cautare

marți, 22 decembrie 2009

...prima zi de concediu!

Ca sa fiu sincera, prima zi de concediu m-a surprins la gura de metrou de la Romana, intrebandu-ma daca sa ma duc in Pipera sau nu. Fireste ca nu sunt nebuna, m-as fi dus cu putina treaba, macar macar sa fiu pe acolo, ca un Grivei care, desi stapanii lui s-au mutat dintr-o anumita zona, el mai are, inca, melancolia locurilor vechi.
Nu m-am dus.
Am luat cadouri pentru apropiati si crengute de brad, am vazut Green-ul (cu cafeaua subanteleasa), m-am scaldat prin maldarele de haine de la Mini Prix si acu stau "a prost".
Si pentru ca am aspirat si am spalat vasele, ma simt definitiv in concediu.

Ah, am vazut si eu, in sfarsit, Aminitiri din Epoca de Aur. M-am rostogolit si m-am cracit de ras. Foarte bine realizat! Am vazut cateva cadre care au depasit de multa vreme stigmatul comunist cu care ne voiam a fi obisnuiti. Desi filmul "vorbeste" tot despre comunism. Dar nu predomina griul si nici tristetea de dupa si din blocuri. Am vazut o comendie romaneasca despre un subiect romanesc, cu umor romanesc, cu personaje romanesti si, cel mai important (si oarecum firesc... dar ce mai e "firesc" in Romania?), realizat de un regizor roman. Pai, bravo, dom' Mungiu. Mi-a placut!
Detalii [AICI]

luni, 21 decembrie 2009

Un brad mic...

dar un cadou mare:)



Musai eco, ca sa nu taiem copacul; mic, dat fiind spatiul; verde, pt. ca ala alb nu era asa frumusel.
Mat s-a "ingrijit" de globuri, beculetele colorate danseaza pe diferite ritmuri si, cel mai important, este primul brad (mini-artifici-brad) de cand... eram la Galati cu toata gasca (familia) mea si puneam vata pe crengile unui brad inalt, ca sa para nins...

Daca nu mor...

Inseamna ca mai traiesc. Ceea ce mi se pare logic. O conditie onesta pentru viata pe pamant. Poate ca pe alta planeta, mult, mult mai departe de noi, lucrurile stau altfel. Dar poate ca ei nu au un Mos Craciun al lor, despre care tabloidul "sef" sa scrie ca este prea gras si ca "da un exemplu negativ" copiilor.
O sa mor. Inca citesc Ana Karenina (am ajuns la vol. trei, mai e unu si gata!) si am surprins o imagine atat de frumoasa! Ana, in boala si dorinta ei de a muri, avea ochii infrigurati de teama fatalitatii ce urma sa vina peste ea. Niciodata nu m-am gandit la frica, cand am vorbit despre sinucidere. Este un aspect cat se poate de important si de real.
Mi-ar placea sa invat despre psihologia fricii in actele de zi cu zi si despre psihologia fricii de moarte. Cred ca sunt elemente diferite, chiar antagonice, ca ura si iubirea.
Imi abereaza degetele pe tastatura, probabil pentru ca nu sunt prea odihnita. Am avut o noapte albastra, de la luminitele de brad, care au dansat peste pleoapele mele intredeschise...
M-am gandit sa aduc un omagiu Aulin-ului, acest drog legal care iti amorteste trupul si ma face sa am ganduri bune. Drog, dupa cum spuneam. A fost alaturi de mine in cele mai grele momente, m-a sprijinit si mi-a redat zambetul "Super Cristal" ("Colgate" era luat).
Revenind la moartea mea iminenta, dar nu imediata, mai am cateva mentiuni. Mos Craciun nu este prea gras, ci doar un batranel simpatic, care arata sanatos. Si care exista, la fel de bine cum exista si Dumnezeu! Mos Craciun este altruismul care te loveste in ceafa cand vezi copiii hlizinduse pe saniute, parintii care vin "cu colindul" si serile mele albastre.
Oare se pune ca e Harakiri daca ochi tradeaza teama?

joi, 17 decembrie 2009

Aplauze pentru B.U.G. Mafia!

www.muzicabuna.ro


Din cauza tampeniilor care se promoveaza prin presa am ajuns sa refuz invitatii la multe evenimente. Sonorizare proasta, artisti care nu asteapta decat onorariul, organizare demna de triburile africane (sau nici macar?)… cred ca mi se intelege si, totodata, scuza scarba teribila care m-a cuprins.

Dar aseara am fost la concert B.U.G. Mafia, la Sala Polivalenta.
Fie ca va place sau nu, aceasta trupa este cea mai longeviva si mai de succes, in “istoria” hip-hopului romanesc. Iar aseara nu s-au dezis.

Am ajuns la timp, adica la 20,00. Era destul de putina lume. Fie ca dam vina pe vreme, fie pe publicul de hip-hop, care s-a rarit substantial, fie ca Mafia nu mai are atat de multi fani cum aveau odata, ideea este ca abia spre ora 21.30 am putut privi in sala cu mai mult curaj, pentru ca numarul celor din public a trecut de 2500. Fara, insa, a umple spatiul (binecunoscutul spatiu de la Polivalenta, friguros, prea mare, prea trist…).

In deschidere a cantat Grasul XXL, impreuna cu baietii de la Agresiv si cu Maximilian. Piese vechi, piese noi, o atitudine potrivita pentru a incinge spiritele intr-o seara friguroasa de iarna. O sa sune ciudat, dar aseara a fost o sonorizare buna. Neobisnuit, nu? S-a auzit clar, frumos, profi’, in majoritatea colturilor din Polivalenta. Spun asta pentru ca m-am tot plimbat prin sala, cu dorinta de a auzi mai multe pareri vzavi de artisti.



Apoi au urcat “performerii” asteptati: Uzzi, Tataee, Caddy, iar alaturi de ei au fost invitati si Villy, Mario, Jasmine. Primul meu gand, cand au pasit pe scena, a fost ca “sunt in forma”. Si nu m-am inselat. Au cantata cele mai mari hit-uri ale lor, admirabil, fara cusur (as mai adauga…).
S-a vazut si pe chipurile lor dezamagirea… numarul fanilor B.U.G. se imputineaza pe zi ce trece. Insa si-au revenit imediat. Tataee, care devine – de aseara – preferatul meu, “si-a lasat sufletul pe scena”. Stiu ca discursurile melo’ nu au ce cauta in articolele despre artistii hip-hop, insa nu pot sa trec cu vederea faptul ca Tatae a dat totul aseara pe scena. A cantata cu atat de multa dragoste pentru muzica, s-a implicat atat de puternic in tot ce se intampla, atat pe scena, cat si dincolo de ea, incat, din punctual meu de vedere, a fost omul serii. Ii vedeam picurii de transpiratie cum sareau o data cu el, ii auzeam vocea binecunoscuta cum ruga (parca) publicul, prin piesele lor, sa nu ii uite niciodata… La un moment dat am simtit ca acest concert a fost unul definitoriu pentru cei trei, ca o treapta peste care trebuie sa treaca, pentru a continua. Nu stiu daca a fost asa, dar cu siguranta pe mine m-a sensibilizat, pentru ca i-am vazut mai artisti ca niciodata, mai pregatiti sa se prezinte in fata publicului decat erau acum 10 ani, mai inversunati, mai atipici, mai buni.

S-au intamplat si o gramada de haoisenii, cele mai multe de nepovestit. Foarte misto au fost si Uzzi si Villy, iar o adevarata surpriza s-a dovedit a fi Jasmine, cea care apare si in clipul “Cu Talpile Arse”. Pai, fata a cantata live mai bine decat pe piesa, a avut o atitudine decenta si, exceptand “va iubim!”-ul de la final (care nu era necesar…), a avut o tinuta de mentionat.
Are sens sa amintesc ca B.U.G.-ii s-au intors de trei ore pe scena, dat fiind aplauzele acelui public destul de rasfirat? Sau ca Tataee a afirmat, la final, ca nu credea ca va putea termina concertul (atat de tare a tinut sa iasa bine, incat a fost epuizat…)? Sau ca Uzzi era cu (legendara) sticla de bautura intr-o mana si microfonul in cealata, pompandu-ne in urechi versuri cunoscute, cantate cum numai el stie?

Daca este ceva trist in contextual acesta, e ca ii punem pe acesti oameni, care au schimbat cursul muzicii din Romania, pe aceeasi treapta cu debutantii, cand noi ar trebui sa-i iubim si sa-i respectam pentru ceea ce reprezinta in sine, adica adevarate legende autohtone. Poate ca mai este nevoie sa treaca 15 ani ca oamenii sa realizeze asta, iar atunci, ca un omagiu onest, sa umplem salile pentru cei care ne-au zguduit masinile de atatea ori…

Tot respectul pentru cei care au strigat aseara, pentru toti artistii care au urcat pe scena, pentru Media Services Events si multumiri Savinei:)!

miercuri, 16 decembrie 2009

Mesaj de La Grinch: “De ce va place Stefan Banica?”



Articol preluat de pe www.muzicabuna.ro, cu sprijinul adevaratului Grinch (care a furat Craciunul si mi l-a adus mie, intr-o toamna:)...)

Acum un an a aparut un articol intr-un cotidian (nu o sa-i dau numele pentru ca asta ar insemna deja mult din partea mea…) in care se spunea (subliminal, fireste) ca s-ar putea sa avem probleme mari daca vom continua sa avem pareri “eronate” despre Stefan Banica. Doar ca aici intervine o problema: parerile noastre nu sunt eronate, ci poate subiective. Dar sustinute cu argumente, in subiectivitatea noatra.
Si acum, ca sa nu mai trag toata echipa Muzicabuna “in josul parerilor mele” o sa scriu acest articol ca un editorial, adica strict punctul meu (propriu si pesonal) de vedere. So…
Acest Elvis Presley “in mizerie” (daca ar fi sa-i raportam pe cei doi, unul la celalat) al rock-ului romanesc, acest megastar cu versuri “caterincoase”, acest sferto etno-cantaret ne incanta cu ale lui colinde… la Sala Palatului.
Nici un (nu “niciun”, ci nici macar unul) manelist din tara asta nu ma sperie mai mult decat un fan Stefan (voila rima!) Banica Jr. Niciun viscol cu drum inzapezit nu ma inspaimanta la fel de atre ca hoardele de oameni care se imbulzesc sa ii mai umfle conturile mai sus mentionatului.
Pe Hrusca il inteleg, el asta face de cand sunt eu cea mai mica. Dar Banica? De unde veleitatea asta de colindo’man? De vreo 4-5 ani s-a erijat in acest mesager al Craciunului iar piata si publicul l-au adoptat de parca nu ar mai fi existat niciodata un trend-setter mai trend-setter decat el, in materie de cantece tematice. Cum se transforma, insa, “Durli durli da” in “Leru-i Ler”? Cum se transforma Veta, cu chiuveta ei cu tot, in Fecioara Maria, nascatoare de prunc? Aceasta trecere cred ca mi-a scapat, asa imi pot explica de ce nu pricep fenomenul.
Iar daca ma intrebi pe mine, un ins gelat, dat cu creion dermatograf si cu fond de ten, cu glumitze citite de pe prompter si versuri de trubadur “smecherit” al secolului XXI, nu are ce cauta pe o scena de Craciun.
Asa ca, in prag de Sarbatori, las spiritul Craciunului deoparte, fac abstractie de hoardele de la Sala Palatului, ma transform in Grinch si zic: “Ma nene, ne lasi? Ne-o fi pacalit Zana ani de zile, la “Surprize Surprize”, am inghitit-o pe asta cu bunatatea, altruismul, generozitatea, s.a. Insa o tona de siropuri pseudo-rock e mai mult decat pot duce. Am trecut cu greu peste “Danseaza baba”, “Bubulina Gospodina” si alte aberatii muzicale, de ce trebuie sa te iubesc si de Craciun? De ce trebuie sa iti vad zambetul dezinteresat pe toate posturile? De ce a trebuit sa faci si un film de Craciun? De ce? Si pana la urma, daca vinde, trebuie sa intreb asa: oameni buni, DE CE VA PLACE STEFAN BANICA JR???
De asta?

Ma inclin in fata publicului din Romania si ii spun: “Nu va inteleg, dar va iubesc si asa. Mai ales ca Stefan Banica contracteaza uneori si cate un cor, care canta cu el in concertele de Craciun… Wooow…”
Sa ma pazeasca Sfantu’ de Zana Buna!

marți, 15 decembrie 2009

Trister arownd...

Cred ca a sosit timpul sa sacrific muzica, in favoarea distractiei. Cred ca incep sa cedez si sa prefer sa dansez pe house, decat sa stau - penibil - pe scaun, la hip-hop. Sau, vorba unuia (ce rautate!) ar trebui sa renunt la tampenii:))



marți, 8 decembrie 2009

Colinda, colinda, si banii sa curga!!!



Articol publicat pe www.muzicabuna.ro

Nu prea rimeaza, asa este. Ei si ce daca? Trebuie sa rimeze? Dar de cand mai are ceva sens in tara asta?

Va amintiti de cuvantul “traditie”? Nu, nu “marketing”, nu “buget alocat” si, in nici un caz, nu “advertising”.
Acum cativa ani erau vreo doi, trei artisti care se “bunghisera” de “combinatia” cu colindele. Si parca nici nu erau asa de vinovati. Mai cantau si pentru bani, dar mai cantau si pentru suflet. Au mai ramas cativa, Hrusca “stile”, dar abia, abia mai fac fata valului nou.
Care val nou s-a prins de “shmen”. E cool frate sa scoti un album de colinde. Toata lumea cauta cadouri de Craciun si ce poate fi mai potrivit decat un album de colinde. Romanesti. Adevarate. Cantate cu instrumente frumoase, cu linii fine, cu voci perfecte.
Doar ca… Vocile apar ca ciupercile dupa ploaie, colindele suna toate la fel, ba din ce in ce mai prost. Pentru ca unii artisti, din lipsa unei acurateti vocale desavarsite, au apelat la tot felul de sunete. De apa. Ati mai auzit despre un colind in care se auzea un rau curgand invulburat, pe fundal? La noi se poate tot!
Sa mai vorbim despre concerte? Pai ce artist n-are, dom’le, in repertoriu lui si un colind, doua. Asa, ca “vin sarbatorile si… sa le mai inmuiem inimile romanilor”. Tare mare mi-ar fi mirarea sa nu aiba si cate un set de muzica lautareasca si de petrecere. Nuuu. Nu numaleee! Artistii nostri canta SI muzica de petrecere. Manele este altceva (care este). E urat sa ganditi asta.
M-a apucat asa un sictir numai la gandul ca colindele (mai bine scuz cacofonia, decat sa ma chinui sa rescriu fraza) nu mai inseamna nimic altceva decat inca o rampa de imbulzit pe usa stramta, stramta a buzunarului nostru.
As fi foarte multumita daca ati nota la comentarii toti artistii din Romania care au si un album, doua de colinde.
Pai zic sa traim bine, ca de colindat are cine! Dom. Dom.

duminică, 6 decembrie 2009

haNi..Cola..E destul de buna, atat ca... face cancer:)

Orele de seara imi dau un sentiment ciudat. Se face ca oamenii sun mai mult caini decat orice alte vietati, ca gandacii au ganduri care imprumuta din culoarea lor inchisa si ca poezia nu este decat o forma inferioara de borat sentimente inutile.
Sa plec, sa stau, sa lupt, sa astept sa fiu atacata, sa cred, sa imi bag picioarele, sa fiu un actor in propriul film sau sa ma asez mai bine si sa las firescul sa isi joace runda.
Am prea multe intrebari si pentru prima daca m-am saturat de blogul asta ca de mere acre. Am senzatia ca imi cere socoteala, desi e totul la mine in cap, ca intr-un burete putred.
M-am indragostit de publicul cald din Targoviste, dar se pare ca nu sunt suficienti oameni incat sa ma convinga sa. Nu e nicio greseala de scriere. As vrea sa fiu convinsa, nu stiu sa ce... si, mai mult decat atat, nu primesc sfaturi. Multumesc.
Aberez si mint, imi era dor sa scriu "droantze" pe blog si nu am nimic impotriva daca incep sa scriu mai incifrat decat o faceam inainte. Se pare ca imi strig mie insami: "cald, cald, rece, rece, te indepartezi, receee, eh, las-o sa plece, oricum bate campii".
In fine, nu-mi place vremea.

Ah, da, si e Nicolae's Day or smf... Sa-mi traiasca si mie unul de mai departe, si voua, care aveti. (As fi pus un "gen" la capat, dar e mai flescait decat un san trecut, gen...)

joi, 26 noiembrie 2009

despre "Cabinet de asasinate - Anton Tudor -"

Este o piesa... de femei, ca sa spun asa, cu un subiect care penduleaza intre comedie si umor negru...sau alb.
O piesa care o sa se transforme repede intr-un (spectacol) mod destul de bun de a-ti petrece dupa-amiaza, fara sa te rascoleasca in tenebrele gandirtii, dar care nici nu te lasa indiferenta. Din care inveti, dar care iti si reaminteste cum este cand zambesti. Enjoi!

Cabinet de Asasinate "Anton Tudor"

Piesă într-un act
Lolli
Dolli
Anton Tudor

Un bar… Tudor stă singur la o masă mai retrasă. Fumează şi bea un pahar cu whisky. Pare destul de relaxat. O persoană camuflată “vizibil” se apropie de el. Deşi în bar este destul de întuneric, ea are ochelari negri, de soare. Se aşează.

Tudor: Dă-ţi ochelarii jos, atragi atenţia.

Lolli: Dar nu vreau să fiu recunoscută!

Tudor: Atragi atenţia, am spus. Dă-ţi-i jos!

Lolli: Bine, nu ţipa la mine.

Tudor: (pauză) Te ascult.

Lolli: Vreau să omori pe cineva, pentru mine.

Tudor: Asta bănuiam, încă de la telefon. Motivul?

Lolli: Ce contează, atât timp cât tu îţi primeşti banii?

Tudor: (zâmbeşte) Contează. Eu nu fac asta pentru bani. Mă rog, nu numai pentru bani. Viaţa unui om este crucea lui. Unii aleg să nu o poarte şi atunci este dreptul lor să se sinuciră. Dar pentru ca cineva să ia viaţa altcuiva, trebuie să existe un motiv mai important decât banii. Nu crezi?

Lolli: Probabil că ai dreptate.

Tudor: Pe cine vrei să omor şi de ce?

Lolli: Pe Radu. Pentru că… Radu este iubitul meu şi…

Tudor: Fostul?

Lolli: Nu.

Tudor: Te-a înşelat?

Lolli: Ce bine ar fi fost!

Tudor: L-ai înşelat tu?

Lolli: Parcă viaţa unui om ar putea avea sensuri mai adânci, nu?

Tudor: Eu aşa cred, dar nu pot impune asta…

Lolli: Radu este un om bun. Mă iubeşte. Enorm. Mă iubeşte enorm, înţelegi?

Tudor: Da. Aşa că nu văd motivul…

Lolli: Tu n-ai iubit niciodată enorm? (Tudor ridică sprâncenele) Probabil că nu. Uite cum stă treaba. Atât timp cât şi eu şi el suntem în viaţă, trebuie să fim împreună. Radu nu va accepta altfel.

Tudor: Şi tu nu vrei asta?

Lolli: Ce să vreau?

Tudor: Să vă împărţiţi viaţa unul cu celălalt?

Lolli: Tu chiar nu pricepi. Nu contează ce vreu eu? Lucrurile sunt deja stabilite. Eu nu vreau. N-am voie să vreau. Trebuie! Trebuie ce vrea Radu, pentru că el mă iubeşte enorm, pentru că el îşi pierde echilibrul dacă nu sunt eu şi pentru că refuză să conceapă viaţa fără mine. Nu e o tâmpenie, e o tragedie!

Tudor: Verdict crimă, să înţeleg…

Lolli: Ştiu, motivul meu este departe de a fi real, dar de ce sunt reale motivele care ţin de averi, care ţin de gelozie, care ţin de putere şi nu poate fi valid motivul care ţine de dragoste. Să ştii că m-am gândit multă vreme la asta. Daca vreau să o fac sau nu. Dar m-am întrebat: “Un puşcăriaş ce alege, pedeapsa cu moartea sau puşcăria pe viaţă?”.

Tudor: Ce crezi tu că va răspunde el, puşcăriaşul, stând incomod pe scaunul electric sau aplecat, pe jucăria lui Guillotin?

Lolli: Moartea. Eliberarea, fireşte. Apropo, ştiai că ghilotina nu a fost inventată de Guillotin?

Tudor: Ce? Femeie, eşti nebună?

Lolli: Nicidecum. Antoine Louis a fost amărâtul care a inventat scula, în 1792. Guillotin nu a făcut decât să o transforme într-o jucărie faimoasă!

Tudor:…

Livingul lui Dolli

Lolli: Incertitudine. Ăsta este numele de familie al oricărei femei. Tu, de exemplu, dacă eşti într-o relaţie – o relaţie banală, ca să nu mai vorbesc despre o căsnicie – ajungi la un punct în care ai senzaţia că te strâng pereţii. De ce? Pentru că nu o să mai fii niciodată tu, aceea de care îţi place să îţi aminteşti. Liberă. Liberă să flirtezi, liberă să faci nebunii, ascunsă în aburii de fum artificial şi de alcool tare. Îţi este dor să îţi pară rău pentru tâmpeniile obscure pe care le-ai săvârşit cu o seară înainte. Îţi este aşa de dor… Aşa că duci tot felul de demersuri, insuportabile pentru un bărbat. Dacă, să spunem, un el nu mai are chef să rămână într-o relaţie, pur şi simplu vorbeşte. Fără gânduri paralele sau perpendiculare. Dar noi nu! Noi folosim tot felul de tertipuri, care mai de care mai ieftine, ca să recunoaştem un adevăr la fel de banal ca laptele cald. Dar, să spunem că toate merg conform planului şi, în final, te desparţi de el. Nimic nu contează, atunci când o femeie tânjeşte după libertatea ei. Nici actul de căsătorie, nici un copil, nici părinţii sau vecinii. Nimic. Tu vrei libertate şi asta vei obţine. Bine, bine, dar pentru ce? Pentru fusta scurtă şi rujul roşu? Pe astea ai putea să le ai şi acum, nu te opreşte nimeni. Dar cine vrea să arate ca o femeie uşoară sau ca o vampă, fără privilegiul de a face sex cu necunoscuţi? Măcar cu unul singur! Deci, te-ai despărţit. Din clipa aceea se schimba în totalitate lista dorinţelor tale. Ai fustă, ai ruj, ai timp, ai disponibilitatea, dar… nu ai chef. Nu, nu vrei să dai curs invitaţiilor prietenelor tale, care oricum îşi fac griji pentru tine. Tu vrei să stai în casă… şi să citeşti. Imaginează-te singură, cu un volum de 120 de pagini, suspinând după el. Care el? Poate nu acel el care tocmai a dispărut din viaţa ta. Dar un el. Oricare ar fi el. Bărbaţii suspină după cuceriri mari, după putere, după regate la picioarele lor, femeile suspină după el. Femeile sunt mai proaste. Gândesc mic, mic de tot. El poate fi oricine, iar dacă este o lichea, cu atât mai bine. El!!! Suspini după mâna care să o strângă pe a ta, braţele care te protejează în timpul nopţii. Haideţi să recunoaştem, nimeni nu doarme ca-n reclame, decât în reclame. Oamenii normali îşi dau coate, genunchi sau palme în somn. Dar se pare că mirajul singuratatii tampeste. La fel cum te tâmpeşte şi strânsoarea unei relaţii serioase. Nu?

D: Probabil.

L: Probabil?

D: N-am de unde să ştiu. Cea mai lungă relaţie a mea a durat trei luni. Nu mă gândesc niciodată la ceva serios, când cunosc un bărbat. Facem schimb de numere de telefon. Urmează o întâlnire. De cele mai multe ori este vorba despre o cină la restaurant. Apoi el mă conduce, ca un domn ce este. Eu îl invit sus, ca o doamnă ce sunt! Fumam un joint. Facem sex. Pam. Pam. Şi, au revoir! Dacă mă mai sună, o mai facem o dată. Dacă nu, nu mă agit. E prea complicat să te agiţi. Majoritatea bărbaţilor cu care discut despre asta îmi spun că mă bucur de raţiunea lor. Voila! Am găsit reţeta. Gândeşte ca el şi nu are nimeni nici un stres.

L: Nimeni? Nici măcar tu?

D: Eu mai ales eu.

L: Şi atunci, cum se face că te plângi?

D: Mă plâng că… ce?

L: Că nimeni nu “stă” cu tine mai mult de trei luni.

D: Să rectificăm, te rog. Nici o relaţie de-a mea nu durează mai mult de trei luni. Uneori mai dau şi eu papucii. Remember Albert? Vai, ce idiot sinistru! Ţi-am spus că am fost la Paris?

L: La Paris?

D: Da. Cu Tudor.

L: Când?

D: Întrebarea fireasca era: “Cine e Tudor?”, nu?

L: Când, mă?

D: Weekendul trecut?

L: Weekendul trecut?

D: Da! Şi, te rog, nu mai întreba ceea ce tocmai ţi-am spus. La Paris? Weekendul trecut? Este un obicei foarte prost. Am senzaţia că vorbesc cu o interlocutoare… cam înceată.

L: Mă gândeam că şi Radu a fost la Paris wekendul trecut.

D: Ne-am dezvoltat, trei români la Paris, într-o singură zi. D-asta au luptat minerii în ’89.

L: Minerii nu au luptat în ‘89. Iar dacă vorbeşti despre mineriade, confunzi. S-a întâmplat în ‘90.

D: Bine că eşti tu deşteaptă. Dar, ce păcat, tu nu ai fost la Paris weekendul trecut!

L: Da. Aşa este. Păi, spune-mi, mon amour, cine este Tudor?

D: Îţi spun.

L: Spune-mi!

D: Mă gândeam. Aş vrea să jucăm un joc, mai întâi.

L: Ce? Ce joc?

D: Un joc care are ca rezultat o cunoaştere mai… profundă.

L: Vrei să mă cunoşti… mai profund?

D: Nu spus aşa, dar da!

L: Să îţi amintesc că ne cunoaştem de când aveam câte patru ani fiecare?

D: Ştiu.

L: Sunt surprinsă!

D: Doar că… oamenii, în timp, se mai schimbă…

L: Sunt foarte de acord. M-am schimbat şi eu, te-ai schimbat şi tu, numai că noi am fost împreună când aceste schimbări şi-au urmat cursul.

D: Îţi este frică de ceva? (Pauză) De ce nu vrei să jucăm?

L: Pentru că este o tâmpenie. Dar, în fine, jucăm, dacă asta vrei tu. Despre ce este vorba?

D: Pai, eu spun un cuvânt, tu spui primul cuvânt care îţi vine în minte, eu spun primul cuvânt care îmi vine în minte la auzul cuvântului tău… Şi aşa mai departe.

L: Acesta nu este niciun joc, este un exerciţiu de psihologie, iar tu nu ai nici o legătură cu psihologia.

D: Corect. D-aia l-am numit joc.

L: Ok.

D: Încep eu.

L: Din nou, sunt surprinsă.

D: De ce?

L: (Vizibil enervată) Glumeam. Începe!

D: Vie.

L: Vin.

D: Seară.

L: Pahar.

D: Sex.

L: Poate.

D: Armă.

L: Conflict.

D: Mamă.

L: Cafea.

D: Tată.

L: Uşă.

D: Eu.

L: Paravan.

D: Eu sunt un paravan?

L: Tu eşti… prietena mea. (Mieros) Bănuiesc că nu ţi-a venit ideea acestui “joc” doar ca să mă prinzi cu un cuvânt care nu îţi place! Pe bune, Dolli, mai am şi alte treburi. Unele chiar foarte importante.

D: Ce treburi?

L: Nimic, spuneam aşa, că jocul astă mi se pare o pierdere de timp. Ce învăţăm noi din asta?

D: Că eu sunt un paravan.

L: Dacă este să gândeşti în esenţă, ceea ce tu nu ştii să faci, mâna protectoare a iubitului, pătura călduroasă din copilărie, geaca groasă pe care maică-ta te obligă să o porţi, umbrela de ploaie… Da! Paravan nu este un cuvânt urât. Are chiar nişte valenţe extraodinare. Protejează. Tu eşti o protecţie pentru mine, subconştientul meu te percepe ca pe o formă de protecţie a conştientului. E de bine! E numai de bine! Este ca o declaraţie de dragoste!

D: Deşi paravan îmi sună destul de… meschin.

L: Nu te împotmoli în fonetică. Mai bine povesteşte-mi de Tudor.

D: Îl cheamă Tudor. Este poet. Are o vârstă incertă. Şi mă simt bine cu el.

L: De unde aduni toţi rataţii? Vreau să ştiu. Eşti o zeiţă pentru mine. Cum îi găseşti tu pe toţi?

D: Dar nu ţi-am spus că ar fi un ratat.

L: Da, sigur. Aşa este. Dar mi-ai spus că este poet.

D: Şi asta îl face un ratat?

L: Sigur. Asta dacă nu minte sau dacă nu mai face şi altceva pe lângă, ceva care să-i aducă mult mai mulţi bani decât ar putea să-i aducă trei volume de poezie, în următorii zece ani.

D: Nu mi-a spus dacă mai face şi altceva.

L: Dar este publicat măcar?

D: Poftim?

L: Are vreun volum publicat?

D: De unde să ştiu eu. Abia l-am cunoscut! Nu puteam vorbi despre muncă de la prima întâlnire, ar fi crezut că urmăresc ceva…

L: Dar ai fost la Paris cu el!

D: Cum este să întrebi pe cineva care se recomandă poet: “Dar eşti publicat?”? O fi, dacă se intitulează astfel.

L: Şi ce scrie?

D: Ai fi surprinsă. Definitv. Poezii.

L: Termină cu glumele proaste. Ştii vreo poezie?

D: Te aştepţi să spun că nu, pentru că mă cunoşti şi ştii că nu dau doi bani pe poezie. Dar ştiu! Două! M-am chinuit să le memorez tocmai pentru că şi eu te cunosc. Te cunosc atât de bine, doar sunt paravanul tău, nu?

L: Nu pot să cred. Să auzim!

D: Ştiu una care-mi place şi una care nu îmi place. Pe care o preferi?

L: Mai întâi pe cea care îţi place.

D: “Ţine-mi de şase” se numeşte.
Tu ţine-mi "de saşe", mai toarnă un vin,
şopteşte-mi din struna cea mută
carafele albe ciocnească-se lin
şi sânul adoarme-l în palma-mi tăcută.

Tu ţine-mi "de şase", eu n-am să mai ştiu
cum trec nori caprui să ne spele
în grijă, de astăzi, îţi las tot ce e viu:
cuvântul şi buzele mele.

Trezeşte-mă doar la apus, să mai gust
o ultimă oară, pelinul,
din cana-ţi ciobită, cu urme de must...
Tu ţine-mi "de şase"... Dă vinul.

L: Frumos. Foarte frumos. Cum spuneai că îl cheamă?

D: Tudor.

L: Tudor… şi mai cum?

D: Tudor, poetul. Mă crezi că nu ştiu?

L: Cu părere de rău, te cred. Mai spune-mi despre el.

D: Ce să îţi spun mai mult. Are o vârstă incertă.

L: E bătrân?

D: Nu, este - mai degrabă - tânăr.

L: De o tinereţe incertă?

D: Ceva de genul ăsta…

L: Bogat?

D: Dacă m-a dus la Paris, nu e sărac. Mai mult nu ştiu.

L: Hm… Este un armăsar?

D: N-am făcut sex.

L: Cum?

D: N-am făcut!

L: Lasă-mă să înţeleg. Ce aţi făcut voi două zile la Paris?

D: Ne-am plimbat… Sincer? Am urmărit un tip. Nu spune nimic!!! Mi-a spus de la început că îşi “trage” inspiraţia din asta. Urmăreşte oameni pe stradă şi apoi scrie despre ei, ca şi cum i-ar cunoaşte. Cred că asociază feţele cu povestirile pe care le inventează. Apoi le transformă în poezii.

L: Ai presupus tu!

D: Eu am încredere în el. Nu ştiu cum să explic. Pentru prima dată am senzaţia că… e bine. Înţelegi?

L: Deloc. Mi se pare ciudat. E cumva detectiv?

D: Nu. Este poet! Şi eu m-am gândit că ar putea fi detectiv, dar nu a făcut nici măcar o poză.

L: Poate că e homosexual. Şi tu eşti un paravan.

D: Aha! Vezi? Ti-am spus eu! Paravan nu înseamnă ceva de bine. Paravan e de rău. E masca. Acoperirea. Când ai un paravan, te ascunzi după el, nu? Pentru că ai ceva de ascuns. Tu mă foloseşti pe post de paravan, dar vrei să mă faci să cred că alţii o fac. (Pauză) Te-ai speriat?

L: De ce să mă sperii?

D: De mine.

L: Nu. Mă sperie Tudor ăsta…

D: Linişteşte-te, o să vină mai târziu să mă ducă la teatru. Şi o să-l vezi şi tu. Dar să faci bine să te porţi frumos cu el. Chiar îmi place. S-ar putea să bat recordul cu Tudor!

L: Nu mai spun nimic…

D: Radu ce face?

L: Se încăpăţânează.

D: Să?

L: Să trăiască.

D: Ce?

L: Îţi lipseşte umorul astăzi.

D: Îl mai iubeşti?

L: Nu vreau să intrăm în discuţia asta. Dacă-l mai iubesc? Sunt într-un moment incert al vieţii mele. Poate că îl mai iubesc. Poate că nu. Dar cu siguranţă nu-l mai suport. Mi-am dar seama de ceva.

D: Ia!?!

L: Iubirea dăunează!

D: Grav sănătăţii mintale?

L: Exact!

D: Cum vine asta?

L: Dacă iubeşti, ai încurcat-o! Nu te poţi concentra să faci nimic bun, stai cu gândul numai la el, rememorezi tot felul de amintiri şi pierzi prezentul. Sau îţi imaginezi lucruri pe care le veţi face împreună şi pierzi prezentul. Nu mănânci, ca să nu te îngraşi, nu te întâlneşti cu prietenii, ca să nu îţi simtă lipsa, nu leneveşti, ca să nu creadă că eşti o lichea, nu, nu, nu! Şi, până la urmă, te simţi obosită, stoarsă la maximum de puteri, dependentă, străina şi îţi vine să îţi plângi în pumni de milă. Aşa mă simt eu acum. Dacă ar fi să îmi doresc ceva, ar fi să dispară Radu. Pur şi simplu. De mâine Radu nu mai există! Aş fi atât de fericită. Nu ar trebui să îi dau explicaţii, nu m-aş simţi obligată să fac tot felul de activităţi în folosul relaţiei noastre. Aş face numai lucruri în folosul meu.

D: Destul de egoit pentru tine. Te-ai schimbat! Cândva Radu era lumina ochilor tăi, raţiunea ta de a fi. Parcă nu te mai recunosc..

L: Ştii unde se întâmplă declicul? În momentul în care conştientizezi că nu voinţa vă ţine împreună. Ci rutina. O rutină scârboasă, mucegăită, despre care spui ca îţi place, doar ca să te minţi că ai şi tu o viaţă normală.

D: Am impresia că citesc dintr-o revistă petru femei.

L: Conţin şi revistele alea adevărurile lor.

D: Mai slăbeşte-mă! Astea-s tâmpenii. Dacă vrei să te desparţi de el, o faci şi gata. Numai că aici vine întrebarea. Vrei să te desparţi de el şi să îl vezi mâine cu altă femeie pe stradă. Să o strângă pe alta în braţe, să urle o altă femeie sub el? Vrei asta?

L: Nu, normal că nu aş vrea asta. Nu cred că aş vrea. Dar e o situaţie ipotetică ridicolă, pentru că nu se va întâmpla niciodată. Radu m-a strâns ca-ntr-o pânză de paianjen, iar eu nu mai pot respire. Tu înţelegi că nu se mai pune problema despre iubire? Am trecut într-o altă dimensiune. Poate că-l iubesc. Dar nu-l suport. Nu-l mai suport. Mă face să mă simt ca şi cum îi aparţin. Eu nu mai sunt a mea, sunt a lui, exist prin el, eu sunt iubita lui Radu. Asta sunt eu… şi e trist. Aş vrea să moară. Mă crezi?

D: Înclin să te cred…

Sună Tudor la uşă.

D: Trebuie să fie Tudor. Merg să îi răspund.

L: Ce bine! Abia aşteptam să-l cunosc.

D: Să te comporţi frumos! Frumos, ai înţeles?

Iese D. Intră împreună cu Tudor. L rămâne încremenită.

D: El este poetul meu incert. (lui L) Te simţi bine?

L: Da, cred că am băut prea multă cafea. (lui Tudor) Am auzit multe despre tine.

T: Sunt, într-adevar, multe de spus?

D: Poate că nu sunt multe, dar sunt chestii interesante.

L: Eşti poet, am înţeles?

T: Sunt, dacă asta mi se cere.

D: Lolli mă întreba dacă ai şi o slujbă, iar eu nu am ştiut ce să-i răspund…

T: Asta pentru că nu m-ai întrebat. Fiecare dintre noi are o slujbă. Fie că vrem, fie că nu. Fie că ne dam seama de asta sau nu.

D: Nu e delicios?

L: Ca ciupercile otrăvite… Deci tu eşti noul iubit al lui Dolli…

D: Hei, poartă-te frumos! Te-am rugat să fii cuviincioasă şi tu ce faci? Să îmi scuzi prietena, are această calitate, aciditatea!

T: Într-o perioadă în care noul este un lux, mă simt flatat.

L: Nu te flata singur…

D: Înţeleg! Măcar gazda să fie primitoare atunci. Vrea cineva ceva de băut?

L: Mai ai ceai de coacăze?

D: Da. Vrei?

L: Da, te rog.

D: Vrei şi tu, Tudor?

T: L-aş înlocui bucuros cu un wisky.

D: Le aduc imediat. Să fiţi cuminţi!

D iese. Cei doi rămaşi tac pentru o vreme.

L: Ce se întâmplă?

T: Ce se întâmplă? Păi tu ar trebui să-mi spui mie. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, nu prea ai noţiunea de recunoştinţă.

L: Nu m-ai anunţat că vei fi aici.

T: (Zâmbeşte) Păi nu am fost. Am venit de puţină vreme.

L: Mă bucur că ţie îţi arde de glume. Ştii foarte bine ce vreau să spun.

T: Ştiu! Doar că onorariul primit de la tine nu include şi activităţile din viaţa mea privată. Sau ai crezut că mă angajezi să îţi ucid iubitul şi apoi să dispar şi eu?

L: Vorbeşte mai încet, pentru Dumnezeu! Vrei să-mi spui că Dolli face parte din viaţa ta privată?

T: Vreau să spun că nu este treaba ta.

L: S-ar putea să te înşeli. Este treaba mea din plin. Dolli este cea mai bună prietenă a mea, dintotdeauna. Nu ai vrea să îi spun cine eşti, de fapt, nu-i aşa?

T: Cea mai bună prietenă a ta? Nu ştiam. Dacă este aşa suntem în siguranţă. O prietenă aşa de bună trebuie să ştie de planurile tale criminale. Sau greşesc?

L: Ce? Eşti nebun? Cum să îi spun asta?

T: Ai dreptate! Atunci nu am nici o problemă. Ar fi mai mare dezamăgirea ei dacă ar afla că nu ştie cine îi este prietenă de-o viaţă. Mult mai dezamăgită decât dacă ar afla că ultima ei cucerire este un criminal plătit. Vezi tu, eu sunt un nimeni în viaţa ei, dar aş putea deveni cineva. La tine e invers…

L: Ce vrei?

T: Am venit să-mi vizitez noua iubită. Şi dacă vrei să întrebi ce face cazul Radu, să ştii că este bine. Este foarte bine. Atât de bine încât dosarul lui a trecut la secţiunea “rezolvat”.

L: Ce vrei să spui. Gata?

T: Gata!

L: Cum? Când? Astăzi? Cum ai făcut? Unde?

T: Hai să ne înţelegem. Din nou. Tu m-ai plătit să fac o treabă. Eu am făcut-o. Atât. Nu mai are nimeni nimic de discutat în legatură cu asta. Înţelegi?

L: Dar…

Intră D. cu băuturile.

D: Ca o gazdă primitoare, după cum spuneam.

L: (cu un zâmbet forţat pe chip) Mulţumesc.

Tudor: Eşti o zeiţă.

L: Da, o adevărată muză pentru poeziile tale, nu?

T: Se poate spune şi aşa.

D: Atunci nu vom mai fi nevoiţi să mergem până la Paris pentru inspiraţie, putem sta aici, în casa mea.

Pauză

Tudor: Venirea mea a înterupt ceva? Sau aşa vă place vouă să vă plictisiţi împreună?

D: Mă gândeam.

L: (în acelaşi timp) Mă gândeam.

D: Uite, vezi, nici nu trebuie să vorbim, gândim la fel.

T: Crezi?

D: (zâmbind) Aproape la fel.

L: Am văzut zâmbetul ăla de complicitate. Ce înseamnă?

D: Fiecare doi îndrăgostiţi poartă în suflete cheile cuferelor unde îşi ţin micile secrete!

L: Corect, numai că Tudor nu este tânăr, ci are o vârstă incertă.

(râd toţi)

D: Lolli îmi spunea mai devreme că este o perioadă ingrată pentru bărbaţi, perioada zilelor noatre.

Tudor: Adică?

D: Femeile nu mai sunt implicate în instituţia căsătoriei sau în relaţia de cuplu din alte motive decât cele mai oneste simţăminte. Adică, serios, ce ţine o femeie lângă un bărbat, altceva decât iubirea? Bani fac amândoi, poate că uneori femeia câştigă chiar mai bine, aşa că de ce ai avea ea nevoie de el, altceva decât pentru că este fizic şi psihic atras de el? Bărbaţii nu se mai pot purta la fel de urât ca în alte perioade istorice, pentru că femeile au opţiuni. Opţiunea de a-l lăsa dracului în drum…

Tudor: Cred că există mai multă reciprocitate acum, şi mai puţină obligativitate, ca să vorbesc academic.

L: Nu este adevărat. Niciodată, dar niciodată nu poţi pune egal între un bărbat şi o femeie, orcât de mult am lupta noi pentru asta. Bărbaţii sunt inferiori. Ca rasă.

T: (ironic) Nu suntem masculii şi femelele rasei homo sapiens?

L: Ba da, însă bărbaţii gândesc mult mai simplu. Nu îşi pun tot felul de întrebări existenţiale, despre viaţă, moarte, fericire. Tut e întrebi vreodată dacă eşti fericit?

T: Unori.

L: Poate că tu eşti o excepţie. Restul bărbaţilor caută o fată frumoasă, care face mâncare bună şi care tace. Şi musai să aducă bani în casă. Dacă îndeplineşte aceste condiţii, o şi cere în căsătorie. Nu se pune problema compatibilităţii. Nici măcar nu trebuie să fie foarte bună la pat. Pentru asta există amantele. Bărbaţii vor puţin, nu tânjesc după perfecţiune, nu vor împlinire…

T: Greşit. Singura diferenţă de fond între bărbaţi şi femei este că noi nu pierdem timpul. Căutăm aceleaşi lucruri, avem aceleaşi neîmpliniri, suntem la fel de profunzi. Ba mai profunzi, dacă vrei să arunci un ochi la marile minţi laminate ale trecutului.

D: Asta pentru că nouă nu ni s-a dat şansa.

T: Nici nouă. Nimanui nu i s-a dat şansa. Noi ne-am luat-o singuri, voi aţi continuat să plângeţi după ea. În sfârşit, sunt câteva diferenţe între noi, de exmplu, când noi găsim ceea ce căutăm, sfârşim prin a ne simţi fericiţi şi împliniţi. Voi continuaţi să vă întrebaţi dacă e adevărat ce aţi găsit, şi pierdeţi faza. Ştii câte femei au dat cu piciorul la cel mai frumos om din viaţa lor, pentru că aveau întrebări? Câte femei s-au întors de la altar pentru că erau nesigure, iar apoi toată viaţa au fost măcinate de întrebarea “Cum ar fi fost, dacă ar fi fost?”?

L: Câte? Una?

D: Eu cred că Tudor are dreptate.

L: (răutăcios) Eu cred că nu este cazul să te bagi!

D: Dar este prietenul meu…

L: Nu despre asta vorbim aici. Este o discuţie despre relaţii, iar tu nu poţi spune că eşti o expertă. Ba dimpotrivă, n-ai nici măcar minimum de experinţă.

Tudor: Nici eu nu mă pot lăuda cu prea multe experienţe. Am avut numai relaţii distructive.

L: Distructivă este şi relaţia mea, ce-i drept.

D: După cum văd eu bine, nu are nimeni o părere avizată în ceea ce priveşte relaţiile, aşa că hai să vorbim ca între prieteni. Dacă n-ai o problemă cu asta.

L: Nu, iartă-mă, am fost rea. Aş vrea pur şi simplu să ştiu ce simt. Problema mea este că… nu prea ştiu. Eram convină că îmi doresc să nu mai am nici o legătură cu Radu, dar acum îmi dau seama că greşeala s-ar putea să fie la mine. Poate că relaţia mea era perfectă, iar eu îi tot căutam puncte slabe, care nu existau. Poate că Radu gândeşte ca tine, poate că el a găsit ce căuta şi noi suntem fericiţi, iar pe mine mă sperie starea asta de bine. Eu îl iubesc pe Radu, nu? Asta spuneam, noi femeile vrem dramă, vreau să plâng, să sufăr, chiar dacă nu am de ce. (la Tudor) Sau am, acum?

Tudor: Unele certitudini trebuie calculate şi socotite cu atenţie, altele trebuie simţite. Oricum, nu mai contează acum.

D: Cum adică nu contează?

Tudor: Nu mai contează. Mărul oricum a putrezit...

D: Metaforic.

(pauză)

L: Metaforic, nu?

T: Nicidecum. Relaţia voastră nu mai are nici o zi de viaţă, cum nu mai are nici el lângă tine.

L: Dar el? El, independent de mine, mai are vreo zi de viaţă?

T: De ce să scormonim în găleata cu rahat? Are, nu are, ce contează, nu l-ai mai vrut, nu mai este, atât de simplu, poftim.

L: Ba contează. Are sau nu are?

T: Nu contează.

L: Ba da!

D: Îmi dai voie dă îţi dau un sfat? Radu este un om bun, de multe ori mi s-a întâmplat să îmi placă un bărbat pentru că are ceva ce îl face să semene cu Radu. Lolli, te iubeşte sincer şi cu toată inima, te-a iubit din prima clipă. Îţi aminteşti cum v-aţi cunoscut? Tu mâncai îngheţată şi el a trecut în viteză. Îmi venea să-l sărut, era atât de masculin, cum îţi ştergea bluza de îngheţată. (râde) Şi apoi îţi dădea mesaje cu bancuri, ca să nu mai fii supărată din cauza accidentului. Ce ne mai distram, mai ştii? Şi tu nu ştiai ce să-i răspunzi, spuneai că e absurd să îi răspunzi la bancuri. La bancuri se râde, nu se răspunde. Apoi v-aţi mutat împreună şi el fugea de la serviciu, ca să vă întoarceţi amândoi în acelaşi timp. Cine ar mai face aşa ceva pentru tine? Cine? Şi îl iubeai. Şi îl iubeşti şi acum. Radu este în continuare ratiunea ta de a fi, nu ştiu de ce te-am lăsat să ajungi până aici. Vorbeşti tâmpenii. Nu îl mai suporţi? Te-ai gândit vreodată cine, în afară de el, te-ar mai suporta pe tine? Plus că nici măcar nu eşti atât de frumoasă precum te vede. Frumuseţea ta e strâns legată de ochii lui plini de dragoste. Iar tu vrei să arunci toate astea pentru un idiot care nici măcar nu o să-ţi spună când ai ruj pe dinţi?

Lolli începe să plângă.

D: De ce plângi?

T: Eu aş putea să plec şi să mă întorc mai târziu.

L: Tu să nu îndrăzneşti să pleci nicăieri. Să stai aici ca să vezi ce ai făcut! Să nu pleci…

D: Te simţi bine?

L: Nu. Am făcut ceva, Dolli, am făcut un lucru oribil. Nu îmi vine să cred. Tudor, este adevărat, s-a întâmplat?

Tudor: Da.

D: Despre ce vorbiţi?

L: L-am omorât pe Radu! L-am omorât pe Radu! Doamne, l-am omorât!

T: De fapt, nu tu l-ai omorât.

D: Ce? Îmi spune şi mie cineva ce dracu se întâmplă?

L: Tudor! Tudor nu este Tudor.

T: Ba da, de fapt, eu sunt Tudor.

L: Atunci cine este Anton?

T: Eu.

L: Păi, Todor sau Anton?

T: Tudor Anton.

L: Dolli, ascultă-mă, eu l-am angajat pe Anton Tudor ca să…

T: Ca să o scap de Radu. Să-l omor. Să-l lichidez. Să-l trimit pe cealaltă lume.

D: Poftim!?!?!?!

L: (Îi sare în braţe) Doamne, ce lucru oribil am făcut! Îmi pare rău, îmi pare rău, nu trebuia! De ce? Ce-am vrut să obţin? Cum să vreau să-l omor pe iubitul meu, pe Radu, cum să-l omor eu pe Radu???

Tudor: Linişteşte-te! (îi dă o palmă lui Lolli) Ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Problema abia acum apare. Văd că eşti prea slabă, iar asta înseamnă că trebuie să iau eu situaţia de hăţuri. Fără să mai aud văicăreli, cadavrul este în casa ta. Trebuie să mergem acolo şi să facem ceva cu el.

D: Poftim??!?!?!?!?!

T: Taci, Dolli! Stai. Ai un sac de rafie? O să-l punem într-un sac şi o să-l ducem undeva la marginea oraşului. Dacă mă ascultaţi, nu va rămâne nici o urmă, vă garantez. Peste câteva săptămâni, când îl va descoperi poliţia, anunţul tău va fi deja pe biroul unui comisar, iar asta te va scoate de pe lista de suspecţi.

L: (printer lacrimi) Nu pot face asta. Nu, este prea mult pentru mine, nu pot! Sun chiar acum la poliţie şi spun totul. O să spun că eu am făcu-o, de fapt eu am făcut-o, doar că nu m-am murdărit. Sunt un monstru, Dolli, ce s-a întâmplat cu mine? O să mă căiesc şi o să-l iubesc toată viaţa, numai pe el, Radu al meu.

Sună telefonul. Dolli merge să răspundă

D: Alo, bună ziua! (zâmbeşte) Cu cine? Imediat, draga! (Lui Lolli) Este pentru tine.

L: Cine e?

D: Un bărbat.

L: Nu, este de la poliţie, nu vreau să vorbesc. Nu, închide telefonul.

D: I-am spus că eşti aici, ce Dumnezeu, vorbeşte cu omu’!

L: Alo… Nu se aude nimic, alo! Alo… Radu?!?! Radu, tu eşti? Unde eşti? Acasă? Eşti… viu?... Vin, vin imeniat, iubirea mea, vin acum!

Lolli rămâne cu receptorul în mână.
Pauza

T: Cabinetul de asasinate se ocupa şi de consultanţă, am uitat să îţi spun. Fireşte, contra cost. N-avea sens să omor pe cineva atât de iubit. Plus că eu nu sunt criminal, eu sunt poet! Ea m-a ajutat să-mi dau seama. Nu te bucuri?

D: Şi încă ceva. Mă mărit!

joi, 19 noiembrie 2009

One day till da Breakdown

...bun, pentru ca mai am cateva zile pana cand mai adun un an, pentru ca este prima aniversare dupa 25, si asta o face speciala in circumstanta maturitatii mele inchipuite, noah, maine seara voi bea. :)) Glumesc... un pic! Desi nu e ziua mea (chiar) maine, tot ma strang cu apropiatii la Tan Tan, ca sa ne.. whateva':)!!!

duminică, 15 noiembrie 2009

Victor Hugo - Ultima zi a unui condamnat la moarte Bug-Jargal



Surprizele sunt cu atat mai mari, cu cat sunt mai putin asteptate. O privire mai atenta in biblioteca mea "portabila", m-a facut sa descopar o carte daruita de Mat, acum doi ani, pe cand mai numaram o toamna. Cartea a venit alaturi de multe (multe) altele, aparent mai impozante, mai "lucitoare", care mi-au facut cu ochiu' mai repede. Daca nu ar fi semnat pe fiecare dintre ele, nici nu as fi stiut de unde este aceast volum de Victor Hugo.

In sfarsit, volumul cuprinde doua lucrari. Iar daca titlul mai "de efect" a venit din partea primei lucrari, Bug-Jargal mi-a placut mai mult.
Un subiect ca un "frankenstein" literar. Unde mai intalnesti - in aceleasi pagini - exotismul imbinat cu determinarea luptei pentru eliberare a negrilor, alaturat mandriei franceze; unde au mai rezonat ele atat de frumos impreuna?



Recunosc ca ma dau pe spate cand citesc orice scriitor de mana a doua, care stie sa faca un personaj bun - as da vina pe defectul meu de a cauta personaje -, dar cand se intampla ca subiecul sa fie sustinut de o scriitura ca a lui Hugo, o sa abuzez de metafore si o sa spun ca m-a dat pe spate la fiecare pagina si, citind-o, m-am simtit ca intr-o roata de hamster, din care nu voiam sa cobor, desi uneori oprirea era la statia de metrou Pipera.

Volum scos la editura Nemira, 2007.

"Pedeapsa cu moartea este semnul distinctiv şi etern al barbariei." (Victor Hugo)

"Acum sunt arestat. Trupul îmi este înlănţuit într-o carceră, spiritul îmi este încătuşat de o idee. O idee cumplită, sângeroasă, fără iertare! Nu mai am decât un singur gând, o singură convingere, o singură certitudine: sunt condamnat la moarte!

Orice aş face, gândul acesta drăcesc nu se mişcă din loc, stă lângă mine ca un spectru de plumb, singur şi gelos, alungându-mi orice distracţie, faţă în faţă cu nenorocitul de mine, zgâlţâindu-mă cu mâini îngheţate atunci când vreau să-mi întors privirea ori să închid pleoapele. Se strecoară sub toate chipurile în care spiritul meu fuge de el, de doseşte ca un refren îngrozitor în spatele tuturor cuvintelor ce-mi sunt adresate, se lipeşte împreună cu mine de zăbrelele hidoase ale carcerei. Mă obsedează când sunt treaz, îmi pândeşte somnul convulsionat şi reapare în visele mele cu înfăţişare de cuţit." (Victor Hugo, Ultima zi a unui condamnat la moarte)

Aseara... la Targoviste

"Ti-am spus vreodata ca ma iubesti" a avut aseara cea de-a doua reprezentatie la Targoviste. Inca o data, sala plina - banuiesc ca salile pline se datoreaza faptului ca este un oras mic, unde oamenii inca mai incearca sa aprecieze valori "clasice", fara sa vreau sa ma consider una -, public variat - de la copii de cativa anisori, la adolescenti, oameni in toata firea si pensionari -, chestiune care bucura orice actor, repet, fie ca oamenii au venit pentru el sau pentru noutate.
S-a ras si s-a interactionat mai mult decat m-as fi asteptat... Eu si Lacra, se pare, am simtit altfel pulsul piesei, altfel decat l-au simtit cei care erau "de cealalta parte a baricadei".
Este imbucuratorare fiecare noua chemare la rampa, prim aplauze, iar asta este tot ce conteaza, in final.

Am adunat cateva poze de la mai multe repetitii, incepand cu cele din vara, pana la dupa-amiaza de ieri.























vineri, 13 noiembrie 2009

Diana’s Corner - Wyclef Jean – Baby



pentru www.muzicabuna.ro

M-am decis sa fac o noua rubrica, care se numeste “Diana’s Corner”, unde voi scrie numai despre piese, albume, artisti, miscari care mi se par formidabile, laudabile si demne de apreciat. Aceasta piesa este noua mea obsesie, as asculta-o zi si noapte! Sunt convinsa ca barbatii vor fi putin mai reticenti, insa cred ca nici ei nu ar inchide playlistul daca ar auzi “Baby”. Melodia face parte din albumul “The Preacher’s Son” si este mai mult o… “oda”, un cant, un imn al frumusetii iubirii adevarate, normale, sincere. Nu stiu de ce tot caut sinonime, dar simt ca nu am suficiente resurse ca sa exprim cat de mult imi place. Sa o ascultam.




2003 a fost un an foarte bun pentru Wyclef: un nou deal cu “J Records”, o compilatie “Greatest Hits”, producator pentru un numar mare de artisti – toate aceste activitati l-au tinut destul de sus, in topul preferintelor, fara ca el sa fie nevoit sa lanseze un album solo. Chiar si asa, Wyclef a decis ca toate aceste lucruri nu sunt suficiente si a creat “The Preacher’s Son”. Dupa albumul “Masquerade”, lansat in 2002, “The Preacher’s Son” il gaseste pe Wyclef plin de energie “buna”, chiar din primele momente. El vorbeste despre tragediile din lumea Hip-hop-ului: "Imagine if Biggie and Pac never got shot / Nas and Jay-Z they were still homies / Squash the beef with Ja Rule and 50 / Benzino shook hands with Eminem / And on the same record I heard Eve, Foxy and Kim". Albumul aduna si o serie de invitati cu greutate, Patti LaBella, Redman, Carlos Santana, Scarface, sau Monica, ca sa mentionam doar cateva nume. Si, spre deosebire de majoritatea albumelor rap, care se sprijina pe aceste featuringuri pentru cresterea vazarilor, in acest caz nu reprezinta decat completarea muncii lui Wyclef, a versurilor, a liniilor melodice sa ideilor lui originale. “The Preacher’s Son” este unul dintre cele mai complete lucrari ale artistului.
Rob Theakston


Versuri
I wanna thank y'all for coming to see the preacher's son tonight (thank you)
Fellas, hold on to your girl right now
Yeah right now we're gonna slow the whole dancefloor down
Oh yeah, take it back to the old school, let's go

Baby, let me holla at you
You know there's no greater love
Than a woman who loves a man
And a man who loves a woman, ah yeah

I wanna love ya
And I ain't talking trash neither, ey
This is something that I can feel deep in my soul, oh, oh
We gonna listen to some Marvin
We gonna listen to some Isley
We gonna listen to some Teddy Pendergrass (Pendergrass)
Ooh, once I got you in the mood
I wanna introduce myself to you
We gonna listen to Smokey
We gonna listen to Stevie
We gonna listen to Donny Hathaway
Ooh, would you please lay your body next to mine, ah yeah

Doggy, and I ain't talking bout my pitbull neither
I'm talking about the first lady
That was there in the beginning when your daughter wasn't with it, oh yeah

I wanna love ya
And I ain't talking trash neither, ey
This is something that I can feel deep in my soul, oh, oh
We gonna listen to some Marvin (Marvin)
We gonna listen to some Isley (Isley)
We gonna listen to some Teddy Pendergrass (Pendergrass)
Ooh, once I got you in the mood
I wanna introduce myself to you
We gonna listen to Smokey
We gonna listen to Stevie
We gonna listen to Donny Hathaway
Ooh, would you please lay your body next to mine, ah yeah

Yeah, I'm a young man with an old soul, girl
My daddy told me a good woman
Is worth more than diamonds and precious pearls
Yeah, yeah, yeah
So lay back, and let me massage you, everywhere now
I can feel the warmth in your body
Hotter, hotter, hotter, hotter, hotter
You make me so hot

We gonna listen to some Marvin
We gonna listen to some Isley
We gonna listen to some Teddy Pendergrass (Pendergrass)
Ooh, once I got you in the mood
I wanna introduce myself to you
We gonna listen to Smokey
We gonna listen to Stevie
We gonna listen to Donny Hathaway
Ooh, would you please lay your body next to mine, ah yeah

Acest album ne “dezvaluie” un Wyclef sensibil, de o sinceritate surprinzatoare, spun unii. Eu nu pot uita nici alte piese care “mi-au rupt capu’”, “911” cu Mary J. Blige, sau “Gone ‘till November”. Wyclef mi se pare un artist complet, a tinut “in spate” trupa “The Fugees”, din punct de vedere al productiei, a ajutat foarte multi artisti sa devina nume pe scena internationala, a compus pentru el si pentru altii, are un simt artistic impecabil iar piesa “Baby” este Dumnezeul meu… Astazi:)

Track List
1. "Intro"
2. "Industry"
3. "Party to Damascus" (featuring Missy Elliott)
4. "Celebrate" (featuring Cassidy and Patti LaBelle)
5. "Baby Daddy" (featuring Redman)
6. "Three Nights In Rio" (featuring Carlos Santana)
7. "Class Reunion" (featuring Monica)
8. "Baby"
9. "I Am Your Doctor" (featuring Wayne Wonder and Elephant Man)
10. "Linda" (featuring Carl Restivo)
11. "Take Me As I Am" (featuring Sharissa)
12. "Grateful"
13. "Next Generation" (featuring Rah Digga and Scarface)
14. "Rebel Music" (featuring Prodigy)
15. "Who Gave The Order" (featuring Buju Banton)
16. "Party By The Sea" (featuring Buju Banton and T-Vice)
17. "Party To Damascus (Remix)" (featuring Missy Elliott)

luni, 9 noiembrie 2009

"Ti-am spus vreodata..." pe 14 noiembrie, din nou la Targoviste


CEL MAI LINK AICI!!!

Textul si regia : Corneliu Jipa

”TI-AM SPUS VREODATA CA MA IUBESTI? este un dialog intre sperantele trecutului si realitatea vremelnica a prezentului. Cele doua personaje de pe scena sunt unul si acelasi, dar peste care timpul si-a asezat valul...De cate ori privim in urma la noi insine, nu ne vedem chipul cu claritate. Fotografiile produc doar nostalgie. Sperantele momentului din trecut nu mai seamana deloc cu ce suntem acum. Asa cum viitorul poate fi imprevizibil, trecutul este deformat de propriul nostru mod de a ne aminti. Actorul, la inceput de drum, are niste idealuri, sperante precise: voi fi adevarat, sincer, perfect credibil in tot ceea ce voi face, in tot ceea ce voi fi vazut. Cu trecerea timpului, desi toate acestea nu se schimba, perceptia asupra lor capata alte valente deoarece experienta scenica si de viata isi pune iremediabil amprenta.” Corneliu Jipa.

Care va sa zica, 14 noiembrie, la Sala Studio.

Poate ca ninge...



De cinci zile ninge.
Nu se mai vede drumul,
nu se mai vad nici prispele,
nici gardul
si nici casa.
Nu se mai vede nici nucul cel mare,
din centru,
nici dealul bisericii,
nu se mai vad nici pasarile,
nici norii.
Azi noapte nu s-a vazut nici luna,
iar azi,
soarele s-a zbatut sa ajunga la mine,
dar a inghetat pe drum.
Acum arata ca un bec slab,
ce troneaza pe tavanul
unei
camere de spital.
Se aud plansetele
sufletelor inghetate
in uitarea vremii
cand vara ar fi putut urma.
Se aud departe,
din ce in ce mai departe,
abia se mai aud.
Nu se mai aud.
Ce alb e si ce liniste...

Poze cu modelul :D







La mama in bucatarie, fireste! Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand ajung in acea incapere, ma apuca un chef nebun sa fac poze. Cred ca am adunat un numar semnificativ de fotografii. Poate datorita faptului ca acolo este, totusi, acasa "tineretzurilor" mele...
Asta inseamna ca am si fost la Galati, i-am vazut si pe Lidi si pe Cris, si pe tata, si pe buna. Si m-am dovedit o "bestie" pe autostrada.
Fireste ca sunt nervoasa, modelul iese mereu mai bine ca mine in poze, la dreachu:((

miercuri, 4 noiembrie 2009

Septembrie Luni sau Noiembrie Miercuri

Aveam nevoie de piesa asta, ca sa ma "curat" putin...

Vai de p**a noastra!!!



M-am intors de la fumoar, unde "m-am delectat" cu titlul articolului din Libertatea, de azi.

http://www.libertatea.ro/stire/ma-lua-de-par-si-mi-o-baga-in-gura-263045.html

Nu stiu ce sa scriu. Jur! As vrea sa trec mai departe, sa nu imi pese o clipa, sa imi vad de viata mea, linistita si frumoasa, dar imi e teama ca nu pot.
Mi-e scarba. As vrea sa ma mut dracului de aici, intr-o lume in care, desi se intampla chestii d-astea, nu sunt nevoia sa le citesc pe primele pagini ale tabloidelor.
Este scandalos, iar omul asta, Teoctist, ar trebui inchis pe viata. Sau mai rau, torturat pana la moarte. Cred ca Dumnezeu n-ar avea nici o problema cu asta. Cineva o sa imi spuna ca a fi homosexual nu este ilegal si, pana la urma, nici imoral. Nu este. Doar ca nenea asta nu este doar homosexual, este preot, este invatator, este indrumator, este cel ce iarta pacatele oamenilor si cel care iti poate asigura linistea sufleteasca de care ai nevoie, pentru a continua si maine in mozeria asta de viata.
Am spus ca mi-e scarba? Well, imi este! De tot cercul acesta vicios, de toti cei care fac d-astea (si se SI filmeaza), de toti cei care descopera aceste subiecte, de toti cei care fac din asemenea anomalii titluri de prima pagina, de fiecare dintre cei care dau banii pentru a se "cultiva" cu asemenea informatii...
Nu ca as fi fost vreodata o persoana credincioasa, ba dimpotriva, dar am presupus ca exista niste oameni (acei oameni) care au frica de Dumnezeu, care stiu cumva ca - la un moment in viata - roata se va intoarce impotriva lor, iar divinitatea catre care se roaga va inceta sa isi tina ochii inchisi si va vedea toate "insuficientele" astea.
Ieri ma intreba cineva de ce - avant atatea cai de informare si surse de cunoastere - devenim din ce in ce mai prosti, mai ignoranti, mai rai, mai inculti, mai putin oameni...
Poate pentru ca nu mai crede nimeni in nimic mare, in afara de p**a si de portofel...
Pacat, mare pacat! (in toate sensurile)

Chiar imi pare rau ca scriu despre asta, sincer, ar trebui sa fiu mai presus de asemenea orori, dar noi chiar nu mai avem nici o stire ok. Tot in ziarul de azi, Click parca (il rasfoia cineva in metrou), era o prima pagina despre gripa porcina, o a doua pagina despre cum nu ne mai ajung noua banii si inca un articol despre batraneii care mor, la propriu, de foame.
Nu stiu... Ce facem?

duminică, 1 noiembrie 2009

1 noiembrie

Abia acum a venit toamna pentru mine. O toamna rece, care iti inteapa pielea cu acele vantului suparat pe vara care tocmai a trecut.
Noiembrie este luna mea, poate pentru ca la finele ei imi mai scrijilesc cu o liniuta fina peretele vietii, poate pentru ca... nu, asta este singurul motiv pentru care noiembrie, fara sa imi placa, mi se pare o luna speciala.
Nu imi scot nasul din casa in acest final de saptamana, e frig, mi-e sila (lene, pentru cei care nu stiu ca "sila" inseamna lene, la Galati) si chiar nu mi-a starnit nimic atat de mult interesul, incat sa imi doresc sa ies. Citesc un Victor Hugo pe care nu l-am mai cunoscut, ascult muzica neagra a baiatului si imi mai pun, sistematic, cate o pereche de sosete, o bluza sau un pahar cu ceai.
Nu am sa pun un youtube, cu singura piesa legata de noiembrie si de ploaie care imi starneste un sentiment, pentru ca n-am chef de chitari si plete.
Un noiembrie bun incepe azi...

vineri, 30 octombrie 2009

Cat cer artistii pentru un concert in fata elevilor???

preluare www.muzicabuna.ro



Mi-a trimis cineva un link, cum se prea practica pe messenger. De pe site-ul www.feeder.ro:

Tarife artisti pentru Balul Bobocilor, cu poza aferenta.

Toata lumea stie ca tarifele artistilor pentru campanii, pentru concertele in aer liber, pentru petreceri private, dar si pentru baluri, difera. “Tarif” suna destul de “usor”, mi-ar fi placut mai mult “pretul pentru prestatie”… Nu, si asta suna “usor”. Onorariu!

Onorariile artistilor vorbesc despre ei, ca popularitate si prestatie? Asa ar trebui sa fie. Sau vorbesc despre cat de idiot este romanul, care arunca cateva mii de euro doar pentru ca artistul ala cere mult, si-adica-i bun!

Sahara – Se ia (de catre genialul Costita) o blonda siliconata, se suprapune unui negru incert, se trage un clip “de imagine” si se vinde cu pretul de 6900 de euro! Cat??? Bai Costi, hai sa fim sinceri draga, esti nesimtit! Nu scriu articolul acesta sub anonimat, nu imi cenzurez parerea, chiar cred ca acest fost manelist (oare?) intrece orice limita (asta daca este adevarata aceasta informatie). Nici macar nu am stiut cine este trupa Sahara, a trebuit sa ii google-esc, nu pot sa cred ca aceste valori indoielnice sunt artistii pe care noi cheltuim cei mai multi bani. Dar ce spun noi, unii dintre noi, care isi permit pentru ca oricum fura, mint si fraudeaza… o fac destul de in vazul lumii ca sa fiu contrazisa.

Vama – 4500 de euro. S-a schimbat ceva in peisaj. Nu trebuie sa imi placa Chirila ca sa stiu ca pretul asta inseamna multi, multi fani, multe bilete vandute, multe piese stiute vers dupa vers, o trupa care canta live si o dorinta reala de autodepasire. Si nu ma refer la partea financiara, acolo il avem pe Costi…

Creasy Loop / Dan Balan / sau O-zonul – 4200 E. Am mai spus-o, dar o repet. Omul asta a ajuns celebru dintr-o greseala. Fericita, ce-i drept, pentru el, dar tot o greseala ramane. Nu e ca si cum talentul si munca l-au propulsat pe culmile succesului, nu! A facut o piesa simpla, destul de banala, atat de banala incat tot mapamondul o stia, si zbang! 4200 pe concert. Pai ce stii tu, mai Dane, sa faci de banii astia? Niste Chica Bomb?

Urmeaza Costi din nou, de data asta singur, Horia Brenciu, care merita fiecare leutz pentru ca are un spectacol exceptional, baietii de la Cargo etc.

Apoi, cu o treapta mai jos avem Morandi, care cer 3350 si Andrea, care cere 3300. De Morandi a auzit toata lumea, Moga si Randi au o gramada de clipuri, toate ajunse hituri. Dar Andrea stiti cine e? Sahara blonda si siliconata a lui Costita. As vrea sa fac brusc apoplexie, dar nu pot, ca vin si Blaxy Girls de mai jos… Asa ca nu scap de Costita o clipa.

Mai sunt si oameni care isi merita banii, mai sunt si artisti care fac muzica, mai sunt si “scursuri”, dar asa arata padurea noastra, cu un rege care rage “O, viata meaaaa!”, un lup care isi schimba parul prin America, caprioare si vevedite, dar si gandaci, tantari si tot felul de alte gaze care, daca avem noroc, pana la balurile urmatoare nu vor mai exista.

Va rog sa cercetati voi mai atent lista cu nume si preturi si sa-mi mai spuneti dintre nemultumirile voatre…

Oricum, bine ca nu se dau banii inainte, ca nu mai fac nici o diferenta intre muzica si moravurile usoare…

joi, 29 octombrie 2009

Cea mai fericita fata din lume

Am vazut aseara pe HBO un film romanesc care mi-a placut. Si "Francesca" mi-a placut, dar "Cea mai fericita fata din lume" este atat de autentic, incat nu cred ca exista roman, locuitor in Romania, care sa nu se regaseasca macar intr-o scena. Nu atat de "frumos" pe cat este de real, insa. Parca nu este film, parca te uiti pe gaura cheii la tine, asa cum esti, asa cum te visezi, asa cum nu te lasa viata niciodata sa fii.
Pe masura ce filmul se apropia de final, ne dadeam cu parerea. Asteptam ceva... "neasteptat", un Deus ex machina, sau macar o randunea care sa se cace pe parbrizul Loganului. Dar nu. M-a lovit un adevar dureros... de fapt poate castiga oricine, numai tu nu...



Sinopsis
Avand la baza intamplari reale, filmul spune povestea unei adolescente, Delia, care a castigat o masina in urma unei campanii promotionale la sucuri racoritoare.

Delia vine la Bucuresti impreuna cu parintii pentru a filma un testimonial - dovada ca premiul si castigatorul exista cu adevarat. In timpul filmarii, Delia trece prin discutii aprinse cu parintii care au decis sa vanda masina, in ciuda dorintei ei de a o pastra.

Ceea ce la inceput parea sa fie un eveniment norocos din viata fetei se dovedeste a fi o situatie dureroasa, in urma careia relatiile familei vor fi reanalizate, atat de "fericita" castigatoare, cat si de parintii ei.



Ce zice Radu Jude despre Film:
Prin 2005 i-am povestit prietenului meu Andrei Butica, impreuna cu care pregateam un scurt-metraj, o intamplare de la una din primele mele filmari de regizor "profesionist".
Trebuia sa filmez un testimonial in care o adolescenta din provincie urma sa relateze cum a trimis trei etichete de suc la o promotie publicitara si cum, in urma tragerii la sorti, a castigat o masina. Fata aia nu era deloc bucuroasa, din contra, era intr-o stare mizerabila pentru ca parintii hotarisera ca ea trebuie sa vanda masina, astfel incat ei sa poata plati niste datorii. Andrei a spus ca i se pare o idee buna pentru un film. Incurajat de parerea lui, am scris impreuna cu Augustina Stanciu o varianta de vreo 30 de pagini. Nu prea functiona, povestea era cam grabita, asa ca, incet-incet, l-am transformat intr-un scenariu mai lung.

La drept vorbind, nu mi-a fost niciodata prea clar despre ce este acest film. Mi s-a parut initial ca e despre foarte multe lucruri. Despre cum se raporteaza oamenii la ideea de bine. Despre compromisuri si despre minciuna. Despre cum limbajul filmului poate fi folosit pentru a minti. Despre ce inseamna sa fii un adolescent speriat si sa nu ai curajul sa te opui pana la capat parintilor tai. Despre cum e sa fii parinte si sa trebuiasca sa profiti de propriul copil pentru a-ti indeplini planurile de viata. Despre negociere. Despre fericire, tristete si consum. Despre capitalism. Despre cum se insereaza in Piata Universitatii, vara. Gasisem si un proverb romanesc absolut oribil care rezuma ceva din filozofia filmului: "Frate, frate, dar branza-i pe bani".

Vazand filmul incheiat, nu stiu cate din lucrurile de mai sus au ramas. Nu stiu daca filmul e bun sau prost. Nu am nici pregatirea, nici distanta necesara pentru a-mi da seama. Si nici nu e treaba mea, din fericire. Sper doar ca cine va vedea filmul va gasi in el ceva care sa aiba sens si care sa-l emotioneze.



http://www.ceamaifericitafatadinlume.ro/

luni, 26 octombrie 2009

Bucharest Masters of Jazz – O reusita unanima!

S-a intamplat sa nu pot ajunge decat in ultima seara a festivalului, desi mi-ar fi placut sa merg in fiecare dintre cele trei zile anuntate pentru luna octombrie. Dar au fost „spioni” de incredere, care mi-au luminat calea!

Mike Stern Band, am gasit pe youtube chiar filmare de la Bucuresti. Sa vedem:



Bucharest Master of Jazz este la a doua editie, si spun „este” pentru ca nu s-a incheiat. Vom mai avea parte de o surpriza in luna noiembrie.

Ce am vazut eu aseara? Branford Marsalis Quartet si Mike Stern Band. Am vazut impreuna Mike Stern Band mai sus, iar in filmuletul de mai jos sunt (dupa cum zice Arsinel) iubitii mei (pentru ca mi-au placut fantastic) Branford Marsalis Quartet, tot din concertul de la Bucuresti:



As vrea sa denumesc experienta incantatoare din Sala Palatului... muzica. Desi Jazz-ul nu place tuturor, toti cei care s-au aflat in sala s-au bucurat de cateva ore traite cu sufletul deschis si pregatit pentru asa o calatorie, de multa arta si mai multa cunoastere, de respect, precizie si daruire. Nu imi amintesc sa fi intalnit un public care sa astepte cu nerabdare finalul unei bucati muzicale, doar pentru a arata artistului, cu aplauze fierbinti, cat de tare ii place.

Ma gandeam la ceea ce se spune. „La inceput a fost cuvantul!”. As pune la indoiala asta, pentru ca am tendinta sa simt (si nu sa cred) ca la inceput a fost muzica. Muzica aceea dumnezeiasca, care – prin frumusetea ei - nu lasa loc niciunui cuvant, acel fel de melodie care ma face sa ma intreb in clipa asta ce vorbe ar trebui sa folosesc ca sa pot descrie intocmai cat de tare mi-a placut? Oare frazele interogative nu ajung, ca sa va conving sa va cumparati macar o data bilet la un atate eveniment?

Sala destul de plina pentru o a treia zi de festival, public frumos, cunoscator si manierat, sunet bun (sau cel putin asa mi s-a parut mie), eleganta, bun simt si lirism muzical. Nu mi-am dat seama cand au trecut orele. Am ascultat si nu-mi amintesc decat ... de culoarul care se crease intre artisti si mine. Parca imi cantau mie si nimic din jurul meu nu mai era insemnat.

Pentru cei care au fost starniti de acordurile acestor oameni mari:

Branford Marsalis Quartet:
http://www.myspace.com/branfordmarsalis

Mike Stern Band:
http://www.mikestern.org/

Whatta night...





Am fost vineri la Tan Tan, si-atat! Restul nu imi mai amintesc... Glumesc. Mi-a placut destul de mult, mai ales ca am vazut si alte capete inalte, cazute alaturi de al meu.
Desi nu depinde numai de mine, nu m-as mai duce prea curand, macar ca sa-mi revin nitzelush. Asa ce-mi mai place sa-mi bat toiagul de liberul meu arbitru, iu hu!

miercuri, 21 octombrie 2009

Video - Fragment din "Ti-am spus vreodata ca ma iubesti"

Prin amabilitatea Catalinei si a telefonului ei performant, care este, am putut obtine acest scurt fragment. Pana vor vei pozele profi si filmarea integrala a piesei, ne bucuram de ce avem. Ah, aceasta este singura parte in care publicul a ras si a vociferat, desi (cum se intampla intotdeuna) nu ne asteptam o clipa.

video

marți, 20 octombrie 2009

Tan ta ta Tan!!!


Petrecerea a inceput de o saptamana, a avut parte de o deschidere sclipitoare, iar vineri (23 oct.) este cea de-a doua editie. Clubul Tan Tan are un oaresce iz de Glossy-Glossy, iar faptul ca oamenii inca mai strang randurile pentru genul acesta de muzica, ma bucura.

Pentru rezervari, intrebari si orice va mai trece prin cap: http://rnbparty.blog.com/

Tata Dan
IM: dan_saga
Tel:0721718626

luni, 19 octombrie 2009

"Ti-am spus vreodata ca ma iubesti" - Sinopsis

By Catalina Grosu

Dupa spectacolul de aseara, Catalina a spus ca o sa poata face un sinopsis interesant la piesa si ma gandeam ca ar fi indicat sa ii reamintesc. Dar nu am avut timp, pentru ca... Voila:

"Cele mai crunte datorii le am fata de pozele mele din copilarie." Vasile Ghica

Cum ar fi daca azi te-ai intalni cu ceea ce erai acum 12 ani? Te-ai privi aprobator? Ai fi multumit de ce ai devenit? Trist, pentru ca visai sa ajungi cineva mai mare?
Se intampla uneori sa ne confundam meseria cu propria conditie umana. Ne recomandam ca fiind economisti, manageri, ingineri, jucatori de fotbal sau bancheri, uitand ca ceea ce facem nu trebuie sa impresioneze mai mult decat ceea ce suntem.

"Ti-am spus vreodata ca ma iubesti?" aduce aminte publicului spectator de fantasticul lui Mircea Eliade. Cele 2 personaje reprezinta eul dual al unei singure persoane. Sonia, actrita care isi pierde identitatea, asumandu-si-o pe cea a rolului pe care il joaca de 12 ani. Ea nu mai este actrita. Ea este personaj. In propria-i viata.

In vis, Sonia se intalneste cu fata care era la 17 ani, viitorul devenind trecut pentru copilul care se regaseste cu ceea ce va deveni, simtind din jocurile de cuvinte durerea si bucuria iubirii si insemnatatea cuvantului dor. Nu conteaza care din cele doua isi continua existenta cand visul ia sfarsit. Prezentul e contopirea tuturor timpurilor iar revelaţia unirii desăvârşite e aceasta: sa te regăseşti pe tine în clipa in care te pierzi.

duminică, 18 octombrie 2009

Premiera la Targoviste!


Primele incercari de a intra intr-un personaj... mare.


Aici abia intrasem in scena. Imi tremurau picioarele atat de tare, incat mi se misca rochia. Sau mi se parea... Nu stiu, imi amintesc doar ca, la un moment dat, Lacramioara vorbea iar eu ma gandeam ca nu-mi mai tremura picioarele...


E destul de greu sa joci un personaj rigid, cand rigiditatea este ultima chestie care ni se mai intampla azi. Ma dureau muschii gatului (au ei un nume, sigur...), dar ma gandeam ca "doamnele" se autoflagelau constant si nu se mai plangeau.


Atunci cand am discutat destre costume, ni s-a spus sa nu alegem chestii fara maneci, ca nu cumva sa se uite publicul la subratele noatre. Normal ca nu am ascultat. Acum ma intreb daca cineva a incetat, pentru o clipa, sa vada ansamblul si s-a uitat la subratul uneia dintre noi. Pfff, glumesc...



Am avut premiera la Targoviste, cu "Ti-am spus vreodata ca ma iubesti", un spectacol care a ajuns sa imi placa din ce in ce mai mult. E minunat sa joci. O spune un om care vrea, si trebuie, sa se imparta intre o scena, o redactie, o casa si multe proiecte paralele (sau perpendiculare). Dincolo de faptul ca e (dupa cum am mai zis) primul spectacol, la care iau parte, care sa se fi nascut - de la idee, la premiera - intr-un teatru de stat, sunt fericita ca a fost o piesa daruita din inima, de doua femei sincere, care iubesc ceea ce fac.
Am avut bucuria de a avea sala plina, public cald si un chef nebun de joaca (joc). A fost bine.
Nu stiu de ce, dar am sentimentul ca in seara asta am facut ceva. Ceva... nu stiu cum sa spun. Insemnat. Nu important. Insemnat.
Voi mai reveni la starea asta...

Ce-mi place de mine, scriu pe blogul asta ca si cum as fi in fata unei multimi, cand - in fapt - nu sunt decat eu si cu tine. :)