cautare

miercuri, 8 decembrie 2010

Nefirescul drum catre 'nepersonaj'

S-a trezit in noapte si in frig. Cineva bate la usa. S-ar duce sa deschida, dar drumul e asa de lung. Si e asa de frig. Bate din nou. "Cine o fi batand, asa devreme, la usa mea?" Un sentiment de teama i-a amotit simturile. "Mai stau putin, poate pleaca..." Dar bataile se aud din ce in ce mai tare. Bum! Bum! Bum! "Au innebunit cu totii. Ce-o fi in capul lor, sa bata asa, cu pumnii, in usa mea subtire ca un timpan care nu a auzit decat harpa, pana acum." Bum! Bum! "Linistiti-va, ca treziti vecinii! Vin!"
Pe scarile inguste, albastre, care dau spre intrare, e intuneric. Nu vrea sa se duca. Dar bat asa de tare. Cum sa nu raspunda? Cum sa se faca ca nu aude? Cum sa ignori ceva atat de intens? Se gandeste ca echipajul din dotare face mai mult rau decat bine, in unele cazuri. De ce sa ai ochi, daca nu vrei sa vezi? De ce sa ai urechi, daca nu vrei sa auzi? De ce sa ai constiinta, daca nu te lasa sa dormi?
De ce sa dormi, daca ochii tai vad, urechile tale aud si constiinta ta iti bate in tample, cu degetul aratator, sistematic? "Mai e mult pana la usa?" Se simte ca intr-un vis urat, in care oricat de mult ar merge, nu va ajunge niciodata acolo. Sunt o mie de scari. Una, doua, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua, zece... "Poate o sa adorm pe drum, numarand scarile ca pe oi. Si poate ca o sa cad. Si o sa ma rostogolesc pana jos. Si o sa-mi rup o mana si-un picior. Si ochiul. Si urechea. Si pe ea. Poate o omor!" Ii place ideea. Ii place la fel de mult ca ideea cealalta care i-a placut. Prima idee. Nu, isi da seama ca greseste. Prima idee a fost buna. A doua idee, de a pune prima idee in aplicare, ii da batai de cap. Si batai in usa.
Una, doua, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua, zece... Bum! Bum! Bum! "Vin! Ce, credeti ca este usor?... Trebuia sa nu-i fi chemat. Sunt sigura ca eu i-am chemat, fara sa ma gandesc ca ma vor trezi noaptea. De ce nu vin si ei ziua. Cand sunt numai doispe scari. Din doua salturi le dobor. Am argumente. Dar asa, in mijlocul noptii... Nu e corect." Noaptea, numarul soldatilor in doua armate diferite, una numeroasa si una nu prea, devine egal. In noapte, gandul bun isi creste colti iar gandul rau mananca din tine. S-a verificat la canini. Totul e bine. Nu e asa. Totul e bine inainte sa fie rau. Sau. Totul e bine cand se termina cu bine. Dar cand se termina cu rau? Eh, atunci totul e rau. "Vreau sa fie bine! Pentru a mia oara, vreau sa fie bine!" S-o fi gandit cineva pana acum la cate dorinte isi pune omu' pe parcursul vietii? Cand ai o geana pe obraz iti pui o dorinta. "Vreau sa fie bine!" Cand rostiti acelasi cuvant. "Ah, a murit un drac, vreau sa fie bine!" Cand e fix. "Vreau sa fie bine!" De cate ori sa-ti doresti ceva ca universul sa lucreze pentru tine. Vreau sa zic, se vede ca vrea. Se vede ca, cum se spune, isi doreste mult...
Una, doua, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua, zece... "Sa fi ajuns macar la jumatatea scarilor?" Bum! Bum! Bum! Si-a amintit. Poate pentru ca s-a trezit de tot. Ea i-a chemat! I-a chemat pentru ca, intr-o seara, atarnand obosita de coltul unui birou, si-a imaginat. Si i-a imaginat frumos, ca-n carti. Ca-n filme. Ca-n piesele de teatru. Si i-a imaginat vii, cu dorinte si chestii care nu le face placere. Cu personalitate. Cu nazuri si imbracaminte diferita. Te-ai fi gandit ca si i-a imaginat imbracati la fel. Ntz! Imaginatia are o minte a ei. A Ei. Si i-a imaginat asa cum ar fi vrut sa-i cunoasca. Bunul. Actorul. Bogatasul. Prostul. "De ce mi-am imaginat si prostul, nu ma prind... Ca sa ajung sa imi fie teama de prost? Nu era mai simplu sa nu mi-l fi imaginat? Ca sa nu existe?".
Una, doua, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua, zece... Apoi a aflat ca exista. Si ca ii poate chema. Si a trimis o scrisoare. Ei trebuie sa fie! Atunci, de ce ii este asa de frica? Atunci de ce lungeste drumul pana la usa cu inca noua sute optzeci si opt de scari. "Poate ca inca visez, daca pot sa fac asta! Ce bine-ar fi sa visez. Ba nu, nu e bine! Daca maine imi dau seama ca am visat, o sa le scriu. Si o sa-i chem. Apoi ei or sa vina, in mijlocul noptii, si-mi vor bate la usa. Bum. Bum. Bum."
Este ea. "Sunt eu. Ochii mei au vazut. Urechile mele au auzit." Ea a ales sa vrea, ca sa inteleaga cat de loiala ii este imaginatia. Loiala realitatii, nu ei. Ea nu are nicio notiune despre realitate. Sau despre lipsa ei. A trait atat de fericita in atat de multe universuri aproape reale, incat acum vrea sa vada. Ca in filmul ala cu DiCaprio. Dar ea nu va cadea pe scari. Ea va ajunge la usa, va deschide si... S-a oprit! "Si dupa ce deschid, ce fac?" Bum! Bum! Bum!
Noua sute nouazeci si sapte, noua sute nouazeci si opt, noua sute nouazeci si noua, mia! Cine nu-i gata, il iau cu lopata!
In fata usii. Ei, de o parte. Ea, de cealalta. Atinge clanta rece. "Esi o gaina. Tu ai vrut, deschide macar sa vezi despre ce este vorba. Daca nu iti place, inchizi repede usa. Si gata. Alergi inapoi si s-a terminat.
A descis usa.

Un comentariu:

Eu spunea...

Daca sa ajung la fericire, va trebui vre'odat' sa deschid vre'o usa, cu siuranta ma voi trezi in fata ei ca am pierdut cheile.. Iar daca pe de alta parte va trebui sa bat la usi, de partea cealalta se va afla o persoana la fel de somnoroasa precum personajul din "sceneta" ta, care va ajune suficient de tarziu in fata usii incat eu sa fi plecat deja.. Hehe, macar ma multumesc cu faptul ca fericirea si'a ratat sansa de a ma intalni:))..


Frumoasa scrierea, a creeat suspans :)..