cautare

miercuri, 4 iunie 2008

O zi aproape normala

Eu ma trezesc mereu mai devreme decat sotia mea. Ea este educatoare si lucreaza in tura de dupa-amiaza. Ma dau jos din pat, incet, si inchid usa la dormitor. Sotia mea este foarte irascibila daca este trezita brusc. Asa a fost obisnuita de cand o cunosc. O respect, asa ca nu vreau sa fie nefericita. Ma duc in bucatarie, cu ochii intredeschisi si imi pun apa si doua lingurite de cafea in ibric. In fiecare dimineata imi fac cafea. Uneori nici nu o beau. Imi place sa imi fac cafea. Are un miros frumos. Mi se mai intampla asa si cu salata de vinete. Vinetele miros foarte frumos, dar cand le gusti nu sunt asa deosebite.
Dupa ce imi fac cafea, imi aleg camasa, cravata si sacoul potrivit pentru ziua respectiva. Astazi am ales nuante de maro. Mi s-a parut ca adie vantul ciudat, si nu as vrea sa nu fiu in asentiment cu vremea. Ma simt incomod toata ziua, daca sunt in asentiment cu vremea. Ma spal pe dinti, fumez o tigara, apoi mananc cativa biscuiti glazurati, in loc de micul dejun. Mereu avem biscuiti glazurati in casa. Nevasta-mea este obsedata cu biscuitii glazurati. Ma imbrac si plec. Astazi mi-am lasat masina in garaj. Este o vreme calduta si capricioasa, o sa imi faca placere sa simt vantul vajaind pe langa urechile mele. Am mers pe jos pana la statia de metrou, apoi am coborat in subsol. Mi-am luat un ziar. Nu imi place sa citesc ziare. Ma uit la poze. Oricum jurnalistii din tara noastra nu sunt chiar asa deosebiti, asa ca, daca vad poza si arunc un ochi pe titlu, ma prind foarte usor despre ce este vorba. Astazi nu avem evenimente deosebite... sau, ma rog, nu am avut ieri. Cobor la ultima statie. Aici am eu biroul. Nu am sa va spun care este profesia mea, nu de alta, dar nu mi se pare important, pentru ceea ce urmeaza sa va povestesc. La poarta cladirii este mereu un portar. Trebuie sa ii spui cum te numesti si el noteaza in registru. Si ora la care ai ajuns. Ii las ziarul si imi contiuu drumul.
La mine pe birou este foarte curat. Femeie de serviciu lucreaza noaptea, asa ca in fiecare dimineata este foarte curat pe toate birourile. Langa dosarele mele se afla un bilet galben. Sunati urgent! Si un numar de telefon. Mi se pare foarte ciudat. Sa fi intrat cineva la mine in birou si sa imi fi lasat un bilet? Nu prea se potriveste cu politica companiei. Apas pe zero, ca sa mi se faca legatura cu centrala, si cer un ton extern, dupa ce imi spun, inca o data, numele. Centralistele trebuie sa noteze toate telefoanele care s-au dat in exterior, altfel cum sa tina evidenta? Formez numarul si astept. Suna. Nu raspunde nimeni. Numarul nu mi se pare cunoscut. Raspunde o voce de femeie. Spun ca am un bilet pe birou si ca sunt rugat sa sun urgent. Mi se raspunde ca nu stie despre ce este vorba, dar sa ii dau codul numeric personal, pentru ca asa sunt notate dosarele, si, poate, ma va ajuta. Il spun. Astept cateva secunde sa verifice si imi spune ca este in regula. Problema a fost detectata. Sunt rugat sa ma prezint urgent la sectia de politie numarul x pentru o declaratie. Pai cum doamna? Si cum am sa justific eu lipsa de la birou. Imi spune ca este o chestiune foarte importanta, care nu suporta amanare. Si ca imi poate deconta transportul, daca prefer sa merg cu un taxiul. Incerc sa aflu despre ce este vorba, insa femeia nu imi spune nimic. Inchid. Ma gandesc cateva secunde. Poate este o farsa, si eu imi pierd o zi de munca, si, implicit, banii pentru ziua respectiva. Cobor la receptie si anunt care este problema, si ca doresc sa lipsesc aproximativ doua ore. Mi se da aprobarea, asa ca plec, din nou, spre metrou. In metrou oamenii sunt ingandurati. Sigur sunt ingandurati pentru ca au intarziat la munca. Cine ar mai merge cu metroul dupa mai bine de jumatate de ora de la inceperea programului de munca? Ajung la sectia x. Ma prezint si sunt rugat sa astept. Dupa inca cinsprezece minute sun invitat in biroul unui detectiv, cred, care ma chestioneaza vizavi de evenimentele din seara precedenta. Nu facusem nimic deosebit. M-am intors se la serviciu, am mancat, am baut un suc de portocale, am facut dus si am citi inca doua ore, pana la culcare. Sotia mea a calcat rufele pentru saptamana vitoare. Mi se raspunde ca nu importa ce a facut sotia mea. Cum nu? Pai este sotia mea, si o respect. Mi se spune, de catre domnul presupus detectiv, ca a avut loc o crima si ca s-a gasit asta. Legitimatia mea de serviciu. Legitimatia mea de serviciu pe care o port tot timpul in portofel. Imi verific portofelul si vad ca lipseste. Detectivul zambeste complice. Imi spune ca nu sunt prea atent si ca o sa infund puscaria. Nu inteleg nimic. Cine a murit? De ce? Ce legatura am eu cu asta? Detectivul isi scoate telefonul mobil si suna pe cineva. Mai usor decat credeam, spune el, la telefon. La foarte putin timp, in incapere intra doi indivizi care ma apuca de subrat si ma tarasc afara.

Omor din culpa. Doisprezece ani de detenta. Caz inchis.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Ma enervezi cu finalurile tale. Sa stii ca daca o femeie a nascut un copil, nu are voie sa il ucida. Tu, daca ai nascut o poveste, de ce nu ne lasi dreptul sa o continuam, si o ucizi cu finaluri ca acesta?

diana vlase spunea...

eh... stii tu sloganul meu. Nu iti place, nu citi! Era faza aia cu schimba canalul, iar netul este si mai ofertant.
Plus ca finalurie astea sunt specific mie.

Anonim spunea...

nu am spus ca nu imi place, dar intrasem in actiune si apoi, gata!

diana vlase spunea...

pai?

Anonim spunea...

Dinaoooo!! Fiti-ar finalu :))

Aura :D

Anonim spunea...

*Diano

diana vlase spunea...

:*:*:*