cautare

miercuri, 30 iulie 2008

Oamenii iubesc sa vorbeasca despre ei

Am asistat astazi la o faza. La o masa, langa mine, o tipa (nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu doara) graaasa si urata, cu un mare corn de ciocolata in mana, ii explica unuia, foarte lipsit de interes, despre cum a fost ea in America. Ea este la regim, dar dimineata poate sa mai manance cate un corn. Nu, a mancat si acasa, dar na, un corn, nu o sa doara, plus ca ea consuma numai lapte de soia. E mai ieftin soia in America, si mai bun, plus ca nu poti sa il bei asa...
Si tipul se uita la ea, prin ea, prin multele straturi ale ei... Totalmente dezinteresat. Eu am inceput sa zambesc, fara sa imi dau seama.
Ea a continuat cu istoria, cum a ajuns in presa, folosea mai multi termeni in engleza decat in romana, femeie interesanta, d-aia. Stim cu totii modelul.
La un moment, infulecand de zor, intreaba. Si tu, cum ai ajuns aici?
M-am uitat la chipul lui, sperand sa vad ceva dezgust. Nu! S-a luminat, si-a cautat tonul si a inceput sa vorbeasca despre el. Nu vroi sa o vrajeasca pe vaca. Nu vroia sa para interesant pentru cei din jur, ca nu prea era nimeni in jur.Atunci, de unde intorsatura asta la 180 de grade?
Asta trebuie sa fie. Oamenilor le place sa vorbeasca despre ei. Fie si cu un stalp, sau cu o stupida d-asta... Gesticula, radea si da, s-a legat o comunicare intre cei doi. Am cautat in retetele iubirii instant. Si am gasint, in peste 50 % dintre lucrarile in care m-am uitat (nu ca m-as fi uitat in o suta... ) Daca vrei sa faci pe cineva sa se indragosteasca de tine, invata sa asculti, intreaba-l despre el, despre ce-i place, despre intamplarile haioase in care el a iesit Acela. Singur isi va restabili imaginea minunata iar sustinerea ta ii va crea dependenta. Really?
Eh, presimt o idila, deci...

marți, 29 iulie 2008

Poze din vinerea constiintzei :))

Personalitati marcante ale dezvoltarii internatzionale...care ar putea fi. Ah, si o zicatoare aferenta: "Cine nu doarme, e sculat deja" (la propriu?)









Din pozele de la malibu, as fi pus mai multe dar... asa fotograf... asa poze (nereusite), asa taieturi:)) of, si cand ma gandeam ca am fi putut conduce lumea=))

Muzeul National de Arta al Romaniei







Galeria de Arta Romaneasca Moderna

Din luna martie a anului 2001 s-a redeschis expunerea permanenta de arta româneasca moderna. Sectia de Arta Româneasca este detinatoarea celui mai bogat si valoros ansamblu de arta nationala, 8479 de picturi si 1817 de sculpturi, lucrari fara de care nu se poate concepe un studiu complet al fenomenului artei moderne românesti.
Deschisa la etajul al II-lea al Corpului Stirbei, expunerea cuprinde aproximativ 700 de picturi si sculpturi ce urmaresc evolutia plasticii românesti din primele decenii ale secolului al XIX-lea pana în a doua jumatate a secolului al XX -lea.
Alaturi de figuri centrale ale artei nationale ca Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Stefan Luchian, Nicoale Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Constantin Brâncusi, Dimitrie Paciurea, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Ion Tuculescu, nenumarati alti artisti întregesc configuratia de ansamblu a perioadei reprezentate. O sala adiacenta expunerii este dedicata expozitiilor temporare tematice de arta grafica.

Ma gandeam ca nu o sa intre nimeni pe site-ul muzeului sa caute ce ar fi pe acolo, asa ca am pus eu cateva imagini....e foarte "in centru" si cred ca ar fi un lucru interesant de vazut. Muzeul are trei galerii: de arta veche romaneasca, de arta moderna si galeria de arta europeana.
Iar daca te nimeresti intr-o perioada cand sunt si expozitii sau vernisaje temporare, ar fi chiar o gramada de lucruri de vazut.
Zic, na, nu e normal ca muzeele noastre sa fie mai bine cunoscute de straini... right?


http://www.onlinegallery.ro

luni, 28 iulie 2008

Morning Bucharest!!!



Monday mornin' cu chef de munca... evident not!
Amintindu-ne de weekendul trecut o sa spun ca de mult timp nu m-am distrat atat de bine la Malibu. U can try it!!! Ba nu "datorita" alcoolului, datorita prietenilor dragi din jurul meu...
Sambata a fost acel concert minunat, unde a trebuit sa asteptam o gramada de timp ca sa-si faca Lenny aparitia, ca o diva ce este. A intrat imbracat in haine aproape femeiesti, cu cizme cu toc si jeansi mulati, s-a bucurat ca este in Ungaria... Eh, aici intervine mandria ca sunt romanca. La momentul cu Ungaria, publicul a inceput sa huifuie, ca si cum, de odata nu mai era Leny Kravitz.. pana cand nu si-a cerut scuze, dupa care au inceput iar sa se isterizeze. Mort, as in, atat de mort incat nu prea putea sa stea in picioare, dar a facut cel mai marfa show ever. Niste megatalentati langa el, in scena, plus ca era in chef sa cante numai tristetzuri, asa de inima albastra. Publicul a cantat ca un cor de copii cu mintea stearsa, iar mie mi-a venit sa plang de vreo doua ori... trebuie sa spun ca Muzica este cel mai frumos drog...
In rest, inca o data La Multi Ani, Catu, am dormit si am mancat muuult, am ras si mi-a venit inca o idee de piesa (de teatru, in prima faza...)

vineri, 25 iulie 2008

Happy B-day Catu!!! sau Lenny, oh dear...



M-am luat cu treburi si am uitat sa spun ca exista Dumnezeu. Pentru ca am fost fetitza cuminte, mi-a trimis (la drept vorbind) 3 bilete la Lenny, ca sa pot sa salivez si eu, ca toata femeia (litota, daca ma-ntzelegetzi...).
Asa ca in seara asta o sarbatoresc pe prietena mea Catalina la Malibu, maine o sarbatoresc zambind complice la Lenny si poimaine cu luxul unui Coca Cola cu gheatza, la terasa, or somethin'.
Am spus ca tot weekendu asta e ziua ei? Ca-n basme, dom-le, cate trei zile, ca-n basme... Oricum, Toataaaaa Dragosteaaaa!!!


Sambata aceasta, publicul roman va avea ocazia sa-l vada pentru prima data Lenny Kravitz la Bucuresti, intr-un show live exploziv. Concertul de pe Stadionul Cotroceni este inclus in turneul de promovare a albumului "It's Time For A Love Revolution", turneu ce va mai cuprinde si Bulgaria, Turcia, Grecia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda.

Cei care nu vor sa rateze concertul lui Lenny Kravitz mai au inca o sansa, ultimele bilete in Gazon B putand fi achizitionate din reteaua Diverta. In ziua evenimentului, se vor putea gasi bilete atat din magazinele Diverta, cat si la casele de bilete amplasate la intrarile in stadion.

joi, 24 iulie 2008

Florentin. Agent imobiliar

L-am vazut cum ma priveste, cu coada ochiului, de pe banca de langa mine. Se tot fastacea... Si-a dat ochelarii jos, ca sa vad exact pe cine tintuieste cu privirea. Pe mine...ok, era foarte evident. Am inceput sa numar in gand. Stiam ca are sa vina sa imi spuna ceva. Felul in care se misca, mi-a spus asta, din prima. Mi s-a facut cald. Mi-am scos bluza si am ramas in tricou. Am cotrobait in geanta si mi-am scos, cu nesimtire, rujul. Culoarea nisipurilor fine. Si-a scos o tigara si a inceput sa caute prin buzunare. Ce jalnic. Cu toate astea arata foarte bine. S-a ridicat si l-am vazut in picioare. Da....
Nu te supara, ai un foc?
Am inceput sa rad. Chiar avea nevoie de trei minute ca sa nascoceasca replica asta? Altii in trei minute darama muntii, daca ma intelegeti... Nu am spus nimic. Mi-am scos bricheta visinie si i-am intins-o. Mai seducatoare de atat nu puteam sa fiu... nici mai evidenta.
Multumesc.
Hai frate, multumesc? Nu, serios, nici un "Te cunosc de undeva", nici un "Ce buze ai!" nimic? Nimic. Si-a aprins tigara si a trecut, cuminte, inapoi, pe bancuta lui. Vai cum sunt barbatii...Mi-a scos si eu o tigara din pachet si am incercat, evident aiurea, sa mi-o aprind. O data, de doua ori. Oh, la dracul, nu mai merge bricheta... A trebuit sa merg la el, sa ii cer sa imi aprind tigara de la tigara lui.
Astepti pe cineva? ma intreaba...
Nu...
Atunci am putea sa impartim aceeasi banca.
Nu stiu cum sa exprim cat mai bine, cata sexualitate emana tipul. Modul in care isi misca buzele cand vorbea...
Da, ok, daca nu te deranjeaza.

Am vorbit cateva minute dupa care mi-a spus sa mergem sa ne plimbam, putin. Am fost de acord. Dupa ce ne-am pus amandoi ochelarii de soare, el mi-a intins mana. Sa ce? Sa il iau de mana? Ma gandeam ca o fi vre-un romantic pe care trebuie sa-l ascult, aparent interesata, o gramada de timp, pana sa se intample ceva... Si pana sa se intample sa-mi dau seama ca nu mai vreau...
Am un apartament chiar aici, deasupra, nu ai vrea sa bem o cafea, la mine?
That's my boy!
Raspund, Ok, dar sa nu dureze mai mult de jumatate de ora. Trebue sa ma intorc la serviciu.
Ah, nu m-am prezentat. Florentin. Agent imobiliar.
Uite vezi, d-asta nu trebuie sa stii foarte multe amanunte despre barbatul cu care te culci. Agent imobiliar? Deee Ceee??? Florentin!?!?!?!?
Evident ca avea o casa specifica unui agent imobiliar. Curat. Simplu. Nimic extravagant. S-a scuzat ca ma lasa, cateva minute, singura. Merge sa faca cafeaua. Deja nu mai conta... cu toate ca... avea ceva... excitant. Asta era cuvantul. Am deschis televizorul. S-a intors cu cafeaua. Buna. Bun. S-a asezat langa mine, a pus cestile pe masuta din fata canapelei si mi-a apucat maxilarul cu mana stanga. M-a sarutat tandru, romantic, fin. I-am atins gatul cu buricele degetelor si au alunecat pe piele, pana spre clavicula. Mi-am bagat unghiile in carnea lui. A gemut incet.
Vrei sa mergem dincolo? a intrebat.
I-am luat mana, i-am privit degetele si am inceput sa le sug... unul cate unul.
Nu, haide mai bine sa bem cafea.
De ce?
Cum, de ce?
Pentru ca ma cheama Florentin sau pentru ca sunt agent imobiliar.
Am oftat.
Amandoua, am raspuns.

Si daca m-ar chema Horatiu si as fi pictor?

Mi-a placut raspunsul lui... Asa e, chiar nu avea nici o importanta. M-am ridicat si am intrebat unde este camera cealalta.

Nu m-am mai dus la birou, am facut sex ca doi straini care se iubesc. Apoi mi-a arata tablourile. Talentat. Desena pulbere de fluturi. Si il chema Florentin.

miercuri, 23 iulie 2008

Florile de la Jimmy erau pentru ea...

Era evident că avea să mi se întâmple şi mie, odată. Aşa se întâmplă dacă te joci cu Dumnezeu. Sau... de-a Dumnezeu. Îţi mai dă câte una după ceafă, să te mai trezească.
La mine în bloc stau numai familii zgomotoase. Mereu aud ţipete, certuri, scandal, copii urlând, bărbaţi înjurând, femei gemând. Din când în când mai vine, ba poliţia, ba instalatorii, ba câte un vecin nemulţumit, ba dracu să îi ia. Cam o dată pe an, se mută cate un vecin nou. Cam o dată pe an, ni se atârnă, la uşa de la intrare, un prosop negru, în semn că a mai dat cineva colţul. Ieri, când am ajuns acasă, cu flori de la Jimmy, roşii şi două cutii mari cu pizza, am văzut, din nou, prosopul negru. Dumnezeu să-l ierte. Am ridicat din sprâncene. Ce, a trecut, deja, un an? Anul trecut un bărbat şi-a omorât soţia pentru că găsea mereu cada înfundată, din cauza părului ei blond şi prea lung. Acum serios! Nu poţi să înfunzi cada chiar de fiecare dată. Adică, zice omul o dată, de două ori, dar mai dă-te dracului... şi, halt, belegata. Cu capul tăiat, ce păr să îi mai cadă. Înspăimântător, stiu... numai că românul are umor. Pai, ce mai mâncau italienii ăia lângă fetiţele noastre, moarte, înecate şi puse la prăjit, pe plajă... ohooo...
Când am intrat în scară, Cristina, de sub noi, tipa cu care, cel puţin fictiv, mă înţeleg destul de bine, era în faţa uşii, cu Andrei. Andrei nici măcar nu ar trebui să aibă un nume. Este prea mic ca să fie o persoană, plus că ţipă încontinuu, deci... În sfârşit...
O întreb pe Cristina, cine a mai murit, de data asta.
Cică una de s-a mutat acum o lună. Nu era ea fată prea cuminte. Cică, în fiecare seară o vizita câte unu, cu maşină proaspat spălată.
Pai, de unde ştii?
Mi-a spus tanti Aglaia, de la doi. Ştii? Aia cu părul alb, de stă pe faţă?
Ah... Şi, cum a murit?
Tanti Aglaia nu a murit...
Nu, Cristina, fata!
Ah, păi, cică a alunecat în baie şi s-a lovit cu capu'. Dar ce fel de femeie să primească în fiecare noapte câte un bărbat. Adică era un fel de bordel la noi în bloc, înţelegi?
Înţeleg, dar...
Nici un dar, aşa îi trebuie sclerozatei, dacă se tot desfrânează la B10, aici.
Păi şi, era vre-unul dintre ăia de o vizitau, de vină?
Păi ce treabă aveau ăia, a murit ca şi accident.

Îi priveam buzele Cristinei cum continuau să mi-o ponosească pe săraca curvă şi mă gândeam că moartea ei nu a avut nici un pic de legătură cu viaţa... şi cu toate astea... Până a terminat Cristina de vorbit, a venit şi tanti Aglaia de la 2, cu părul alb, ştiţi...
Cică nu la aia veneau băieţii, la una de lângă uşa ăleia. Cică asta care a murit stătea aicea de mulţi ani, avea flori cu un bilet pe care scria Jimmy şi două cutii mari cu pizza pe masă...
Cică a luat-o Dumnezeu că era prea singură...

marți, 22 iulie 2008

Uneori

Am mai dat de un scriitor/poet care-mi place. Oricum, suna mai bine in engleza, dar na... Larry Jaffe. Plus ca e de origine romana....




Uneori
ochii devin
două lacrimi

Uneori
pălăvrăgesc despre esenţial
cu detaşare

Uneori
te ţin de mînă
pe deoparte cerîndu-mi iertare
pe de alta parte în flăcări

Uneori
ochii devin
cenuşă

Uneori
sărut răni şi
cer iertare

Uneori
degetele mele şovăie
pe rochia ta

Uneori
nu eşti doar
o închipuire

Uneori
Iubim atît de mult
Că ne prefacem în diamant

Larry Jaffe

Poet american, de origine română, din Los Angeles, editor al revistei literare Poetix

luni, 21 iulie 2008

Vama Veche and co...


Pai:
obiecte achizitionate: ochelarii de soare splendizi(cu pupicul aferent), tricicleta (pe care ma simt ca statuia liberatii), fusta-pantaloni (hipiotish)
places i've never been before: undeva unde inima mea se simte in libertate(:*), in vama (no coment, yet), in sala de spectacole a conservatorului.

Uneori mai privesti in spate si dai din cap, in semn aprobator. Asa fac eu astazi, luni dimineatza, vizavi de saptamana care tocmai a trecut. Evident ca bucuria cea mai mare se leaga de ceva ce nu incape in posturile rapide, in varful unghiutzelor, intre pauze, ale blogului... Dar... am vazut, pentru prima data vama vache. Wel...hai sa nu dam amanunte...Ba da!!! Cam aiurea, cu drumurile alea de tzara, cazarea infecta, miriapodul (pentru conuscatori), piscaturile de pe pielea mea (si as mai adauga a looootttt). Dar au fost si parti bune: (pentru ca ne-am dus in interes profesional) un spectacol reusit, evadare, distractie, good friends, catu, baiatu...aaaa, PANTALONII! The pantalonii!!!citand dintr-o femeie intzeleapta)
Da, Anca si Dan au transmis, decorul s-a aranjat marfa, luminile din locatie si muzica... multumim oamneilor dragi care ne-au ajutat.
Pan' la coada marfa...
M-as mai lauda cu o gramda de chestii minunate pe care le-am facut saptamana trecuta, dar am o tona de munca, asa ca o sa pun cateva poze de ieri, de pe drumul spre concertul de la conservator:P



miercuri, 16 iulie 2008

Spaga, bine intiparita in psihologia romanilor

Care va sa zica, de mai bine de o luna ma duc la spital la Panduri. Am ceva probleme asa ca tre' sa vizitez o doctoritza pe acolo, in fiecare dimineatza. Sa nu spun ca a trebuit sa fac scandal ca sa fiu bagata in seama, ca am asteptat cate patru ore, cand la o usa, cand la cealalta. Ah, nu ca nu as fi putut sa merg la o clicica particulara, dar clinica particulara la care am fost (pentru ca am fost) a spus ca nu voi mai fi om intreg niciodata, ca am timpanul spart si o sa mor de ceva boala rara. Exagerez faza cu boala, evident. A, si timpanul meu nu este spart, dar ei nu aveau de unde sa stie... doar erau doctori...
Oricum, discutia este despre spaga.
Eram pregatita sa vad in spital tot felul de oamei cu tot felul de gaini, curci, ratze, branzeturi si alte cadouri domenstice.
Eu nu pot sa dau spaga. Nu am fost educata astfel, mi se pare ca este o ofensa la adresa doctorilor (nu radeti...), asa ca mi-am spus ca nu o sa dau spaga, oricare ar fi consecintele. Adica nu dau, pana mea.
Intre timp m-am imprietenit cu doctorita, am facut schimb de numere de telefon...
Astazi, mergand la inca o seditza de urecheala, am vazut o faza... Un doctor trecand pe hol, un pacient umil zicand buna ziua si lungindu-si mana pana la buzunarul doctorului, cu o bacnota de 50 de lei, doctorul trecand mai departe fara sa ii raspunsa la buna ziua. Pai, futu-ti mortii si ranitii, dupa ce ca boul ala iti indeasa putinii lui bani, in buzunar, bani cu care, saracu, spera sa il ajuti sa se vindece, tu, tampitule, nu ii zici nici macar buna ziua. Pai atat noroi uman nu se poate concepe, draga domnule doctor...
Si apoi ma intorc si spun. Nu e vina omului ca a aruncat 500 de mii pe fereastra? Doctorul nu l-a salutat, macar, omul a ramas asteptand pe hol, ala si-a vazut de treburile lui, eu am ramas profund dezamagita si scarbita, si, in continuare sustin:
Nu da spaga, ca nu merita. Iar daca vrei sa ii iei ceva unui doctor, ever, cumpara-i un cadou decent PENTRU CA te-a vindecat, nu CA SA TE vindece...
of...

marți, 15 iulie 2008

Shaggy la Mamaia



Maica-mea, aceasta iubitoare incurabila a lui Mister Boombastic (aveam si o rima... ceva cu plastic) mi-a urlat ca vine omul in Romania, fara sa stie ca eu deja rezolvasem cu accesul:D. In august, pe plaja la Mamaia o s-o cunoasteti pe maica-mea, care va lesina din doua in doua minute.

Ah, sau daca o sa-l sechestreze o romanca, pe om... tot mama e! Anunt oficial, ca ea tot nu intra pe net, ca o sa-i ofer cea mai frumoasa vacanta ever.

Oricum, amanuntele referitoare la concert sunt urmatoarele:

Biletele pentru concertul din 29 august se vor pune in vanzare incepand cu data de marti, 15 iulie, prin intermediul site-ului www.ticketpoint.ro si in reteaua magazinelor Diverta din intreaga tara la pretul de 55 RON. Biletele Golden Ring – locuri limitate cu vizibilitate maxima, in fata scenei - vor costa 75 RON.

vineri, 11 iulie 2008

=))










Cum ma dadeam eu pe net... =))stiam de ele, dar toate gramada nu le avem... super truper. Deah, omul e supus greselii... numai ca, damn, stie cineva cat costa (pe bune)unul din filmele astea... Oricum Brad Pitt...pfff, as spune ca-i talentat, nu? =))

Ah, sursa:
http://burmasitmone.wordpress.com

Baiatu nostru...

Stăteau pe bancă, în faţa casei. Banca asta din lemn de stejar, veche de când lumea, a auzit toate poveştile din sat, aici s-au spus toate cuvintele frumoase şi tot aici s-au povestit toate nenorocirile.
Bunicul: O mai veni?
Bunica: O veni, n-o veni, noi trebuie să-l aşteptăm. Păi ce să facem?
Bunicul: Cât să-l aşteptăm? A zis că vine pe la noi vara asta… Te-ai uitat în calendar? Azi îi 24 august.
Bunica: Cât îi?
Bunicul: Îi 24 august şi băiatu nostru nu mai vine.
Bunica: A trecut vara, unchiaş… Lasă-l mă că o să vină el… de ce să nu vină? Nu suntem noi părinţii lui?
Bunicul: Nu mai vine…
Bunica: Hai, bată-te norocu, nu mai poci că-ţi pocesc eu ţie moaca. Vine! Ascultă la mine că are să vină. Simt eu.
Bunicu: Uite-l!
Bunica: El să fie?
Bunicul: El îi, îl cunosc după mers.
Bunica: Băiatul mami…
Bunicul: Nu îi el, Elviro. Îi Ţipirig a lu Gheorghe de cu vale.
Bunica: El o fi?
Bunicul: El îi, nu vezi cum merge?
Bunica: Merge a prost… Ce caută el pe uliţa asta? Să îmi sară mie inima ca la vrăghii.
Bunicul: Nu mai tot drăci, Elviro, că te aude Dumnezeu.
Bunica: Să facă bine Dumnezeu ăsta al tău să îmi aducă băiatu acasă, ş-apoi nu mai drăcui.
Ţipirig: Ziua bună.
Bunicul: Să fie, Ţipirig tată…
Bunica: Ar fi ea bună daca ar da Preaslăvitul o repezeală de ploaie.
Ţipirig: Lasătanti Elvira, c-o da El.
Bunica: Păi să dea până duminică, altminteri îi pun cu vrăji la biserică.
Bunicul: Elviro!
Bunica: Eh, ce sari aşa? Stai ca prostu şi dealul se usucă sub soare. Las să dau, de ce să nu dau?
Bunicul: Ţipirige, ia zi-mi, vezi cine-I ăla de vine pe drum? N-o fi băiatu nostrum?
Ţipirig: Nu e, unchiaşule, e Florea. Nu-l vezi ce tuciuriu îi?
Bunica: Parcă-i dracu tot, numa dinţii i se mai văd.
Ţipirig: Noroc, Florea.
Florea: Sănătate. Ce faceţi?
Bunica: La poartă, îl aşteptăm pe baiatu nostru.
Bunicu: Şi ploaia.
Bunica: Nu care cumva l-ai văzut?
Florea: Nu mamaie, nu l.am văzut.
Bunica: Mare păcat. Să nu vă lăsaţi părinţii, mă baieţi, să vă plângă aşa, o vară întreaga…
Ţipirig: Nu îi lăsăm. Florea, mergi înspre deal?
Florea: Merg. Sănătate, tanti Elviro, sănătate, nene.
Bunica: Drum bun.
Bunicul: Sănătate, băieţi…

Tipirig: Din primăvară îl asteaptă pe băiatu lor.
Florea: Ba de câţiva ani îl aşteaptă, de când s-a dus, săracu.
Tipirig: L-a luat dracu?
Florea: Avea ceva la un picior. Mergea strâmb. Până n-a mai mers deloc.

Bunicul: Elviro, vine!
Bunica: Îl vezi?
Bunicul: Da tu nu îl vezi? Ia uite cum merge… de cu vale l-am văzut!
Bunica: Băiatu nostu…

joi, 10 iulie 2008

...fir de nisip


Am să mă opresc
Câteva secunde
Am să privesc
Înainte
Înapoi
Şi, iarşi, înainte.
Se vor auzi
cristale sfărmate,
printre cioburi
de sticlă.
Şi lacrimi
cutremurând pământul.
Va fi furtună
iar eu voi crede
că noi
suntem stele
luminate de reflecţii
de cioburi
de cristale
şi lacrimi.
Şi-apoi, nu vom fi.
Şi-apoi, vom fi
din nou.
Şi tu vei fi o piatră
iar eu,
un fir de nisip.
Şi tu vei fi nor
iar eu toiag.
Şi tu vei fi culoare
iar eu geamăt
în desert...
În mii de vieţi
ne vom întreba
de ce-am greşit
în singura viaţă
în care
ne-am întâlnit...

miercuri, 9 iulie 2008

George Stefanescu











Mai gasesc cate unul care imi place, desi sunt convinsa ca niciodata nu o sa am bani ca sa imi cumpar tablouri "de snoaba"... desi, sincer, tare mi-ar placea...
Oricum, un om care a pictat un veac, putin cunoscut la noi, putin (mai mult) cunoscut in Germania (de ce nu ma mir...), la care am descolerit cateva lucrari care m-au trimis catre cateva stari, cateva amintiri, cateva dorinte, cateva vise...


Pictura lui George Stefanescu e proiectia unei sensibilitati artistice care se rosteste cu simplitate, cu evidenta preocupare de a afla forma cea mai adecvata acestei confesiuni ce aspira sa cuprinda, fara ascunzisuri, fara echivoc, intreaga stare emotionala, toate gandurile prilejuite de contemplarea lumii, a necontenitelor ei preschimbari.

Ea este confesiunea directa, rostita clar, a unui artist de autentica sensibilitate, a carui meditatie grava respinge emfaza si cauta formele cele mai limpezi de comunicare cu privitorul.

O comunicare ale carei rezultate se masoara cu aceasta emotie pe care, la fel de sincer, o simtim in fata picturii lui.
DAN GRIGORESCU

Inca...

îmi aduc aminte de tine
stăteai culcat pe o ureche
şi-mi zâmbeai a prost
ce mult mă iubeai...

îmi amintesc de tine
îmi sărutai urma
când te părăseam
ce mă mai iubeai...

mi te amintesc
plângeai ţinându-mă de mână
şi mâna mea uita să te strângă
pe-ascuns, cât te iubeam...

mi-am amintit
când ai uitat să mă iubeşti
m-am înecat în frica lipsei tale
ce mult îţi uram lipsa...

am uitat
să îţi spun
înainte
să pleci
ce mult
te iubesc
încă...

joi, 3 iulie 2008

Magda...


Mergeam cu Magda pe trotuar. Tacute ca doi melci. Mergeam asa, spre nicaieri. Magda purta o rochie galbena, de panza, si papucii de la mama. Isi tinea piatra in mana. O tinea strans, si uneori mai deschidea pumnul sa vada daca mai e acolo. Eu purtam aceeasi rochie pe care o port de mai bine de un an. Albastra spre gri. Cand e frig, e mai greu. Daca-i cald pun numai rochia albastra spre gri. Nu aveam papuci. Nu am mai avut papuci de pe vremea cand matusa Tatia ne tinea la ea. Atunci aveam si papuci, si haine, si chiar dulciuri dupa masa. Acum purtam o pereche de tenesi prinsi cu ata in loc de siret. Se murdarise siretul ala asa de tare incat a trebuit sa-l arunc. Am pus ata alba in trei si mi-am legat tenesii cu ea.
Acum mergeam. Ne strangea foamea iar pe mine ma durea umarul de la bagaj. Il caram eu, ca sa nu o mai chinui pe Magda. Magda e mica, trebuie sa am grija de ea. Asa am promis matusii Tatia, ca o sa am grija de Magda. In bagaj aveam patru carti, lasate de mama, din care ii citeam Magdai in fiecare seara. Si eu le stiam din scoarta in scoarta... si Magda... dar ii citeam. O cutie de metal plina ochi cu scrisori, si pitrele pe care le colectiona Magda. Mergeam asa...
Am trecut de portile orasului si am mers tacute spre zare. Nu vroiam sa parasim orasul, dar de cand a murit matusa Tatia nu mai avea cine sa ne tina. Sotul ei a vandut casa in care noi statea cu matusa, si a trebuit sa plecam. Am dormit in gari, in parcuri, in toalete, locuri acoperite, in aer liber... Ziua cantam la rascruce de drumuri, si unu ne dadea cate o paine, altu ne punea bani in cutia cu scrisori... Unii ne injurau sau ne scuipau. Ne-am imprietenit cu cativa oameni fara casa, ca si noi, si la ora cinci, mergeam cu ei la cantina orasului. Ne dadea zeama de cartofi goala. Eu ii dadeam jumatate din cartofii mei Magdai, ca sa creasca mare, sa fie frumoasa. Sunt mandra de ea. Magda este desteapta si cu bun simt. Se spune ca bunul simt deschide porti pe care nici o avere nu poate sa le inchida. Intr-o seara, Paul, unul din oamenii fara casa, prieten cu noi, ne-a invitat sa dormim cu el, in canal. Am fost bucuroase sa mergem. Am stat pe intuneric si am recitat din cartile pe care nu mai trebuia sa le citim. Apoi Magda a adormit. Paul a venit langa mine si mi-a spus ca ma apreciaza mult. Ca stiu sa am grija de sora mea si ca Dumnezeu ma va rasplati. I-am multumit. Apoi a pus o patura in carouri peste mine, si m-a pupat pe obraz. Nu a apucat sa se indeparteze de fata mea, ca s-a apropiat iar, mai cu foc, si m-a pupat pe gura. Gura lui mirosea a peste mort. Mi-a pus mana in gat si mi-a spus sa nu tip, ca Magda doarme. Am privit cum dormea. Dormea frumos. L-am lasat pe Paul sa faca ce vrea, cu lacrimi in ochi si cu privirea la Magda. El imi tot soptea ca sunt un om bun, ca Dumnezeu o sa ma rasplateasca... si sangele imi picura dintre picioare. Apoi m-a lasat sa dorm. Cand a inceput sa respire greu, mi-am luat surioara in brate, dormind, si am plecat. Am mers pana cand am simtit ca imi tremura picioarele. Atunci m-am oprit, si am lasat-o pe Magda pe iarba. Am plans langa ea, si am intrebat cerul daca, macar el, e fericit... Nu mi-a raspuns. Apoi am adormit si eu. Cand ne-am trezit am inceput sa mergem, amandoua, in tacere...
Sufletul meu e secatuit ca un desert uitat de Dumnezeu. Oare El o fi fericit?

miercuri, 2 iulie 2008

Matei Visniec - Femeia ca un camp de lupta



ultima achizitie, Matei VISNIEC - Omul Pubela/Femeia ca un camp de lupta, lansat la noi in martie. Teatru nebun, cum s-ar spune, dar marfa.
Sunteti stresat? Angoasat?Dezamagit? Alienat? Sunteti torturat de indoieli existentiale? Va e frica de batranete sau de moarte? Incercati o spalare de creier.
Matei Visniec

Teatru experimental, cu bariere reglabile, care te poarta pe punti vizuale chiar daca poposesti numai intre copertile cartii.
N-as recomanda asa ceva citiorilor de Coelho...

ah, 20 de lei, de la Cartea Romaneasca...

marți, 1 iulie 2008

Povestea unui Manechin

Nu am folosit niciodata blogul asta ca pe un jurnal. Asa ca m-am hotarat sa o fac. De ce? De ce nu?:)
Astazi m-am trezit foare devreme. Iubita mea este un parazit social, doarme toata ziua, iar cand se trezeste isi face unghiile si apoi adoarme la loc. Imi este simpatica. Pentru ca este foarte frumoasa si nu cere prea mult. Femeia ideala, ar spune unii. Mai citeste poezii uneori si apoi ma chinuie cate o ora ca sa le descifram sensul. Dar este haioasa. Plus ca are ceva de pisica batrana, cand o facem. Feminina, dar totusi indiferenta. Da, imi place prietena mea bleaga. Astazi m-am trezit foarte infierbantat. Am mangaiat-o pe fund si si-a intins ghearele si mi le-a bagat in mana. Hai, ma! a spus ea cu buzele umflate de somn. Dormi? am intrebat-o eu. Taci, te rog, imi fuge tot somnul si te musc, apoi! Nu, treaba asta cu muscatul nu prea imi place, asa ca a trebuit sa o las sa doarma. M-am dus in baie si m-am imprietenit cu mine, putin, pana am terminat... M-am intors in camera si ea era in fund, pe pat. Ia vino! mi-a spus. Mirosi a sex, ai facut sex fara mine, bai? Pai daca vroiai sa ma musti? Hm... faci si cu mine? m-a intrebat pe un ton mieros. Am ranjit si am sarit in pat. Glumeam, nu, n-am chef, vroiam sa vad ce spui.
Uneori, cand face asa, imi cam displace, dar nu o urasc... pana la urma este prietena mea, cum sa o urasc. Si-a tras o rochie alba peste corpul bronzat, si-a dat cu apa pe fatza, m-a pupat pe obraji si a iesit.
Unde pleci, fato? Ma duc in parc. Cred ca este un copat acolo pe care l-am ignorat. si a iesit. Am uitat sa va spun ca prietena mea vorbeste cu copacii. Spune ca si ei au suflete si ca nu trebuie sa ii ignoram. Daca te-ar ignora toata lumea, toata viatza? Ai fi fericit? Nu, raspund eu. Pai vezi? Dar eu nu sunt un copac. Ai putea sa fii, tontule. Am ramas singur in camera. Ventilatorul imi batea in fatza si erectia mea era inca pe pozitie. Mi-am facut un dus si m-am imbracat. Trebuia sa ma vad cu unul pentru o sedinta foto. Sunt manechin. Adica nu sunt un barbat frumos, am urechile mari si dintiii prea lati, dar cica sunt fotogenic. Ma dau poponarii aia cu ulei si imi tund parul de pe piept. Nu imi place. Dar nici nu ma deranjeaza prea tare. Cine ar spune nu imi taia parul de pe piept pentru 500 de euro. Hai hai, fara rasete, stiu ca nu sunt un manechin de prima mana, dar sunt unul de mana buna. Cel putin asa spune penisul meu. Penisul meu nu este extraordinar desi prietei mele ii place.
M-am urcat in masina mea mica si cocheta si am pornit. La unul din semafoarele mari, o doamna mi-a ciocanit in geam. Vroia bani, sau ceva de genul... Mi-am blocat usile si am asteptat sa se faca verde. Am asteptat cateva secunde, un minut, doua minute, cinci minute, dar semaforul continua sa ramana setat pe culoarea rosie. Am privit in oglinzi, nici o masina in spatele meu. Am asteptat. La un alt moment doamna mi-a ciocanit iar in geam. Am privit-o cum statea in soare, cu fatza imbatranita si aproape ca m-as fi aplecat sa apuc portofelul daca in partea opusa nu mi-ar fi ciocanit un alt cersetor in geam. Apoi inca unul, si inca unul, veneau din ce in ce mai multi, si masina mea a incepus sa tremure. Imi fortau usile, imi bateau in geamuri. Pentru o secunda m-am gandit ca nu este adevarat, dar cand unul dintre ei mi-a spart unul din geamurile din spate cu o pitra, au inceput sa imi tremure picioarele. Picioarele epilate, vreau sa spun, desi stiu ca nu este important in momentul asta. Am incercat sa pornesc dar masina mea era inerta. Ineret e un cuvant pe care l-am invatzat de la prietena mea. Unul dintre ei a bagat mana pe geamul spart si a incercat sa ma agatze. M-am impins in volan si l-am pleznit peste mana murdata. Ce era sa fac? Adica nu imi place violenta dar nici chiar asa.
Gata, semaforul s-a facut verde! Radioul meu mergea pe Romantic Fm, si din spate ma claxonau o gramada de masini. Am pornit. Cersetorii disparusera. Ciudat, as putea adauga. Si mai ciudat este ca nimeni nu o sa ma creada. D-asta o iubesc pe prietena mea. Ea o sa ma creada.