cautare

sâmbătă, 17 mai 2008

Nici eu...

Am simti ca lovesc podeaua cu greutatea mea, cu toate ca stateam in picioare. Pot sa jur ca in unele momete timpul trece altfel. Nu! Nu il constientizam noi diferit. Trece altfel. Pentru fiecare dintre noi exista un timp, cum pentru fiecare dintre noi exista un Dumnezeu. Poate este acelasi lucru, in definitiv. Mi-am simtit talpile, degete stranse in pantofii incomozi, pielea fina de pe picioarele nebronzate. Gravitatea ma tras catre interiorul pamantului, si timpul sa oprit intre degetele noastre tremurande.
Sa nu plang? Sa rad? Sa imi para bine? Sa nu imi para rau?
Miliarde de ganduri intr-o singura secunda.
De fiecare data cand imi panoramez fiinta, ma mint ca sunt propriul meu stapan, si ca tot ceea ce mi se intampla este numai datorita mie, sau vina mea, dupa caz.
In cazul asta ar fi trebuit sa fie datorita mie. Datorita constatei din inima si gandul meu.
Stiti ca uneori oamenii fug tocmai pentru ca nu mai pot suporta cat de bine este? Celula, in care ne inchidem uneori, nu este neagra, racoroasa, cu peretii scorojiti, si cu sobolani. Am simti nevoia sa plec asa ca m-am indepartat. Culoarele care se creaza intre oamenii care simt, sunt uneori vizibile. Am vazut unul. Ca o furtuna din deseturi, intre pamant si zei. Conteaza numai pamantul si zeii, nimic altceva pe orizontala.
Absorbita, am privit inapoi. Atat de aproape totusi...
Inutile incercarile pe perfectiune, nu suntem decat oameni care sufera pentru greselile lor, invatati de evolutie sa mimam hedonismul in incercarea de a ajunge la el...

Nu intzelege nimeni nimic? E bine... Nici eu nu intzeleg...

Niciun comentariu: