cautare

vineri, 30 iulie 2010

De una...

Da, am aflat si raspunsul, sunt de-o pruna. Nimic mai mult. Concret, sunt la nivelul "genunchiul broastei" la engleza, ceea ce ma deranjeaza dintr-un singur motig: defectul meu de vorbire mi-a facilitat o pronuntie corecta... In fine, i suck big time. Si, pentru ca-mi curge Caragiale prin vene, de suparare, m-am urcat intr-un copac.
Eh, exagerez, copacul a fost asediat inainte de a afla tristul rezultat. Damn...







joi, 29 iulie 2010

Intre cursuri si prune



Pana maine, cand aflu daca sunt de-o pruna sau de doua, stau lipita de scaunul din fata calculatorului. Mi-am imaginat (mai devreme) ca ies sa ma plimb, dar nu, n-am crezut in asta destul de mult incat sa-mi doresc, pe bune, sa ma ridic. Asa ca, stau cumintica si ma bucur de montajul video de la primele cursuri de actorie. E foarte distractiv (totul?) la cursurile TeatrulNou, iar asta se vede din imagini.
De-o pruna, de doua? Asta-i intrebarea. Sau, poate ca nu e asta, insa, acum ma intereseaza mai mult intrebarea cu pruna.
Si peste dilema prunii mai vine si curajosul meu act de a ma lasa de fumat, asa ca poate sunt un pic irascibila, insa numai putiii(cu tziuit de urechi)iiiiiiin :).

duminică, 25 iulie 2010

Poza si agenda



Azi mi-am schimbat, pentru a mia oara, agenda. Noroc ca mai aveam una, de buna - ca batraneii -, pe care mi-a facut-o Dan cadou. O agenda eleganta, din piele neagra, care arata ca un portofel/trusa de niste chestii. Si cand o deschizi, ta-tam. In fine, azi, dupa un an si inca doi ani (nu mai stiu dar daca as vrea sa imi amintesc m-as opri) am scris... in ea. Cu pixul. Si cu scrisul meu urat, de doctor ginecolog sau de persoana instabila psihic. Am scris luni/26 iulie. Iar acum ma simt mult mai linistita, pentru ca terminasem cealalta agenda si eram stresata ca nu am pe ce sa scriu orice idee care mi-ar fi venit, idee legata de ziua de maine, luni/26 iulie. Dar si prost (ma simt prost, sa reluam textul) pentru ca i-am promis lui Dan ca voi scrie o piesa in ea. Piesa pe care am scris-o, si de data asta, in laptop, ca un om normal din anul 2010.
Si, ca sa ma ierte, am pus poza asta cu noi, desi el nu prea se vede!
Nu, poza imi place mie, iar treaba cu agenda e tot a mea, he doesn't care!

sâmbătă, 24 iulie 2010

Cursurile de Actorie TeatrulNou



Acum 4-5 ani "predam" actorie la o scoala de film destul de dubioasa, cu o imagine celebra, insa. Plecam in fiecare weekend intr-un oras (destul de departe de Bucuresti, daca imi amintesc de Zalau, Baia Mare, Cluj), Lacra stie mai multe :)! Astazi, cand incerc sa invat tinerii de la grupa de actorie (http://www.teatrulnou.ro/actorie.html) despre teatru, imi dau seama ca atunci eram o pustoaica de 22 de ani, cu foarte, foarte mult curaj, putine notiuni si putina nebunie(...probabil), care abia acum incepe sa se maturizeze.
Teatrul a ramas la fel de frumos ca atunci, iar dorinta de a impartasi cu oamenii din jurul meu bucuria pe care mi-a adus-o, neschimbata!

Pentru mai multe detalii: TEATRUL NOU
Pentru mai multe poze: FACEBOOK TEATRUL NOU

marți, 20 iulie 2010

"Nobilii gunoieri de Romania" sau" Diana, naiva creatura!"

Ma plimbam agale, azi, prin soarele cu prea multa personalitate. Priveam strada de langa mine, masinile, cautam un magazin de unde sa imi cumpar niste apa rece, mai vedeam un fund de femeie, mai o ceafa transpirata de barbat, d-astea...
La un moment dat, din directia opusa mie a aparut un gunoier (cu uniforma adecvata, cu culoarea pielii specifica etc) cu o carte in mana. O carte deschisa. o carte deschisa din care citea!!! Nu am pareri preconcepurte, cum ca gunoierii nu citesc (Doamne fere') insa asa ceva n-am mai vazut niciodata: un gunoier care nu a mai putut astepta sa termine programul, sa faca un dus si sa se aseze confortabil intr-un fotoliu, ca sa citeasca. Un gunoier caruia nu i-a pasat de mine sau de lume si care a facut exact ceea ce a simtit.
Gandurile astea, toate, au trecut prin capul meu intr-o sutime de secunda. Pentru ca, in urmatoarea, gunoierul a inchis cartea si a aruncat-o. Intr-o gradina. INTR-O GRADINA!!! Adica mi-a desfiintat orice idee buna as fi avut in secunda precedenta si, mai important, a aruncat cartea intr-o gradina, adica a facut mizerie, adica nu isi respecta nici macar munca, adica dracu' sa-l ia, ca s-a comportat ca un prost.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Right?

Cred iar in povestile cu final fericit. Desi sunt abia la inceput... Uite d-aia nu-i inteleg eu pe cei care citesc carti ..."din domeniu". Nu pot sa dezvalui CE citesc (nu e Sandra Brown insa are aceeasi notorietate) dar povestea de iubire a reusit sa-mi trezeasca starea de nerabdare vizavi de cursul povestii lor, sirpopase de altfel, de iubire (nu astept raspunsul la ghicitoarea asta). Oricum, love is everlasting, right?

luni, 12 iulie 2010

A diamond freak

Mi-am dat seama ca sunt un hibrid autentic si ca, pana la urma, pot sa fac absolut orice vreau eu, in viata asta. Si aici ma refer la zona profesionala. Adica ce conteaza ca am o diploma de actrita, asta nu m-a oprit sa fiu jurnalist cu carte de munca, expert pr, manager, brand adviser, ca sa nu mai amintesc de chelnerita, barmanita, agent vanzari, animoator pentru copii, director de program artistic, prezentatioare tv; ah, ah, sa nu mai mentionez de talentele capatate de la bunici, care m-au consacrat in croitorie si frizura. Iar acum, ca sa pun cireasa pe tort, sunt "a diamond freak"... nu de alta, dar nu mai stie nici dracu' ce fac eu pentru minunatul brand Rafael & Sons, d-apoi eu. Ah, si a inceput sa mearga si scolita de teatru(www.teatrulnou.ro).
Si mai rade lumea de mine ca n-am memorie. Ba da, dar mi-am incarcat-o cu inutilitatile mai sus mentionate...BTW, am uitat ceva?

vineri, 9 iulie 2010

Sa uitam de ploi...

Sunt invidioasa pe oamenii care nu se gandesc prea mult la deciziile lor, care privesc in stanga si in drepata lor si reusesc sa discearna albul, cand e alb, sau negrul, cand e negru.
Sunt invidioasa pe cei care dorm linistiri, pe cei care baga metaforicul cutit, fara sa sa se gandeasca la durerea pe care o pot provoca, pe cei care se pot privi in oglinda din baie (fara lumanare), pe cei care nici nu cugeta, dar nici nu se lase baturi de vantul trestiilor.
Si gata.

joi, 1 iulie 2010

Literatura maculatura cu Danielle Steel



Pentru ca am capacitatea de a vedea frumosul, chiar si cand este ascuns intr-un maldar de gunoi, am vorbit (in mare parte) de bine despre cartile cu care am luat contact.
Insa am avut parte de o premiera: primul roman citit in limba engleza. Pentru ca nu sunt (inca) o experta in engleza, am vanat cartile "usurele" de la anticariate. Si am gasit una, pe care - cu toate temerile mele ca o sa stau un an la o pagina - am citit-o jumate. Ieri. Este vorba despre o autoare care scrie maculatura (cum imi place sa spun), dar care a vandut in draci, in State. Stim cu totii de ce :)!
Insa, am fost surprinsa sa o citesc foarte usor si, la un moment dat, sa uit ca "romanul" (pun ghilimele pentru ca ii stiu valoarea, iar ea nu se ridica foarte mult peste genunchiul broastei) este scris in engleza.
Asa ca m-am trezit cu o intrebare fara raspuns, cel putin pana nu dau peste un adevarat expert. Sunt cartile de consum scrise in cel mai banal stil, au ei o limba care nu poate fi exploatata foarte tare, sau am avut eu nenorocul de a da peste o carte foooarte proasta si foarte usurica? Daca as vrea, as putea sa o si povestesc si mi-ar lua numai doua randuri. Dar e prea proasta.
So, Danelle Steel asta a facut o gramada de bani scriind shituri de Acces Direct, fara sa se chinuiasca ca gaseasca niste amarate de sinonime, sau chiar stiu engleza? Oricat de mult as vrea sa fie a doua varianta, ceva imi spune ca tipa e o Sandra Brown fara penisul literar...

Tel Aviv by Rafael & Sons



Mai multe poze AICI

Am petrecut cateva zile interesante in Tel Aviv, care au avut ca rezultat un numar app de 1600 de poze cu Iulia Albu, Ambasadoarea brandului international Rafael & Sons, de care ma ocup de ceva timp.

Tel Aviv-ul e un hibrid interesant, unde vezi opulenta de nedescris langa casute modeste, tineri rebeli langa evrei sadea, unde auzi toate limbile pamantului, de la rusa, la... (as mai pune ceva, daca as fi reperat radacinile P:), unde oamenii fac yoga pe plaja, la 6 dimineata si batranii isi taraie izmenele in incercari bine intentionate de a ramane fit... Unde oamenii merg cu pusca incarcata pe strada si unde mi s-au luat amprente la intrarea in fiecare institutie.
Insa am cunoscut oameni deschisi intre urechi, cu care mi-a facut placere sa lucrez.
Un singur regret am, ca nu am ajuns in(la?) Ierusalim. Dar niciodata nu e prea tarziu. Decat atunci cand e prea tarziu. Si nu este cazul:D!