cautare

vineri, 29 mai 2009

S-a terminat Malibu... Incepe Bubbles!

Cum s-ar zice... Nu am vrut sa scriu nimic pana acum, desi la mine s-a terminat de vinerea trecuta. Acum, ca este oficial, pot sa imi exprim si eu "sentimentele". Adica regretul, pe de o parte, pentru ca au fost doi ani si jumatate foarte plini, pentru ca am o gramada de amintiri acolo, de la cele mai frumoase pana la cele mai incetosate si alunecoase, pentru ca s-au scurs rauri de alcooale si cartuse de tigari, pentru am cunoscut multi oameni marfa (unii dintre ei vor continua sa-mi ramana aproape multa vreme) si na... nu ma mai scancesc ca un copil mic cu muci la nas, ca nu sunt. Gata, a fost frumos, a fost si urat, in ultima parte, cand ma plictisisem si trageam de mine sa pot veni, cand nu se mai intampla nimic, nu se mai combina nimeni cu nimeni, pentru ca deja toata lumea era... impartita, cum spune cineva:)). Atatia oameni indragostiti, atatia morti, atatia penibili, de care am ras in nestire, eu pe jos, pe bar, umfland baloane, lipind afise, cu pantoful rupt, cu rochia crapata, atatia taximetristi care imi zambeau cu subtext "...ah, la Malibu, la dansatoare. Lucrati acolo, nu va suparati ca va intreb?",











De acum exista Bubbles (arata ca in pozele de mai sus) si o sa fie tot frumos, tot plin de evenimente, dar tare imi e teama ca nu ma mai tine (in)constiinta, timpul si prioritatile sa mai fiu acolo, la fel de mult. Asta nu inseamna ca sambata, la minunata deschidere, nu facem tot posibilul sa ne strangem cu totii, nu?

miercuri, 27 mai 2009

Cand crezi ca nu exista dumnezeu... exista Dumnezeu

La sfarsitul saptamanii trecute mi-as fi dat o mana, in argumentari fierbinti. Eram noroita pe picioare, cu ochii umflati si cu un sirag alcatuita din mai multe cifre, unele langa celelalte, de griji. Acum nu mai sunt (chiar) de aceeasi parere. Poate, pana la urma, exista. Poate lanturile de coincidente nefericite se numesc dracu', iar cele de coincidente fericite se numesc Dumnezeu.
Astazi cred in Dumnezeu. Astazi am un corp frumos, oameni care zambesc in jurul meu, o prietena care imi spune "sigur" (imi spune mereu "sigur", doar ca nu mereu realizez asta), un barbat cu ochii cat o lume, astazi am diploma de bacalaureat, ochelari de soare si planuri pentru toata saptamana. Astazi am rezolvat cu un mail lucruri pe care nu le-as fi facut intr-o saptamana, cu factura de 3 milioane la telefon, daca eram pe lantul de coincidente gresit. Astazi cred in Dumnezeu.

luni, 18 mai 2009

Viata e vis (fara calderon...)

Stii sa visezi? De ce intreb, de ce intreb... Este o bucata de arta si o bucata de stiinta in tot. Nimic nu e stiinta pura, cum nimic nu e arta pura. Tu crezi ca iubirea este pura? Sau ura? Sau Maria?...
Nu stii, nu? Te asezi in pat si te gandesti la acelasi subiect la care te-ai gandit toata viata. Povestea ta de culcare. Ca un film in care personajul principal esti tu, regizorul esti tu, iar Sergiu Nicolaescu nu exista... Divin. Asa adormi mereu cand nu ai mintea prea incarcata de alte alea...
Si speri sa visezi continuarea povestii, nu? Asta inseamna ca iti lasi visele la intamplare. Visele, prietene, nu trebuiesc lasate la intamplare. Trebuiesc ingrijite, spalate, parfumate, uneori trebuiesc improspatate, alteori indepartate.
Spune-mi, ce-ai visat ultima data?
Erai pe un camp, calare, si nu stii daca vedeai prin ochii calului sau tu erai un cal... nu stii... Ideea este ca iti trecea pamantul pe sub picioare cu rapiditatea galopului frenetic in care te aflai.
......
Si alergi, si alergi, pamantul se afana sub picioarele tale, se innegreste, se umezeste, devine din ce in ce mai diferit. Pana devine albastru. Si ud. Pentru ca nu mai este pamant. Pentru ca este apa. Iar tu alergi atat de repede incat... alergi pe apa. Pana si in vis ti se pare incredibil, nu? Esti un prost, friend, sa te miri asa, in vis. In vis trebuie sa traiesti. In viata nu poti sa traiesti, in viata trebuie sa muncesti, sa zambesti, sa raspunzi la telefoane, sa scrii, sa iti turtesti curul pe scaunul corporatiei, pana ti se termina orele de tras pe ziua respectiva. Nu te mai mira ca prostul ca alergi pe apa. Alearga!
Valurile se intetesc iar pestii inoata in jurul tau si iti canta. Ai vrea sa te opresti, ca sa ii asculti. Dar iti e prea frica. Daca te-ai opri, ar exista posibilitatea sa te duci la fund, nu? Asa ca alergi ca prostul inainte. Treci pe langa frumusetea asta de cor de pesti, care canta pe 12 voci. E paradisul aici, iar tu alergi. Pentru ca ti-e frica. De ce dracului iti este frica? Esti in visul tau. In visul tau nu trebuie sa iti fie frica. Aici tu esti stapanul lumii, aici tu faci regulile, doar ca esti atat de inspaimantat, incat ai uitat asta, nu? Asa este, aproape ca in viata. Nici in viata nu ai curajul sa te opresti, de frica sa nu se supere seful si sa te concedieze. De frica sa nu se supere nevasta-ta si sa te lase. De frica sa nu se supere prietenii tai si sa nu mai bea bere cu tine. In viata ta esti sclavul fricii tale, esti un pioponar care nici macar nu se... stii tu. In cur.
......
In vis alergi pana ajungi la portile unui palat. Impingi poarta cu copita si intri intr-o alta lume. Unde nu simti ca esti cal. Unde simti ca esti suflet. Tu esti tot, e ca si cum ai intrat in tine, in marea din inima ta, numai ca este alba. Ba nu, albastra, ba rosie. Esti un infinit de culori. Si te minunezi, si iti dai seama ca nimic nu mai exista in afara de tin. Si ca nimic nu a existat oricum. Stii, copiii au plans, dar acum tot baga droguri si experimenteaza sexul anal... sotia ta te-a iubit mult dar... e tanara, nu putea sa ramana vaduva asa, toata viata. Toata lumea te-a iubit. Si? Ce conteaza. Nu contezi decat tu. De cand te-ai nascut si pana acum nu s-a schimbat nimic, in afara de punctul tau de vedere. Nu e pacat ca acum nu mai ai ce sa faci? Ar fi fost frumos sa asculti cantecul pestilor sau sa mirosi pamantul, pentru ca, in definitiv, la capatul drumului nu te asteptai decat tu. Pe tine.

George Gradinaru











Un site minunat de fotografie, www.photo-inside.com unde l-am gasit pe cel care se numeste George Gradinaru, un om cu un simt artistic nemaipomenit (sau nemaipomenit de pe gustul meu).

Cineva m-a intrebat de ce nu ma apuc de fotografie, daca tot in place atat de mult. Si muzica imi place... dar rag ca o capra cu guturai... Ar vrea cineva sa vada cum face o capra virusata fotografii? ... Asa credeam si eu...

vineri, 15 mai 2009

Epistola

Dragul meu...
Iti scriu. Stiu ca nu ti-am mai scris de mult si ca esti suparat pe mine. Nu ar trebui sa fii. Nu este vina mea. Sunt furtunile.
Unde ai fost aseara? Ai fost pe aici? Ai vazut cum a plouat? Ce tare a fulgerat? Eu am atipit si m-am scaldat printre ganduri. Apoi a fulgerat si mi s-a facut frica. Te-am luat de mana, dar tu nu ai simtit. Sau ai simtit?
Astazi, mai mult ca niciodata, m-am simtit vinovata ca nu ti-am mai scris. Iti scriu. Nu stiu ce sa iti spun. Nu stiu, de fapt, de unde sa incep.
Rutina este cel mai ascutit cutit, cand vine vorba de creativitate. M-a atins si pe mine si... am uitat ce frumos ma pierdeam in ochii tai.
Ce-am mai facut? Am fost la scoala, in fiecare zi. Iti amintesti cum ma laudam ca aprind lumini in ochii copiilor? Acum nu le mai vad si stiu ca este vina mea. Dar ce sa fac? De unde sa le dau lor, daca nu am nici eu?
Dupa ore, merg in parc. Ma plimb asa, aiurea, fara sa imi fac un traseu al aleilor pe care urmeaza sa merg. Nu-mi mai este frica de caini. Cum nu mi-a fost niciodata frica de moarte. Abia acum am realizat. Ce se poate intampla? Sa ma muste. Ei, si ce daca? Ma musca, ma doare, dar trece. Toate trec. Nu poti pastra nimic. Totul se schimba. Nici ranile nu pot fi patrate. Timpul le vindeca. Iar apoi ramai ca o piatra. Poate ca si pietrele se schimba, dar timpul este altul. Ar fi un subiect mult prea amplu, ca sa il pornesc. Ceea ce vroiam sa spun este ca nu mai simt nimic. Viteza cu care se invarte pamantul, ametitoare odata, este greu de simtit acum.
Am cunoscut oameni noi. Oameni pe care nu-i cunosc, carora le zambesc si cu care ma pierd in confesiuni. Nu ar fi trebuit sa fac asta. Stiu. Eh, dar vin cu intrebarea care a mistuit podul dintre noi. Ce este, pana la urma, bine, si ce este rau? Stiu ca zambesti acum. Cred ca o faci. Credeam ca te cunosc atat de bine, dar cunosc numai jocul dintre zi si seara. Ziua gandurile dribleaza intre porti straine, iar noaptea nasc o Ana slaba, careia ii este frica de fulgere. Stii ca te-am luat de mana aseara? Stii... ti-am spus.
Nu cred ca iti scriu, pur si simplu. Cred ca ma scuz pentru ca te-am dezamagit. Te-am dezamagit, asa e? Ai fi asteptat sa fiu compacta si timpul sa treaca peste mine ca peste o piatra, nu ca peste un om. Mai sunt deosebita, in ochii tai? Sa nu imi spui.
Imi e teama ca raspunsul tau va fi rece, simplu si incifrat. Nu as vrea sa fie asa. As vrea sa... n-am curaj sa spun ce vreau. Asa ca o sa... o sa cumpar un plic alb, frumos, in care o sa pun si o poza cu mine si copiii de la scoala. Apoi o sa lipesc bine plicul si o sa-l pun langa celelalte. Am strans o cutie intreaga. Poate ca, la un moment dat, o sa ti le trmit. Poate ca nu...

joi, 14 mai 2009

Pagini...



Am desartat pozele din telefonul baiatului si am ales, fireste prin concurs:). Ma intreb daca observa cineva ca ala e un evantai... religios. Si eu am observat la foarte mult timp dupa ce l-am cumparat ca are un Iisus rastignit pe el... Nu's ce sa spun, Dumnezeu imi tot trimite semne, dar eu nu. Batman, Batman...

N-am avut timp sa scriu ce bucurie mi-au facut actorii, marti. Desi sala se la subsol a Fire-ului nu era foarte plina, pe scena s-au intamplat minuni. Anunt:Vand Femei!, o piesa pe care o stiu perfect, a parcurs momente in care am ras, am fost surprinsa si m-am speriat. Mi-a placut. M-am bucurat nespus. Nu a mai contat daca avusesem o zi odioasa, daca aveam sau nu bani, daca ningea sau ploua afara... a fost un moment de fericire pentru sufletul meu si le multumesc.
Dan Ursu pleaca in State, asa ca ii urez tot succesul din lume, sa faca ce are de facut si sa se intoarca nealterat. Iar noi, pentru toamna pregatim ceva(nu stiu ce nume sa dau spectacolului pe care il avem in plan, asa ca o sa ii spun simplu "ceva").

luni, 11 mai 2009

Apa pentru Elefanti



Sara Gruen, una dintre cele mai de succes tinere scriitoare ale momentului, s-a născut în Vancouver şi a crescut în Ontario. În 1993 a absolvit Carleton University din Ottawa cu o diplomă în literatură engleză.

După ce lucrează o vreme în domeniul software, în 1999 se mută în Statele Unite, iar doi ani mai târziu se hotărăşte să se dedice în exclusivitate scrisului. Primele două romane, Riding Lessons (2004) şi Flying Changes (2005), o aduc în atenţia publicului şi a criticii, însă notorietatea şi-o dobândeşte cu Apă pentru elefanţi (2006), a cărui ediţie hardcover s-a vândut într-o lună în 248.000 de exemplare, a ajuns în fruntea topului de bestselleruri al prestigiosului New York Times (devansând la un moment dat Middlesex al lui Jeffrey Eugenides) şi a fost luată în opţiune în vederea ecranizării de Andrew R. Tennenbaum, producătorul filmului The Bourne Identity, contra sumei de un milion de dolari.

Succesul formidabil de care se bucură Apă pentru elefanţi i-a adus scriitoarei în toamna lui 2008 un contract de cinci milioane de dolari cu Spiegel & Grau, un imprint al Random House, pentru următoarele două romane, din care primul, Ape House, apare în 2009. Din 2006 şi până acum, Apă pentru elefanţi a rămas o prezenţă constantă în topurile celor mai bine vândute cărţi din New York Times, Los Angeles Times, Wall Street Journal, Newsday, USA Today. În anul apariţiei, romanul a fost declarat Favourite Book of the Year de către publicaţia Newsday. În 2007, este recompensat cu premiile Booksense Book of the Year şi Bookbrowse Diamond pentru cea mai populară carte. Este tradus în peste 40 de ţări, s-a vândut în 3 milioane de exemplare şi va sta la baza unei producţii cinematografice.


Cam asa arata una din cronicile pe care le-am citit despre aceasta carte. Plus afise la toate metrourile (eu sunt o persoana influentabila), asa ca... na, am imprumutat-o de la Anca. Mi-a luat in jur de o luna sa o citesc, mi s-a parut intortocheata la inceput si fara suflet (dadeam vina pe traducere) dar, de fapt, nu aveam eu linistea interioara necesara unei carti usoare, placute, ca o ploaie calda de vara. Pana la coada am ramas cu un sentiment placut. Nu i-as face aceeasi publicitate pe care am vazut ca i-au facut-o altii, insa e o carte impreuna cu care iti poti petrece o duminica frumoasa.

duminică, 10 mai 2009

Destine la rascruce...

Am vazut un film aseara, un film care mi-a rupt capu'... metagoric vorbind. Capul mi l-am rupt eu (la propriu) pentru ca nu stiu sa aproximez lucrurile din jurul meu. My bad! Oricum posed un cucui de toata frumusetea, cu vanataia adiacenta...
Dar, sa ne intoarcem la film. L-am vazut pe HBO si, in primele 15 minute, nu mi-am dat seama daca e marfa sau nasol. Asa ca am cautat putin pe net - e filmul de debut al unui korean si curge pe scheletul unui proverb chinezesc care desparte viata in patru emotii diferite, care ne intretatie cursul uman: fericirea, placerea, nefericirea si iubirea. O poveste care curge de la un caz la altul, sensibila, surprinzatoare si care se incheie rotund. Spuneam ca mi-a rupt capu' tocmai pentru ca am constientizat inca o data, acum intr-o modalitate foarte plastica, ca nu ai cum sa fii, sa spunem, fericit toata viata. Cand vei fi pe culmile placerii, ceva te va arunca in flacarile suferintei. Nu vreau sa-l povestesc si, sincer, nici nu cred ca as putea.
Se inchide frumos, rotund, trist. Mi-a placut mult. Nu stiu daca a venit pe un suport fragil (cel care ma caracterizeaza destul de... "trestie", in vremea asta) dar a fost ca o calatorie prin ungherele gandurilor pe care nu vrem sa le recunoastem, de cele mai multe ori...

joi, 7 mai 2009

Anunt vand femei - 12 mai la Fire



A avut Andreea aceasta idee cu Youtube-ul, so Dan m-a ajutat:)
Nice, nu?
Va asteptam marti, 12 mai, la ora 19.00, la Fire Club.
Rezervari la 0720066684.

miercuri, 6 mai 2009

Mi-am facut dusmani...

Asta nu inseamna ca ma deranjeaza, insa. Dupa ce am scris postul cu piesa de la Silver Church, Jacque si Stapanul sau, m-am trezit bombardata de degete aratatoare care imi spuneau "Ba tu, ba tu!". O piesa la care a venit foarte multa lume - fireste, foarte multi "prieteni". I-a deranjat postul meu, asa ca au inceput sa ma comenteze, sa ma ameninte, sa ma injure... fara delicatete si fara... un fundament solid.
Mi se pare comic si, vorba Lacramioarei, publictatea negativa este tot publicitate. Pentru ca mie nu imi plac laturile in spatiul meu virtual si pentru ca vorbele mele au fost, se pare, destul de usturatoare, cineva a scris pe un alt site, sa nu veniti sa ma vedeti la Club A, pentru ca joc infect. Splendid. Problema e ca eu nu am jucat la Club A, eu am pus o piesa acolo. Iar daca piesa ar fi proasta - si, voila, nu noroiesc pe nimeni, asta m-ar face o regizoare proasta, nu o actita proasta. Nu? Ma gandesc...
Vreau, pe aceasta nepalpabila cale, sa multumesc celor care isi rup din timpul lor ca sa bage in seama parerea mea. E, cum s-ar spune, flatant. Ma inclin.

sâmbătă, 2 mai 2009

de trei zile

De trei zile ploua. Nu stiu daca ploua in oras, stiu ca ploua la geamul meu. Uneori tuna, alteori fulgera. Cand tuna, zgomotul se aude atat de puternic incat mi se sperie subconstientul.
Am avut un vis. Visam ca exist. Ca sunt. Ca sunt in constiinta oamenilor. Dincolo de constiinta mea. Dincolo de viata mea. Cand m-am trezit eram transpirata si plangeam. Am plans trei zile. Ochii mei erau ca doua ferestre peste care ploua.
Iar sufletul meu nu putea sa vada soarele. Vedea doar ploaie sarata, peste genele mele intunecate. Sufletul meu se zbatea intre vis si realitatea uda.
S-a zbatut o vreme, apoi a adormit. Si a visat ca este un suflet adevarat. Viu. Care exista.
Si zambea in sinea mea, visa si zambea.
Apoi a fulgerat din nou.
Si sufletul meu s-a trezit. Si-a privit afara, pe fereastra ochilor. Care priveau prin fereastra apartamentului mic. Din orasul mare.
In lumea asta absurda...

vineri, 1 mai 2009

Poze Avanpremiera "Anunt: Vand Femei!" 2009

Uneori se intampla sa ai noroc. Noi am avut acum. Am primit un telefon cu o zi inainte de premiera, cineva dorea sa rezerve un loc la "Anunt: Vand Femei!". M-a intrebat daca poate sa vina cu aparatul de fotografiat, sa faca cateva poze. Nu am avut nimic impotriva si... pozele de mai jos sunt munca domnului Bogdan Harstall. Iar noi ii multumim.

Ana - Lacramioara Brecea
Marta/Mama - Marta Nechifor
Tomas/Tata - Mihai Galatan
Andrei (Petru) - Dan Ursu