Tom: Fratilor, fata alunecat aiurea. Zic sa aveti grija de ea. Eu am plecat.

J.: Da, ceva nu este in ordine... Vin si eu. Ariel, mai stai?

Ariel: Da, o sa ma duc dupa Ivette, e prietena mea...

J.: Bine, ne vedem mai tarziu.

Tom: Pa.

Enel: Aveti grija.

Tom: Mai bine ai avea tu grija...

Tom si J. ies.

Scena 2.

Enel: Mergem dupa ea?

Ariel: Nu.

Enel: Cum sa nu?

Ariel: Enel, asteapta! Nu cred ca este bine sa mergem impreuna...o sa merg eu si o sa discutam ca fete... O sa purtam o discutie prin invaluire si voi ajunge...

Enel: Ariel, Ivette e o tipa desteapta...

Ariel: Ramai aici, asteapta, ma descurc. Ti-o aduc eu inapoi. Ramai aici!

Ariel iese. Enel ramane singur, ridica de pe podea cartea maro pe care o citea Ivette, apoi isi aminteste de cartea lui, cu Ivor, o aduce de langa pat. Citeste, in mijlocul scenei, cu lumina doar pe tabloul din spate. Vocea lui Ivor se aude pe unele din pasajele monologului.

Enel: (deschide cartea) Cum se termina povestea? Ramane sa aflam: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului. Si Maira lui Iosif parea a fi fecioara... Scribii nu stiau sa foloseasca sabiile dar au lovit mai puternic decat sabiile. Ei au semnat pergamente iar tu ai deschis usile cu ochii mintii. Acum clepsidra este la mine. Ivette...despre ea esre vorba! Despre Ivette este vorba...

Enel ia telefonul si vrea sa sune. Apoi se razgandeeste. Este foarte confuz. Nu stie ce sa faca.

Enel: Dar daca ma insel? Ce sa fac? Ce sa fac?

SE aude soneria. Enel intra inainte, dara sa priveasca in urma lui. Ariel se intoarce cu Ivette.

Ariel: Ti-am spus eu ca ti-o aduc?

Ivette: Enel, vreau sa vorbim.

Ariel: Atunci eu va las.

Enel: Multumesc, Ariel! Multumesc pentu tot.

Ariel: Oricand, pentru asta sunt prietenii.

Ariel iese. Cei doi se aseaza pe jos in buza scenei.

Enel: Stii cum se termina?

Ivette: Eu da. Tu?

Enel: Cred ca da. Am citit.

Ivette: Ai intzeles?

Enel: Cred ca da.

Ivette: Ce?

Enel: Ivor vine in lumea peste care cerul este albastru, nascut de o fecioara... Exact ca Iisus...

Ivette: Sa stii ca te iubesc nemarginit.

Enel: Si eu, Ivette. (pe chipul lui Enel se vede confuzia si teama)

Ivette: Toate lucrurile sunt ca asezate pe un puzzle. Cartea noastra, cadoul de la bunica lui J, cartea lui Tom, concursul, tabloul.

Enel: Da...

Ivette: Asa trebuia sa fie. Numai ca trebie sa incercam sa oprim asta. Ca un Iosif bun si ascultator imi vei sta alaturi. Vei face ceea ce eu decid, Enel. Totul depinde de asta.

Enel: Bine..

Ivette: Simt ca il port in pantece...si uneori simt ca ma poarta...

Enel: Ce?

Ivette: Il simt, Enel, simt cum creste in pantecele mele, ca o ciuma, ca o holeta, mi se extinde in sani, in brate, ii simt vibratiile malefice pana in gat, iar uneori in glas. Pune stapanire pe mine, Enel, si voi ajunge poarta de trecere intre Iad si Pamant. Nu vreau asta!(se aude din nou un tziuit, Ivette incepe sa zambeasca, un zambet malefic) Dar daca ar fi asa...tu m-ai iubi oricum, nu? Tu nu m-ai pasari ? Am putea sa devenim mari, ancestrali, am putea avea un fiu care sa conduca universul, nu ti-ar placea? (Il saruta lasciv pe gat)

Enel se ridica, speriat.

Enel: Nu este bine, nu, trebuie sa facem ceva, asa nu este bine.

Ivette: (calma, zambitoare) Imi citesti ceva? Ii citesti ceva copilului nostru? (se mangaie pe burta) El trebuie sa iasa pregatit, el trebuie sa stie totul inainte de a deschide ochii in lumea asta. Haide Iosif, citeste-i ceva pruncului tau...

Enel: (merge sa isi puna ceva de baut si gaseste un cutit. Ridica cutitul ca si cum i-ar fi venit o idee, apoi lasa cutitul pe masa)

De ce te zbati, totul este stabilit anterior voua. (Enel se inchina, se aude un hohot de ras) Prostilor, voi credeti ca mai exista Dumnezei care sa va auda, fara sa va ganditi ca impreuna am creat aceasta capodopera. Zeii buni sau plictisit de mintile voastre inguste. A venit randul meu sa ma joc cu voi.

(Ivette se ridica si danseaza ca o pausa) Sus, ne invartim, jos, sus, ne invartim, jos.

Enel: Ivette opreste-te, opreste-te, Ivette, te rog, opreste-te! (O apuca de umeri si o zguduie pana cand ea cade pe podea.)

Se aude soneria. Enel merge si raspunde. Intra Ariel, J. si Tom. Sta in tocul usii.

Enel: Ce bine ca v-ati intors.

Tom: E bine, stim.

Enel: Ivette a luat-o razna. Nu stiu cum sa spun.

Ariel: Ti-e frica?

Enel: Da, spune ca il poarta pe anticrist in pantece, Ariel, ce facem?

J: Ar fi un lucru asa de rau?

Enel: Poftim?

Tom: Daca ar fi asa, noi am fi ca niste apostoli, si am fi absolviti de toate bunele, si nemuritori in contiinta lumii.

Ariel: Suna bine, nu Enel?

Enel: Ce se intampla cu voi?

Tom: Sau ai putea sa iei cutitul si sa termini treaba. E vointa ta. Noi nici nu suntem aici. Ia uita-te mai bine, noi nici nu suntem aici.(incep sa danseze incolacindu-se)

Ariel: Baga-i cutitul si desumgla-i pantecul.

J.: Sau domneste ca un rege.

Tom: Tu nu simti?

Ariel: Pamantul se invarte invers.

J.: Baga-i cutitul si desumfla-i pantecul.

Tom: Sau domneste ca un rege.

Ariel: Pamantul se invarte invers.

J.: Pamantul se invarte invers.

Tom: Pamantul se invarte invers.

Enel ia cutitul si se apropie de Ivette.

Ariel: Parca-i Maica Domnului.

J.: Niciodata nu a fost atat de frumoasa.

Tom: Ascultati harpele!

Incepe un cantec la harpa, Ivette, Ariel, J. si Tom danseaza in jurul lui Enel, inversul sensului in care se invarte pamantul, el este in genunchi, cu cutitul in mana.

Deodata cantecul se opreste. Ivette il priveste intrebator pe J.. Acesta ridica din umeri.

Tom: Gata, bai?

Ivette: Ce are?

J.: Ce n-are, nu mai are baterie. (scoate din buzunar un cd-player micut, pe care il tranteste de scena)

Ariel: Te-ai speriat?

Enel: Lasati-ma in pace!

Tom: Te-ai speriat, fricosule!

Ariel: Sa mai spui tu ca nu ti-a fost facuta cea mai tare gluma.

Enel ridica fruntea si ii priveste uimit. Cei patru rad in hohote.

Enel: A fost o gluma? A fost o gluma?

J.: Hai frate, de cand credem noi in anticristi si mortii lor?

Enel: Nu, nu pot sa cred, a fost o gluma? Totul a fost o gluma?

Ivette: Nu ai spus tu ca toti suntem nascuti dintr-o gluma?

Enel: (lui Ivette) Tu ai planuit totul! Postasul, ideea lui Tom cu cartea bunicului, plimbarile prin parc... totul a fost o gluma? O gluma proasta? Era sa te omor, Ivette!

J.: Nu te lasam, frate, sa ne strigi tu gluma!

Enel priveste tabloul din spatele scenei, care-l infatiseaza pe Ivor, apoi ii priveste pe cei patru prieteni.

Ariel: Gata, recunoaste ca ai primit cea mai crunta farsa.

Enel: Recunosc...

Tom: Haide-ti fratilor, mergem? S-a facut tarziu!

Ariel: Da, da, haide-ti ca am de terminat o lucrare pana maine.

J.: Liniile perfecte si femeile voluptoase, pentru asta traiesc. Sa mergem!

Ivette: Va multumesc mult, fiecaruia dintre voi, ati fost niste parteneri minunati!

Enel: (inca nu ii vine sa creada) Pa bai...

Ariel, Tom si J. pleaca.

Ivette: Te-ai speriat cam tare. Farsa ar fi trebuit sa tina mai mult dar deja incepeam sa imi fac griji.

Enel merge sa ii toarne un pahar de bautura. Vede cutitul. Il ia in mana si se indreapta spre Ivette.

Enel: Cine a hotarat ca totul este o gluma? Voi credeti ca sunteti Dumnezei sa va jucati asa cu viata si moartea. (rade isteric) Nu este chiar asa! Eu am simtit totul. Eu stiu ca este adevarat totul. L-am auzit, tarfa ce esti, l-am simtit crescand in tine!

Ivette: Enel, opreste-te, a fost doar o gluma, nimic altceva...

Enel: Pamantul se invarte invers, nu-i asa? Pamantul se invarte invers, pamantul se invarte invers...

Enel se apropie de Ivette cu cutitul in mana. Ivette il implora sa se opreasca. Se stinge lumina. Se aude tipatul sfarsit al lui Ivette...

Sfarsit.

Faibo X si Budoar vineri la Malibu!!!



Vineri 2 mai Club Malibu va asteapta cu un program inedit pregatit de Faibo X si un show erotic cu doua din cele mai solicitate dansatoare din Bucuresti, fetele de la Budoar!
Va asteptam acolo incepand cu ora 23.00
Intrarea 10 ron
Rezervari 0721718626

luni, 28 aprilie 2008

Trei

Din nou
te privesc cu tandrete
si iti ascult
tacerile intelectuale
in timp ce desenez peretii
cu talpile murdare
doua degete
de la maini diferite
lipsite de forma
lipsite de fond
se mint ca se gasesc
ne-am sarutat din nou
trei secunde
ca trei zile
ca trei ani
ca trei vieti
ma dau din nou
de-a busilea de trei ori
inchid ochii
si sper sa ma tranform in vers
sa ies
ca ordonat de zei
din gura ta dar nu-i asa
iar ma trezesc
pe unde umblii
nu mai stiu
am mai pierdut odata unda
de pe lacul fermecat
ce ne lega
tu la caderea pietrei
eu la mal
tu cu fata spre luna
eu cu fata spre tine
inca trei vieti voi astepta
pisica
are noua vieti
femeia nu
femeia are
noua vise
cate trei
pentru fiecare sarutare
mi-am amintit
odata imi sarutai unghia
si ea crestea
din gura ta
spre degetele mele
acum am cate trei
si astept in gara
trenul de noapte albastra
poate viata viitoare
poate viata viitoare
ce pacat
ca femeia
are o singura
viata
m-asez sub podul de vorbe
inchid ochii
si te privesc
mi-a fost dor de trei
zile
ani
vieti.

joi, 24 aprilie 2008

Imi pare ca...

Din povestile cu Doamne si Domni. Pasaj.

Si-a ridicat palaria uda si a salutat respectuos cu un zambet cald.
Buna seara, doamna.
Eu statea in capatul scarilor si nu stiam cum sa reactinez. Era miezul noptii. Sunase atat de tare la sonerie incat il trezise pana si pe Kafka. Stim cu totii cat de adanc doarme cainele asta...
Am spus buna seara, doamna!
Mi se parea ca duhneste a alcool de la capatul scarilor. Nu am raspuns nimic. Si-a dat jos haina din care se scurgea inca apa, si a asezat-o in cuier. Picurii faceau un zgomot ciudat in linistea noptii. Nu mai ploua, asa ca haina leorca era greu de explicat. Asta in cazul in care nu a gasit o piscina in drum. A urcat scarile tinandu-se de balustrata. Cand a ajuns la mine s-a intins sa ma sarute dar am intins obrazul.
Esti suparata?
De ce as fi fost? Nu imi raspunsese la telefon toata dupa-amiaza, venise in miezul noptii, mort de beat, plouat si cu chef de vorba.
Sa stii ca te iubesc ca in seara aia cand am intrat in tine.
Oricat de erotic ar suna, l-am cunoscut cam brutal. A intrat cu masina lui in taxiul care ma ducea pe mine la scoala. Pe vremea aia predam Comportament de Salon la scoala de fete. Cursurile de seara. Frumoasa perioada. Eram libera ca o randunica. Tanara, plina de vise, chiar frumoasa, saraca... Era o perioada tare frumoasa. Apoi l-am cunoscut pe el si totul s-a schimbat. Nu mai eram libera, visele devenisera realitate, asa ca nu prea mai aveam vise, frumusetea trecea cu fiecare an, cate un pic... dar eram bogata. Putred de bogata. Nu am putut sa ii fac un copil, si asta manca din noi in fiecare zi. Cu timpul am inceput sa ne instrainam... Nu mai vorbeam, nu mai faceam dragoste, nu mai mancam impreuna... Nu mai...
In fiecare an, la petrecera aniversara, purtam aceeasi discutie, din ce in ce mai dezinteresata, despre cum ar trebui sa fim mai atenti cu casnicia noastra, cum sa fim mai tineri cu noi insine si mai toleranti cu celalalt. Inutil.
Esti suparata pe mine. Stiu. Nu ar trebui sa fii. Nu am facut nimic rau.
Nu vroiam sa ii raspund nimic pentru ca stiam ca primul cuvant rostit o sa traga dupa sine o avalansa de reprosuri si tipete. Era tarziu si chiar aveam chef sa dorm. M-am intors si m-am indreptat spre camera de dormit. M-a prins de mana si am vazut rosul in privirea lui.
Vorbesc cu tine, pentru numele lui Dumnezeu. Ai putea macar sa imi raspunzi la buna seara. E asa greu? Iti provoc greata?
Nu imi mai provoca nimic. Nici macar greata. Barbatul meu...singurul, nu imi provoca nimic. Vroiam doar sa nu fi facut o scena, sa intre in casa, sa doarma pe canapea si sa uit ca exista.
Poate am gresit si eu, poate a gresit numai el, poate pamantul se invarte in directia opusa. Ce mai conteaza? Important era ca...era inutil. M-am zmucit din stransoarea lui si am plecat spre camera de dormit. Kafka statea la picioarele lui. Ne privea uimit pe amandoi. Astepta sa se intample ceva. Animalele simt. M-a prins inca o data si a urlat la mine.
Vorbesc cu tine!
L-am privit. Incercam sa ii patrund dincolo de privire si sa inteleg, precum jucatorii de sah, ce mutare are sa faca. Furia i se stransese in iris. Tacerea mea il omora. Indiferenta este un cutit cu lama foarte ascutita. A luat mainile de pe mine si a rasuflat adanc.
Bine. Daca tu asta vrei, atunci asa va fi.
Nu stiam ce crede el ca imi imaginez eu. Precum nici el nu stia ca nu gandeam nimic... Observam doar. Constiinta isi spune cuvantul in momentele de stres maxim. S-a intors, a coborat scarile fara sa priveasca inapoi, si-a pus haina uda pe umeri, palaria pe cap si a iesit. Eu am ramas in capatul scarilor privind catre usa. Dupa nici zece secunde adeschis usa din nou si a aruncat setul lui de chei, pe podea. A inchis usa fara sa o tranteasca.
Imi pare ca... imi pare rau...



marți, 22 aprilie 2008

Poze:)

Multumim fotografului pentru aceasta sansa extraordinara, este tot creditul lui, noi nu am facut decat sa fim frumosi:P


Nu ne-a prins nimeni :) , ne dadeam in ceva leagan...dublu...pftttt...


Cam de atat soare am avut si noi parte, ca imediat dupa poza asta a inceput sa ploua.


Cam astea au fost peisajele...who, Narcis?

luni, 21 aprilie 2008

Casting la Teatru Nou



Compania independenta Teatru Nou cauta actor cu varsta cuprinsa intre 26 si 35 de ani, pentru piesa "Anunt: Vand femei!" Textul poate fi gasit pe http://dianavlase.blogspot.com/2007/02/anunt-vand-femei.html , rolul Domnului Thomas in dublu-rol cu tatal. CV-ul insotit de o fotografie recenta si date de contact poate fi trimis pe adresa de mail diana_vlase@yahoo.com pana la data de 27 aprilie 2007.

vineri, 18 aprilie 2008

Acu daca tot m-am lasat de baut...


Am primit poza asta de la Ra. si imi place maxim.
Cu textul:
If you were around in 1919 (just before prohibition started) you might have seen the following poster.
Serios, cine s-ar fi lasta de bautura pentru asemenea fetze?

marți, 15 aprilie 2008

Josephine , Inca o Tarfa Trista, Duminca la Deko


http://bilete.ro/comanda.asp?eveniment=Josephine+inca+o+tarfa+trista

Duminica 20 aprilie ora 21.oo Deko Cafe.
"Imi amintesc cand eram mica, foarte mica, atat de mica incat eram virgina, stateam intinsa pe pat, in camera mea, si imi imaginam ca vine un print si ma rapeste, ca ma duce la el in castel, ma dezbraca si ma leaga cu saluri lungi, tesute cu fir aurit. Imi imaginam ca aveam un trup de femeie in toata firea, si printul ma atingea delicat cu buricele degetelor, pe buze, pe gat, pe sani, se juca cu sanii mei, apoi cobora pe coaste, pe coapse, si se apropaia de interiorul meu si ma atingea. Eu stateam cu ochii inchisi si imi imaginam ca degetele mele sunt de fapt ale lui, si ma masam incet pana simteam ca imi tremura genunchii... Apoi exercitiul asta devenise banal"


"Josephine, inca o tarfa trista" e o povestea unei prostituate. A unei femei care a ales sa vanda placere, crezand ca asa va gasi fericirea. Josephine e produsul societatii in care traieste, in care oamenii poarta masti si se ascund dupa paravane. E imoral sa renunti la dragoste ca sa poti face sex?


"Si cum ar fi fost viata mea fara contactul cu penisurile celor mai importanti oameni din tara? Acolo ma simteam puternica, le stiam jocurile, slabiciunile, si uneori ma distra sa ii vad pe unii dintre ei sustinand dizertatii despre conduita si morala, amintindu-mi-i in desuuri femeiesti, zburdand la mine in apartament... "


In fiecare duminica, ora 21.00, Cafe Deko in colaborare cu Teatru Nou prezinta controversata piesa "Josephine, inca o tarfa trista".


"Din cartile cu ingeri lipseste mereu unul, iar in tablourile cu draci mai e mereu loc pentru inca unul. A trebuit sa recunosc cine sunt!"


Relatii si rezervari la 0720066684.
Cu respect,
Teatru Nou

duminică, 13 aprilie 2008

Zile insorite...


Inca, pentru ca am intzeles ca de maine se raceste iarasi (multzam Catu, un om informat are juma de batalie castigata)... nu prea am mai scris pe blog pentru ca lucrez la ceva, cea mai mare tampenie ever sau o piesa foarte buna (as prefera a doua varianta, desi nici prima nu-mi displace), on vais voir la sfarsit, adica peste a.p.p. o saptamana.
Intre timp Josephine, Inca o Tarfa Trista a vizitat Constanta la club Phoenix. Trebuie sa mentionerz ca publicul din Constanta este... cum sa-l numim... diferit de cel cu care distributia din piesa e obisnuia...
Ce altceva? Ah, eu care nu am voie alcool si soare un an... nu, nimic grav, cativa pitici zburatori cu urchile mari, hehe, macar ei sa auda... Vinerea la Malibu, marfa, ca de obicei...cu ps-ul de rigoare: cine spune ca ma insel, sa ma mai lase nitzel... (cu rima)
Teatrul meu nou...
Prietenii mei buni...
Muzica mea buna...
Baiatul meu...
Parcul Tineretului se vede splendid noaptea, baby...
O sa-mi cumpar mii de perechi de pantofi la cinci euro din Germania, ma mai gandesc daca Ivette este un nume de personaj sau o alta persoana, inca am un job stabil, ma tin cu toti dintii mei adevarati de traditiile familiei asa ca o sa-i mananc toata ciorba maica-mi de Paste, inca...
Still there...

luni, 7 aprilie 2008

Natasha si Paznicul

Patru felinare galbene luminau partea asta de sat. Erau cateva case darapanate, cu acoperis de stuf si pereti de lemn printre care era balegar de cal uscat. Nu era nici dracu pe ulitile care se intersectau in locul in care eu mi-am lasat geanta. As putea sa o numesc la fel de bine desaga, geanta mea maro care este defapt o bucta de material prinsa la capete de bunica. Prin Bucuresti facusem furori cu asta. Aici ar putea sa se numeasca desaga. Aveam in ea o pereche de tenisi si o bluza mai groasa, in cazul in care m-ar prinde frigul, o oglinda, un ruj, o agenda si un pix.
Acasa aveam un stilou tare frumos cu care imi placea sa imi trec pe curat lucrarile care, pe ciorne le scriam cu pixul. Ai crede ca am plecat in cautarea unui loc in care sa imi regasesc inspiratia, sa scriu din nou... numai ca de data asta ai crede foarte gresit. Am plecat de acasa pentru ca nu mai stiam sa ajung acasa. Peretii apartamentului meu din capitala ma strangeau, ma strangeau si remarcile si sugestiile oamenilor. Nu mai era... Ca intr-o relatie in care nu s-a intamplat nimic dar pur si simplu nu mai este... in relatia asta eram si eu cu mine insami, asa ca a trebuit sa caut o noua acasa. Am plecat cu toti banii pe care i-am economisit eu de cand scriu. Eram pe drum de doua saptamani. As fi vrut sa fac altceva cu banii astia, dar pana la urma ce este mai important decat tine. Sau ce poate fi mai trist decat sa te pierzi pe tine? Daca ai pierdut pe cineva drag simti, te doare, dar daca te pierzi pe tine esti ca o caprioara cu capul taiat, care se loveste cu gatul sangerand de trunchiurile copacilor, si nici nu stie daca o doare sau i-a intrat o bucata de trunchi in esofag.
Ma dureau picioarele de mers si ma surprindeam cat curaj am capatat de cand mor de frica mediocritatii. Nici de caini nu imi mai e frica. Cu fiecare pe limba lui, asta e subtextul din codul bunelor maniere. Hamaie cu cateii si ei vor hamai mai frumos! Mi-am bagat mana in buzunatele blugilor cautand harta pe care am primit-o cu cateva ore inainte de la un bastinas. Pot sa ii zic bastinas... Satul asta exista pe harta, iar la lenenda spune ca are 27 de locuitori. E veche harta. Poate s-or fi inmultit....sau s-or fi imputinat. Nici o lumina de dincolo de geamuri, nici un fosnet de om, nici un caine pe care sa imi experimentez hamaitul. Nu stiam incotro sa o apuc. M-am asezat pe desaga si am privit cerul. Mi-am aprins ultima tigata din pachetul meu de kent opt strivit. Am privit in sus. Nenumarate stele. Mi-a fi pus si eu doua lemne unu proptit in altu', si cu ceva balegar de cal in jur... Asa liniste... Vi s-a intamplat vreodata sa priviti cerul si sa vi se para ca nu l-ati mai privit niciodata inainte? Nici mie nu mi s-a mai intamplat. Dar parca vedeam cerul pentru prima data. Stelele ca diamante pe rochia unei curtezane din secolul al XVlll-lea, luna ca un ochi prin care poti privi in alta lumea. Am zambit la gandul ca aveam inspiratie. Daca mi-as scoate carnetelul si pixul poate ar iesi o poezie pe cinste, numai ca cerul acela nu merita sa imi iau ochii de la el. M-am intins pe tarana moale si mi-am intins mainile pe spate. Ma gandeam ca maine nu o sa ma suport pentru ca mi-am murdarit si blugii si maioul, cand mana mea a atins ceva nefiresc. Am scos un tipat si m-am intons din reflex. Era un bocand. Un bocanc caruia ii urma un picior, un corp si un cap paros. M-am ridicat intr-o fractiune de secunda. Poate era un alt bastinas, poate era un talhar, poate era un om bun, poate ar fi vrut sa ma bata si sa imi ia desaga.
-Frumos cer, asa-i?zice pletosul barbos.
-Da, foarte! spun eu circumspecta. Imi tineam desaga la piept si ma gandeam ca de la tratamente am unghiile destul de puternice ca sa ii scot un ochi. Defapt mi-ar fi placut sa il sparg, numai ca banuiam ca era mai usor de scos.
-Eu am dat nume la toate stelele...spuse pletosul.
-La toate? Pai nici nu poti sa le numeri, cum sa le dai si nume la toate? Si cum tii minte pozitia lor?
-Eu sunt paznicul de noapte al satului. Asta e meseria mea de la paispe' ani. Acum am treizeci si doi. Gandesti ca am avut timp?
-Cu toate asta, mi se pare fascinant!
-Cine esti?
-Hm... o caprioara cu gatu taiat, spun eu incercand sa fiu spirituala.
- Caprioara, n-am ce zice, da la lumina lunii nu prea vad sa sangerezi. Te ajut cu ceva?
- Sincer nu stiu daca ar trebui sa cer ajutor unui barbat singur intr-un sat pustiu.
-Cum vrei. Eu fac ronduri toata noaptea, asa ca daca vei mai fi pe-aici ...
-Multumesc.
- Ar trebui sa fii mai speriata, domnitza caprioara.
Si a plecat. Avea corp herculan si mergea leganat. Privit de la spate parca era o bestie alungata din sat, balang-balang, cu capul plecat si pletele-i zburlite.
L-am mai privit catva timp, si pentru ca era un personaj interesant, dar si pentru ca temerea mea cu desaga nu m-a parasit nici o secunda.
Am pornit la drum, dupa el, gandindu-ma ca acolo ar trebui sa fie centrul satucului. Poate as gasi o pensiune. De ce nu l-am intrebat totusi pe el? Ma gandeam pe ce limba ar fi trebuit sa-i vorbesc. Nici macar un nume de stea nu l-am intrebat. De ce l-am lasat sa plece? Ce prezenta interesanta! Paznicul de noapte din satucul asta cu trei case mai acatari.
Uneori poate este mai bine sa lasi lucrurile sa treaca de la sine, sa nu incerci sa intervii. Uneori ar trebui sa privesti cerul si sa nu te mai gandesti daca ai gresit sau daca te-ai schimbat privind pe altii cum gresesc. Am ales o stea si i-am spus Natasha. O stea nu prea mare nici prea stralucitoare, dar retrasa in coltul ei de univers.
Imi era dor de casa, de acasa mea din Bucuresti. De acolo o sa vorbesc cu Natasha si o sa fac infinitul univers un pic mai mic, mai accesibil. Mi-am luat desaga si am mers spre strada principala, unde urma sa fac autostopul. La capatul celalat al intunericului se vedea lumina unui felinar de mana. Era el. O masina a oprit langa mine.
-La Bucuresti?
-Da, spune soferul, stii gluma?

marți, 1 aprilie 2008

Summit drag si prea-iubit, vrem sa-ti inchinam un cant


M-a intrebat cineva daca despre summit nu scriu nimic pe blog, si uite ca scriu, numai ca un statement, ashea.
Ma deranjeaza, imi complica viata, nu ma ajuta la nimic.
Poate ca exista si niste parti bune, defapt sunt sigura ca exista, dar nu ma intereseaza sa le aflu. In ignoranta mea maxima vizavi de misculatiile politice interne si internationale, eu am un stres ca nu merg metrourile cum trebuie, ca de la job nu imi da zile libere, ca politistii deodata sunt mult mai grei pentru ca e atarnat un plastic de gatul lor.
Da, n-am larghete in gandire, sunt un animal de oras, comod, care nu are chef sa fie zgandarit de internationalitatea lu' care este.
Cica la summit-u' de la Praga erau tancuri pe tot centrul orasului, si daca se misca o perdea sau se deschidea un geam in zona de acces a oficialitatilor, sareau toti urangutanii aia pe om. Eh, bine ca la noi s-a darmat Mc'-u din pasaj de la Universitate, si mi-au plantat mie flori in fara blocului. Am un vibe foarte ceausist, ca in zilele alea bune cand Romania avea, unilaterala ce-i drept, dar avea politica interna, si o durere in piula vizavi de internationalitate(impusa, da!).
Cand venea preaminunatul tovaras Nicolae Ceausescu in sat la maica-ta, si tot satu', in frunte cu primarul, varuia borduri si trunchiuri de copaci, atarna flori de stalpi si drapelurile tricolore.
Uite cum imi indrept eu coloana vertebrala, ma intind, si imi mai proclam inca o data durerea in fund vizavi de summit-ul vostru.
Si inca ceva: nu toate pungile cu Fornetti de la metrou sunt pline cu exploziv... unele, mai baieti, nu toate. Mai lasati metrourile alea sa functioneze...