cautare

duminică, 19 iulie 2009

Sfanta zi a soarelui intors

Cand petalele trandarirului au inceput sa se scuture, s-a trezit. Era o duminica mohorata. Caniculara, dar mohorata. Isi simtea sufletul greu, aparent fara nici un motiv. A deschis larg geamurile si a lasat sa ii patruda in casa oftatul adanc al intregii generatii. Era obosita, o durea capul ca si cum cineva a lovit-o din spate, si era singura. A stat asa o vreme. Apoi a frunzarit ziarele, a butonat televizorul, a facut o integrama. Ii era foame. Mamaliguta, oua ochiuri si branza. Asta avea sa manance azi. Apoi s-a oprit. S-a intins in pat si a avut senzatia ca totul se invarte incet, in jurul ei. Ca si cum ea ar fi fost centrul pamantului, iar el se invartea in jurul ei. Sa cuget, s-a gandit. Dar nu avea la ce. Ce sens are sa cugeti, cand au cugetat atatia oameni si nici unul nu a castigat nici un razboi? Da, poate unele batalii - si pentru asta sunt insemnati in istoria filosofiei -, dar nimeni, niciodata, nu a castigat un razboi. Razboiul cu balaurul cu doua capete, Viata-Moarte pe numele lui, nu l-a castigat nici un cugetator. Nici un filosof. Nici un matematician. Nici un literat. Nimeni. Asa ca i s-a facut rusine ca a vrut sa cugete pentru o vreme, i s-a facut rusine si s-a intors la treburile ei marunte. Ceva curatenie prin casa, studiu, compot de prune verzi si, poate, pana diseara o sa se iveasca ceva care sa ii lipeasca sufletul trist de trupul mare, osos, plin de cicatrici si povesti.

Niciun comentariu: