cautare

miercuri, 10 septembrie 2008

Ea isi dorea sa Fie...



S-a oprit in usa, a mai privit-o o data si a plecat. Avea eterna lui bluza gri, o pereche de ghete aproape noi si cativa bani in buzunar. A muncit pana la varsta asta si tot cativa bani are. Pentru ca nu a muncit sa faca bani. A muncit pentru ca se inspaimanta sa stea singur. Ii era groaza, noaptea, sa ramana singur eu el. Ii era frica de gandurile lui ca de dracu. Nu cred ca ar trebui sa iti fie frica de dracu, dar lui ii era. Pentru ca nu putea sa stea singur, a tinut-o pe langa el pe fata asta mica, plictisitoare si nu foarte frumoasa. Avea o calitate, insa. Il iubea. Dar el se plictisise de iubire. Iubise si el, il iubisera multe. Simtea ca si-a pierdut intelesul acest cuvant. Iubire. Pe copila asta a luat-o cu el de cand era mult mai tanar. Ea vorbea mult si fara rost. El prefera sa o auda pe ea decat sa isi auda propriile ganduri. Nu il deranja ritmul asta lanced al vietii lui. Ii placea asa. Se ducea la serviciu, nimic interesant. Venea acasa, nimic interesant. Sex, nimic interesant. Dar era ok. De ce sa judecam oamenii care stiu ce vor? Doar pentru ca noi vrem altceva? Sau doar pentru ca noi nu stim ce vrem. Ne este mila de oamenii care se resemneaza si sunt ok cu viata lor doar pentru ca noi nu am gasit calea resemnarii? Veti zice ca nu. Nu despre asta este vorba. Trebuie sa iti cauti fericirea, scopul, sensul. De ce? Ca sa nu iti dezamagesti bunicii care au vazut in tine cel mai reusit nepot?
Locuiau amandoi intr-un apartament micutz de la marginea orasului. Ea cumpara mancare. El aducea mereu paine calda de la cuptor. Seara mancau, apoi ea pregatea un ceai si stateau asa amandoi, tacuti, prinvind la televizor. El banuia ca ea era fericita. Ea banuia ca el nu era. El nu era. El nu dorea sa fie. Ea isi dorea...
Intr-o seara cand a ajuns acasa, nu miroasea a mancare. Luminile din apartament erau inchise. A deschis usa de la bucatarie si a gasit-o acolo, stand pe un scaun, cu masa goala in fatza. Era livida. A incercat sa afle ce se intamplace, trist ca i s-a zdruncinat linistea. Ea nu a raspuns. A zdruncinat-o. A ridicat-o de pe scaun. Ea nu a raspuns. A mers in camera de dormit si a vazut patul ravasit. Straniu. Aproape ca ii venea sa ii dea o palma. Nu asa fusese intelegerea dintre ei. Nu fusese nici o intelegere intre ei, dar nu asa trebuia sa fie. Ce avea?
Asa s-a purtat doua saptamani. Nu vorbeau. Ea dormea, se trezea si se aseza pe scaunul din bucatarie, cu masa goala in fatza. Nu manca. Nu se pieptana. Nu fusese niciodata dragutza, dar acum era chiar urata. Dupa doua saptamani, cand a venit de la serviciu, ea s-a ridicat de pe scaun si a mers in fatza lui. Nu meritam, i-a spus. Atat.
Acum a iesit in strada si nu stie incotro sa o ia. Isi da seama ca o sa ii fie tare greu fara ea. Isi da seama ca, negand constant, a ajuns sa ii "iubeasca" tacerile si glumele neinspirate. Si parca nu era asa urata. La stanga.
Ea a ramas singura in casa. A aprins toate luminile si a deschis aragazul. A strans patul si a pus uleiul la incins. A pregatit masa asa cum obisnuia sa faca. Apoi s-a asezat din nou pe scaun. Nu mai stia. Ce. Daca. A luat punga cu piper alb si a turnat peste mancare. A zambit. Apoi s-a privit in oglinda din hol, a zambit din nou, a incuiat usa si a inceput sa isi pieptene parul. Ea isi dorea sa fie...

3 comentarii:

misscinnamon spunea...

Rar un text ma mai emotioneaza, acum si aici insa ma regasesc.Citesc sentimente si vad pasiuni.Felicitari.

diana vlase spunea...

Fie. Multumesc...

Master Shifu spunea...

"Parca nu mai era asa urata"... :)