cautare

vineri, 31 octombrie 2008

si a ridicat din umeri...

Era inca destu de cald. M-am pregatit sa ies, asa cum fac de obicei. Machiaj, haine de zi, par prins in coc, un ruj strident, geanta atarnata pe un umar... si am iesit. Primul contact cu lumea a fost teribil, in dimineata aceea. Am respirat si aerul parca era suparat pe mine. Copacii ma priveau cu tristete. Oamenii erau mai mohorati ca de obicei. Ce pula mea aveti, ma? Nu mi-a raspus nimeni. Cainele vecinului, care mai are, uneori, tentative criminale, nu a avut curaj sa ma priveasca. Ce este? Ce dracu' se intampla? Tot universul se prefacea ca are treaba, doar, doar nu mi-ar raspunde la intrebare. Cu el nu mai vorbisem de cateva zile. Si eu eram putin trista, dar stiam ca ma iubeste. Stiam ca o sa fie bine. Eram trista la nivel de zile, nu de luni... ani... cine stie...
Cand am ajuns acolo, am trecut in alta sfera a tacerii. Desi ajunsesem prima, nimic nu imi vorbea. Parca eram intr-un film mut. Apoi m-a lovit. Atat de tare, in moalele capului, incat nu am stiut cum sa reactionez.
Bang!
Bang!
Bang!
El. Nu. Mai. Era. Al meu.
Inima a inceput sa imi bata mai repede iar muschii fetei s-au blocat. Totul s-a intors catre mine, ca sa vada cum reactionez. Pana si Dumnezeu s-a oprit o secunda din treaba si m-a privit curios. Pentru mine durerea asta era prea mare. Era ulima. Nu mi-am imaginat niciodata ca mi se poate intampla asa o suferinta. Atat de mare. Atat de definitiva. Iar eu ce am facut? Am ridicat din umeri, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu, nu aveam inima zdrobita. Era impartita in miliarde de molecule si data, fiecare molecula in parte, cate unui drac, pe post de sedativ. Atunci mi-am pierdut inima.

Prima partida de sex pe care am avut-o, dupa, a fost certitudinea mea ca se terminase. S-a intamplat numai la o saptamana dupa asta. Ma gandeam ca asta o sa fie solutia. L-am cunoscut si in mai putin de doua ore eram intr-o camera clandestina de hotel. Arata ca o camera de camin. M-am dus la baie sa ma spal, si m-am privit in oglinda. Goala. Am mai ridicat o data din umeri. Nu mai conta. Am intrat in pat, langa baiatul asta nou si i-am simtit pielea. Nu era a lui. Picioarele lui erau altfel. Penisul. Mangaierile. M-a busit plansul. Am dat vina pe faptul ca eu nu fac, de obicei, d-astea. Ei, nu! Ba da, numai ca am revenit la stadiul de nevertebrata, dupa ce cunoscusem cum era sa fii om. Am facut-o cateva minute. Altfel. Aiurea. Tipul se credea un expert al sexului...poate era, numai ca era altceva. La un nivel mult inferior. Dupa ce a terminat, s-a intors, obosit, pe spate. Ce tare a fost! Eu aveam ochii inlacrimati si il intrebam pe Dumezeu, in gand, daca asa are sa fie de acum inainte. El a strans din buze, in semn de regret si mi-a raspuns ca da.
Apoi inca unul, apoi unul mai bun, apoi unul cu un penis mai mare, apoi inca unul, apoi... nu mai stiu..
Tin mintre ca eram cu cineva, odata, si imi era atat de dor de El, incat mi-am bagat fata in pielea cineva-ului, mi-am tinut respiratia si am incercat sa imi amintesc cum ii mirosea lui pielea. Atunci am putut sa soptesc, printre dinti, te iubesc... Tipul a facut ochii mari, apoi au devenit blanzi. Mi-a spusd ca si el. Mintea. Si eu minteam. Toti mintim cand suntem nevoiti sa privim prin ochii unui necunoscut si sa spunem, catre departe, catre dincolo de moarte, te iubesc.
L-am ingropat sub pielea mea, iar daca cineva ma intreba ce mai face, ridicam din umeri. Ridicatul din umeri a devenit pactul meu cu mine. Te gandesti la el, nu-i asa? Hop, ridic din umeri. Tie ce iti spune asta?
Nu am avut curaj sa spun, pana acum, dar am fost talharita de regatul meu. In schimb, mi s-a oferit orice cal doream... atat ca nu puteam sa il plimb decat intr-un grajd de doi pe doi.
Acum m-am resemnat, am scris 25 de carti la 25 de ani, cu 25 de bucati de amintiri.
Il mai vad, din cand in cand, ne zambim si trecem mai departe. Mai departe de noi.
Ieri vorbeam cu Dumezeu. Eu am un parteneriat cu Dumezeu. El mi-a oferit cea mai mare sufeinta dar mi-a promis ca este singura. M-a rugat sa il iert, dar nu avea ce sa faca... era o chestiune de... circumstante. M-a intrebat daca as vrea mor. Cica el m-ar lasa, oricum, in regatul lui. Ba chiar, sa-i stau la dreapta. Da-i regatul lui, nu al meu. N-am vrut sa mor. De ce sa mai mor, daca a mutit totul. Care-i sensul? Asa-i, mi-a raspuns, si a ridicat din umeri.

just another story..

joi, 30 octombrie 2008

"In rolul lui Iisus"

Pana la sfarsitul saptamanii, cand mi-am promis sa termin de scris piesa la care ma chinui (psihic) de cateva luni, dar pentru care nu am mai tastat nimic de multisor, vreau sa o anunt. Ca sa ma simt obligata sa o termin. Se numeste "In rolul lui Iisus", este in doua personaje si... este un amalgam de filosofie, religie, frig si nebunie.
Gata, am spus. Ca sa ma tin de promisiune si sa o termin pana la sfarsitul saptamanii.
Fireste ca nu este o comedie, ba chiar risti sa te mai scarbesti putin, pana la capat. Se intampla intr-o piateta din Moscova, iar cele doua personaje sunt un cersetor batran si nebun, si o doamna... Nu are sens sa banuim cursul piesei. Ba... poate doar cursul, pentru ca nu am nici o idee despre final.
E cam asa:



13. Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
14. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului,
15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.

Matei 28:18

miercuri, 29 octombrie 2008

De la "DA" la "NU"...

Confuzia este cu atat mai fireasca cu cat gandesti mai mult sau, mai degraba, te gandesti mai mult. Daca eram o cimpanzita cu curu' rosu, gafaiam dupa cel mai marfa cimpanzeu. Dar nu sunt, asa ca ma lovesc cu tamplele cand de "Da", cand de "Nu", de parca mi-as auzi viata in canale mono...
Am citit o treaba pe un perete: "niciodata sa nu ai incredere in omul care si-a incalcat cuvantul". Aham. Care este omul care nu si-a incalcat cuvantul? Vreau sa-l cunosc, sa-l ating si sa-i dau ca premiu urmatorul anunt: Nu exista om care sa nu-si fi incalcat cuvantul, Gheorghe!
Eu am facut tot ce era uman posibil. Am mintit. Am inselat. Am omorat. M-am rugat la chip cioplit. Mi-am dus zeul in desert. L-am batut. L-am scuipat. L-am lasat acolo, intr-o balta de sange si una de dragoste. Am pus putin nisip peste el. Am batut cate un cui la fiecare zare. L-am ingropat in subconstient. Am asteptat sa vina corbii. L-au ciugulit. Acum sunt libera.
Sa fie rau ca vreau sa fiu libera? Sa fie rau ca am invatzat sa pizduiesc si sa spun nu? Sa fie rau ca dau ce primesc? Poate sa fie...
Acum ma bucur de "Nu-ul" meu. Cat pot. Diseara s-ar putea sa plang, sa vomit, ascultand o piesa trista, cu chitare pe fundal, si sa spun da...
Pendulez intre dimineatza si seara, intre bine si rau, intre acum si mereu, intre da si nu.
Desi... putea sa fie mult mai simplu.
Oricum, Catalina este idolul meu! Cum s-a luptat ea cu toate ciorile alea nenorocite, cu mainile taiate si aur in urchi, pentru mine.
Diseara facem teatru, iar eu am breton. Asa ca: NU!

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Un suflet de durut...

Buna ziua. Am sa va spun un monolog. Am sa vi-l spun ca si cum voi ati fi o comisie, iar eu ar trebui sa iau un examen. Fireste ca am avut si eu himere, cum ca m-as fi facut actrita... De aici ideea cu comisia. Nu m-am facut. Nu m-am facut nici macar jurnalist, a doua mea optiune. M-am facut, insa, praf. Am reusit.
Odata cu inaintarea in varsta, scad sperantele. Cand esti tanar visezi sa vizitezi lumea, sa iti intalnesti sufletul pereche, sa faci tone de averi. Batranii vor doar liniste, sa nu ii mai doara si... o moarte usoara. Cam asta se intampla cu sperantele. Eu am reusit sa vizitez cate ceva, dar nu mi-a placut. Mie nu imi place sa vizitez. Imi place sa stau in casa mea, in universul casei mele, si sa ma gandesc la lucruri. Jumatatea mi-am intalnit-o... si gata. Despre bani nu am ce sa spun. N-am avut. N-am avut nevoie. Asa ca, imi doresc liniste, sa nu ma doara, si sa am o moarte usoara. Evident, dramatica - doar am vrut sa ma fac actrita -, dar nu pentru mine. Usoara, insa, da!
Sa revin la subiect. O sa imi incep monologul. Cuvintele. Animalele nu au nevoie de cuvinte si, cu toate astea, au o structura sociala destu de... asemanatoare. Cum era? Cel mai puternic invinge? Femela isi apara puii? Batranii sunt - incet sau mai repede - alungati din ceata/haita/cireada/stol... Asa incat, intreb, de ce avem nevoie de cuvinte? Daca un om se simte coplesit de situatie, spune "am ramas fara cuvinte". Cum, mai omule? Asa? Sau, vrei sa ii zici unuia ca iti e drag, ca il placi, de fapt, e mai mult decat simpla placere. Cum spui? Te iubesc. Pai si cand iubesti, cum spui? Te iubesc. Si, cand nu mai ai cuvinte sa exprimi cat de mult inseamna cineva pentru tine? Te iubesc. Asa, deci...
In alta ordine de idei, daca ti-ai rupt o unghiuta, te doare, nu? Da, te doare. Daca abia ai fost operat si "a trecut anestezia", te doare, nu? Te doare. Dar daca cineva ia un cleste si iti smulge o unghie, te doare? Cred si eu! Dar, daca EL te dezamageste? Te doare? Nu. Te sfasie. E ca si cum ai fi goala, singura, pe un camp intins. Cu o suta de caini care musca din carnea ta frageda. Transpune asta in cuvinte! Te doare?
Ceea ce, daca nu v-ati prins, vreau sa subliniez, este ca ele, cuvintele, sunt pielea p...ancreasului. Aparent nu foarte importanta, dar fara de care, cred, nu se poate.
Pentru final, gratuitatea cuvintelor doare, dar, cu ele, iubirea capata valoare. Un caine iubeste? Nu, se ataseaza de cel care il hraneste. Omul, insa...

Nu suport oamenii care folosesc depresia pe post de aspirina, dar nici cei care nu au avut, niciodata, o depresie fara motiv. Ma enervez teribil ca eu trebuie sa am unul. Motiv. Timp. Suflet de iubit. Suflet de durut.

joi, 23 octombrie 2008

Stelele care cad, nu pier...

Stelel care cad se duc pe un alt cer...
Era o piesă a celor de la Taxi. Frumoasa piesa, sensibila si plina de speranta. Pe un alt cer... Este aproape comic cum imi demonstrez, în fiecare zi, că nu există ceea ce eu îmi doresc cel mai mult in viaţă. Linişte. Nu exista. Daca ai senzaţia ca totul merge bine, ca ai reuşit sa câştigi suficienţi bani ca sa nu mai injuri la fiecare salariu după ce-ţi plăteşti datoriile, ca femeia te iubeşte, că prietenii îţi sunt aproape, DA-TI O PALMA!!! E doar un vis. In realitate, dacă ai suficienţi bani, nu te iubeşte prietena. Dacă te iubeşte, eşti considerat un poponar de baieţii din cartier, pentru că nu mai bei cu iei până la patru. Daca eşti, şi tu, baiat si prietena te iubeste, ai si bani, ... fa-ti un test. Sigur ai o boală rară... poate sida.
Si Alanis Morissett avea o piesă în genul acesta. Isn't it ironic? E ca şi cum ne-am înveli mereu cu o plăpumioară prea mică pentru corpurile noastre. Mereu o să rămână un picioruş afară. Îi este frig şi ar vrea să se sinucidă.

Am chef sa scriu multe lucruri urate şi adevărate. Dar mă doare capul şi pereţii au nevoie de cineva care s-ar putea să aibă nevoie de cineva care să îl mai întrebe de sănătate.

Andrii Popa - Clip



Stiam piesa asta, poate, inainte sa ma nasc. Dar si "clipul acesta a fost difuzat abia in 2001, asa ca e normal sa il vad si eu abia in 2008, spre ...9. Oricum, pentru ca mai spunt si altii ca mine, care nu au timp sa se dea pe rocktube (care este...), noah, iata clipul.

joi, 16 octombrie 2008

MIERCURI 22 OCTOMBRIE, ora 20.00 Spectacol: Josephine, încă o Târfă tristă



Bună seara, numele meu este Josephine. Haide, râdeţi! Ce nume de curvă, nu? De fapt mă numesc Ioana... Însă nimeni nu mă mai ştie de Ioana... Pentru toată lumea sunt Josephine!

Pentru cei care nu au vazut "Josephine, încă o Târfă tristă", va aşteptăm Miercuri, ora 20.00 la Club A. Primul spectacol din această toamnă!!!
Rezervări la 0720066684


Josephine, încă o Târfă tristă
Scenariul şi regia: Diana Vlase
Distribuţie: Anca Ionilett, Dan Ursu
Locaţie: Club A
Ora: 20.00

miercuri, 15 octombrie 2008

Tot Alex, the fotografăr...

Pauză între două articole, mă dau pe bloguri de poze. Asta îmi place mie să fac. Şi ma mai uit încă o dată pe blogul lui Alex Dascalu... Acu eu nu ma pricep la poze, deşi le iubesc... mie imi place starea. Pozele lui mi se par curate si faptul că are o slabiciunea pentru feţe se traduce în "are suflet"... Tare să ai! Ai încercat vreodată să vorbeşti cu cineva care are faţa acoperită? Ai putea, la fel de bine, să vorbeşti cu cineva-ul ăla, la telefon. Feţe, feţe, feţe... Râd, se schimonosesc, urlă, gândesc, feţe, oameni, străzi, poveşti, vieţi..

http://alexdascalu.wordpress.com



















She's Dead la Fire



Inedit pentru evenimentele la care merg eu, de obicei... but try somethin new for a change! Brand new!
plus ca... nowhere's better than home...

marți, 14 octombrie 2008

370.

Numarul posturilor pe care le-am adunat de-a lungul anilor, din prima zi, cand am citit Belle de Jour si am decis ca vreau si eu. Nu sa fiu o curva pentru ca imi place. Nu! Sa-mi trag blog. Evident, tot cu trasu ne tragem de sireturi...

__________



Nu mai am chef sa raspund la interfon. De cand l-am cunoscut pe Tudor traiesc in alta lume. O noua viata. Si turcii de la Kanal D au bagat emisiuni si filme cu sloganul asta. Indrazneste sa traiesti... sa incepi o noua viata... redescopera-te! Asta fac. Cei care au incercat sa ma sune au observat ca nici la telefon nu mai raspund. Sunt niste plante care traiesc numai cu soare. Eu traiesc numai cu Tudor. Normal ca si florile isi au radacinile in pamant. Voila, si eu mai mananc o mamaliga, un peste cu legume, mai beau opt cafele... Asta cand il astept. Pentru ca daca vine, nu prea-mi mai trebuie nimic. Poate tigari... Mi se usuca buzele. Poate pentru ca elimin prea multe lichide, sau poate pentru ca ma saruta el prea mult.
Ieri a venit cu un prieten pentru Costel si o sticla de wisky. Ciocolata o aveam eu. Neagra. Ca noaptea. Am ras de el ca vrea sa ma imbete doar ca sa intre in patul meu. Sunt o diplomata. El mi-a spus ca nu trebuie sa ma futa ca sa-mi simta gustul. Cica am gust de copil care se hraneste cu copii care rad. Cum sa nu mori dupa el... Am baut wisky si am mancat ciocolata. Am inceput sa nu-mi mai simt buzele, dar, in schimb, sa simt calcaie impingandu-mi pantecul. In traducere, alcoolul excita. Alcoolul tare iti interzice sa te opresti. Costel si noul lui prieten (adica renul si broasca vesela) au fost mutati, cu greu, in dormitor. Il iubesc pe Costel insa, in momentul ala nu ma deranja foarte tare. La dracu, as fi putut face sex in fata unui ren de plus! M-am intors in camera si m-am trantit pe canapea. Si acum, ca am ramas singuri, ce facem? am intrebat. Bem, trebuie sa terminam sticla pana la rasarit. E de rasul satului sa te prinda dimineata cu bautura in casa! zice Tudor. M-am uitat la ceasul de pe perete. Doua jumate. Auzi, Tudor? Da. Cum ai ajuns tu in casa mea? Inteligent sau prost? Raspunsul? Inteligent, spun. Am intrat pe usa din fatza... inima ta, raspunde el. Acum prost? intreb eu. Am intrat pe usa din fatza.
Am stat asa, vorbind, pana la patru jumate. Am terminat sticla. Camera se invartea, cu tot cu Tudor, si eu nu mai puteam sa il privesc. Ne-am intins pe covor. Eu am cazut si el a venit langa mine, mai exact. M-a luat de mana. Sangele a inceput sa-mi clocoteasca de la capilare catre aortele mortilor ma-si... Nu mai puteam sa vorbesc. Stii, imi zice, jur ca te futeam daca nu eram asa beat. Zic, jur ca, aaa, te credeam daca...
Parca asa am adormit. Poate nu asa...
Astazi m-am trezit pe la trei, cu o durere de cap sora cu orice boala rara, cu urme de covor pe tot spatele, cu Costel sub cap, goala. Tudor ma tinea in brate.

luni, 13 octombrie 2008

maine pentru...

intotdeauna tine cat o viata
putin...
numai o viata poti fi nemuritor.
contradictie in termeni
te temi?
si eu...
nu-i nimic
nimic din ce ne-am soptit
n-a fost sa fie
sa vie capatul atunci
poate atunci
nauci
ne vom cauta buzele uscate
de dor
buzele crapate
care dor
de-atunci mereu,
mereu
cand spun ca numai
eu!
Sa nu mai spui...
numai eu
te-am lasat
sa-mi indrugi
pe inserat
ca numai tu...
tutuiesti intr-una, ca nebuna!
Maine incep inca una.
azi am murit un pic.
Nu mai... tu
Poate alTU'
Poate nu
Poate suntem
nemuritori
doar cate o clipa
cat clipim sangerati
de sex brutal mascat
de dor
maine incep inca una.
ura.
ura.
maine... pentru totdeauna

duminică, 12 octombrie 2008

Fast blogging fo' a Happy Christmas...

Am citit intr-o carte (nu o extraordinara carte) ca uneori trebuie sa ne scriem viata, apoi sa o citim, ca sa realizam ce-am trait. Poate de aici nevoia tampita de jurnale, oracole, bloguri, pagini, siteuri. Trebuie sa recunosc ca de multe ori am experimentat asta. Sa traiesc ceva fabulos si sa nu stiu cum sa il/o pun in cuvinte. Ce inseamna? Ca nu a fost atat de "fabulos" sau ca nu am eu vocabularul prea bine dezvoltat? ...Sau inseamna ca, daca nu am putut sa transmit macar unui om, nimeni nu va mai simti acel ceva, oricat de tare ar fi fost.
Mai incerc o data.

Stii intersectia? Luminile de la brazii din toate apartamentele si zumzetul forfotei din supermarket. Le mai stii? Atunci ma gandeam la tine. Nu te cunosteam prea bine. Nu te cunosc nici acum, dar acum parca te stiu. Ai plecat atunci. Parca eu eram mica si tu erai tatal meu... Tatal meu imi da, in loc de iubire, o sacosa de carne, de fiecare Craciun. Stii ce fac eu? Iau carnea. Decat sa nu primesti nimic de la un om la care tii, preferi sa primesti macar un refuz... sau o sacosa de carne. Asa si atunci. Tu ai plecat si eu am mai primit o palma de la viata. Ultima, sa mor!, mi-am zis... Nu a fost asa. A fost doar... inca una. Te-am lasat sa pleci, dar nu te-am scapat din ochi. Te-ai dus in prima casa calda, ai sarutat un copil si i-ai intins - ca un tanar Craciun, ce esti - cadoul pe care si-l dorea (mie nu mi-ai fi daruit). Apoi ai mers in supermarket. Iti amintesti, sau vorbesc singura? Te-ai oprit in mijloc. Erau oameni peste tot. Familii, mame cu copiii, tati cu copiii, bunici cu copiii... Tu nu ai vrut sa aduci copilul din mine la cumparaturi. Ai suferit atunci si ti-ai plans nehotararea...
Acum aproape ca imi vine sa rad. Cum de ce? Nu mai e mult si vine Craciunul. Asta, daca supravietuiesc dincolo de ziua mea. Aceeasi poveste. Lumini. Forfota. Tu. Nehotararea ta. Drama. Eu? Nu stiu... Ma mai gandesc. Poate eu o sa lipsesc anul asta. Copilul meu o sa fie rotund pana atunci, poate pun si de-o nunta secreta... Vad eu. Nu spun ca te parasesc, poate ne vedem la anul, dar Craciunul asta chiar trebuie sa-ti rezolvi drama singur. Imi pare rau, sincer. Mint, imi pare bine.
Arati ca un melc, cu ochii astia holbati asa. Ce te miri? Te miri ca te sfidez sau ca se rotunjeste? Lasa copilul! Gandul!!! E mult mai important gandul. Si o sa se faca de noua luni. Iar cand o sa fie proaspat clocit o sa o am. Constiinta ca pot si fara... Foarte bine, multumesc. Gata, te pup. Ne auzim la telefon... de Craciun.

Exercitiu: aceste ganduri ar durea pe oricine. Spuse, simtite, gandite... Dar eu, cititorul, nu simt decat o pendulare intre Visniec si Ionescu (hahaha)... Poate scrisa altfel, ar putea fi simtita altfel? Hm...

L-am lasat acolo. In intersectie. Cum a facut el Craciunul trecut. Parca a fost o scena de film. S-a agatat cu mainile de umerii mei, m-a privit si a inceput sa tipe. El nu poate fara mine. El ma iubeste, el vrea sa traim povestea... noastra. Nu l-am putut privi. Imi era ciuda ca nu il mai iubeam, mila de el ca abia acum ma iubea, si sila de Dumnezeu ca isi batea joc de sufletele noastre. Mi-a luat mana in mana lui, mi-a sarutat fiecare deget in parte si mi-a tras o linie cu aratatorul pe inelarul meu. Voi fi al tau mereu, mi-a spus. Chiar daca nu ai sa ma mai vrei. In fata cerului, in prima zi de Craciun vei fi mereu logodnica mea. Mi s-a parut o gluma proasta. Care cer? Acolo sus unde locuieste Doamna-Doamna? Hai ma, trezeste-te! Dumnezeu doarme. Sau e in coma. Sau o arde pe pamant, sub pseudonime stupide, gen Hitler, Manson sau Simona Senzual...

Sau, mai simplu.

eu
tu
Craciunul asta?
Nu!

Jocuri, jocuri, jocuri. Vorba unui prieten: "munca, fumuri, sex si rapoarte pe bloguri..." Si Belle de Jour o facea, si ea este celebra si anonima. So, "fuck me, in famous"!!!

vineri, 10 octombrie 2008

Blogul e un "must have" in acest sezon!

D-aia ma tot gandesc ca poate ar fi mai bine sa mi-l sterg pe al meu. Nu vreau sa fiu in pas cu moda! Plus ca e hiper penibil sa mai dai peste cate una, maxim de frustrata, de care rade tot mapamondul si care se numeste nici mai mult nici mai putin decat blogeritza!
Va invit sa intrati aici: http://deaia.wordpress.com/. Nu, va rog sa intrati aici si sa vedeti motivul pt care penibilul este cea mai de pret calitate a romanului.


mi-e silă. mă car aşa de la o zi la alta, încercând să întorc capul în partea celaltă când mai scuipă cineva spre mine…chestia e că n-am avut niciodată răbdare să aştept să se întâmple ceva. eu am făcut întotdeauna lucrurile să se întâmple. acum mi-e silă şi nu ştiu de ce mă mai trezesc dimineaţa. ştii cum e când nu mai are nici un sens? când nu mai găseşti nici un motiv, când speri ca scrutând înălţimile tavanului să coboare din el o idee salvatoare şi să ai un motiv ca să începi să trăieşti din nou?


Ganditoarea asta profunda a fost descoperirea lu' Catu, pe-nserat, cand ne-am distrat copios recitand fragmente din materializarea faptului ca unii parinti nu ofera copilului lor constiintza penibilului. Si multe alte absurditati, tampenii, cretinoidititatzi and co. Asa ca, serios, blogul nu mai este o chestie cool. Cand ceva devine un "must have", se lipseste de toate treburile alea care individualizeaza...
Asa ca ma aflu in dilema de seara, desi abia m-am trezit. To have or not to have a blogspot... Hm!
Cu ps-ul: Stie cineva piesa lu Conect-r cu Liviu Gutza? An, nu? Pentru ca eu am ascultat-o de dimineatza si da, EXISTA!!!

miercuri, 8 octombrie 2008

da sincar!!!



As scrie cum se numeste the great master care a facut pozili acestea, dar nu am stiut niciodata sa ii scriu numele (plin de h-uri si de k-uri). Ma voi rezuma la subtextul gandurilor mele prinse cu carlige de foi subtiri de reviste pentru femei:)
Inca o data, pentru "cele" care au uitat: un mare teoretician este un mic practicant. Ce-ar mai fi daca le si pui la feminin...
Oricum, LF rocksss!!!

marți, 7 octombrie 2008

din curiozitate...

Noaptea
m-a placut mereu mai mult.
Mi-a infipt zambetul
tentatiei
intre coapse.
Am acceptat
ca noaptea
are chip.
Un corp transirat.
O mana rece.
O palma peste gura
mea
infierbantata.
Alti oameni.
Mereu,
alti oameni.
Acelasi chip.
Intunecat.
Exciatant.
In noaptea asta
insa
clopotele bat
pentru dimineata urmatoare
Cand o sa privesc
noapre in fata.
Machiaj pe fata de perna,
saliva pe obrazul meu stang,
mucuri de tigara
cearsafuri sifonate
peste borduri noi
care acopera gauri mai vechi
Cele mai frumoase
Gauri.
Pana atunci...
Privirea mea curioasa
raza rasaritului
si chipul noptii.
In noaptea asta
fata mamei
o sa astepte
dimineata...

luni, 6 octombrie 2008

De ce urasc oamenii?

Pentru ca sunt prosti, nerecunoscatori, lipsiti de principii personale, mincinosi, egoisti, ipocriti si as mai gasi multe feluri in care sa numesc aceste creaturi plasmuite anapoda...
Nu pentru ca am eu starile pre sau post perioada, ci pentru ca, nici acum, in al 25-lea ceas, nu reusesc sa pricep o iota din cartea noastra cu instructiuni (de sesizat ca ma includ si pe mine in cireada, poate pentru simplu' motiv ca ma ascund in spatele aburilor de orice, ca sa imi scuz greselile - la fel de condamnabile - umane). Cu fiecare zi care trece ma minunez tot mai tare de impertinenta unora, de indrazneala altora si de consistenta prostiei emanata de o a treia categorie. Sunt realmente hartuita de lipsurile noastre: curajul? timpul? cheful? puterea? decenta? Ce kkt iti lipseste tie, de nu reusesti sa te porti ca un "om" cu mine?
Oamenii nu mai au curaj. Isi risca plamanii in fiecare zi, tragand din filtre duble, cu desene complicate. Isi risca ficatii in fiecare vineri, dand pe gat sticle de alcool tare, cat mai tare, cel mai tare... Isi risca vederea stand cate zece ore in fata unui calculator ieftin, pentru cinspe' milioane amarate, pe care, oricum, le baga in chirie. Isi risca viata asteptand sa se intample... dar nu au curaj sa faca nimic in sensul asta.
Oamenii nu mai au timp. Stau cate doua ore in trafic. Pierd un sfert de zi stand la cozi infernale, ca sa-si plateasca lumina. Asteapta cate jumatate de minut raspunsul la o singura intrebare, pe mess. Asteapta juma' de ora sa li se aduca scarbosenia de ciorba de burta (beah, oricum). Dar nu au jumatate de ora, inainte de culcare, sa citeasca o carte. Nu au zece minute la dispozitie pentru un preludiu decent. Nu au doua secunde, sa priveasca galbenul copacilor si magnetul din ochii ei.
Oamenii nu mai au chef. Sa creada. Sa inteleaga. Sa spere. Sa viseze. Sa rada. Sa planga, in pana mea...
Intr-o seara am zarit omul. Stateam tolanita si il priveam adanc in caldul gandurilor. Ma imbia cu privirea spre un varf, verde si ascutit, de brad. Nermuritor, pe dracu! Mi-am luat tot timpul din lume, tot curajul si toata iubirea, le-am impins in geanta mea de calatorii si m-am mutat in privirea lui... De ce urasc eu oamenii? Pentru ca au indecenta de a ma privi, ca si cum ma stiu si ma inteleg. Dumnezeul ala in care nu mai credem, ne-a dat ochii, dupa punerea lui in scena. Vezi tu, fetito, care este calea prin care sa faci oamenii sa planga? Si a deschis ochii...
De ce sa spui adevarul, cand poti sa minti? Pentru ca este mai greu, iar noua ne place sa ne chinuim. De ce sa duci o viata sanatoasa, cand poate fi vicioasa? Eh, aici nu stiu! Oricum am numi groapa comunala in care ne aruncam trupurile, sufletele noastre au aceeasi greutate, orgasmul se simte la fel, iar tu esti un idiot daca ai impresia ca ochii ei te vor privi la infinit. Urasc omul pentru (ne)murirea ochilor lui, in sufletul meu...

duminică, 5 octombrie 2008

Soni - Andrei Ruse


Saptamana asta am primit la redactie o carte cu coperte negre. Exact in perioada in care m-au luat cele mai mari depresii, l-as vrea pe iubitul meu cehov in vene, dar ce pacat ca a scris numai atat cat am citit eu de cateva zeci de ori... Stii, cand viata ta are nevoie de extraorinar, poti citi o carte cum este Soni, sau poti sa furi pusca de vanatoare a tatalui tau si sa impusti becurile din casele oamenilor, fara sa intri efectiv in casa.
Am rasfoit-o, m-am intrebat cine e Andrei Ruse, dar nu am apucat sa il google-esc decat dupa ce m-a convins ca merita. Merita. Cartea asta e scrisa cum vorbim noi, actiunea se intampla anul trecut si e cam asa: Soni, o tipa normala, cu un job normal, cu plansetul normal dupa iubitul caruia ii e frica de responsabilitatzi (... stim), afla ca are cancer la stomac si inca sase luni de trait. Am gasit cel mai urat Bucuresti, cel mai frumos Bucuresti, cele mai autentice partide de sex (mie personal mi-a placut la nebunie aia cu mini-tipul de 14 ani...), cele mai reconoscibile efecte ale drogurilor. O splendoare, cum s-ar zice.
Si as imprumuta-o cu mare drag oricui ar fi interesat sa o citeasca.

O sa dau cateva citate ca mostra a nisipului intre masele... asa e Soni a lui Andrei Ruse.
"In singuratate, orice forma pare sa respire. Orice piatra cu anumite configuratii ciudate are ochi. De aceea oamenii singuri lovesc. Ca sa nu se indragosteasca de pietre sau de statui."
sau
"Cat de genial a fost omul care l-a inventat pe Dumnezeu. Ma gandesc la un batranel adorabil, la un barbos trist, parasit de nevasta si de copii. Dumnezeu? Nemernicul e sus pe tavan, inecat in fumul de tigara, uitandu-se cu sila... Dumnezeu pana la urma este singura explicatie pe care o accepti. Din mila. Din caritate fata de tine si fata de cautarile tale fara sens. O forma a unei nebunii, acceptate social, o schizofrenie mitologica."

miercuri, 1 octombrie 2008

Abysses - Andrada Damianovskaia

Autohtona, al naibi de tanara, foarte talentata! Daca am sti sa ne exploatam valorile...























Galeria.Fotografa.ro prezinta in perioada 29 septembrie-15 octombrie 2008 proiectul fotografic Abysses, de Andrada Damianovskaia.
Andrada Damianovskaia are 22 de ani, a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Universitatea de Vest Timisoara, sectia grafic-design; face parte din grupul foto IRIS (IrisPhotoClub) din cadrul Casei de Cultura a Studentilor Timisoara, a participat la expozitii si concursuri de pictura, grafica, iconografie, fotografie: Aiud, Arad, Bacau, Bucuresti, Constanta, Sibiu, Timisoara, Ungaria, Japonia.
Este preocupata de tot ce inseamna arte vizuale, manifestandu-si interesul in special fata de fotografie si film.
Proiectul Abysses este o scurta incursiune in lumea interioara a artistei, materializata in imagini subiective, incarcate de feminitate.
Despre Andrada Damianovskaia
Primul aparat de fotografiat, intr-o dragoste puternica, e precum primul sarut? Se uita ori ba? Andrada Damian iti raspunde in trei randuri ca "nu mijlocul tehnic prin care imaginile sunt create conteaza, ci imaginile in sine, asa ca primele fotografii sunt cele de neuitat".
A trecut prin caricatura, grafica, pictura de icoane pe sticla si nu vrea sa se opreasca nici la fotografie, care o reprezinta atat de bine. Andrada Damian ar vrea sa-si poarte aparatul de fotografiat printr-un Orient indepartat, caci simte c-o atrage ceva inspre acolo.
E greu sa spuna in cate secunde se cuibareste ideea fotografica in interiorul sau, dar stie cu siguranta ca pentru a obtine imaginea buna trebuie sa uite tot ce a invatat in scoli. "Imi dau seama ca suna ciudat - recunoaste ea - insa cred ca cel mai bine e sa fii absolut sincer cand creezi, asa ca prefer sa creez instinctual".
A fost doar o chestiune de timp pana s-a apucat de fotografie. De cand se stie "ca fiinta cu ratiune de sine", a facut fotografii... "fotografii imaginare".