cautare

vineri, 26 septembrie 2008

Tattoos of the rich and famous























Un story tare in NME, cu fotografi ale celebritatilor si explicatii despre tatuajele lor. Care mai de care! Nu stiu daca e cool sa fii extravagant, daca este modul lor de viata sau daca empateaza tocmai pt ca sunt hartisti, dar cred ca pe unii i-a durut!
Check it out on NME.com

joi, 25 septembrie 2008

ZGREIT PARTI !!!!!



Din cand in cand, nu prea des sa nu se plictiseasca publicul, se mai face cate un party la Malibu. Special este in fiecare vineri, ca se intampla tot felul de d-alea despre care nu vrei sa iti amintesti:)), insa vinerea asta avem special guest DJ Kid, aka Faibo X. Paralel cu canapeaua din camera mea este o sticla de alcool de toata calitatea, pregatita de Zana Buna in acel sens. Nu pleaca nimeni din Bucuresti (pffff) asa ca invitatia este deschisa catre toata lumea.
Am spus de ps-ul cu surprizele de vineri? Nu? Pentru ca e surpriza, poate...

luni, 22 septembrie 2008

Monologul unei femei triste



A inchis cartea. Si-a lasat capul pe spate. Statea intr-un fotoliu gri, care fusese crem, poate. Nu a suportat niciodata ultimile zece pagini dintr-o carte. Oricat de buna sau de proasta ar fi fost ea, ultimile zece pagini anuntau sfarsitul. Asa se inchid universuri in care plangi, razi, te enervezi, te plictisesti. Ca un hobby, ea se identifica cu majoritatea personajelor feminine. Principale.
A ramas cu ochii tintuiti pe peretele din fata. Citise o carte de duzina, despre o fetita plina de fantezii. O tampenie. Final fericit. Fetita se intoarce la parintii ei iubitori, care nu au nici o idee despre ceea ce se intamplase micutei. Deci, viata fetitei urma sa fie fericita? Sau nu? Asta nu mai conteaza?
Dupa fiecare film sau carte, tu trebuie sa tragi niste concluzii? Si au trait fericit pana la adanci batraneti. Sau, a fost salvata in ultima secunda. Sau, sau, sau... Pai bine. A fost salvata. Si apoi? Sau, au trait fericiti? Chiar fericiti? Adica el nu a inceput sa bea si sa o loveasca? Ea nu s-a plictisit de el? Nu l-a refuze, intr-o noapte friguroasa, de iarna? Chiar or sa ramana fericit pana la adanci batraneti? Hai ma!
Ramasese cu ochii tintuiti pe peretele din fata. Se gandea ce urma sa se aleaga de fetita din cartea ei. Neil Gaiman era autorul. Daca ar fi avut numarul lui de telefon sau macar o adresa de mail, l-ar fi intrebat. Aia mica o sa ajuga o mare exploaratoare sau o femeie casnica despre care stim ca face cele mai bune tarte din district?
Uneori ii era dor de personajele despre care citea. Tie nu ti s-a intamplat niciodata? Sa iti placa un persoonaj atat de mult incat sa ti-l imaginezi in fiecare detaliu? Sa il porti cu tine peste tot?...
Si apoi, se inchide cartea. Tu ramai cu golul personalului ramas fara maini si fara picioare. Bineinteles ca iti ramane in gand, dar actiunile lui sunt limitate de copertile cartii. Intelegi ceva?
S-a ridicat si a mers in bucatarie. Era frig. Vroia un ceai. A pus o cana de apa la fiert si a cotrobait dupa zahar. Nu mai avea. Avea putina miere pe fundul unui borcan. A intors borcanul peste cana din care urma sa bea. Picaturi de miere se scurgeau in cana, fara zgomot. A aruncat un pliculet de ceai peste apa clocotita. A acoperit-o cu o farfurioara pe care o foloseste uneori pe post de scrumiera.
Sunt trista, si-a zis. M-am saturat sa fiu trista. Chiar asa, mereu, mereu, eu trebuie sa fiu trista? Mi-ar placea sa fiu vesela dar tare nu stiu ce ar putea sa ma inveseleasca. Un tort mare cu banane si ciocolata? O scrisoare de dragoste? Un caine cu ochii umezi? Nu, nimic din toate astea nu m-ar face sa nu mai fiu trista.
Si-a turnat ceaiul peste mierea scursa in cana. A inceput sa sufle incet.
Mi-ar placea sa pictez. Dar nu am rabdare sa pictez. As prefera sa stau in fotoliu si sa fiu trista, in loc sa pictez. Chiar n-as suporta sa pictez. Dar, in schimb, mi-ar placea sa am tablouri pictate de mine. Asta da! Iar daca ma viziteaza cineva, sa il tratez cu ceai si biscuiti vanilati. Si sa ii arat tablourile mele. Asta m-ar inveseli putin!
Dar apoi cineva-ul acela - oricine ar fi el - ar pleca. Eu as ramane in tristetea mea. As ura tot timpul pe care l-am petrecut cu panza in faza, doar ca sa imi faca un dobitoc complimente de complezenta.
Mi-ar placea sa bag capul printr-o fereastra fermecata. Sa trag cu ochiu' dincolo. Oare ce ar putea fi? Un culoar? O fi oare un culoar negru sau alb? Daca este un culoar lung iar eu nu vad pana la capatul lui? Atunci o sa fiu nevoita sa inaintez. Si daca inaintez ma desprind de lumea asta. Nu. Atunci as fi foarte trista ca am murit - sau ce-o fi.
S-a auzit ciripit de pasarele. Soneria. Se numesc lovituri de teatru, isi spune ea, zambind. De fiecare data cand unul are o criza existentiala, ca aceasta, se sesizeaza cineva in univers. Hai ma, zice cineva-ul, nu o mai lasa pe tampita sa abereze singura, in fata unei cani cu ceai. Mergi tu si arata-i calea. Dar! Daca eu o sa ma impotrivesc? Daca nu o sa vreau sa mi se arate calea? Uite, stiu ca dincolo de usa este cineva care are raspunsurile la toate intrebarile mele, dar eu prefer sa nu le aflu. Nu exista dezordine ordonata, dom-le. Dezordinea sa fie dezordine. Cum adica lucrurile sunt intr-un haos ordonat? Ba, uite ca eu nu vreau sa raspund la usa, pentru ca nu am nevoie de mana voastra salvatoare. Pana la urma, nu am nevoie de nimeni ca sa fiu, sau ca sa nu fiu, trista. Sunt pentru ca vrea si nici unul dintre voi nu are ce sa-mi faca.
Incepu sa rada isteric, atat de tare incat se tinea de burta. Ia priviti cat sunt de trista, spune. Nu mai pot! Exact de cineva aveam eu nevoie ca sa nu mai fiu trista, mai sa fie!
Soneria nu se mai auzi. Ea se aseaza pe fotoliul ei jerpelit.
Priveste peretele din fata. Eu chiar nu sunt un om trist, spune. Sunt doar lipstita de motive ca sa fiu vesela. Asta nu ma face un om trist.
Merge catre usa.
Sigur a plecat, spune ea. Invarte cheia si deschide, incet. La picioarele ei cade o hartie. O ridica. Ea a castigat disputa cu ea insasi.
Factura de la electricitate.
Da, spuse ea, trist, ce sa zic...

duminică, 21 septembrie 2008

Weekend cu perna la cap

Pai, marfa la Snoop. Evident ca mai putina lume decat s-ar fi asteptat lumea care crede ca lumera e altfel. :)) Buhum!
Cum s-ar spune, mai era loc, dar na... nu comentez. Bine, poate numai putin! M-as fi asteptat la mai multa spectaculozitate, un concert de minimum o ora si mai multa "dragoste" din partea fanilor. Una peste alta, marfa.
Astazi, insa, cam greu cu echilibrul, ametzeala si durerile de cap. Si stand la orizontal, ascultand "what what in the but" (ULTRA FUNNY: TRE SA INTRATI PE YOUTUBE SI SA VEDETI CLIPU LUI SAMWELL - WHAT WHAT IN THE BUT!!! TREBUIE!!!) ma gandeam ca, daca razboiele au avut rolul lor in istorie, la scara redusa, tre' sa aiba si certurile rolul lor intr-o relatie. Numai ca, e ciudat cand, fara sa vrei, vezi ceva de genul asta, in public. Iti bagi unchiile in palme si juri sa nu mai ridici niciodata tonul la prietenul tau, pe strada. Daca nu pentru ca il respecti pe el, macar pentru ca aratati amndoi ca doi prosti la care lumea se uita ca la spectacol, fara sa plateasca. Trist, spun.
Inca ma doare capu, continuu sa ma cert:) si nu o sa pun filmarea cu Snoop pentru ca nu am reusit sa tin telefonul drept pt 30 de sec.
Si o replica furata dintr-un film de duzica, cred: "Lumanarea arde de la ambele capete, nu o sa tina toata noapea". Filmul prost, replica buna. Nb...
Si cu ps-ul de rigoare, la Goran cum a fost???????

joi, 18 septembrie 2008

Ruga

In seara asta s-a intamplat ceva (nu stiu ce sa mai pun langa ceva-ul ala). Apoi am citit aceasta poezie pe Cafenea. Mi-a placut atat de mult... Sincera, duala, frumoasa. Cu mainile impreunate si cu gandul pe vertical... sperand la Dumnezeu... pe orizontal. Nu?
Trebuie sa fie un scriitor care simte frumos:) Probabil ca sunt norocoasa sa citesc gandurile unor oameni ca acesta.

Pazeste-ma, Doamne,
de toata frumusetea,
de toata iubirea,
de toata placerea acestei vieti,
ca sa nu le doresc intr-o zi
uitand de mine
si de moarte!
Sau mai bine, Doamne,
daruieste-mi-le din plin
ca sa uit de mine
si de moarte,
dar abia atunci,
intr-adevar,
Pazeste-ma!...

marți, 16 septembrie 2008

Umbra ta...

Astazi m-am intalnit cu umbra ta.
Nu stiu cum.
Probabil pentru ca soarele te mangaia
pe crestet
si ea nu mai avea
unde sa mearga.
A venit
la mine.
Sa fi fost asta o dovada de iubire?
O simpla coincidenta, poate...
M-a privit de peste
strada
si am surprins-o
zambind.
Era fericita.
Saraca umbra...
Demult
Cand ne tineam de mana,
ea ma mangaia
si pielea mea tresarea
ca si cum m-ai fi
mangaiat
tu.
Mai tii minte?
Apoi, cand ne plimbam, ea
ma vegea
ca un spirit bun,
sa nu mi se intample
raul...
Dar s-a intamplat.
Poate
d-asta te-a lasat.
Ne-ai mintit pe amandoua.
...
I-am facut din mana.
S-a apropiat de mine
si s-a lipit de
obrazul meu.
M-a incalzit.
Totul in jurul meu a inceput
sa miropasa a tine.
Mi s-a facut dor...
Om rau...
...
Am plecat impreuna.
Pe strazi.
Mergea deasupra mea
atat de aproape,
incat
te-am simtit
ca o aura
fara de lumina.
Dar nu avea cum
sa fie.
Soarele este deasupra ta...
Am intrebat-o ce mai face,
ce mai faci...
Mi-a suierat
cu adieri de vant
si-a coborat
catre ochii mei.
...
M-a privit
de dincolo de ochi.
Ea vrea
sa ramana cu mine.

Iubitule,
umbra ta intuneca
cararile mele!

luni, 15 septembrie 2008

New Art - Darren Harvey-Regan









Arta contemporana poate fi descrisa in multe moduri. Prostie. Empatie etalata la intamplare. Haos sugerat. Dar cea mai mare incercare a artistilor contemporani este escapada din prezentza firii. Exista cateva metode foarte pragmatice prin care prezentza sinelui poate fi experimentata... Daca orice tampenie, privita intr-un anumit unghi, poate fi considerat - de un nebun - arta, atunci ceva nu e ok. A nu se face confuzie intre artistic si stupid... (desi, cine sunt eu sa prescriu retzete) Oricum, e o chestiune de feeling. O ai sau nu o ai. Daca nu exista o lupta continua intre arta ta si arta lumii sau daca arta ta este arta lumii, ai face bine sa te asezi pe patul tau cu lenjerie mirosind a lenor... si sa dormi. Raport. Minus. Plus. Paralel. Darren Harvey-Regan este un exemplu excelent de ochi care vede arta in lucruri care sunt deja acolo, dar care au nevoie de o prisma pentru a erupe din banal.
Si daca ai senzatia ca te-ai prins... iti sugerez sa mai privesti inca o data. S-ar putea sa ramai surprins... over and over again... Art nouveau, meditatie, prezentza.
new-art.blogspot.com

joi, 11 septembrie 2008

Leonard Cohen - It's a Must!



Muzica si poezie pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti. Pe data de 21 septembrie, Leonard Cohen concerteaza la Bucuresti, intr-un spectacol organizat de Compania Events.
Mai motivat ca niciodată, cel care este considerat cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Leonard Cohen, este în mare formă în acest prim turneu după o pauză de 15 ani. Prin vocea sa de aur, poezia sonoră transmite multă căldură, iar dialogurile permante cu publicul fac deliciul unui show plin de culoare. Întregul spectacol este captivant, mai ales ca atitudine vocală, unde desele schimbări de tonalităţi arată un Leonard Cohen plin de viaţă la 73 de ani şi un vocalist care se respectă şi care respectă publicul la rându-i.
„Muzica lui Cohen, intunecata si poetica, ar trebui inclusa in tabelul periodic al elementelor” – proclama revista Rolling Stones. „Dupa ce o descoperi, se transforma subit in ceva tot atat de necesar ca oxigenul”. E greu sa mai gasesti in istoria muzicii un alt artist care sa se fi dezinteresat atat de sincer de cultura pop si care totusi sa fi influentat-o atat de profund si sclipitor. Unul dintre cei mai controversati, originali, irezistibili, captivanti compozitori ai erei, Leonard Cohen detine reteta seductiei intelectuale si o aplica cu incredibil succes de multi ani incoace. In proza si in literatura la fel de bine ca in muzica.
Compozitiile sale au fost interpretate de nume faimoase, fiecare “cover” fiind o incercare fascinanta de a intelege mai indeaprope muza-i enigmatica. De la “Suzanne” a lui Judy Collins la U2, REM, Sting, Nick Cave, Rufus Wainwright si Johnny Cash, cantecele lui Cohen au calatorit la fel de mult ca si autorul lor.

Vreau numai sa stresez lumea, ca biletele sunt date, toate, deci...

O perioada plina, Jay Sean pe 12 la Turabo, Snoop pe 19 si Gianna Nannini pe 22 la Arene. As mai zice de multe nume mari care urmeaza sa pice pe meleagurile mioritice in octombrie, dar tzipa datoria:))

www.events.ro
www.turabo.ro

miercuri, 10 septembrie 2008

Ea isi dorea sa Fie...



S-a oprit in usa, a mai privit-o o data si a plecat. Avea eterna lui bluza gri, o pereche de ghete aproape noi si cativa bani in buzunar. A muncit pana la varsta asta si tot cativa bani are. Pentru ca nu a muncit sa faca bani. A muncit pentru ca se inspaimanta sa stea singur. Ii era groaza, noaptea, sa ramana singur eu el. Ii era frica de gandurile lui ca de dracu. Nu cred ca ar trebui sa iti fie frica de dracu, dar lui ii era. Pentru ca nu putea sa stea singur, a tinut-o pe langa el pe fata asta mica, plictisitoare si nu foarte frumoasa. Avea o calitate, insa. Il iubea. Dar el se plictisise de iubire. Iubise si el, il iubisera multe. Simtea ca si-a pierdut intelesul acest cuvant. Iubire. Pe copila asta a luat-o cu el de cand era mult mai tanar. Ea vorbea mult si fara rost. El prefera sa o auda pe ea decat sa isi auda propriile ganduri. Nu il deranja ritmul asta lanced al vietii lui. Ii placea asa. Se ducea la serviciu, nimic interesant. Venea acasa, nimic interesant. Sex, nimic interesant. Dar era ok. De ce sa judecam oamenii care stiu ce vor? Doar pentru ca noi vrem altceva? Sau doar pentru ca noi nu stim ce vrem. Ne este mila de oamenii care se resemneaza si sunt ok cu viata lor doar pentru ca noi nu am gasit calea resemnarii? Veti zice ca nu. Nu despre asta este vorba. Trebuie sa iti cauti fericirea, scopul, sensul. De ce? Ca sa nu iti dezamagesti bunicii care au vazut in tine cel mai reusit nepot?
Locuiau amandoi intr-un apartament micutz de la marginea orasului. Ea cumpara mancare. El aducea mereu paine calda de la cuptor. Seara mancau, apoi ea pregatea un ceai si stateau asa amandoi, tacuti, prinvind la televizor. El banuia ca ea era fericita. Ea banuia ca el nu era. El nu era. El nu dorea sa fie. Ea isi dorea...
Intr-o seara cand a ajuns acasa, nu miroasea a mancare. Luminile din apartament erau inchise. A deschis usa de la bucatarie si a gasit-o acolo, stand pe un scaun, cu masa goala in fatza. Era livida. A incercat sa afle ce se intamplace, trist ca i s-a zdruncinat linistea. Ea nu a raspuns. A zdruncinat-o. A ridicat-o de pe scaun. Ea nu a raspuns. A mers in camera de dormit si a vazut patul ravasit. Straniu. Aproape ca ii venea sa ii dea o palma. Nu asa fusese intelegerea dintre ei. Nu fusese nici o intelegere intre ei, dar nu asa trebuia sa fie. Ce avea?
Asa s-a purtat doua saptamani. Nu vorbeau. Ea dormea, se trezea si se aseza pe scaunul din bucatarie, cu masa goala in fatza. Nu manca. Nu se pieptana. Nu fusese niciodata dragutza, dar acum era chiar urata. Dupa doua saptamani, cand a venit de la serviciu, ea s-a ridicat de pe scaun si a mers in fatza lui. Nu meritam, i-a spus. Atat.
Acum a iesit in strada si nu stie incotro sa o ia. Isi da seama ca o sa ii fie tare greu fara ea. Isi da seama ca, negand constant, a ajuns sa ii "iubeasca" tacerile si glumele neinspirate. Si parca nu era asa urata. La stanga.
Ea a ramas singura in casa. A aprins toate luminile si a deschis aragazul. A strans patul si a pus uleiul la incins. A pregatit masa asa cum obisnuia sa faca. Apoi s-a asezat din nou pe scaun. Nu mai stia. Ce. Daca. A luat punga cu piper alb si a turnat peste mancare. A zambit. Apoi s-a privit in oglinda din hol, a zambit din nou, a incuiat usa si a inceput sa isi pieptene parul. Ea isi dorea sa fie...

luni, 8 septembrie 2008

Copiii sunt cele mai frumoase Flori



Copiii sunt florile mele preferate. Plantez in fiecare primavara cate unul in mintea unui barbat. Ii privesc adanc in ochi si le fur gandurile. Apoi le spun eu, ca si cum ar fi fost ale mele. Si mai distractiv este sa le spun temerile. Nu am sa te parasesc niciodata. Eh, nu imi iese intotdeauna. Dar nici nu incerc intotdeauna. Unii vor sa le plantezi unghii in fese, altii banutzi in portofel, dupa ce si-au petrecut noaptea la tine. Dar unii chiar au fatza de gradina de copii. Si atunci le spun. Asta nu ma face nici fauritor de vise din hartie, nici mincinoasa nesabuita... Vand certitudinea din ochii mei pentru nasterea certitudinii in ochii lor. Iar cand irisul se intrevede frumos, vine toamna. Ce sa fac? Toamna trebuie sa fiu singura. E ceasul meu cu mine. Eu toamna ma nasc, in gradina mea, pe inserat. Iar iarna este istovitor sa iubesti florile. Fie ei si copii. Iarna trebuie sa te pitulesti langa trupul lui fierbinte si sa ii spui sa taca. Sa il saruti pe umeri si sa ii promiti ca o sa-l parasesti inainte de rasarit. La rasarit toata frumusetea piere. Ramane zapada neclaita din Bucuresti, ziua scurta si caldura din cafenele.
Oricum, copiii sunt cele mai frumase flori. Femeile sunt pamant fertil dar mintea barbatului este prima gradina... ca un Eden al lumii pamantene.

joi, 4 septembrie 2008

Zmeie in vant

Am o saptamana proasta, desi muncesc la fel de mult sau de putin ca de obicei. Numai ca sunt mult mai stresata, mult mai panicata, mult mai haotica, asa ca nu mi-am putut aduna doua ganduri, ca sa pun pe blog.
But...

Fasii de oameni flutura in vant
Legati de zmeie zburatoare.
Copiii trag de ata care-i leaga de pamant
Ii zdruncina
Ii poarta peste lume
Ii umplu de speranta
...
De speranta
...
Copii viseaza ca vor putea zbura
Printre nori, cu aripile larg intinse
Ca vor atinge soarele si vor putea
Sa creasca
...
Copiii, fasii de oameni fluturati in vant
Nu stiu.
Sau stiu... ca zboru-i sfant
Si nu se face
Legat cu ata de pamant.