cautare

duminică, 7 martie 2010

Londra Insangerata - Geoff Nicholson



Ma chinuiesc de ceva vreme sa termin "Londra Insangerata". Nu pentru ca ar fi o carte grea, nicidecum, ci pentru ca nu am avut ragaz sa-mi adun gandurile proprii, d-apoi sa mai las si altele (ale unor autori) sa se adune, la mine-ntre urechi.
Citatul cu "rana", de acum cateva zile, era - fireste - de aici, ca si o serie de alte citate, toate pe sufletul meu.

Titlu - Londra Insangerata
Autor - Geoff Nicholson
Editura - LEDA (G.E. Corint)

Pentru ca, aparent, volumul este greu de rapus si pentru ca titlul, scris cu sangeriu ("insangerata" scris cu sangeriu pare destul de redundant, nu?), nu m-a facut sa-mi doresc sa o citesc, aceasta carte a stat o vreme la mine-n biblioteca (I do that, hm?). Dar, cand te-apuca scleroza, ori citesti ce-ti vine la mana, ori te plimbi, debusolat, prin oras. Am ales prima varianta.
Asa se face ca am cunoscut, chiar inainte de a putea cunoaste Londra, Londra, in amanunt. Dupa cum spune si coperta 2 (parca fac comentarii, la liceu), acest volum este "Romanul Londonez" al domunuli Nicholson. Am pornit in cunoasterea Londrei autorului destul de pesimista, banuind ca are sa fie o experienta dezamagitoare. Nu a fost. Ba dimpotriva.
Mick, Stuard si Judy sunt trei oameni care nu au nicio legatura unul cu celalat. Mick este un fel de recuperator, venit in Londra pentru a cafti niste insi care au violat-o pe Gabby (iubita ramasa in orasul de provincie, de unde Londra se vede mult mai mareata).
Stuard, actionarul principal al "Plimbaretului Londonez", un tip indragostit de Londra lui, debusolat, care - pe tot parcursul cartii - se cauta pe sine (sau moartea, sau certitudinea absentei ei).
Judy, o londoneza jumatate japoneza, dar care nu a vizitat niciodata Japonia, indragostita de Londra (de harti si de sex).
"Londra Insangerata" intra in vietile fiecaruia (sau le creeaza?), fara a-i deranja, fara a le deraia traseul sau a-i pune punct, odata cu finalul cartii. Nu iubim Londra, dupa ce citim cartea, dar nici nu o uram. O recunoastem ca pe un organism viu, unic si periculos de ademenitor, ca pe un iubit pe care nu-l putem uita, dar despre care stim ca nu ne va darui linistea dupa care tanjim. Acest volum gri, ca o harta tocita, lasa dupa sine o dara de melancolie dupa niste locuri care, desi necunoscute, par stiute aprioric.
Iar daca este sa raman cu o idee, aceea este ca destinul are o ratiune proprie, net superioara conceputului de ratiune, cel cu care ne laudam noi, oamenii, cu atata inversunare.
"Stii care este asemanarea intre orase si oameni? Nici unul nu are suflet..."

Niciun comentariu: