cautare

miercuri, 26 august 2009

Margareta si Sufletul Fermecat (part 2)

De doi ani stătea Margareta închisă în grotă. Ea, cei doi lei şi cei peste o sută de şobolani albi. Şi unul negru. Leii, Arthur şi Lale, au devenit cei mai buni prieteni ai Margaretei. La început le povestea despre suferinţa ei, însă leii îi răspundeau cu tăcere. După un timp, Arthur nu a mai putut să tacă. Iar când Margareta plângea, ghemuită lângă unul dintre pereţii grotei, Arthur i-a spus: “Nu te necăji, Margareta, toate în lumea asta au un rost. Nimic nu se întâmplă doar aşa, fără un motiv. Viaţa îţi trimite semne, dar tu, chibzuind după ele, trebuie să alegi ce făgaş vrei să urmezi.” Aşa i-a spus Arthur. Iar Margareta a înţeles că era într-un moment de răscruce.

I-au fost de mare ajutor prietenii despre care oamenii spun că sunt fără grai. Şobolanii o făceau să râdă cu poveştile lor mereu altfel, iar gândurile cele mai negre şi mai înflăcărate le discuta cu Arthur şi cu Lale. Până într-o seară, când a avut un vis.
Se făcea că Margareta urca pe un deal. Urca şi iarăşi urca, dar dealul nu se mai sfârşea. Se făcea că în vis apărea şi Casius, care stătea pe o bancă, în vârful dealului, alături de o fată frumoasă. O fată cu rochie albă, de mătase, cu plete blonde şi ochii ca de smoală. Casius picura vorbe de dragoste în urechea ei. Atunci a ştiut Margareta că timpul se scurgea în nenorocul ei, aşa că l-a trimis pe Ianis, cel mai iute dintre prietenii şobolani, să le dea de veste Hestiei şi Nerissei.

Hestia, sora Margaretei, stătea deasupra unui borcan cu şerpi neveninoşi, pe care îi învăţa trucuri vrăjitoreşti, când Ianis i-a bătut în geam. Dacă ar fi ştiut Eliza că animalele împreună cu care şi-a închis fiica nu îi vor face rău, ba mai mult, o să îi ţină de urât şi o s-o ajute la nevoie, ar fi pogorât asupra lor un blestem de moarte, să nu se mai nască niciodată nici lei, nici şobolani. Dar n-a ştiut. Ianis a aşteptat ca Hestia să deschidă geamul, a icnit de câteva ori şi şi-a dat, săracu, duhul. Hestia a înţeles mesajul, timpul din clepsidra Margaretei s-a sfârşit.
S-a dus în camera mamei ei şi i-a cerut îngăduinţa de a o asculta. “Mamă, vreau să ştiu ce plănuieşti pentru mine. Sunt destul de mare şi, dacă Margareta nu mai este, aş vrea să mă ocup eu, în totalitate, de treaba ta. Tu odihneşte-te, dragă mamă, că ţi-o fi ajuns şi tie…” Mama ei a fost atât de bucuroasă să audă că fiica ei, care, după spusele ei, “Nu o să ştie niciodata unde e locul Dracului în casă”, a ajuns femeie şi că “munca” de vrăjitoare a Razboiului s-a sfârşit pe acest pământ, încât s-a luminat ca o torţă fermecată. “Bine, fiica mea. Cu ce vrei să începi? Ah, numai ieri am primit o vizită din partea regelui Tatum, care are nevoie de ajutor, de ajutorul tău acum, ca să câştige bătălia cu regele Vadis.” Atunci Hestia a cugetat, apoi i-a răspuns mamei sale: “Îmi este teamă să merg singură în această misiune, mamă, aşa că o s-o rog pe Nerissa să mă însoţească. Poate că o să am nevoie de… nori şi de ploaie”. Mama ei a încuviinţat. Se sarutară, iar Hestia plecă.

Nerissa, care îşi iubea nespus mama, dar căreia nu a putut să îi povestească nimic despre Margareta, a decis să îşi calce pe inimă şi să mintă…
Cele două fete s-au întâlnit la o răscruce de drumuri, între Munţii Gemeni, unde era închisă Margareta, şi Tarâmul celor Doi Morţi, unde erau ţinuturile celor doi regi, Tatum şi Vadis.
“Nu va trece mult şi cineva îi va da de veste mamei. Îi va spune că nu am ajuns la Tarâmul celor Doi Morţi. Atunci va fi vai şi-amar de noi. Furia ei nu ne va cruţa, iar Masa Marilor Vrăjitoare va fi distrusă. Definitiv.” spuse Hestia. Dar Nerissa se arătă mai curajoasă: “Decât să moară Margareta, mai bine să se termine cu Masa Marilor Vrăjitoare. Hai să apucăm spre Munţii Gemeni.”

Drumul a fost lung şi anevoios, dar când au ajuns acolo, cele două fete s-au bucurat nespus. Visau să o salveze pe Margareta şi să plece toate în lume. Cu tot ce ştiau, ar fi putut să ducă o viaţă lipsită de griji.
“Iubirea dintre două surori de mamă sparge munţi. Dar, atenţie, nici una dintre cele două nu poate folosi nici o vrăjitorie. Ci doar iubire sinceră.” Aşa spune Cartea. De aceea era nevoie de Nerissa. Cu vraja ei şi cu iubirea celor două surori, nu se putea întâmpla nimic rău.

Trei zile a tunat şi a fulgerat Nerissa, trei zile au ridicat rugăminţi fierbinţi spre cerul negru Margareta şi Hestia. După trei zile, muntele a început să se clatine, puţin câte puţin, mai tare şi din ce în ce mai tare, până când bucăţile mari de piatră s-au făcut scrum. Atunci s-a auzit o bufnitură până în fundul iadului, până în camera Elizei, până în mormântul Quilitei. Şi Margareta a văzut lumina zilei. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna, dar slăbită şi fără lumină în privire. S-au îmbrăţişat şi au plâns cele trei fete, ore în şir. Apoi, Hestia şi Nerissa au fugit către Tarâmul celor Doi Morţi, ca să ducă la bun sfârşit războiul regilor Tatum şi Vadis.

Margareta a plecat spre Casius, despre care nu mai ştia dacă trăieşte sau nu, dacă o mai iubeşte sau nu…
L-a găsit în pridvor, lustruindu-şi sabia. A văzut-o cum vine din vale, cu mersul ei uşor, şi s-a ridicat în picioare. Era la fel de oacheş ca odinioară, dar pe chipul lui nu se vedea bucuria, ci rămăşiţe ale fricii. A strigat ceva înspre casă şi, până să ajungă Margareta, în pridvor a mai ieşit o femeie blondă, cu trei copii în braţe. “Era adevărat” şi-a spus Margareta. “Visul meu era adevărat”. S-a oprit, a privit familia de pământeni temători şi a făcut cale întoarsă. Atunci l-a auzit pe Casius strigând: “Margareta, Margareta, cât te-am aşteptat”. Venea alergând în vale, iar chipul femeii blonde s-a înseninat, s-a deschis într-un zâmbet larg.

Hestia şi Nerissa nu numai că au rezolvat războiul între regii Tatum şi Vadis, dar i-au şi făcut fraţi de foc. Iar ei aveau să domnească până la finele zilelor, împreună, peste cele două regate.

Eliza şi Smaranda trăiesc şi acum, urâte şi buboase, îşi ghicesc în cărţi de tarot şi îşi amintesc de vremurile în care conduceau lumea.

Margareta mai stă şi acum în casa lui Casius, împreună cu sora acestuia, care trage de ultimele clipe ale vieţii, cei trei băieţi ai ei şi fiica Margaretei. Ana, singura vrăjitoare din lume care nu va şti niciodată tainele vrăjitoriei.

4 comentarii:

Anonim spunea...

in general marile povesti de dragoste se termina rau, fara ca protagonistii sa ramana impreuna. povestea ta cred ca s-ar fi putut termina altfel, avand in vedere ca finalul e cam brusc...

diana spunea...

N-am mai avut chef sa scriu. Uneori nu mai avem chef nici sa respiram, stii?

Anonim spunea...

pacat ca n-ai mai avut chef sa scrii. cand am citit prima parte asteptam cu nerabdara continuarea. sper ca poate vei avea altadata mai multa inspiratie si vei gasi un final mai bun. succes

diana spunea...

poate alta poveste...