cautare

vineri, 15 mai 2009

Epistola

Dragul meu...
Iti scriu. Stiu ca nu ti-am mai scris de mult si ca esti suparat pe mine. Nu ar trebui sa fii. Nu este vina mea. Sunt furtunile.
Unde ai fost aseara? Ai fost pe aici? Ai vazut cum a plouat? Ce tare a fulgerat? Eu am atipit si m-am scaldat printre ganduri. Apoi a fulgerat si mi s-a facut frica. Te-am luat de mana, dar tu nu ai simtit. Sau ai simtit?
Astazi, mai mult ca niciodata, m-am simtit vinovata ca nu ti-am mai scris. Iti scriu. Nu stiu ce sa iti spun. Nu stiu, de fapt, de unde sa incep.
Rutina este cel mai ascutit cutit, cand vine vorba de creativitate. M-a atins si pe mine si... am uitat ce frumos ma pierdeam in ochii tai.
Ce-am mai facut? Am fost la scoala, in fiecare zi. Iti amintesti cum ma laudam ca aprind lumini in ochii copiilor? Acum nu le mai vad si stiu ca este vina mea. Dar ce sa fac? De unde sa le dau lor, daca nu am nici eu?
Dupa ore, merg in parc. Ma plimb asa, aiurea, fara sa imi fac un traseu al aleilor pe care urmeaza sa merg. Nu-mi mai este frica de caini. Cum nu mi-a fost niciodata frica de moarte. Abia acum am realizat. Ce se poate intampla? Sa ma muste. Ei, si ce daca? Ma musca, ma doare, dar trece. Toate trec. Nu poti pastra nimic. Totul se schimba. Nici ranile nu pot fi patrate. Timpul le vindeca. Iar apoi ramai ca o piatra. Poate ca si pietrele se schimba, dar timpul este altul. Ar fi un subiect mult prea amplu, ca sa il pornesc. Ceea ce vroiam sa spun este ca nu mai simt nimic. Viteza cu care se invarte pamantul, ametitoare odata, este greu de simtit acum.
Am cunoscut oameni noi. Oameni pe care nu-i cunosc, carora le zambesc si cu care ma pierd in confesiuni. Nu ar fi trebuit sa fac asta. Stiu. Eh, dar vin cu intrebarea care a mistuit podul dintre noi. Ce este, pana la urma, bine, si ce este rau? Stiu ca zambesti acum. Cred ca o faci. Credeam ca te cunosc atat de bine, dar cunosc numai jocul dintre zi si seara. Ziua gandurile dribleaza intre porti straine, iar noaptea nasc o Ana slaba, careia ii este frica de fulgere. Stii ca te-am luat de mana aseara? Stii... ti-am spus.
Nu cred ca iti scriu, pur si simplu. Cred ca ma scuz pentru ca te-am dezamagit. Te-am dezamagit, asa e? Ai fi asteptat sa fiu compacta si timpul sa treaca peste mine ca peste o piatra, nu ca peste un om. Mai sunt deosebita, in ochii tai? Sa nu imi spui.
Imi e teama ca raspunsul tau va fi rece, simplu si incifrat. Nu as vrea sa fie asa. As vrea sa... n-am curaj sa spun ce vreau. Asa ca o sa... o sa cumpar un plic alb, frumos, in care o sa pun si o poza cu mine si copiii de la scoala. Apoi o sa lipesc bine plicul si o sa-l pun langa celelalte. Am strans o cutie intreaga. Poate ca, la un moment dat, o sa ti le trmit. Poate ca nu...

Niciun comentariu: