cautare

vineri, 24 iunie 2011

Antena cu ciori

Eram la Bacau, acum foarte multi ani. Pe vremea cand incercam sa-mi explic cum functioneaza televiziunea prin cablu. Sigur nu eram singura in casa matusei mele, trebuie sa mai fi fost si alti oameni acolo, insa eu nu mi-i amintesc. Imi amintesc ca televizorul era lasat pe Antena 1 si ca rula un film cu ciori. Sa fi fost chiar filmul cu ciori sau un alt film cu ciori, nici asta nu mai stiu, stiu doar ca imi era frica de ciorile alea malefice care zburau in televizor si printre temerile mele. O frica puternica, se pare, dat fiind ca au trecut zeci de ani de atunci si ca eu inca nu pot uita.
Astazi m-am trezit cu o pofta teribila de Antena. Nu 1, ci 3, Antena 3, pentru ca m-am trezit in multe dimineti cu matinalul lor. Am deschis un life streaming si am privit, pentru mai bine de jumatate de ora, stirile. Fara ciori si fata Bacaul varatic al matusii mele. Insa rucsacul meu burdusit cu amintit nu a mai putut cara atata greutate, asa ca frica aia inghesuita intr-un buzunarel mic s-a imprastiat pe covorul albastru si proaspat aspirat. Ca atunci, m-am intrebat daca oamenii astia chiar exista, daca ei traiesc dincolo de emisiunea pe care o realizeaza.... daca ei realizeaza macar ce fac acolo... 35 de grade, ziceau, si ca romanii trebuie sa se unga cu creme cu proitectie uv chiar daca merg imbracati corespunzator si se protejeaza de soare cu umbrele. Razele uv trec prin tot! Un fel de ciori, ce mai... Cum, sub nicio forma, nimeni nu trebuie sa iasa pe strada intre anumite ore si cum batranii pot muri, daca incearca... Frica. Panica. Teroare. Chiar asa sa se tina poporul asta la foc continuu? Chiar sa se uite ca asa a fost de... de cand ma stiu? Ah, si - fireste - o doamna doctor care a condus intr-o stare avansata de ebrietate si pe care politia competenta nu a reusit sa o dea jos din masina cu care o carau, ca pe un butoi cu vin, la centrul de recoltare. Adica nimic. Nimic, cu iz dramatic. Nimic, cu iz de profesionalism jurnalistic. As putea sa jur ca ieri s-a intamplat si altceva, ceva mai interesant decat ca e vara din nou si ca oamenii consuma alcool. Ciorile dracului...

joi, 2 iunie 2011

Alexandrii

Tudor l-a lasat sa plece. Se mai certasera ei de cateva ori inainte, insa niciodata atat de tare. Plus ca nu s-au certat niciodata de la ceva atat de... feminin. Victor a trantit usa cu putere si a iesit in strada. A cautat prin buzunare pachetul cu tigari, cand, deodata, ceva mic, alb, cale schelalaia jenant, i-a atras atentia. Ar fi putut fi la fel de bine un caine sau o pisica. Sunetele ar fi putut deopotriva fi latraturi sau mieunaturi. Cu privirea la animal, s-a pleznit violent peste zonele unde ar fi putut avea buzunare, cautand in continuare pachetul cu tigari. Apoi si-a amintit. El s-a lasat de fumat de cativa ani buni...
A traversat strada si s-a apropiat de catelul in miniatura, legat de un fier negru, care sprijinea o pancarda publicitara.
'Ce latri, ma balaure, ca o femeie?'
Catelusul l-a privit pentru o clipa, tremurand din tot corpul, apoi a reinceput sa latre. La el. Victor a incercat sa-l ia in brate si sa-l mangaie, fara niciun motiv. Nu i-au placut niciodata animalele prea mult, insa prietenul lui reusise sa ii excite nervii la asa un nivel, incat Victor ar fi incercat orice sa se linisteasca. S-a asezat pe vine si a intins o mana catre ghemotocul de blana.
'Cum te cheama, fiara? A cui esti tu?'
L-a incercat un zambet in timpul in care cuvintele i s-au rostogolit rotunde si s-au pierdut in aerul cald de iunie. Cand era mic, parintii il paraseau cate trei luni la bunici, in vacantele de vara. Pe atunci primea intrebarea asta de zeci de ori, de la toate babele din sat. A lu' Moise...
'A cui esti tu, mami? A cui, iubire? A cui esti tu ma, scumpetea lu' mama!' s-a auzit o voce, din spatele lui. Victor s-a intors si abia a apucat sa-si intinda un zambet pe fata cand Alex i-a bagat mana dreapta, cu unghiile lungi si rosii, sub nas.
'Buna, eu sunt Alex iar tigrul din bratele tale e Alex.'
'Ai acelasi nume cu... ea?'
Alex a inceput sa rada sacadat, strident si zgomotos. 'Nu, prostutule! Eu sunt Alexandra. EL e Alexandru.'
Victor nu s-a putut abtine. 'Ce coincidenta. Si pe mine tot Alexandru ma cheama!'
Alex si-a deschis randurile de gene false intr-un fel de surprindere exagerata, iar Victor a putut sa observe o pereche de ochi albastri, clari, frumosi, sinceri si nu foarte adanci.
'Daca nu ar fi asa un cliseu faptul ca m-am imprietenit cu cainele tau inainte de a te cunoaste, te-as invita la... o cafea?'
Alex l-a luat pe Alex in brate si si-a lipit nasul de nasucul lui mic, negru si umed. 'Ce zici, mami, mergem sa bem o cafea cu baiatul asta dragut? Ha?' Cainele a inceput sa dea din coada, probabil din cu totul alt motiv, iar cei doi cuvantatori au luat-o ca pe un raspuns afirmativ.
Din casa in care locuia impreuna cu Tudor, Victor putea auzi muzica. Pentru o clipa i-a parut rau pentru toate lucrurile urate pe care le-a spus, insa doi prieteni nu trebuie sa se certe niciodata de la o... femeie. E, intr-un mod bizar, o scena atat de nemasculina. Apoi i-a venit ideea. Daca ar invita-o pe Alex la el, la ei, Tudor ar vedea ca Victor nu are niciun interes in prietena lui, si toata povestea asta cu iz de telenovela s-ar opri.
'Alex, e cel putin dubios ceea ce o sa-ti spun, dar... in casa asta, aici, locuiesc eu.'
'De unde se aude muzica asta ingrozitoare?'
'Da. Erm... Vrei sa bem o cafea la mine?'
'Ce zici...' Dar nu a mai avut timp sa-si intrebe guru canin. 'Serios, Alex, lasa catelul in pace. Decide tu de data asta...'
Fara sa spuna nimic, Alex a urcat scarile si a inceput sa sune insistent la usa.
'Ce faci?' a intrebat Victor, luat pe nepregatite.
'Beau o cafea la tine. Adica nu fac asta chiar acum, acum incerc sa intru mai repede in casa si sa opresc muzica asta infernala. Tu?'
'Ma gandeam sa luam ceva vin, inainte.'
Alex l-a privit ca si cum ar fi fost inadmisibil sa nu aiba deja vin in casa cand invita o fata la cafea. 'Du-te tu. Eu o sa rezolv cu muzica, intre timp.' si a continuat sa sune la usa. 'Ok, numai ca... erm... colegul meu de apartament imi spune Victor, i se pare lui ca mi se potriveste. Zic sa stii... ca sa...'
'Am un caine mic si alb, cu care mai vorbesc uneori. Asta nu inseamna ca-s proasta.'
'Foarte!'
'Poftim?' aproape ca a tipat Alex.
'Foarte mic si foarte alb.' a spus Victor, ridicand din sprincene.

to be or not to be continued :D