cautare

luni, 8 februarie 2010

Defectul, ca virtute



Profesorul de istorie ne repeta obsesiv cuvantul "vitejie", ca trasatura definitorie a neamului roman. Dar, in acelasi timp, ne povestea cum au reusit conducatorii, pe parcursul istoriei, sa castige putinele batalii pe care le-au castigat, adica prin siretlic.
Dar...

VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. Sursa: DEX '98 |

Ce sa intelegem noi, la o citire mai atenta? Ca e bine sau ca e rau sa fii ipocrit, mincinos, viclean, fatarnic?
Sau, mai bine, sa intelegem ca nu exista calitati si nici defecte, ci doar circumstante?

Ne impotmolim in cuvinte, suferim cand cineva ne vorbeste despre defectele noastre, dar nu ne dam seama ca, de fapt, sunterm liberi ca actionam nejust, invocand tocmai justetea actiunii.

Exemplul cu profu' de istorie este doar unul, pentru ca ar mai fi multe. Robin Hood fura. Dar nu era nimeni deranjat de asta, de exemplu. Cum nu este nimeni deranjat de depravarea din lume, pentru ca - nu-i asa - tine de LIBERTATE.

Oamenilor le lipsesc perceptele, oricat de multe scuze ar invoca pentru actiunile lor mici, vulgare sau desuete. Le lipseste un cod de valori, dar - mai ales - cea mai importanta "calitate", principialitatea.

Si, atat timp cat nu te poti raporta la un bine (sau la un rau) universal, pentru ca va exista cineva care sa te contrazica, defectul este o virtute.

Niciun comentariu: