cautare

marți, 27 ianuarie 2009

Draga Jurnalule Draga...

Una calda, una rece. Asta par zilele prea calde (ce bine!) pentru vremea asta. Sau una alba, una neagra. Una proasta, una buna. Si degeaba ascult eu dizertatii cum ca daca iti doresti ceva mult, mult, trebuie sa lupti... Io nu's o luptatoare, sunt o initiatoare (pfff), care isi pune mari sperante in teoria bulgarelui de zapada.
Da, ieri am avut o zi proasta, fara nici o idee creativa, fara nici o facilitate a sortii care sa imi aranjeze ploile. Ba, mai mult, a plouat cu galeata si mi-a stricat vreo doua ploi. De ce? Lipsa de inspiratie. Lipsa de comunicare. Lipsa de resurse. Lipsa de timp. Lipsa de motivatie. Luni. Frig. Dezamagire.

Astazi, desi incetosata, dimineata a aparut mai devreme decat imi doream, iar eu am primit cateva semne linistitoare. E prost sa stii ca cineva acolo are grija de tine si apoi sa privesti in sus si sa nu mai vezi decat nori.
Azi am avut o idee fericita. Ba nu, doua, iar a treia nu o pot numi idee pentru ca s-a si pus in practica instant. Asta spun ca e vointa divina. Degeaba ma dau cu capul de pereti si cu curu de pamant, daca e sa nu, pai nu!

Cand eram mica, in generala, joia avem "cor". Stiu ca suna stupid pentru cei care m-au auzit fredonand (am o voce de tomberon diaconescian). Dar da, mergeam la cor. Si terminam eu orele la 14.00 si corul era la 16.00... Asa ca petreceam doua ore la o colega, o fetita frumoasa, pe care o placeau toti baietii din clasa. Si prima la catalog parca era... Nicoleta Apostol. Mama ei ne facea "senvisuri" cu unt si salam de Sibiu sau cu unt si miere, peste care dadea cu lingurita in cerc, pana cand untul se contopea cu mierea. Cred ca mai mult d'asta ma duceam la cor. Imi placea la nebunie masa aia de joi. Eh, astazi mi-au fost intrerupte chinurile facerii unui articol pentru doamne, de un telefon. Buna ziua, vreau si eu o rezervare pentru piesa de diseara, da, Josephine, cat e biletul? Da, vin cu 20 de minute ma devreme. Rezervarea pe numele Nicoleta. Apostol. Abia atunci mi-am dat seama ca i-am recunoscut si vocea, desi au trecut...nu vreau sa spun cati ani. Termin de scris aici si ma pregatesc sa montez decoruri in Club A. Pentru ca la 20.00 o sa inceapa spectacolul si eu am cateva serii de amintiri pregatite in constientul imediat. Poate ma insel, poate e doar o coincidenta de nume. Dar nu ar fi exclus sa nu ma insel.
Imi mai amintesc, Dorian il chema pe colegul blond, cu ochelari, care o curta pe Nicoleta in clasa a 6-a (cand eu aratam ca un baietel nici prea frumos, nici prea urat, nici prea slab, nici prea gras, nici prea inalt, nici prea scund - o Ileana Cosanzeana in varianta light. Sau sa fi fost Praslea?).
O fi ea...?


Ea era:))!!!

2 comentarii:

nico spunea...

Mi-a placut foarte mult piesa. Felicitari!
Multumesc pentru postare :) Uitasem de cor...si de amestecul miere cu unt...
Sper sa ne vedem cat de curand!

diana vlase spunea...

pai sa ne vedem, ce spun! Astept un semn din partea ta:) Mi-a parut bine sa te revad:)!!!