cautare

vineri, 31 octombrie 2008

si a ridicat din umeri...

Era inca destu de cald. M-am pregatit sa ies, asa cum fac de obicei. Machiaj, haine de zi, par prins in coc, un ruj strident, geanta atarnata pe un umar... si am iesit. Primul contact cu lumea a fost teribil, in dimineata aceea. Am respirat si aerul parca era suparat pe mine. Copacii ma priveau cu tristete. Oamenii erau mai mohorati ca de obicei. Ce pula mea aveti, ma? Nu mi-a raspus nimeni. Cainele vecinului, care mai are, uneori, tentative criminale, nu a avut curaj sa ma priveasca. Ce este? Ce dracu' se intampla? Tot universul se prefacea ca are treaba, doar, doar nu mi-ar raspunde la intrebare. Cu el nu mai vorbisem de cateva zile. Si eu eram putin trista, dar stiam ca ma iubeste. Stiam ca o sa fie bine. Eram trista la nivel de zile, nu de luni... ani... cine stie...
Cand am ajuns acolo, am trecut in alta sfera a tacerii. Desi ajunsesem prima, nimic nu imi vorbea. Parca eram intr-un film mut. Apoi m-a lovit. Atat de tare, in moalele capului, incat nu am stiut cum sa reactionez.
Bang!
Bang!
Bang!
El. Nu. Mai. Era. Al meu.
Inima a inceput sa imi bata mai repede iar muschii fetei s-au blocat. Totul s-a intors catre mine, ca sa vada cum reactionez. Pana si Dumnezeu s-a oprit o secunda din treaba si m-a privit curios. Pentru mine durerea asta era prea mare. Era ulima. Nu mi-am imaginat niciodata ca mi se poate intampla asa o suferinta. Atat de mare. Atat de definitiva. Iar eu ce am facut? Am ridicat din umeri, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu, nu aveam inima zdrobita. Era impartita in miliarde de molecule si data, fiecare molecula in parte, cate unui drac, pe post de sedativ. Atunci mi-am pierdut inima.

Prima partida de sex pe care am avut-o, dupa, a fost certitudinea mea ca se terminase. S-a intamplat numai la o saptamana dupa asta. Ma gandeam ca asta o sa fie solutia. L-am cunoscut si in mai putin de doua ore eram intr-o camera clandestina de hotel. Arata ca o camera de camin. M-am dus la baie sa ma spal, si m-am privit in oglinda. Goala. Am mai ridicat o data din umeri. Nu mai conta. Am intrat in pat, langa baiatul asta nou si i-am simtit pielea. Nu era a lui. Picioarele lui erau altfel. Penisul. Mangaierile. M-a busit plansul. Am dat vina pe faptul ca eu nu fac, de obicei, d-astea. Ei, nu! Ba da, numai ca am revenit la stadiul de nevertebrata, dupa ce cunoscusem cum era sa fii om. Am facut-o cateva minute. Altfel. Aiurea. Tipul se credea un expert al sexului...poate era, numai ca era altceva. La un nivel mult inferior. Dupa ce a terminat, s-a intors, obosit, pe spate. Ce tare a fost! Eu aveam ochii inlacrimati si il intrebam pe Dumezeu, in gand, daca asa are sa fie de acum inainte. El a strans din buze, in semn de regret si mi-a raspuns ca da.
Apoi inca unul, apoi unul mai bun, apoi unul cu un penis mai mare, apoi inca unul, apoi... nu mai stiu..
Tin mintre ca eram cu cineva, odata, si imi era atat de dor de El, incat mi-am bagat fata in pielea cineva-ului, mi-am tinut respiratia si am incercat sa imi amintesc cum ii mirosea lui pielea. Atunci am putut sa soptesc, printre dinti, te iubesc... Tipul a facut ochii mari, apoi au devenit blanzi. Mi-a spusd ca si el. Mintea. Si eu minteam. Toti mintim cand suntem nevoiti sa privim prin ochii unui necunoscut si sa spunem, catre departe, catre dincolo de moarte, te iubesc.
L-am ingropat sub pielea mea, iar daca cineva ma intreba ce mai face, ridicam din umeri. Ridicatul din umeri a devenit pactul meu cu mine. Te gandesti la el, nu-i asa? Hop, ridic din umeri. Tie ce iti spune asta?
Nu am avut curaj sa spun, pana acum, dar am fost talharita de regatul meu. In schimb, mi s-a oferit orice cal doream... atat ca nu puteam sa il plimb decat intr-un grajd de doi pe doi.
Acum m-am resemnat, am scris 25 de carti la 25 de ani, cu 25 de bucati de amintiri.
Il mai vad, din cand in cand, ne zambim si trecem mai departe. Mai departe de noi.
Ieri vorbeam cu Dumezeu. Eu am un parteneriat cu Dumezeu. El mi-a oferit cea mai mare sufeinta dar mi-a promis ca este singura. M-a rugat sa il iert, dar nu avea ce sa faca... era o chestiune de... circumstante. M-a intrebat daca as vrea mor. Cica el m-ar lasa, oricum, in regatul lui. Ba chiar, sa-i stau la dreapta. Da-i regatul lui, nu al meu. N-am vrut sa mor. De ce sa mai mor, daca a mutit totul. Care-i sensul? Asa-i, mi-a raspuns, si a ridicat din umeri.

just another story..

Niciun comentariu: