cautare

miercuri, 4 februarie 2009

(In Eternitate)

O data cu trecerea timpului, unele lucruri se aseaza destul de stabil in constiinta ta. Incepi sa afli ca daca bagi mana in foc, te arzi. Dar daca nu il aprinzi, iti este frig... Daca esti egoist, pe termen scurt castigi mai mult... pentru tine, pe termen luni, insa, pierzi mai mult... de pe langa tine.
Medalia are doua fete, u know... Si este frumos, o data cu ceea ce se vrea a fi maturitatea, sa ai constiinta amandurora.
Si... da! Tot ce ti se intampla Este consecinta actelor tale. Asta, cu mici exceptii. Cum ar fi moartea. Unei persoane dragi. Asta este o durere gratuita pe care o primesti, uneori, doar ca sa nu uiti ca exista suferinta mare. Nu trebuie sa uiti! Precum exista si iubire mare.

Portile cimitirului se deschid de la ora 7, in zori. Atunci vin paznicii care lucreaza de zi. Sunt si paznici care lucreaza de noapte, insa aceia nu fac decat sa stea in camaruta lor, cu termopane, ca niste strajeri care opresc vii de a vizita mortii. Si mortii de a vizita viii.
Ea este moarta. Teoretic. Suferinta ei nu provine din faptul ca trebuie sa stea in gradinita asta infricosatoare. Pana la urma nu este chiar infricosatoare. Sunt pietre, sunt flori, sunt chiar si copaci care infloresc si dau fructe. Este neobisnuit, insa, sa stii ca ai mancat dintr-un mar care isi trage seva din pamantul pe care se odihnesc capetele a zeci de suflete zdrobite.
Seara, noi stam cu noi, ei cu ei. Astea sunt legile viilor si ale mortilor. Sufletele mortilor ies si isi petrec nemurirea printre potecile cimitirului. Mai joaca o carte, mai povestesc, mai joaca ascunselea.
Cei mai destepti privesc spre stele, se plimba singuri si mediteaza. Ceilalti rad pe seama lor. Haide, ai o viata intreaga sa meditezi, sau, scuze, o moarte intreaga.
In sfarsit, vorbeam despre ea. Ea este o duduie, un suflet de duduie, care a ramas impietrit la 37 de ani. Se spune ca, daca moartea ar avea varsta, tot pe aici s-ar invarti. 36, 37 de ani.
Ea nu stie cum a murit. Nu are nici un semn pe trupul care inca nu a ajuns in cimitir. Este numai sufletul aici. Dar isi poarta trupul in constiinta. Nu isi aminteste nici sa se fi intamplat ceva anume...
O data, in incercarea ei de a afla adevarul, a flirtat cu unul dintre paznicii de noapte. Numai ca ei sunt exact asa cum ii descriu bancurile. Vrei sa iesi, jappp, o lopata in cap. Glumim, glumim, dar in incinta, nu? A stat caterva seri la rand privindu-l cu subtext, poate, poate s-or imprieteni. Dupa a treia noapte in care ea a stat neclintita dincolo de geamul termopan, paznicul a iesit si a vorbit. Daca nu se duce inapoi, la locul ei, cheama popa sa o spurce cu aghiazma.
A fost nevoita sa mai stea prin cimitir, sa se mai gandeasca...
Unele suflete au plecat. Adica, vreau sa spun, unele morminte sunt goale. Cum este si sufletul ei fara un mormant. Mormintele goale sunt numai de decor. Ca sa aiba unde sa vina viii, sa isi planga mortii. Nu mai locuieste nici un suflet in ele. Unul din cei care citeste in stele i-a povestit ca mormintele sunt a celor care au facut pace cu ei insisi, asa ca au fost eliberati catre ceruri.
In cimitirul acesta sunt cateva sute de suflete. Nici unul dintre ele nu vrea sa faca pace cu el insusi? Pai de ce? De ce ar vrea cineva sa ramana aici pentru eternitate?
De trei zile ploua incontinuu iar in adancuri pamantul se misca, cu tot cu cosciuge. Intr-una din seri, simtea cum o ipinge un mormant care o luase la vale. Oare ce se va intampla in cateva sute de ani. Cand natura o sa distruga mormintele si sufletele vor putea zburda liber, printre sufletele celor vii? Dar atunci nu va mai fi nici un viu dintre cunoscutii ei, iar ea va fi libera si singura. Uneori trebuie sa alegi. Ori libera, ori singura...
Cand ploua, sufletele nu pot iesi, le este frica de ploaie. Unul a iesit odata, cand ploua tare, tare, iar ploaia l-a impartit in bucati mii, bucati pe care nu le-a mai putut lipi la loc. Era ca un cor, cand spunea ceva, vorbeau toate bucatile deodata. Acum ploua. Asa ca sta la locul ei, linistita, in asteptarea vremii bune.
Se aude un ciocanit in copacul de peste ea.
Scuza-ma, pot sa intru?
Cine e?
Un vecin.
Cine, ca nu te recunosc.
Sunt unul nou.
Intra.
Era sufletul unui baiat, mult mai tanar decat ea.
Cu ce te pot ajuta?
Nu stiu, sunt nou, nu stiu ce se intampla pe aici. Hei, tu ai fost o femeie foarte frumoasa.
Da, am fost.
Eu sunt... Nu conteaza, asa-i?
Nu, deloc. Cunostintele pe care ni le facem aici, le uitam. In oricare dintre lumi am merge.
Dar ce este aici?
Cum adica ce este? Este un cimitir. In care locuiesc oameni, ma rog.
Ma doare pieptul.
Cum adica?
Nu stiu, ma doare pieptul.
Parca sufletul lui ar fi tras aer, si a disparut...
Afara ploua, in continuare. La locul ei, momentan acasa, era cald si umed.
A doua zi a fost soare. Toate sufletele au iesit sa se bucure de razele calde si de vizitatori. Ii cautau in genti, se jucau cu lumanarile lor, se urcau pe palariile lor si se distrau de minune.
Ea statea pe piatra de capatai a unui mort. Spun mort pentru ca nici sufletul lui nu mai era.
Unde a plecat asta? a intrebat ea
Unul din batranii din apropiere i-a raspuns.
Poate in rai, poate in iad, poate in viata, cine stie...
Poti sa te intorci in viata?
Numai daca nu trece mai mult de o noapte in care sa stai aici.
Eu de cat timp sunt aici?
Poti fi de o clipa, poti fi de o vesnicie. Dar, in medie, nu stam aici decat maxim o saptamana. Timpul trece altfel cand esti spirit. Fiecare clipa este eternitatea in sine.
Asa este, parca sunt aici de... mereu.
Nu stii, ai numai trei zile...
Deci in viata nu ma mai intorc.
Nu.
Pacat.
De ce?
As fi vrut sa ma intorc, sa aflu macar de ce am murit.
Ai murit fara motiv?
Da.
Nu exista asa ceva.
Te rog sa ma crezi. Nu am nici macar o vanataie.
Cand oamenii mor asa inseamna ca sufletul lor nu are de ce sa mai ramana pe pamant. Nu are nici o menire. Tu stii de ce a murit Iisus?
De prost!
Nu.
Ca sa ne mantuiasca noua pacatele?
Nu. Pentru ca si-a terminat treaba. Ti-ai terminat treaba, bastos, nu mai ai ce cauta pe aici. Fa loc, mai sunt si altii pe lista.
Ce imi spui tu mie... inseamna ca... am murit ca... mi-am atins rostul? Asta e bine, nu?
Nu stiu, e bine, e rau... Dar stiu ca ai terminat.
Pai, atunci de ce petrec atat de mult timp in blestematul asta de cimitir?
Asa sunteti voi, tinerii, nu aveti rabdare. Exista o ordine in lume, nu poti trece la nivelul urmator, pana cand nu se elibereaza un loc din camera in care urmeaza sa stai.
Voi sta intr-o camera?
Da.
Fara sa am nici o alta obtiune.
Da.
Pai, asta inseamna nemurirea?
Nu, asta inseamna camera de asteptare.
Catre ce?
Nu mai stiu, cred ca rai sau iad, sau...
Sau...
Sau inapoi in viata.
Deci mai am o sansa...
Doar daca ti-o doresti mult si doar daca moartea cea mare nu te place.
Nu ma place? Hai ca esti de treaba...
Da, daca moartea cea mare nu te vrea in armata ei.
Ma doare in piept.
De ce?
Nu stiu, ma doare.
Intinde-te.
Sunt un suflet, pot sa stau si in cap.
Intinde-te, copila!

Pe patul de spital, o pacienta simte o durere insuportabila in piept. Pacat ca doctorii nu pot auzi strigatul surd din interiorul ei.
Am tinut-o trei zile legata de un aparat. Nu mai are nici o sansa. Ar fi mai bine, daca si dumneavoastra aprobati... ii spuse doctorul unei doamne in varsta.
Da, doctore, dar repede... Nu mai suport suferinta...
Mama, mama, mamaaaaa!!!!
__________________________________

Niciun comentariu: