cautare

duminică, 22 martie 2009

Sfarsit de saptamana cu Nabokov


Duminica seara, cu burtile pline si vizitele reglate. O oprire scurta la batraneii de la Sf Luca - Lambe a retinut nr. de la masina si mi l-a spus, la telefon, la 15 min. dupa ce am plecat, una din doamnele cu care vorbesc mai mult mi-a spus ca nu a mai primit nici o vizita de peste un an, o alta doamna a spus ca ii pare rau ca are mintea limpede, in azilul asta inebunesti oricum...
Dar sunt bine, asta este viata lor, numararea zilelor pana cand o sa se termine. Fara sa ai voie sa iesi dincolo de garduri, bolnav, sarac si singur. Si fumator. E trist sa stii ca ai o familie, dar familia aia nu te are...nici macar in gand. D-aia ma gandesc serios ca n-are sens sa fac copii. Macar nu o sa am pe cine sa ma supar la batranete, right? Zic si eu...
Ma gandeam ca se face jumatate de an de cand merg la ei si inca nu a mutit nici unul din cei cu care sunt eu apropiata. Dar o sa vin intr-o duminica, poate duminica urmatoare, si nu o sa mai fie una din fetele ridate care imi zambeste. O sa fie unul mort. Pentru ca nu a avut cine sa aiba grija de el. Poate nu, poate era timpul lui sa moara. Soarta. Dar eu nu cred...
L-am preferat pe Nabokov lui Dj Premier, care "performa" la Preoteasa. Am bifat si a treia carte a lui Nabokov. Ochiul. In speranta ca fiecare carte pe care o citesc si o pun pe blog trimite macar un cititor carte ea, o sa scriu finalul acestei lucrari observatoare si intortocheate:

Caci eu nu exist: exista numai miile de oglinzi care ma reflecta. Cu fiecare cunostinta pe care mi-o fac, populatia fantomelor care mi se aseamana creste. Eu singur nu exist. Smurov, totusi, va continua sa traiasca pentru mult timp. Cei doi baieti, acei elevi ai mei vor imbatrani, iar o imagine sau alta a mea va trai in interiorul lor ca un parazit tenace. Si-apoi va veni ziua cand ultima persoana care isi aminteste de mine va muri. Un fetus inversat, imaginea mea se va micsora si ea si va muri in interiorul acelui ultim martor al crimei pe care am comis-o prin simplul fapt de a trai.
Si totusi sunt fericit. Am inteles ca singura fericire in aceasta lume este sa observi, sa nu fii nimic altceva decat un ochi mare, sticlos. Ce conteaza ca sunt banal, dezgustator si ca nimeni nu-mi apreciaza calitatile remarcabile - fantezia, eruditia, darul literar... Sunt fericit ca pot sa ma uit prelung la mine. Lumea nu ma poate insulta. Sunt invulnerabil.

2 comentarii:

Roger Patrasc spunea...

so you like books huh ? :P

... spunea...

Hei!!! Cata perspicacitate:) There u go!