cautare

luni, 30 iunie 2008

hierastro!






A fost o zi frumoasa :)
Dar mi s-a pus pata pe circ. Vreau sa merg la circ, la maimutzele mele!!!

miercuri, 25 iunie 2008

de mai multe ori

mi-am amintit de tine
m-am gandit
m-am razgandit
sa ma eliberez
sa te las in lanturile
eliberarii mele
provizorii...
si-acum ma mai gandesc
dar
pare-mi-se
ca m-am obisnuit
sa te iubesc.
Serios!
ce zici?
sa te mai parasesc?
intr-un sertar micutz
intunecat, in ventricul
pulsand rar
a durere si amar?
eh
nu
te tin cu mine
pana la sfarsitul
zilelor
si noptilor.
mi-am paginat
viata
cu numele tau
la inceputul capitolelor
si paginile cu numere.
cu fiecare gand mi-a mai trecut o
pagina.
Bine, hai ca nu,
n-am sa te parasesc in gand ascuns
o sa ma mai gandesc
la tine
si maine
si poimaine
si raspoimaine
si in fiecare zi
si in fiecare noapte,
pana nu o
sa mai ramana
din tine decat gandul.
meu.
nu e ciudat
nu te simti prost?
ca existenta
ta
se reduce la
gandul meu...?

Daca ascultam de mama...


Daca as fi ascultat de mama, as fi fost acasa acum, dar eu am vrut sa cunosc cerul. Si m-am intins cu palmele pana la tavan, si nu era cerul, si am incercat mai sus si mi s-a spus ca nu se poate. Si nu-am crezut, si am zgariat cu un ciot de speranta, pana am dat de lumina. Si am ras si m-am bucurat atat de tare incat l-am trezit pe vecinul de deasupra, care dormea. Si mi-a spus ca Dumnezeu, sa raman in casa mea, sa nu mai sparg pereti degeaba, ca mai mult nu se poate. De ce nu vreau eu sa cred si atat? Si m-am gandit ca nu caut unde trebuie si am zgariat peretii din josul meu, si podeaua s-a prefacut intr-o barca. Am reusit, mi-am spus. am reusit sa depasesc. Si m-am lasat pe spate in barca mea si am privit cerul liber, si pasarile in juru-mi. Am fost fericita o vreme, pana cand a inceput sa mi se faca sete si foame. Cand nu am mai putut am inceput sa dau din maini pe langa barca, pana am ajuns la mal. La mal ma astepta mama cu mancare. Mi-a spus sa ma intorc acasa ca nu pot gasi nimic din ceea ce eu cred ca pot gasi, dincolo de mine. si m-am intors dar dupa inca o clipa am evadat din nou. Acum sunt prinsa intr-un trunchi de copac, la marginea unei paduri, si m-au napadit frunzele, si nu mai am chef sa ma gandesc...
Daca as fi ascultat de mama, m-as fi maritat cu un flacau din sat, si as fi dansat la luatu' din motz la nepotii din ulita. Ce mi-am dorit, si cat, copac vecin?

marți, 24 iunie 2008

Super Truper la Patrice!!!







Pai, cum a fost? Plin in primul rand, chestie care m-a bucurat foarte tare. Tot felul de oameni marfa si care se simteau bine. O tona de cunoscuti. Eu si Catu am stat in spate, pe bancutze mai tot concertul, ca sa prindem imaginea de ansambu. Apoi am trecut pe bere la draft si dans in fatza. Oricum mi-au placut urmatiarele aspecte:
-nu s-a intarziat
-Patrice a intrat primul si el a introdus bandul
-a incheiat cu hitul (nice de marketing...)
-s-a comunicat foarte bine cu publicul
Ciudat a fost ca Patrice a ramas surprins la fiecare piesa, pentru ca publicul a cantat cu el, si ca stim limba engleza... Eh, suntem romani, nu retarzi...
Eu dau zece lui Patrice si bandului, zece fanilor din fatza care au facut mega show, si opt publicului general care nu prea stie sa se distreze la ocazii de genul asta... (am mentionat ca eu am stat in spate mai tot conceru, da?:D)
A, si a lesinat o gagica, ca la Michael Jackson!!!!

Poze de zana andra:P

luni, 23 iunie 2008

Patrice la Arenele Romane


Diseara la Arene. Imposibil de ratat asa ca we'll be there.
PATRICE(Freetown, DE)Reggae / Soul / Alternativeluni 23 iunie 2008 @ Arenele Romanestarting: 8:30 PM
Artistul de origine afro-germanica Patrice Bart-Williams va concerta in premiera in Romania pe 23 iunie, la Arenele Romane. Caracterizat de un sound eclectic, Patrice si-a castigat milioane de fani in Germania, Franta si UK adoptand un sound reggae / dub, cu puternice influente soul si jazzy. Muzica sa, foarte personala, este o fuziune intre Bob Marley si Prince, atat ca voce cat si ca stil. Concertul va incepe la ora 8:30 PM.
Pret bilete Patrice @ Arenele Romane, 23 iunie: 75 RON de pe ticketpoint.ro
Patrice pe myspace aici [+]

D-ale romanilor =))



din categoria mailuri haioase primite de la Ramona, asta mi-a facut ziua:)) Jezz, cum suntem...

vineri, 20 iunie 2008

Certitudinea faptului ca traiesti nu iti certifica, la sfarsit, faptul ca ai trait...


Dune de nisip se intind in fata ochilor mei. Numai dune de nisip. Soarele sta sfidator pe cer si arde orice vietate care ar avea curajul sa ridice privirea la el.

Pasesc desculta spre inca o duna de nisip. Mi-au furat papucii in timpul noptii. Cine? Nu stiu, dar cred ca in timpul noptii vin. Ma inconjoara, ma forteaza sa imi amintesc, si dupa caz, imi fura papucii.

Cum sa explic cat de tare arde nisipul? Nisipul arde tare, asa. M-am gandit sa raman pe loc. Adica oricum nu rezolv nimic mergand intr-una... dar nu ma pot opri, mi-e teama ca o sa ma manance propria mea constiinta. Daca ma opresc si defapt dupa urmatoarea duna e o oaza. Nu este, stiu ca nu este, dar constiinta mea are propria ei constiinta. Ce stupid. Ma dor talpile din ce in ce mai tare. Parca nisipul imi manaca din pielea de pe talpi, si o sa ajung sa merg numai pe carnea talpii. E chiar deranjant sa mergi asa fara sa stii cand se va opri sau incotro te indrepti. Desertul e ca viata. Certitudinea faptului ca traiesti nu iti certifica, la sfarsit, faptul ca ai trait.

Metafore... ce sa facem, gandim. Pai daca nu avem curajul sa ne oprim si sa ne batem putin joc de viata. Eh, uite nu mai am chef sa merg, na. Ce-o sa faci? O sa trimiti o ploaie in desert, de draci? Oho, ce m-as mai supara. Ma opresc doar pentru o secunda, pentru a privi inapoi. Oare de unde am plecat? Ah, e o borna mult mai in spate. Scrie pe ea 1983. De acolo oare? Dar o sa continui sa merg, poate dau peste fata morgana, peste Mecca, sau peste o amarata de oaza, unde sa imi trag sufletul din sufletul meu. As cam avea nevoie de el... si in definitiv e al meu.

Ciudat, un desert mare cat o mare, sau cat un desert, si totusi nici o oaza, si nici o Mecca.

Si nici un om.

miercuri, 18 iunie 2008

Licuricii visurilor mele..


Parca din asfalt iese fum. Cred ca doar mi se pare. Defapt mi se pare de ceva timp numai ca sunt convinsa ca doar mi se pare. Si ziua si noaptea are aceeasi culoare. Cenusiu sau fumuriu, nu stiu cum sa spun. O ceata umeda se intrepatrude cu fumul din asfalt. M-am trezit in miros de cafea. Mama imi pregateste cafea dimineata. La noi in casa este foarte multa lumina. Mama este obsedata de lumina. Avem veioze, becuri, candelambre, lampi, aplice, tot ce ar putea sa lumineze, gasesti la noi in casa. Eu locuiesc cu mama mea. Are in sertarul cu bijuterii si trei licurici. I-a gasit intr-o seara in parc. Am mers sa ne plimbam intr-o zi si ne-a prins seara in parc. Ea a gasit trei licurici si i-a intrebat daca vor sa vina cu ea. Ei au intrebat unde or sa stea. Mama le-a raspuns ca ziua vor sta intr-un serar si seara se vor plimba prin casa. Dar cu ce ne vom hrani, au intrebat licuricii. Eu si fiica mea avem multe vise minunate. Ati putea sa va hranici din ele. Licuricii au fost deacord. Asa ca acum avem trei licurici. La mine in camera miroasea a cafea si licuricii mi se invart in cap. M-am trezit. Mereu mi se umfla buzele si ochii cand dorm. Poate ar trebui sa nu mai dorm. M-am privit in oglinda de la baie. Aveam buzele si ochii umflati. M-am spalat, le-am spus la revedere, licuricilor, si am plecat. Mama, cu unghiile facute, cu machiaj sidefiu pe pleoape, cu ruj rosu, ma astepta in bucatarie. Din cele doua cesti de cafea ieseau aburi. Mic dejun sau tigara, m-a intrebat.

Tigara, nu mi-e foame. De ce te-au scurs copii aseara? Mama le spune copii licuricilor, pentru ca sunt mici, si nu intzeleg decat ca trebuie sa se joace si sa se hraneasca. Iti amintesti, ma intreaba.

Da.

Eram in fata unei case darapanate, in care locuia o zgribturoaica si iubitul meu. Eu imi pierdusem pulsul si il cautam in padure. Asa am ajuns la casa zgribturoaicei. Cand am ciocanit a iesit el in usa, frumos, si mi-a spus ca nu este acolo. Pulsul. L-am intrebat daca este sigur. Nici macar o bataie de inima, nimic? Mi-a spus ca nu, si a trantit usa. Zgribturoaica ma privea pe geam, cu dintii cariati si baticul murdar pe frunte. Apoi am plecat si am gasit caprioara fermecata. Am intrebat-o daca nu stie unde este pulsul meu. Mi-a spus ca stie unde, dar ca nu ma poate ajuta sa il iau inapoi. Unde este? Este undeva unde tu nu vei mai merge niciodata. Apoi i-am vizat pe copii care se sfatuiau daca sa mai stea la noi in casa, sau nu, ca daca eu nu mai am puls, nu voi mai visa. Si ei vor muri, odata cu mine.

Mama m-a privit. Apoi a mers in camera ei si mi-a adus apa iubitului meu. Mi-a intins-o si mi-a spus sa o ating. Am intins un deget si apa a facut cercuri concetrice luminoase. Apoi mi-am atins buzele. Ce dulce sarut.

Iti e doar dor de visul tau cel mare, fetitzo. Hai, du-te la lucru.

Au urmat opt ore in care am facut copii din plastilina, cu urechile mari, si pantaloni verzi. Pitici.

Cand m-am intors seara, am gasit-o pe mama plangand. Licuricii plecasera...

vineri, 13 iunie 2008

Kafka si sotul meu...


Sotului meu iau placut dintotdeauna animalele. Acum cincisprezece ani, cand ne-am casatorit, am incercat sa facem un copil. Si un copil isi dorea mult. Dar eu seman cu mama mea. Adica nu sunt foarte fertila. Mama a avut o singura sarcina. Pe mine. Eu nu am avut inca nici una, dupa cinsprezece ani de casatorie. Dar la inceput, tineri casatoriti, am vizat sa avem un copil caruia sa ii facem o camera cu luna si stele pe tavan, tipic, cu patutz de lemn, si pe care sa-l invatam sa danseze si sa cante la chitara. Nu a fost sa fie. Asa ca dupa doi ani in care am incercat, am decis sa nu ne mai dorim. Sotul meu este un barbat foarte intelept. Putea sa ma paraseasca si sa se casatoreasca cu o femeie care sa ii ofere un mostenitor. Dar el m-a iubit mereu. Asa ca a ramas langa mine. Cum spuneam, dupa doi ani, intr-o sambata, ziua noastra libera, i-am spus ca merg la piata sa cumpar grefe, pentru ca noi dintotdeauna am avut grefe in casa, si am iesit. Stiam eu bine unde merg. Un prieten avea o catzelusa care abia fatase si m-am deci sa ii fac sotului meu un cadou. Un catzelus frumos si destept, ca sa ii mai aline durerea lipsei unui copil. M-am intors dupa doua ore cu Kafka, lapte cu proteine, si grefe. El statea intins in pat. Mi-l amintesc perfect. Dormitorul nostru este imediat dupa holul de la intrare. Mi-a zis ca iar am cumparat prea multe alimente nefolositoare si ca i-a fost dor de mine. Era inca imbracat in pijamale. Asa face sotul meu, sambata. Nu iese din pijamale pana dupa-amiaza cand trebuie sa mergem la un film sau in vizita la prieteni. L-am scos pe Kafka din cutie, l-am luat in brate si l-am dus sotului meu. Intai s-a speriat, apoi, cand a realizat, l-a privit cu blandete si l-a pupat pe boticul umed. A fost dragoste la prima vedere. Kafka l-a lins pe nas si asa a inceput marea iubire dintre ei. Mi-a zis ca in ochii catelusului nostru vede sufletul copilului pe care nu l-am avut. M-a bufnit plansul. I-a spus ca o sa-l iubeasca si ca o sa aibe grija de el. Va fi cel mai fericit catelus din lume. Si a fost. Nu mergem nicaieri fara el. Aproape nicaieri. Kafka a crescut, a invatat toate tabieturile noastre. De luni pana vineri ma insotea in ruta mea obisnuita, baie, cafea, statea langa mine cand ma machiam in oglinda si ma privea, apoi cand eram gata, impingea usa cu labutza sa il scot afara. Mergeam cu el in fiecare dimineata. Sotul meu il scotea seara. Alergau impreuna si latrau dupa femei. Tare bine se mai distrau. Imi placea nespus sa ii vad fericiti impreuna. Treaba femeii e sa isi faca barbatul fericit. Din asta isi ia si ea fericirea. Sambata dormea pana tarziu, cu sotul meu. Odata Kafka a muscat catelul unui vecin, ca prea maraia a sef la el. L-a muscat de laba stanga, din spate, pana a inceput sa sangereze. Asa face si sotul meu daca cineva incearca sa ii submineze autoritatea. Asteapta momentul si musca de inima. Nu as vrea sa fiu dusmanul sotului meu, bine ca ma iubeste. Altadata Kafka a racit si a stranutat o saptaman intreaga, exact in fata noastra. Cand ii venea sa stranute se apropia de mine sau de sotul meu, ca si cum ar fi vrut sa ne pupe, si ne stranuta in fata. Apoi dadea din coada fericit si latra.
Anu trecut s-a imbolnavit. O saptama nu avrut sa manance nimic. E bartan Kafka dar parca nu i-a venit vremea. Am sunat doctorul si mi-a spus ca ar trebui sa traiasca pana la douazeci de ani. Dar el nu se mai juca, nu mai manca, nu mai stranuta in fata noastra, nici macar nu mai scotea limba sa il pupe frantuzeste pe sotul meu. Eu sunt mai puternica dar sotul meu nu a primit prea bine boala lui Kafka. Intr-o noapte ma intreaba: femeie daca ne moare copilul, ce facem?
L-am dus la doctor si a zis ca are ceva ce nu as putea sa va povestesc. Ar fi prea crud pana si pentru cititori. Cand a auzit sotul meu a devenit pamantiu. Moare doctore, asa-i? Doctorul a spus ca, daca avem grija de el, poate sa mai traiasca chiar trei patru ani. Numai ca sotul meu nu mai inceta. Moare, Ano, ne moare copilul! Intr-o seara a trebuit sa ii dau un dos de palma ca nu mai puteam sa-l adun din ganduri. In noaptea aia m-a strans in brate si am facut dragoste. Dar nu mai era bun de nimic, parca. Incepuse sa nu mai manace nici el, sa nu mai doarma ca omu, sa nu mai alerge. Kafka era bine, nu murea dar era bolnav. Daca nu ii dadeam tratament zilnic si daca nu incercam sa merg cate putin cu el, nu stiu ce ar fi fost. Dar asa a rezistat. Sotul meu a slabit in trei saptamani aproape zece kile. I se vedeau obrajii ososi, si parca i se stinsese lumina din ochi. Inca o saptamana si s-a stins. Asa din senin. Am fost intr-o sambata sa iau grefe si cand m-am intors el era in pat. I-am curatat o grefa si a zis ca nu vrea. Sa il aduc pe Kafka langa el. Si am stat asa, eu pe partea stanga, partea mea de pat, el pe dreapta, Kafka intre noi, si si-a dat duhu. Cand am vazut ca nu mai respira mi-a venit sa vomit. Am alergat la baie si am vomat. Cand m-am intors eram ametita. M-am sprijinit de usa si Kafka a venit dupa mine. M-a tras de pantaloni pana la sotul meu si l-am sarutat pe frunte, cu lacrimi in ochi. La doua zile am aflat ca eram insarcinata.
Kafka traieste si acu, si Eva are doi ani, il trage de urechi si el o saruta frantuzeste. Eu ma uit la ei amandoi si zambesc amar.

luni, 9 iunie 2008

Cum a murit Bunicu'

Am ajuns la casa tatalui meu, dupa pranz. El si bunica, mama lui, stateau, unul langa celalat, pe prispa. Vorbeau. Tata a imbatranit. Bunica a fost mereu batrana. Cand eram mica, ea era batrana, acum este si mai batrana, dar parca cei peste douazeci de ani nu au trecut peste ea. Are fatza ridata, si este cea mai mica femeie din lume. Imi ajunge pana la curea. M-au intampinat cu un zambet abia gasit prin miile de fetze ingandurate, pe care le au fiecare dintre ei. Tata m-a intrebat daca sunt bine, si cum am ajuns la ei, bunica s-a bucurat ca a mai trait sa ma vada inca o data. Mereu spune asa. ''Daca ma tine Dumnezeu, poate te mai vad si cand se fac pepenii...'' mi-a spus. Am vorbit despre agricultura, despre viatza mea, despre blestemul care a napustit asupra lor. Defapt ei nici nu au banuit ca este vorba despre un blestem. Mi-am imaginat eu. Bunicul meu, care a murit acum jumatate de an, nu a vorbit o viata intreaga cu fratele lui. Probleme cu pamantul. Tatal meu, care a stat in oras de cand s-a insurat cu mama, si pana la pensie, s-a mutat din nou in casa parinteasca, acum ca mama nu mai este cu el, iar eu sunt prea departe. Langa casa bunicii mele, este ridicata, de decenii, casa fratelui tatalui meu, cu care el nu vorbeste, de cand aveau douazeci de ani. Probleme cu pamantul. Fii lui Costel, fratele tatalui meu, au ajuns amandoi aproape de douazeci de ani, si acum, dupa o viata in care au fost cei mai buni prieteni, in care s-au ajutat unul pe celalat sa iasa din buclul, au ajuns sa nu mai vorbeasca. ''E mai bine de jumamate de an de cand Marian si Sandu nu-si vorbesc'' mi-a spus tata. Trebuie sa fie un blestem, sau poate blestemul este prostia omeneasca, peste care nu reusim sa trecem din cauza orgoliilor. Nu ma prind.
Aproape ca se insera, si am anuntat ca vizita mea a cam luat sfarsit, si ca, in mai putin de jumatate de ora, o sa trebuiasca sa plec, ca sa mai prind masina, sa ma intorc in oras. Tata m-a intrebat daca vreau miere de albine, cunoaste el pe cineva in sat care are stupi si face o miere de albine buna, curata, care o sa-mi placa, sigur. I-am spus ca vreau, asa ca tata a plecat sa-mi aduca. Am ramas cu bunica, pe prispa. Eu mancam cirese, ea arunca cu samburi in vrabiile care ciuguleau din mancarea puilor de gaina care abia au facut ochi, de cateva zile.
''Cum esti?'' o intreb eu.
''Nu mai pot, mama, daca nu vrea Dumnezeu sa ma ia si pe mine. Uite vezi piatra asta. Aici a cazut bunica-tu, asta iarna. M-am trezit de dimineata si am maturat in salon. A racnit la mine, ca matur inainte sa aprind focul, si i-am zis, bine mai, Tanase, adu-mi niste uscaturi ca sa aprind focul. S-a dus si cand a venit cu ele, a alunecat aici si a cazut. M-a strigat si am venit repede. A zis ca nu se poate ridica. L-am chemat pe tac-tu din gradina si l-am ridicat cu el si l-am dus in pat. Pana seara a tot gemut ca il doare, ca nu simte piciorul, ca... Pe la inserat, tac-tu m-a intrebat, mama, ce facem? Pai ce sa facem Gelu, hai sa-l ducem la spital. A chemat tac-tu salvarea si la ora zece era la spital la Galati. O gramada de bani am cheltuit cu el prin spitale, doftori, mancare, tac-tu nu mai stia cum sa se imparta. La vaca trebuie dat apa si mancare, la cal inca doua caldari de apa, eu nu mai pot, ca-s bartana. Dupa doua luni de stat in spital, aia au zis ca nu mai au ce sa-i faca si mi l-au trimis acasa. Statea in pat, nu manca nimic, ii dadeam apa cu lingurita. Da cineva tre sa spele, sa dea cu matura, tac-tu e barbat. Nu poate sa spele el chiloti lu Tanase sau ai mei. Nu puteam sa stau langa el toata ziua. Intr-o zi, tac-tu a iesit de dimineata sa dea de manare la animale si Tanase m-a strigat ca ii e sete. I-ma dat doua linguritze de apa si i-am zis, ma Tanase, eu tre' sa fac de macare, nu ma mai striga una doua, ca mai am treaba, nu pot sa te motalcesc pe tine, toata ziua. Bine, zice. Da era sfarsit, il vedeam ca era sfarsit. Tac-tu a terminat treaba si s-a aseazat pe prispa. Iarna. Frig. Dupa ce-mi da apa in clocot, ca sa pun de mamaliga, ma striga Gelu, mama, te striga tata. Imchielitzatu, ce-i mai trebuie? Ma duc la el. Da eram pregatita. Aveam lumanarea si chibritu' in buzunar la capot, de cu zori. Ce vrei, Tanase, ce tot ma strigi, nu care cumva sa mori aici, ca nu am terminat nici mamaliga. Ba da, Frasino, mor. Ei mori. Da. Intinde odara mana, ma ia de mana, si da ochii peste cap. Cu mana mea in mana lui. Ii iau repede mana, aprind lumanarea, numai ca nu o aprind bine si se stinge. Pun iar mana in mana lui, si asa mort, simt ca parca ma mai strange odata. A murit. Aprind iar lumanarea cum trebuie si ma duc pe prispa sa il chem pe Gelu. Gelule, ia vino pana-n salon. Ce-i mama, nu cumva a murit tata? Eh a murit, zic, n-a murit, deloc. Si vine in casa si il vede mort, ia 0 oglinda sa vada daca mai respira, dar vede lumanarea, mama!!! a mutit tata, a murit tata, si incepe sa planga ca cand era mic. Stam acolo amandoi langa el, el cat talanu, eu mica si ne uitam la slutu asta care s-a dus, si Gelu ma intreaba, mama acu ce facem? Iti zic eu ce facem, te duci de cu vale, iei trei oameni zdraveni si vii sa il scalzi. Apoi dai fuga la Pechea, le iei pe alde sora-mea, ca sa ne ocupam noi sa facem mancare si toate cele, apoi te duci la targ si imi aduci un sicriu sa am unde sa il inmormantez.''

Eu nu ziceam nimic. Intrasem in poveste si eram pierduta in limbajul ei, si in cat de tare a putut sa se tina si ma intrebam eu cum as fi procedat in locul ei. I-a mutit barbatul cu care este impreuna, in fiecare zi, de la saptispe ani. El avea optzeci, si ea, saptezeci si ceva.
''Auzi, da nu-ti e dor de el?''
''Eh, mi-e dor. Nu mi-e dor, da nu mai am nici un rost acuma, astept sa-mi vie si mie ceasu, sa ma duc in deal, dupa el. Acolo mi-e locul meu, acu...''
Ii era dor, il iubise toata viata, in modul ala crud, rece, al oamenilor plini de necazuri si nevoi. Am plans. A venit tata cu un borcan mare, cu miere de albine. I-am pupat pe amandoi, si bunica imi zice, sa ma duc sanatoasa, si daca nu oi mai vedea-o, sa fiu vrednica.
Am sa fiu...

joi, 5 iunie 2008

All about love...


Am fost la ''Totul despre Sex'' The Movie. Nu stiu cum a fost filmul, nu pot fi obiectiva. Sunt femeie. Unele chestii sunt pentru femei.. si restul animalelor sensibile. Mi-a venit sa plang de cateva ori, pe bune. Am ras in hohote si am aplaudat.
Bufet inainte, ceva televiziuni, ceva vedete, ca premiera s-a dat in cadrul unui eveniment despre care nu am chef sa scriu, pentru ca, oricum nu a mai contat, in momentul in care filmul a inceput.
Imi pare rau ca toate filmele sunt facute de o singura minte, asa ca ideile divergente nu pot fi prezenate, pentru ca nu prea poti sa gandesti ca tine si ca opusul tau, in acelasi timp, right? De aceea filmele au finaluri fericite. In viata, ea nu ramane cu Mr Big...
Mi-am dat seama, insa, ca iubirea s-a pus pe un plan secund, in viata. Flirtul e interesant, sexul e marfa, numai ca am pierdut iubirea. Daca ar ramane o farama pe undeva trebuie sa fie ori legata de un dezastru, ori de un vis. Nimeni nu mai scrie despre asta, decat in varfuri de versuri. Exista mandrii, capricii, temeri personale, nu iubire...
Am inceput, odata cu trecerea timpului, sa renuntam la singura chestie care ar trebui sa ne tina in viata, defapt. Alegem sa traim rece, cu treburi zilnice, intretineri si pantofi, crezand ca asta este fericirea. Well, not! Folosim te iubesc-ul in loc de ''buna'' sau ''pa''...
Nu avem timp, nu avem chef sa ne complica viata cu o parte atat de serioasa cum ar fi fericirea. Te intrebi daca esti fericit si iti spui ca da, doar pentru ca ai o bere rece in fatza si ai ejaculat acum cateva minute.
Nu despre asta trebuie sa fie...

Iar daca am ajuns acasa cu aceasta incarcatura, inseamna ca ''Totul despre Sex'' The Movie, este intr-adevar, o productie buna..

Iubirea inseamna ceva, restul nu inseamna nimic... cred ca a spus Musset...

miercuri, 4 iunie 2008

O zi aproape normala

Eu ma trezesc mereu mai devreme decat sotia mea. Ea este educatoare si lucreaza in tura de dupa-amiaza. Ma dau jos din pat, incet, si inchid usa la dormitor. Sotia mea este foarte irascibila daca este trezita brusc. Asa a fost obisnuita de cand o cunosc. O respect, asa ca nu vreau sa fie nefericita. Ma duc in bucatarie, cu ochii intredeschisi si imi pun apa si doua lingurite de cafea in ibric. In fiecare dimineata imi fac cafea. Uneori nici nu o beau. Imi place sa imi fac cafea. Are un miros frumos. Mi se mai intampla asa si cu salata de vinete. Vinetele miros foarte frumos, dar cand le gusti nu sunt asa deosebite.
Dupa ce imi fac cafea, imi aleg camasa, cravata si sacoul potrivit pentru ziua respectiva. Astazi am ales nuante de maro. Mi s-a parut ca adie vantul ciudat, si nu as vrea sa nu fiu in asentiment cu vremea. Ma simt incomod toata ziua, daca sunt in asentiment cu vremea. Ma spal pe dinti, fumez o tigara, apoi mananc cativa biscuiti glazurati, in loc de micul dejun. Mereu avem biscuiti glazurati in casa. Nevasta-mea este obsedata cu biscuitii glazurati. Ma imbrac si plec. Astazi mi-am lasat masina in garaj. Este o vreme calduta si capricioasa, o sa imi faca placere sa simt vantul vajaind pe langa urechile mele. Am mers pe jos pana la statia de metrou, apoi am coborat in subsol. Mi-am luat un ziar. Nu imi place sa citesc ziare. Ma uit la poze. Oricum jurnalistii din tara noastra nu sunt chiar asa deosebiti, asa ca, daca vad poza si arunc un ochi pe titlu, ma prind foarte usor despre ce este vorba. Astazi nu avem evenimente deosebite... sau, ma rog, nu am avut ieri. Cobor la ultima statie. Aici am eu biroul. Nu am sa va spun care este profesia mea, nu de alta, dar nu mi se pare important, pentru ceea ce urmeaza sa va povestesc. La poarta cladirii este mereu un portar. Trebuie sa ii spui cum te numesti si el noteaza in registru. Si ora la care ai ajuns. Ii las ziarul si imi contiuu drumul.
La mine pe birou este foarte curat. Femeie de serviciu lucreaza noaptea, asa ca in fiecare dimineata este foarte curat pe toate birourile. Langa dosarele mele se afla un bilet galben. Sunati urgent! Si un numar de telefon. Mi se pare foarte ciudat. Sa fi intrat cineva la mine in birou si sa imi fi lasat un bilet? Nu prea se potriveste cu politica companiei. Apas pe zero, ca sa mi se faca legatura cu centrala, si cer un ton extern, dupa ce imi spun, inca o data, numele. Centralistele trebuie sa noteze toate telefoanele care s-au dat in exterior, altfel cum sa tina evidenta? Formez numarul si astept. Suna. Nu raspunde nimeni. Numarul nu mi se pare cunoscut. Raspunde o voce de femeie. Spun ca am un bilet pe birou si ca sunt rugat sa sun urgent. Mi se raspunde ca nu stie despre ce este vorba, dar sa ii dau codul numeric personal, pentru ca asa sunt notate dosarele, si, poate, ma va ajuta. Il spun. Astept cateva secunde sa verifice si imi spune ca este in regula. Problema a fost detectata. Sunt rugat sa ma prezint urgent la sectia de politie numarul x pentru o declaratie. Pai cum doamna? Si cum am sa justific eu lipsa de la birou. Imi spune ca este o chestiune foarte importanta, care nu suporta amanare. Si ca imi poate deconta transportul, daca prefer sa merg cu un taxiul. Incerc sa aflu despre ce este vorba, insa femeia nu imi spune nimic. Inchid. Ma gandesc cateva secunde. Poate este o farsa, si eu imi pierd o zi de munca, si, implicit, banii pentru ziua respectiva. Cobor la receptie si anunt care este problema, si ca doresc sa lipsesc aproximativ doua ore. Mi se da aprobarea, asa ca plec, din nou, spre metrou. In metrou oamenii sunt ingandurati. Sigur sunt ingandurati pentru ca au intarziat la munca. Cine ar mai merge cu metroul dupa mai bine de jumatate de ora de la inceperea programului de munca? Ajung la sectia x. Ma prezint si sunt rugat sa astept. Dupa inca cinsprezece minute sun invitat in biroul unui detectiv, cred, care ma chestioneaza vizavi de evenimentele din seara precedenta. Nu facusem nimic deosebit. M-am intors se la serviciu, am mancat, am baut un suc de portocale, am facut dus si am citi inca doua ore, pana la culcare. Sotia mea a calcat rufele pentru saptamana vitoare. Mi se raspunde ca nu importa ce a facut sotia mea. Cum nu? Pai este sotia mea, si o respect. Mi se spune, de catre domnul presupus detectiv, ca a avut loc o crima si ca s-a gasit asta. Legitimatia mea de serviciu. Legitimatia mea de serviciu pe care o port tot timpul in portofel. Imi verific portofelul si vad ca lipseste. Detectivul zambeste complice. Imi spune ca nu sunt prea atent si ca o sa infund puscaria. Nu inteleg nimic. Cine a murit? De ce? Ce legatura am eu cu asta? Detectivul isi scoate telefonul mobil si suna pe cineva. Mai usor decat credeam, spune el, la telefon. La foarte putin timp, in incapere intra doi indivizi care ma apuca de subrat si ma tarasc afara.

Omor din culpa. Doisprezece ani de detenta. Caz inchis.

Sugababes la Bucuresti


Acu daca spun, inca o data, ca romanul e o rasa proasta, or sa arunce unii cu rosii in mine? Ma doare-n fund...
Aseara a fost concert Sugababes, la stadionul Iolanda Bales Sother. Anuntat ca incepe la 7 jumate. Fetele au intrat la 9 jumate. In deschidere Keo si Akcent. Pai cum, mai frate, Keo si Akcent? Unii mai varza ca altul, ca sa spun asa. Eu stau si ma intreb, oare nu le-o fi fost rusine sa se urce pe scena, sa faca semi-play-back, in conditiile in care, dupa ei urmau femeile astea, in care, trebuie sa recunoastem, rage talentul ca din leu?
Akcent au fost atat de penibili, incat imi este greu sa restrang in cuvinte. Frate, nu-s talentati, nu-s aratosi (poate sunt, din punct de verede al unu fetitz), nu fac atmosfera. De ce? Ca sa ne facem noi de ras inca o data si sa aratam ca noi nu avem talent in Romania? ...Avem patru manechini chinuitzi, care oracaie totalmente fara nici o legatura cu nimic... cu atat mai putin cu muzica.
Apoi, a doua chestiune, concertul asta, sponsorizat de Orange, a avut un fel de promotie, asa incat au avut acces toti taranii, toate fufele, spoite si boite, de-ti venea sa le joci in picioare. Unu cu burta si tricou mulat a inceput sa tzipe, cand au intrat Sugababes, sa plece acasa. Ba , dar tu chiar esti idiot?... retoric evident.
Partea buna. Fetele! Fenomenale. Frumoase, reale, cu voci bune, bune, cu band si backing vocals in spate, imbracate nice... Ce mai... Au cantat de nici nu te prindeai ca e live! Pacat ca a trebuit sa plec dupa jumatatea concertului, de frica sa nu ma inghita monstru cu multe capete, pe numele lui tzaranul autentic bucurestenizat.

luni, 2 iunie 2008

Elefantul a dispatrut


Am mai gasit un volum marfa de Karuki Murakami. Elefantul a disparut. O serie de povestiri incredibil de fluent scrise. ''Expertii'' m-au certat deja ca nu am citit volumasul asta, da na...adica ...chiar na!

''Povestirile din Elefantul a disparut se desfasoara in lumi paralele, nu foarte indepartate de a noastra, ci ascunse imediat sub suprafata ei. Sunt povestiri pline de viata, disperate, superbe in nelinistea lor. '' New York Times

Bag un fragment, ca mostra:D

Ea e fata perfecta pentru mine.
El e baiatul perfect pentru mine.
Dar sclipirea din amintirilea lor era prea slaba si nu mai tineau minte ce-si spusesera cu 14 ani in urma. Au trecut unul pe langa celalat fara sa-si vorbeasca si s-au pierdut in multime. Pentru totdeauna. Nu-i asa ca-i o poveste trista?

Duminica la Antipa


Bucurestiul poate fi un oras foarte frumos. Daca ignoram praful, traficul epuizant, tzaranii si inca vreo doua sute de aspecte enervante.
Nu am putut face fotografii in muzeu (defapt cred ca se putea, dar nu ne-am gandit) dar am vazut cateva chestii formidabile. Nu vulcanul ala erupand..., nici ursul polar care arata jaaaalnic, dar sunt cateva borcane de viermi, mamuti, ursi, pantere, gheparzi, evident girafa, foarte interesante. Impaiate... la muzeul Antipa.
Oricum nu e combinatie sa mergi la nici un muzeu de 1 iunie, atunci ii apuca pe educatori si profesori sa culturalizeze balaurii. Ne tot impiedicam de fetze mici si fascinate, dar cred ca nici noi nu aratam prea diferit. Oricum, marfa!