cautare

luni, 23 august 2010

Despartirile sunt grele...



Mai ales cand nu vrei sa dezamagesti pe nimeni.
Imi amintesc cat de greu mi-a fost sa ma despart de Lumea Femeilor. De sedintele de coperta, de rutina pe care o respectam cu strictete, pentru ca imi dadea o anumita ratiune de a fi, de toata gasca aia colorata, numita Ringier, cu oameni albi, negri, gri, veseli, tristi, cu har, in cautarea muzei... A fost greu.
Azi am trecut, inca o data, printr-o despartire similara. Si ce greu a fost!!!
In primul rand, e greu sa te desparti de diamante. Fie si pentru o scurta perioada... Dar ce sa mai zic despre pachetul complet: diamante, program flexibil (ca Nadia la Olimpiade), salariu atragator (la propriu - cu fund bombat si silicoane) si niste "sefi" care nu lasau sa treaca ziua fara sa imi spuna ca sunt: cea mai buna, ingrozitor de talentata, creativa, inteligenta... si restul cuvintelor de care avea atat de multa nevoie.
Sunt putin catranita (sn. suparata, ca sa nu-l mai DEX-iti ), dar stiu de ce am decis sa inchei aceasta (chiar frumoasa) colaborare. Ma asteapta - sper eu - un master al dreacuh de interesant, care ma va transforma (inca putin) intr-un om mai bun.
Up-grade-urile sunt obligatorii ca sa evoluam, right?
Right?

marți, 17 august 2010

Irina's weekend... in ureche



Ca niste adolescenti iresponsabili, asa am plecat vineri noapte catre mare. A fost de "visul unei nopti de vara", atat ca au fost mai multe nopti. Am baut, am facut plaja, am mai baut putin - doar a facut si Irina 13'14 anisori - am inotat in stilul titanic si m-am dat pe wireless intr-o camera care avea poliester in loc de pereti. Portocaliu. Sau galben, cum ar zice Gab.
Oricum, a fost cea mai frumoasa vacanta ne(totally)programata, in sensul in care m-am relaxat atat de tare...
Some nice pics HERE

joi, 12 august 2010

CAMERA VERDE

Piesa intr-un act
Pentru prima grupa a cursului de actorie Teatrul Nou
CAMERA VERDE

Coordonatorul
Secretara
Katty
Betty
Gargarita
Lupu
Eminovici
Ada


Coordonatorul: Ok, toata lumea este pregatita?
Secretara: Este toata lumea pregatita??
Coordonatorul: In cateva minute incepe cel mai vizionat concurs de televiziune de pe planeta!
Secretara: Am putea spune “din univers”, pentru ca nu avem dovezi palpabile care ar putea sa ateste existenta altor specii, pe alte planete.
Coordonatorul: Nu stiu daca realizati cat de important este acest moment, in vietile voastre.
Secretara: Traiti ceva ce nu veti uita niciodata. Nicioodaata!
Coordonatorul: Sunteti pregatiti?
Secretara: Sunteti pregatiti?
TOTI: Da!!!
Coordonatorul: Ok, aveti lista aici. Va rog sa nu iesiti din camera pana cand nu sunteti chemati.
Secretara: Respirati.
Coordonatorul: Relaxati-va!
Secretara: Respirati!
Coordonatorul: Va asteapta… iadul! Asa ca (striga, isteric), sa incepem!!! (Iese. Secretara nu il urmeaza. Intra din nou si striga la ea) Sa incepem, am spus!
Secretara: Repetati, concentrati-va. Nu! Nu! Relaxati-va. Trageti aer in piept. Trebuie sa plec…
Gargarita: Au plecat…
Lupu: Stiti gluma aia cu energizantu’ in loc de apa, nu?(cu referire la coordonator)
Batty: Nu. Ne-o spui tu?
Lupu: Nu, e prea proasta. E stupida.
Gargarita: Ce sa spun, atunci, despre cei care te intreaba ceva doar ca sa te faca curios, iar apoi arunca subietul pe fereastra. Seamana cu gluma ta?
Lupu: (Gargaritei) Ai spus ceva? Mi s-a parut ca am au…
Intra din nou Coordonatorul si Secretara.
Coordonatorul: Am uitat sa va anunt ca EU…
Secretara: El!
Coordonatorul: Duc fiecare concurent catre scena, da? Eu…
Secretara: El!
Coordonatorul: Nimeni altcineva in afara de mine. Priviti-ma bine, pentru ca EU…
Secretara: El!
Coordonatorul: Va voi duce, pe fiecare dintre voi, la… scena! Nimeni altcineva. Va spun pentru ca sunt escroci prin’preajma.
Secretara: Escroci care abia asteapta sa va rapeasca pentru o suma frumusica de bani.
Coordonatorul: Asa ca, Eu si numai eu. Am iesit!
Coordonatorul pleaca. Secretara ramane si se aseaza pe un scaun.
Secretara: Si… aveti emotii? Eu as avea, in locul vostru. Pfai… sa ma priveasca toti oamenii aia despre care se spune ca au capetele “burdusite”, adica ca-s destepti, sa ma priveasca ei cu ochi critic? Oricum, sa nu aveti emotii, seara e asa de lunga, nu aveti idee.
Intra coordonatrorul. O priveste pe secretara cu furie. Secretara se ridica. Coordonatorul iese. Iese si secretara repede, facandu-le din mana concurentilor. Coordonatorul intra din nou:
Coordonatorul: Ati retinut, sper. Sa nu iesiti. Nu care cumva sa va rapeasca… infractorii.
Coordonatorul iese.
Eminovici: De ce ar incerca cineva sa ne rapeasca?
Ada: Nu a incercat nimeni, niciodata, sa rapeasca niste tineri care participau la un concurs national. Nimeni. Niciodata.
Eminovici: Atunci de ce ar spune domnul acesta asa ceva?
Kitty: Ada, ai nevoie de ajutor! Dragule, domnul acesta este un angajat pricajit, un neica’nimeni cu o moara stricata in loc de gura. Un bufon, un “zece pe alee”, un om care nu poate duce la bun sfarsit niciun fel de plan, un… ins prea nesemnificativ ca sa crezi ce spune. (Adei) Cred ca nu ii puteai explica mai bine.
Ada: Ai un arsenal intreg, sub denumirea “Kitty, afurisita dracului”, nu?
Katty: Am incetat sa te ascult de… ieri. Sa trecem la lucruri serioase. Lista! (o aduce, citeste din ea) Ordinea este urmatoarea: Eu, prima, fireste! Apoi, Eminovici, Betty (go Betty!), Gargarita, Ada si (Au, auuu) Lupu, in coada.
Eminovici: Pai, mai este putin. Trebuie sa ma pregatesc. As vrea sa se faca liniste aici, as vrea sa ma concentrez.
Ada: Si eu as vrea sa fiu o lebaduta si sa fiu admirata, intr-un parc din Amsterdam. Dar ce sa-i faci, nu putem avea tot ce ne dorim.
Eminovici: Nu-mi pasa mie de… Plus ca, s-ar putea sa-ti fie frig. Iiarna.
Ada: Ce?
Eminovici: Desi lebada e inzestrata cu niste pene speciale, ca toate penele – stii, penele sunt speciale, nu dau voie apei sa ajunga la piele…
Betty: Suuuper. Bine ca esti tu intreg la minte.
Intra secretara.
Secretara: Ceai de levantica. V-am adus… pentru emotii. Ceaiul de levantica are o capacitate extraordinara de a calma emotiile. Luati, luati! Vreau sa imi spuneti daca mai aveti emotii dupa ce beti. Beti, beti!
Lupu: Va striga. Nu auziti, va striga domnul…
Secretara: (alergand spre iesire) Beti, beti!
Betty: Katty, dam o repetitie?
Katty: Anytime! Asta ca sa ma distrez putin. Banuiesc ca e clar pentru toata lumea ca nu am concurenta.
Ada: Ai dreptate, daca stau sa ma gandesc, asa e! Tu esti cea mai nepregatita concurenta.
Betty: Liniste, se poate?
Gargarita: (tipa)AAAtentie! La semnalul meu, incepe toata lumea. Doua, trei si (nimeni nu spune nimic, stop cadru).
Katty: (repeta) “Era o noapte geroasa. Din odaia lui putea vedea mai bine de jumatate din sat. Vedea fumul care se scurgea parca in sus, il vedea cum intepa cerul grizonat. Noaptea era atat de linistita, incat a putut auzi cum calca Voicu zapada. Pe vremea aceia nu stia ca o sa-l cheme Voicu. S-a uitat mai atent pe fereastra si s-a trezit nas in nas cu lupul, cu un geam intre ei, ce-i drept. Nu s-au speriat unul de altul. Amandoi erau singuri si amandoi ar fi avut nevoie de putina companie…”
Lupu: Sau ceva de mancare. Unul dintre…
Gargarita: SHTtttt!
Katty: “… Pentru ca baiatul nu a plecat de la fereastra, nu a plecat nici lupul. Au stat asa, unul langa celalat, fiecare cu gandurile lui, dar fara sa se mai simta singuri. Nici cand baiatul a adormit, lupul nu a plecat de la fereastra. A doua zi s-au intalnit in spate, la lemne. Pe baiat parca l-a incercat un sentiment de teama – pana la urma statea fata in fata cu un lup, un animal salbatic despre care a invatat ca este periculos-, insa Voicu s-a apropiat… iar ochii lui Voicu… vindeca suflete. “
Ada: (o imita pe Kitty)“De atunci sunt nedespartit, iubirea – limbajul universal, sunt cea mai talentata, sunt cea mai frumoasa, nu ma mai suport, impuscati-ma!” (lui Kitty) Scuze, erai aici?
Betty: Uneori uitam de presupusa evolutie. Au murit oameni pentru pacea mondiala. Faceti si voi un efort. Mic.
Pauza.
Ada: Ce inseamna cand cineva spune ca ceva incepe “imediat”. Inseamna ca mai dureaza… cat? Cinci minute? Zece minute?
Eminovici: Banuiesc ca pana in sfertul academic este suportabil. Pana la urma si “academic” are o greutate anume, nu?
Ada: Multumesc ca-mi amintesti mereu de ce sa nu gandesc cu voce tare.
Eminovici: Placerea este intotdeauna de partea mea.
Gargarita: Pana la urma, ce dureaza atat?
Lupu: Sunteti prea stresati. De aceea nu o sa castige nici unul dintre voi. Poate Betty, pentru ca e dulce si cuminte (ii trimite o bezea).
Betty: Multumesc. Stiu ca suna lipsit de imaginatite, dar, imagineaza-ti, si mie mi-ar placea sa castigi tu. Ce zici de asta?
Lupu: (se gandeste) Esti o faptura diafana. (apare, ironic) Ce bine ca femeile se impart dupa culoarea parului. Asa nu devenim confuzi.
Intra secretara
Secretara: Cum sunteti cu emotiile?
Lupu: Ce dureaza atat?
Secretara: Tocmai am fost trimisa sa va anunt ca spectacolul se mai intarzie.
Lupu: Futu-i…
Kitty: Ce, Lupu, aveai si alte planuri pentru seara asta?
Secretara: Da! Eu merg sa dansez in seara asta. Daca vreti, va iau cu mine. Ah, putem pleca impreuna, am venit cu dubita. Dar, pentru intoarcere, unul dintre voi trebuie sa se sacrifice si sa nu bea, altfel o sa luam o amenda, mai mult ca sigut. Party!!! Munca in televiziune iti da multa adrenalina! AAAA! Ce se intampla aici? Toata lumea petrece?
Toti stau linistiti pe scaune.
Kitty: De la levancita. Ne-am linistit…
Betty: De tot.
Secretara: Ce-mi place sa stau cu voi. Cat de tare ma distrez! Dar, stiti, sunt in timpul programului… Trebuie sa mai apar si eu pe acolo, din cand in cand. Acum plec. Putin!
Gargarita: Eu spun ca putem profita de timpul asta. Cine repeta? Repede!
Eminovici: Daca ar fi sa urmam lista de concurs pe care am primit-o de la “domnul acela”, eu.
Gargarita: Nu fi timid! Trupa (semn de inceput)!
TOTI: OFOfofoo…
Eminovici: “Sunt un om nefericit. (Pauza) Voua nu vi se pare amuzant? De ce, ati vrea sa intrebati, sa ni se para amuzant? Pentru ca v-o spun in fata. Sunt nefericit! Si, spunandu-v-o in fata, va responsabilizez. Deveniti, fara sa constientizati, responsabili de nefericirea mea si raspunzatori de fericirea mea, cum este firesc. Iar din clipa in care v-am spus, pentru a treia oara, “Sunt nefericit!!!”, s-a zis cu voi! Asa ca, va mai intreb inca o data. Nu vi se pare amuzant? Mie da. Parca déjà incep sa ma simt mai bine. (Pauza) Ce loterie cu prognostic nefavorabil. Pe cine incerc sa pacalesc? Nu in voi - nu va flatati aiurea – ci in mine sta alegerea de a fi sau nu fericit. Alegerea, sper ca s-a retinut…”
Ada: Auzi, poetule! Esti sigur ca vrei sa le vinzi rahatu’ asta cu nefericirea fericirii e fericirea insasi? Celalt moment chiar imi placea!
Eminovici: Serios?
Ada: Serios. Si nu, asta nu inseamna ca ma dau la tine.
Intra coordonatorul si secretara. Secretara le face din mana.
Coordonatorul: Ceva de groaza! Asa ghinion n-am mai avut de cand am deschis canalul ala de moda in Madrid.
Secretara: Ceva de groaza?
Coordonatorul: Au cazut doua aparate, au strivit – strivit la propriu – un om… si un copil!
Katty: Si un copil?
Secretara: Vai? In ce tara? Tot in Haiti?
Coordonatorul: Pe platou! Acum liniste! Cand vorbesc eu…
Secretara: El!
Coordonatorul: Voi nu vorbiti! Asa… Doamne, Doamne ce tragedie! (si-a revenit) Ideea e ca se mai intarzie show-ul cu NISTE minute. Nu as sti sa va spun cu exactitate.
Secretara: (recita ca pe o poezie) Tot ce trebuie sa stiti este ca nu aveti voie, sub nici o forma, pentru nimic in lume, sa iesiti de aici. Sunt paparazzi, este politie, sunt fanii.
Coordonatorul: Daca iesiti, va iesi haos. Iar eu nu iau asupra mea o responsabilitate ca asta, pentru nimic in lume. Mai bine va omor cu mana mea. Va strangulez. Cu mainile mele. Acestea. Nu iesiti!!! Trebuie sa plec. (iese)
Secretara vrea sa se aseze pe un scaun. Intra coordonatorul. O priveste furios. Ies amandoi, repede.
Katty: Si un copil…
Betty: Este ingrozitor…
Ada: Hai lasa, Angelina, copiii in pace. Cum ii explici unui copil negru ca baiatu de peste strada, cu ochii migdalati, cu parul stralucitor, mirosind a orez and shit, e fratele lui?
(aparte Lupu si Gargararita)
Lupu: Despre ce vorbim aici?
Gargarita: Nimeni nu stie…
Ada: Sau ca, desi esti un somalez care abia s-a vindecat dupa o boala rara, ii zici “mama” celei mai frumoase femei din lume. Fazele astea lasa copiii confuzi. Unde sunt cei de la Drepturile Copilului cand ai nevoie de ei?
Betty: Si uite de-asta se zvoneste ca esti… cucu! Eu sunt la rand. Este toata lumea pregatita?
Toti: Da! Cla clo cla clo…
Betty: ”Cand eram mica, tata m-a intrebat ce mi-as dori, ca sa fiu fericita. Iar eu i-am raspuns ca mi-as dori in cal. Alb. Un cal cu care sa ma plimb toata ziua, printre vaile si dealuri astea. Un cal puternic si frumos cu care sa ma inteleg din priviri. Stiti ce am visat eu, intotdeauna? Ca voi avea un cal atat de… calul meu… incat el ma va ajuta, intr-o zi, sa-l salvez pe cel ce-mi va devein sot.”
Lupu: Nu te uita la mine. Eu nu ma asez la casa mea pana cand nu verific toata plaja de…
Gargarita: “SHShhhh!”
Betty: “Insa nu am primit niciodata un cal adevarat. Nu as fi avut unde sa-l tin. Tata a incercat sa suplineasca visul meu cu zeci de cai. Din lemn, din table, din plastic, mici, mijlocii, mari, albi, patati, negri, cu picioarele mobile, fara… Insa un cal alb, viu, care freamata, cu care sa-mi salvez iubitul, n-am primit… Imi dau toata nefericirea pentru un cal.”
Gargarita: Suficient!
Betty: Era finalul…
Gargarita: Timpul este limitat. Acum este randul meu. Ar fi neplacut sa vina coordonatorul isteric chiar acum, nu?
Intra coordonatorul.
Coordonatorul: (este transpirat si arata de parca ar fi alergat) Duuumnezeule! Ce situatie. Ce situatie. Rezolvabila, vreau sa…spun.
Intra secretara, arata impecabil.
Secretara: Domnule coordonator, nu aratati prea bine. Ce ati facut in cele cateva minute, cat am mers sa imi reimprospatez machiajul?
Coordonatorul: M-am luptat cu flacarile. Am insfacat un stingator de pe perete si mi-am facut treaba de barbat.
Secretara: Si, s-au stins?
Coordonatorul: In totalitate! Acum, daca imi permiti… (se adreseaza concurentilor) Situatia este rezolvabila. Insa nu chiar acum. In cateva clipe vin sa va iau. Of, dragii mei, as vrea sa va iau pe toti, insa trebuie sa va iau pe rand. Si, sa nu ne certam. O sa va iau pe rand in functie de hartia pe care am lasa-o la voi.
Gargarita: Kitty, Eminovici, Betty, Eu, Ada si Lupu. Daca n-am uitat pe nimeni si daca mai dureaza, am vrea sa ne lasati sa repetam. Multumim.
Coordonatorul: (cu un zambet larg) Cu mare placere. Mare placere, va zic. Ma bucur sa vad tineri, tineri constiinciosi, tineri muncitori, tineri…
Lupu: Sunteti un om important…
Betty: Nu aveti nimic important de facut la scena?
Coordonatorul: Copii exceptionali sunteti. Fug, revin cu vesti, acum trebuie sa plec. Insa revin, dupa cum, se pare ca spuneam. (secretarei) Sa-i lasam sa repete. Dragii de ei! (iese)
Secretara: Imi amintesc, cand eram tanara, ca voi! Poate nu mai mult de douazeci si ceva de ani. Lucram intr-o televiziune, ca asistenta unui coordonator idiot care nici nu stia cum ma cheama. Dar imi placeau concurentii. Mereu tineri. Mereu plini de speranta. Mi-ar fi placut sa concurez si eu, insa nu am crezut niciodata despre mine ca am talent. Dar, uneori ma incearca o pofta de a fi pe scena, de a fi impartita in zeci de bucati, sub ochii atenti ai oamenilor…
Toti copiii o fixeaza cu priviri furioase.
Secretara: (realizeaza ca a intrecut masura) Trebuie sa plec, nu? Da. Trebuie cu siguranta sa plec. Am plecat.
Gargarita: Sa incercam sa ne concentram. Gata. AAAtentie!
Toti: Ucicici Ucicici ucicici…
Gargarita: “Ma duc la Paris! Asta e statementul meu. Sau cum se spune in pariziana, “merde!” Merg la Paris pentru ca ma simt romantica. Poate ca nu par, poate, insa ma simt romantic..a. Si pentru ca am o matusa acolo care mi-a promis ca ma gazduieste o saptamana, poate doua, pana imi gasesc un rost. Pentru ca orice om trebuie sa aiba un rost. Un “quelque chose” motiv pentru care a fost lasat pe lume. Iar eu, cand aud muzica frantuzeasca, ma topesc in sinea mea. Asa ca mi-am zis, daca rostul meu se ascunde pe undeva, Paris este locul. Ma visez plimbandu-ma pe stradutele inguste – trebuie sa fie inguste stradutele, nu?-, vai, o sa fiu fericita ca un trandafir inflorit!”
Kitty: Puteam sa jur ca esti cactus… inflorit!
Gargarita: Frumos! V-am executat, ca sa dam cartile pe fata. V-am nimicit!
(nimeni nu spune nimic)
Gargarita: Sa stiti ca si eu, ca oricare artist, apreciez aplauzele.
(Betty o aplauda)
Betty: Ai fost foarte bune.
Gargarita: Multumesc!
Betty: Dar nu cea mai buna…
Gargarita: (zambeste) Invidii…
Eminovici: (Adei) Ma gandeam ca s-ar putea sa nu refuzi, desi s-ar putea sa accepti, privind situatia ca pe-un experiment. Insa, ma gandeam ca, dupa ce iesim de aici…
Ada: Te dai la mine?
Eminovici: Daca tu vrei sa folosesti cuvintele alea… Vorbele mele sunt, poate, mai catifelate, mai sensibile, mai calde. O caldura pe care o vad si in ochii tai, nu are sens sa negi…
Ada: Nu o mai face!
Eminovici: Poftim?
Ada: Nu o mai face!
Eminovici: Ce sa nu mai fac?
Ada: Treaba asta cu galantul trabantul. Nu-mi place.
Eminovici: Ce nepoliticos. Si, de ce, ma rog?
Ada: Pentru ca… nu esti din secolul asta. Cu mustata aia si cu papion.
Eminovici: Iti plac oamenii insesnibili?
Ada: Nu!
Eminovici: Necioplitii?
Ada: Nu!
Eminovici: Fanfaronii?
Ada: Ce? Nu! Nici macar nu stiu ce inseamna fanfaron! Inceteaza!
Eminovici: Este randul tau, la repetitie, daca…
Ada: Multumesc. Nu stiu sa fac reverente si, sincer, mai bine invat sa mulg o vaca decat sa invat sa fac ceva ce stiu ca ti-ar placea tie (zambeste).
Eminovici: Inteleg.
Ada: Gata? “La inceputul lumii era un singur crez, in care credeau toti oamenii, inainte de a deveni oameni. “Cred in mine”. Cred in puterea mea. In forta cu care pot sa rad, in intensitatea cu care pot sa sufar. Cred in auzul meu. In vibratiile in ritm de tango ale sufletului meu. Cred ceea ce vad. Culorile fantastice ale celei mai frumoase opera de arta, natura. Da! Cred in verdele copacilor! Cred in ceea ce degetele mele simt. Catifelat, ud, fierbinte, cred, cred, cred. Cred in mirosul de primavera, de pamant negru si ud, cred in miile de parfumuri care mi-au tatuat flori vii in suflet. Cred in mine. Cred in ceea ce simt. Si-mi simt credinta. Iar acesta este singurul crez pe care il cred. “
Lupu: Cata adancime…
Eminovici: As spune ca aveti dreptate. Sunt in respectivul text cateva intrebari, dar si cateva adevaruri de care nu ar trebui sa ne fie frica.
Betty: Sigur, acum, daca stim ca nu trebuie sa ne fie frica, suntem mult mai fericiti. Poti sa te cari? Te rog?
(Eminovici se indeparteaza, Betty si Lupu sunt pusi intr-o situatie dificila)
Lupu: Betty…
Betty: Lupu…
Lupu: Betty?
Betty: Lupu?
Lupu: Betty???
Betty: Lupu???
Lupu: Acum cred ca trebuie sa ne sarutam.
Betty: Pentru ca stim cum ne cheama?
Lupu: Nu, pentru ca avem o legatura speciala. Crezi ca eu nu simt? Intre mine si tine e o caldura, un culoar de caldura. Chiar asa! Daca stau in camera asta cu spatele la voi, toti, stiu unde esti tu, pentru ca din partea ta vine o caldura…
Betty: Poate pentru ca nu te pierd niciodata din ochi, de frica sa nu ratez vreo vorba spirituala. Esti atat de spiritual!
Lupu: Acum sunt sigur ca trebuie sa ne sarutam.
Betty: Nu. As vrea sa fie intr-un moment special.
Lupu: (o ia de mana) Hai sa-ti spun ceva, momentele nu sunt special, oamenii le fac.
Betty: Atunci programeaza-ti momentul special dupa concurs, cand nu o sa mai fiu atat de stresata.
Katty: Care concurs. Asteptam de prea mult timp, cineva ar trebui sa mearga sa intrebe ce se intampla.
Ada: Mi se pare normal. De ce sa nu mearga cea mai desteapta, cea mai talentata, cea mai iubita, pupicei, iu, hu! Daca va fi cineva eliminat, mi-as dori sa fii tu. Esti surprinsa?
Katty: Stii ceva, ai dreptate! Ma duc eu.
Ada: Poftim?
Katty: Ai dreptate. Daca tot ma cred cea mai tare, sa ma comport ca atare, nu? La asta nu te-ai fi asteptat.
Eminovici: Spiritul omului drept nu moare. Slavit fie cerul.
Lupu: Inca putin, fetelor, si imi descopar sensibilitatea. Va rog, luati-va in brate si sarutati-va. Va rog! Va rog! Nu? Ok, atunci o sa raman acelasi ticalos curd si… fioros.
Katty: Atunci ma duc. Tineti-mi pumnii.
Ada: Bazeaza-te pe asta.
Betty: Kitty, stai. Nu te las singura, merg si eu cu tine. Daca tot am ajuns la mometele emotionante ale serii, atunci nu-mi pot lasa sora se se puna in pericol… singura. Sa megrim!
Katty: Nu, nici sa nu te gandesti. Daca se intampla ceva, eu voi fi descalificata. Iar asa poti castiga tu!!!
Betty: Stii ca nu te las singura, oricat de important ar fi concursul.
Lupu: Chiar cautam un moment special. Un moment pe care sa-l fac special, vreau sa spun. Eu merg cu Betty. Are nevoie de un barbat!
Gargarita: Hei, nu ne putem imparti asa, trebuie sa mergem toti.
Eminovici: Sau sa ramanem toti.
Betty: Dar trebuie sa stim ce se intampla…
Gargarita: Mergem toti!
Ada: Credeam ca nu mai zici. Sa mergem sa-i… Ce le facem, de fapt?
Betty: Nimic, aruncam un ochi.
Lupu: Cate unul, fiecare. (catre Eminovici) Frate?
Eminovici: Eu cred ca… adica… ar fi mai bine sa raman. Pana la urma trebuie sa fie si aici cineva. Si… as mai dori o repetite, daca voi plecati ar fi liniste…
Gargarita: S-o crezi tu. (Tipa)AAAtentie! Sus. Mergi cu noi. Sus. Sus. Suuus.
Eminovici: Ai niste maniere cel putin indoielnice.
Kitty: Iar tu esti o gainuta fricoasa, sub costumul asta de cocos impaiat. Sa mergem!
Ies, toti. Scena goala. Intra Secretara.
Secretara: Mai am un pic si adorm pe holuri…
Intra coordonatorul.
Coordonatorul: Aproape gata! Copii?
Secretara: Nu sunt aici.
Coordonatorul: Zi-mi ceva ce nu se vede, cu ochiul liber, de la distanta!
Secretara: Vezi prima masina? Aia mov? E vopsita. Nu e culoarea ei din fabrica. Desi nu se vede cu ochiul liber…
Coordonatorul: Ce? Ar trebui sa te concediez! Unde sunteti? Copii? Nu! In ultima clipa??? (secretarei) Du-te si cauta-i! Acum!
Secretara iese.
Coordonatorul: Avusesem planul perfect. Ce-au facut? O sa se afle! O sa scrie ziarele, stirea asta o sa faca inconjurul lumii. Oh, ohhh, ce fac? O sa fiu mai celebru decat Britney. Nu, comparatie gresita. Decat Elton John. Ce treaba are Elton John? Ah! Ce-o sa fac cu atata atentie? Stiu, o sa am o emisiune la tv. In prime-time. O sa fiu noua Oprah. Noul Oprah. Ma furnica pe sira spinarii, hm, fiorii celebritatii, viiin!
Iese. Pauza. Intra copiii, dezamagiti, cate unul.
Eminovici: Nu-mi vine sa cred.
Ada: Descalificati.
Betty: Pentru neprezentare.
Gargarita: De ce ar face cineva asta?
Lupu: Ca sa poata rade de noi acum.
Kitty: Ti se pare amuzant?
Lupu: Aratam ca niste looseri. Am fost pacaliti ca ultimii fraieri. Daca il prind pe parlitul ala ii sucesc gatul, il nimicesc intr-o secunda, cu degetul mic. Stiu o tehnica de la taica-miu. Numai sa fiu fata in fata cu…
Intra coordonatorul.
Coordonatorul: Unde ati fost. V-am cautat peste tot. Juriul este furios.
Lupu: Si noi suntem la fel de…
Betty: Nepasatori. Daca ai planuit asta, imi pare rau sa te dezamagesc. Nu ai reusit sa castigi nimic facandu-ne pe noi sa aratam ca niste caraghiosi.
Eminovici: Exact asa aratam.
Ada: Tine-ti gura, prietene!
Coordonatorul: N-am reusit nimic? Asa credeti?
Gargarita: Suntem siguri.
Coordonatorul: As mai sta sa va ascult, sunteti simpatici. Serios. Insa…Imi pare rau, trebuie sa ma duc sa dau o proba.
Kitty: Ce proba?
Intra Secretara.
Secretara: Chiar, ce proba?
Coordonatorul: Nimic de care voi sa va stresati. Tocmai ati fost descalificati. Ceea ce inseamna ca eu nu mai am competitie. Ceea ce inseamna ca EU…
Secretara: (incet) El.
Coordonatorul: Voi castiga. Ceea ce… stiti si voi ce inseamna. Nu e amuzant?
Eminovici: Stii ce ar fi mai amuzant, stimabile domn?
Coordonatorul: Ce?
Eminovici: Sa nu va lasam sa iesiti.
Betty: Si, stim exact cum sa facem asta.
Betty aseaza un scaun in mijlocul scenei. Lupu si Eminovici il aseaza pe coordonator pe scaun. Secretara nu vrea sa participe la inceput.
Coordonatorul: Hei, tu, ajuta-ma. (incearca sa isi aminteasca numele ei) Sue? Liza? Emma?
Secretara: Ar fi fost mult mai usor ca, dupa atata timp, sa stiti cum ma cheama. Nu-i asa, domnule “Gagaune”? (Lui Katty) Sunt sfori in dulapul din spate.
Coordonatorul: Ce faci? Te dau afara? Iar voi nu o sa mai participati niciodarta la niciun concurs. Ba mai mult, o sa faceti si… (ii pune sotch pe gura)
Katty si Gargarita cauta doua sfori. Le gasesc. Il leaga pe coordinator pe scaun. Ada ii deseneaza mustati.
Katty: (Adei) Esti chiar talentata.
Ada: Multumesc.
Lupu: (o ia pe Betty de mana) Este momentul destul de special?
Betty: Suficient de special pentru asta. (il pupa pe obraz)
Eminovici: Domnule coordonator, se pare ca nu a castigat nimeni astazi.
Gargarita: Nu-I adevarat. Eu am castigat o gasca de prieteni, alaturi de care ma simt mult mai puternica. Si poate ca nu sunt cea mai buna, dar impreuna SUNTEM CEI MAI BINI!
(pauza)
Toti: Suntem cei mai buni, iu, huuuu!
Coordonatorul incearca sa tipe. Secretara are o masca in mana.
Secretara: Acum banuiesc ca aveti putin timp, sa-mi urmariti si mie numarul.
Secretara canta si danseaza cabaret. Copiii intra in dans. Coordonatorul incearca sa tipe.
Cortina

miercuri, 11 august 2010

Cu Pruncu' pe burtoi

Pentru ca sunt pe HBO tot timpul, ieri am prins o replica care suna ceva de genul: El era un tip nu'sh cum, iar eu eram tanara domnisoara care il citea pe James Joyce".
Vreau si eu sa citesc James Joyce, mi-am zpus.
Zis si facut. Asa ca, astazi, am plecat la pas prin caldura din Bucuresti. La Tineretului am vazut un homless imbracat intr-un tricou negru, pe care scia "Sunt virgin!". Am zambit.
La anticariatul de la Universitate ma astepta un nene bronzat si ridat, despre care as putea sa jur ca mirosea a spirt. Am cerut Ulise. Mi-a adus cele doua volume ale lui James Joyce si mi-a cerut mai multi bani decat as fi crezut. Pentru o clipa mi-a trecut prin cap sa negociez. In ultimul timp am invatat sa fac si asta, as fi vrut sa incerc. Apoi am privit cele doua volume vechi, dar care aratau impecabil. Plus ca, nu poti negocia pe marginea lui Ulise! Nu se cade. Am multumit si am zambit pentru a doua oara.
Dupa inca doua ore de mers prin soare, banci, contabila, Nicki in casti, am ajuns, din nou, aproape de casa. In fata pietii Timpuri Noi am mai vazut un om interesant. De fapt tipul era scarbos, cu parul dat cu gel, cu burta mulata pe tricou sau invers. Insa pe tricou scria "Thank got i'm a vip", cu o icoana imprimata in josul mesajului. Maica Domnului si Pruncul. Am zambit. Din nou.
Romania e frumoasa, rili! Luata in sine, vreau sa zic, don't get me wrong :D!

marți, 10 august 2010

Omul si fericirea

* Fabula mazgalita asteptand metroul.

"Nu urca cu gandul
Mai sus decat privirea.
Nu pica, cu mintea
Mai jos de amintirea
Cea mai vie!

Asa spunea un intelept, raspunzand,
Dupa cum pare
La deloc usoara intrebare
Despre fericire.

"Si, astfel, in tihna si pace
Alaturi de ale lumii dobitoace
Vei trai, vei vietui,
Fericit te vei numi!"

Zice bine, mi se pare
Daca omul e tot una
Cu oricare
Lighioana ce apare
Fara'a-si pune-o intrebare
Pe Pamant.

Insa omul e mai mult.

marți, 3 august 2010

Everyone Needs a Mom'

Titlul postului asta suna destul de "a film" or smth, insa eu l-am scris pentru adevarata lui semnificatie. Chiar asa, fiecare dintre noi are nevoie de o mama. Un om care sa te sprijine, care sa te ghideze, fata de care sa nu iti fie jena sa te comporti ca un balaur idiot, care sa te certe si care sa te ierte (ca'n cantec), care sa nu se zgarceasca cu "te iubesc-urile" dar caruia sa nu ii vina pe dos sa te traga de maneca/ureche si sa te aduca pe drumul cel bun. Stiu ca am spus-o de un milion de ori, insa mama mea este exact omul asta. Si, desi nu pot spune ca m-am bucurat de prea multa prezenta paterna, mama a reusit sa suplineasca asta. Cu varf, ca inghetata la cornet. Si acu, la aproape... da, exact atatia ani, mama inca imi demonstreaza ca am un suflet de copil, ca am sprijinul, iubirea si intelegerea ei. Great, sa mor... Pur si simplu fantastic.
Luv ma mam! (cu toata nevoia de a face din asta un statement)